Cum mai e vremea la Bucuresti?

October 12, 2011

Dimineata, in jur de ora 8 am. Ma incadrez cuminte in multimea care urca scarile la metrou Pipera.

Sunt echipata cu punga aferenta de cadou in care imi transport cu grija de fapt, caserola cu mancarea de pranz. Am si geanta pe umar, in care ar putea sa incapa un laptop la nevoie. Apoi e una dintre acele dimineti in care m-am inarmat si cu ziarul Ring sau cum s-o numi el – care circula gratis pe la metrou.

Deodata, in stanga mea aud un tip inalt, cu barba “a quatro giorni”, zicand pe un ton zeflemitor:

“-Deci la 6 scapati, da? Good to know! O zi buna, sclavilor! Sa nu uitati sa dati cu badge-ul la intrare, ok?…”

Initial, am crezut ca i se adreseaza celui de langa el, dar de fapt, personajul era mai pitoresc de atat! Arunca vorbele catre multime, facea un act de curaj, de prezenta. Un actor care exersa un rol dorit de multi dintre cei urcatori pe scara metroului.M-as fi asteptat ca multimea sa se opreasca, sa se intoarca cu fata spre el si sa-l aplaudam in cor.

Doar eu am intors capul, am zambit si l-am urmarit o vreme. El n-a urcat scarile, s-a indreptat spre celalalt peron al statiei, probabil ca sa isi impartaseasca gandurile si altor muritori de rand, de pe alte scari. šŸ™‚

Advertisements

Nimicuri

January 14, 2009

Vise dulci, vise rele se scurg din mine. Totul se intampla cu forta implacabila cu care ziua urmeaza noptii. Burta creste victorioasa. Bucurie! Ne ramane libertatea de alegere. Oare? Sunt cuprinsa de magia din Fowles si astfel am renuntat la crimele lui Truman. Temporar!

Vesti bune umbrite de revenirea unor ganduri vechi si rele. “DilemaĀ veche” discuta despre URA saptamana asta. URA in toate formele ei. Gelozia este clar un tip de ura. Ura se intoarce ca un bumerang la tine si iti inchide gura fara drept de apel. Nu mai poti sa alegi! Este cum este.

Se repeta reveria cu izolarea intr-o camera plina de carti. Mi-e frica de nebunie. Voua? Pana atunci ne luptam cu ura, cu gazul putin, cu salarii versus pensii si coruptie.

Sunt cateva filme care cred ca ma vor destinde. Pe “Happy feet” l-am lasat neterminat, dar reiau azi caci imi place “copilul-pinguin” muuult!

In rest, imi cultiv viata sociala. Proust! šŸ™‚


Critici

September 3, 2008

T.O. Bobe marturiseste ca a inceput sa scrie cartea “Cum mi-am petrecut vacanta de vara” datorita unui blocaj scriitoricesc. Eu mi-am petrecut ultimile doua saptamani alaturi de Luca si de peripetiile lui reale si inchipuite. Si in timp ce citeam, ma miram de una singura cate lucruri pot exista in capul unui copil fara ca parintele macar sa banuiasca sau – ca in roman – macar sa il intereseze. Este destul de ingrijorator! Ah, dar era nevoie de o carte ca sa ne arate cat de disfunctionale sunt familiile si cum sunt tratati copii nostri cand avem zilnic “stirile de la ora 5”?!? Nici o critica nu este suficienta, nici un efort indeajuns daca vrei sa schimbi o comunitate, un sistem prost sau o societate in ansamblul ei. Stiu ca stau bine cu teoria dar si practica ma ajuta pentru ca ma confrunt acum cu o situatie tipica Romanicai si sistemului sanitar de care beneficiaza cetatenii ei: doua laboratoare – doua rezultate complet diferite: unul spune ca sunt sanatoasa-tun siĀ fara probleme, pe cand celalalt – imi da tratamente peste tratamente de parca mai am putin si mor. šŸ˜€ Iar cele doua laboratoare sunt cele mai bune si recunoscute pe tara, pentru specializarea respectiva. Asa ca tu, ca pacient, ce ar trebui sa faci? Eu ma gandesc sa plec din tara! Deunazi am citit in Dilema VecheĀ ca si altii au ajuns la aceeasi solutie – unica si trista solutie! šŸ˜


Fresh

July 16, 2008

Cand eram mica sufeream de fascinatia caietelor noi, curate, mirosind a proaspat. De fiecare data vroiam sa incep fieĀ un jurnal nou, fie un caiet nouĀ cu teme la matematica,Ā orice pretext gaseam numai pentru placerea inceputului,Ā numai de dragul prospetimii si – gandesc eu acum! – din plictiseala. Din aceasta cauza nu mi-a mai ramas nici un jurnal din perioada respectiva (nici amintiri foarte multe!). Din aceasta cauza, nu puteam sa arat niciodata profesorului de matematica temele meleĀ vechiĀ – era ca si cum nu le-as fi facut vreodata. Din aceasta cauza, nu aveamĀ delocĀ rabdare sa terminĀ caietul vechi de dragul celui nou – cuĀ coperti mai frumos colorate, cu stilĀ de liniere mai bun, cu marime potrivita pe nevoile mele de moment… Ce mai! Caietul nou intodeauna era “the ONLY one”, “the best”! Senzatia asta mi-am amintit-o azi, intarziind asupra unui blog nou, aerisit, proaspat siĀ reconfortant. De data asta nu cred ca ma voi plictisi asa repede. De fapt, de mai mult timp, am devenit constanta in alegeri si actiuni.Ā Ca sa par inteleapta, as zice ca viata m-a invatat sa ma obisnuiesc cu oamenii din jurul meu si sa imi dau seama ca nu pot sa ii schimb ca pe caiete; si inĀ plus, am descoperit caĀ e mai mare satisfactia daca duc lucrurile la bun sfarsit. Dar cumĀ obiceiurileĀ rele nu se desprind asa usor, mai am momente de abatere. Noul ma atrage inexorabil si tot ce pot sa fac de multe ori este doar sa imbrac vechiulĀ in haine noi ca sa il suport. Pana o sa strige un copil la mine ca:Ā “Imparatul e gol!” šŸ˜€


Francezi si dragoste

April 4, 2008

Cu prilejul unei raceli care – timp de cateva zile – m-a pus la pat, sub pat, in pat si mi-a scos peri albi, am avut de ales: Asimov sau King? King sau Asimov? Hmm… Ok, Miller!!! šŸ™‚ Boon! Si de fapt am inceput cu Anais Nin – “Henry si June” – jurnalul interbelic al iubirii celor doi scriitori (Miller si Nin) dupa care Philip Kaufman (cel care a adaptat la imagine siĀ cartea lui Kundera – “Insuportabila usuratate a fiintei”)Ā a realizat filmul cu acelasi nume. Cartea cuprinde un singur an, 1931, si surprinde punctul culminant al acestei povesti de dragoste. Cel mai uimitor personaj pe masura ce citesti jurnalul este chiar cea care il scrie. Fara sa mistifice, ea incearca sa isi rezolve dilemele siĀ relatiile prin jurnal, prin experienta marturisirii. Fidelitatea rezista aici pe alte principii: tandretea o tine aproape de sot, pasiunea o leaga de Henry,Ā mila joaca feste varului Eduardo, nevoia de autocunoastere o domina prin psihanalistul Allendy, iar femeiaĀ June o fascineaza, ca un alter-ego minunat al ei. Anais nu se teme sa isi exploreze toate pornirile si sa le dea frau liber. AnaisĀ farmeca pe cei din jur cu usurinta si naturalete. Anais este o lume – alta! – pentru fiecare barbat in parte. Anais este carne si vis.

Ei bine, citesc in continuare Miller (mi-a revenit pofta de “gura strazii”!),Ā n-am terminat “IT” (inca!), dar am de gand sa nu ma indepartez foarte mult de zona horror siĀ ma duc azi la film, la “El Orfanato” despre care am auzit numai lucruri de lauda…

Raceala a trecut (aproape!), depresiaĀ a fostĀ evitata (pana la urma!),Ā de-acum inainte: numai succese!!! A bientot! šŸ™‚


Azi am fost tot un gand…

March 24, 2008

Really, o sa incetez cu post-uri foarte lungi ca sa nu fortez pe nimeni sa reziste eroic la parcurgerea lor. Nu stiu de ce zic asta fiind constienta caĀ am inceput un post lung – si nu e vorba de postul Pastelui, ci chiar despre acest post! šŸ˜› Biroul este semi-gol acum, eu incerc sa imi controlez ameteala catĀ de bine pot, iar imaginea cursorului pe foaia alba a monitorului palpaie de doua ori mai des decat in mod obisnuit, parca ar avea o viata numaiĀ a lui, independenta de miscarea pe care sunt eu in stare sa i-o imprim cu ajutorul scroll-ului.Ā Astfel stau si fixez varful ascutit al sagetii de la mouse, pur si simpuĀ fara nici un gand. Pentru o secunda imi trece intr-adevar, prin cap ca nu folosesc ultimul standard de ortografie oficial adoptata dar nu ma panichez. Raman linistita si gandurile vin incet-incetĀ singure la mine.Ā Sageata alba acopera acum jumatate din ecran, danseaza pentru mine sau incearca sa imi transmita ceva printr-o forma ciudata si isterica de litere miscatoare si desigur, albe… Nu inteleg. Incerc. Obosesc.Ā As vrea sa plec acasa si asa poate ar fi cel mai bine: sa ies afara, sa imi bucur narile cu mirosul proaspat al copacilor infloriti, sa ma umplu de aer… cat de curat?!? Hmm, ok… mai bine la munte atunci… Da, la munte, sa ies afara dintr-o cabana veche, pitoreasca, din lemn de … lemn de care ??!.. de pin, da… din lemn de pin! Aici sa ma intind pe iarba verde din fata cabanei, in timp ce leaganul mic se aude in spate… stiu ca e cineva acolo… da, este… un copil! Aici gandurile mele se opresc brusc!


Dilema mea

March 22, 2008

Mi-e foarte clar ca noul an nu a debutat pentru noi sub auspicii tocmai grozave!… Inca incerc sa ma adun de pe jos, iar in mine se lupta dorinte contradictorii: uneori as vrea sa fac o schimbare radicala – cum ar fi sa ne mutam brusc la Sibiu, fara sa stam mult pe ganduri, doar ascultandu-ne impulsul de momentĀ siĀ entuziasmul care poate izbucni ca lava unui vulcan atunci cand imaginezi noi inceputuri -, iar alteori as vrea sa zac nemiscata un timp si toata lumea odata cu mine,Ā sa imi fac ordine in cap si apoi saĀ continui cu pasi mici spre… si intrebarea care se naste imediat: “Spre ce?” sa nu ma mai sperie.Ā  šŸ˜€Ā 

Acum sunt ca un om grabit surprins pe trecerea de pietoni careĀ ajunge sa se maimutareasca in fata unui alt pieton la fel de grabit, doarĀ la cativa centimetri distanta, aproape atingandu-se, cand de fapt ar fi avut locĀ de cativa metri buni, sa se ocoleasca elegantĀ unul pe altul…Ā In doarĀ cateva secunde are loc un scurt joc de glezna fata in fata,Ā o ciocnire scurta,Ā o scuza soptita nervos printre dinti si apoi desclestarea unuia din bratele celuilalt si continuarea drumului initial… Iar toate acestea numai pentru ca decizia fiecaruia de a urma o anumitaĀ traiectorie a intervenit aproape simultan! Ei bine, eu inca nu mi-am rezolvat ciocnirea cu perechea mea pieton, inca nu m-am desclestat din bratele lui, n-am zis nici macar “Pardon!”… ci am ramas suspendata intr-un infinit “joc de glezna”… Incotro?

Dreapta sau stanga?