Scrisoare pentru David

February 15, 2011

Aseara am scris pagini intregi pentru… bona! Da! Ne-am luat bona sau ea ne-a luat pe noi, nu mai stiu!Iar eu ma pregatesc sa ii tin un “mic” training. Am o multime de discursuri in cap pentru ea astfel incat sa ne placa, sa fie buna cu David si sa ajung s-o cunosc si sa am inceredere in ea. Am optat pentru bona in defavoarea gradinitei din mai multe motive: David raceste si cu mine acasa destul de des, bona si cresa sunt la acelasi pret, e dificil dimineata cu transportul caci ar fi trebuit sa il duc eu (iar eu nu intentionez sa iau carnetul de sofer prea curand…), David inca  nu mananca singur orice tip de mancare, plus ca ar fi dormit sigur mai putin decat acasa la pranz. Si dupa ce am umplut pagini intregi de liste intr-o agenda speciala (a se citi agenda dedicata lui David, desigur) cu ce trebuie sau nu trebuie sa faca bona  in preajma copilului, m-am apucat sa ii scriu o scrisoare chiar lui. Si pe principiul “Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, iata ce mi-a iesit:

“Dragul meu,

Randurile urmatoare izvorasc din dragostea pe care ti-o port si pe care ti-o voi purta toata viata. Vreau sa stii de la bun inceput ca eu si tatal tau te iubim mult si suntem mandri de tine orice s-ar intampla.Unul dintre rolurile pe care le avem ca si parinti este sa iti transmitem valorile si principiile noastre. De aceea scriu aceasta scrisoare – ca sa fiu sigura ca ajung la tine si pe calea aceasta. (As vrea ca scrisul sa fie o cale pe care tu sa o apreciezi mult!)

Viata este darul nostru pentru tine si trebuie sa o pretuiesti. Vreau sa stii ca in viata poti sa faci orice, imaginatia ta sa nu cunoasca limite. Imi doresc sa fii un om liber, increzator si cinstit. Sa fii bun cu cei de langa tine pentru ca traiesti printre oameni iar daca ii iubesti cu adevarat, atunci de cele mai multe ori si ei iti vor intoarce dragostea, iti vor darui increderea lor si te vor ajuta mult. Trebuie sa te inconjori cu iubire asa cum incercam sa facem si noi cu tine tot timpul. Prietenii se cunosc dupa inima si vei fi intotdeauna bogat cu prieteni multi. Iar daca te respecti pe tine, atunci si acestia te vor respecta.

Ortodoxia – religia in care s-a intamplat sa te nasti – se conduce dupa un anumit dicton: “Crede si nu cerceta!”. Eu insa mi-as dori ca tu sa cercetezi. Sa nu iti pierzi vreodata curiozitatea in fata acestei lumi. Este cea mai incantatoare lume posibila dintre toate lumile posibile (spunea un mare ganditor, cred ca Leibniz cu monada lui) si ar fi pacat sa ii ratezi misterele.

Viata o sa iti arate drumul pe masura ce il parcurgi. Te vei bucura, vei iubi, vei fi fericit, vei suferi, vei iubi iar, vei cunoaste viata din nou si din nou, de fiecare data altfel. Omul este o masinarie fragila iar sfatul mamei este sa ai grija de tine, sa te pastrezi, sa fii conservator in privinta asta.  Sa te consume doar pasiunea cea adevarata, sa te macine doar viciul cel mai artistic caci arta este nobila, este emotie pura.

Cauta sa gresesti cat mai putin oamenilor pe care ii iubesti cel mai mult, desi noi cam asa suntem croiti sa ni se intample. Dar numai daca vei gresi vei ajunge sa te cunosti cu adevarat. Iar daca te vei cunoaste, vei stii cum sa te accepti cu greselile tale, sa traiesti senin si  intelept. Si vei gasi in tine iubire ca sa capeti iertarea celor pe care ii iubesti. Fii corect cu tine si vor fi si ceilalti.

Omul are uimitoarea putere de a renaste precum pasarea Phoenix (Doamne, ce cliseu!) a renascut din cenusa. Exista o poezie a lui R. Kipling (autorul “Cartii junglei” – preferata ta de acum) despre ce inseamna sa fii om adevarat: chiar si dupa ce ai pierdut tot, dupa o viata de munca, esti om daca ai puterea sa o iei de la capat cu acelasi entuziasm de la inceput, si fara regrete. E o treaba data dracu’ asta!!!

In incheiere, iti multumesc ca m-ai ales sa fiu mamica ta, ca avem privilegiul (eu si tatal tau) sa iti fim parinti si sa ne bucuram de o iubire atat de inocenta, de neconditionata, pe viata! 🙂 Atunci cand iti cuprind fata cu palmele mele simt recunostinta intregii lumi asupra-mi! E o bucurie mare sa iti fim parinti! Si iti doresc si tie sa ai parte candva de astfel de bucurie. Sa ai parte de dragoste in toate formele si felurile ei, dragostea sa iti lumineze viata.

cu drag, mama. ”

LE-Esti inca o mana de om (aproape 2 ani, aproape 84 de cm, aproape 13 kg) dar ai atata forta deja, atatea daruri pentru noi… 🙂

LE-Banuiesc ca scrisoarea asta va cunoaste evolutii si modificari diverse pe masura ce timpul va trece peste noi. Tot mai sus, deci! 😉

Advertisements

Alt iac in alt sac

January 23, 2010

Iacul a facut pui:

http://mondavid.wordpress.com/


Autobiografie

December 25, 2008

Ieri… m-am nascut:

un trup de lut…

Azi… vreau sa stiu:

ce-a fost, ce va fi mai tarziu.

Maine… de ma voi sparge:

chip de lut…

Ca Decebal voi rade!

… e inca Azi…

iubesc

muncesc

si cant…

Traiesc!

Alexandra Gh. Gheorghiu – anul III B, Liceul “Nicolae Iorga”, Braila


Si… a plecat

August 25, 2008

… si ma simt ciudat. Credeam ca vor tabari grijile peste mine ca niste rame scarboase intr-o cireasa coapta, perfecta… dar am reusit sa le gonesc din timp si am scapaaaat. Acum a ramas un fel de gol si o oboseala cronica. In weekend am fost acasa si a trecut repede, repede. Iar azi am plecat spre serviciu ca in orice alta zi, insa atunci cand am ajuns si am deschis calculatorul nu m-a mai intrebat nimeni: “Ai ajuns cu bine?”… Eeeh, dar la naiba! am mai fost noi despartiti si altadata, si chiar mai mult de o saptamana! Hmmm, dar de data aceasta dependenta este muuuult mai mare si ma intreb cu mintea mea proasta: “La fel o sa fie si cand vom avea copii si ei vor pleca de-acasa?”… Sper sa nu fie asa! 😀 Atunci cand eram mica, bunica mea nu m-a lasat in nici o tabara, la nici o petrecere (daca nu era tot in bloc si eventual nu venea si ea cu mine! :P), la nici o prietena acasa…. NICIUNDE! M-a lipit de ea cu ceva mai tare decat super-glue-ul si a rezistat FOAAAARTE mult! Razvratirea mea a avut loc tarziu, dupa ce bunicul ne-a lasat singure… Au fost doi ani in care am stat in aceeasi casa cu ea ca intr-un ring de box: doar noi doua si ringul! Si niciodata nu o sa ajung sa inteleg mecanismul prin care oamenii simt atat posesivitate fata de copii, de iubiti, de parinti, fata de tot ce au. Probabil vine dintr-un egoism care rascoleste frica de a ramane vreodata singur sau poate din frica de moarte?!? De multe ori, incerc atat sa evit asemenea sentimente proaste dar mintea imi joaca feste si ma invart in cerc, tot straduindu-ma sa scap. Stiu ca in Zen, este axiomatic ca daca omul vrea sa ajunga la fericirea suprema, trebuie in primul rand sa se descotoroseasca de tot ce este TINUT: fie oameni, fie lucruri, fie vicii… orice pentru care se dezvolta simtul de proprietate sau fara de care ti se pare ca nu poti sa traiesti. La fel si in crestinism: apostolii lui Iisus erau nevoiti renunte la tot ce aveau atunci cand decideau sa il urmeze pe Invatator. In epoca noastra insa e din ce in mai greu sa te eliberezi, e din ce in ce mai greu sa ai curaj sa fii liber! Am citit odata undeva (probabil in Eliade) ca cea mai frumoasa declaratie de dragoste este sa spui cuiva: “Te iubesc, dar pot trai si fara tine!” Dar cine poate spune azi asa ceva si sa mai fie si convins cu adevarat de spusele lui? 😐


Apologia neputintei

May 9, 2008

Toate iti merg din plin sau cel putin asa crezi tu. Concediul se apropie, primavara a venit, iubirea te inconjoara iar entuziasmul de care vorbeam cu alta ocazie atinge culmi nebanuite in ultimul timp. Ciripesti vesela pe drum in ritmurile picurate in ureche de mp3 sau citesti cu nerabdare “IT”-ul atat de mult amanat dar cu atat mai fascinant odata redescoperit, iar intr-un final ajungi la munca. In fiecare dimineata primul lucru pe care il faci este sa deschizi mailul. Si in fiecare dimineata – de cateva zile incoace – te gandesti: “Daca mai primesc un singur mail in care mi se intorc datele trimise, innebunesc!” 😀 Ori nu sunt capabila sa fac meseria asta, ori ceva nu e in regula in ecuatia vietii mele. Incerci sa depasesti momentele de disperare care te cuprind la vederea update-ului de Outlook. Si o iei de la capat, incepi sa verifici iar si iar acelasi program imputit, sa culegi din nou textul cu minutiozitatea corectorilor de carte, sa reiei logica codului de mii de ori precum facea Colombo in cazurile complicate de crima pana le rezolva, si inima iti bate mai tare cand simti ca te apropii de final. Pierduta in labirintul propriei mele “creatii”, as vrea sa pot sa evadez cumva… Uneori, ma vad cu coada intre picioare plecand pe un drum diferit de tot ce cunosc pana acum, iar pe ceilalti ii vad cum ma privesc cu dispret si scarba. “In sfarsit, am scapat de ea!”, isi zic ei in barba multumiti. Eu nu vreau sa ma mai uit inapoi, neputinta ma apasa si altfel decat sa uit simt ca nu pot scapa de sentimentul rusinos. Imi place ca plec si uit. Dar ma scutur repede de toate gandurile astea de renuntare lasa si dau inca un “Sent” victorios cu mana alunecand transpirata pe mouse. “Doamne-ajuta!” murmur in gand. Daca as avea mai multa incredere in mine sau daca nu m-as grabi sa fac lucrurile repede, poate si relaxarea mea ar fi alta si totul ar iesi mai bine. Dar imi zic eu drept incurajare: “Trebuie sa ma obisnuiesc cu mine, sa ma suport cu toate defectele mele, cu neputinta mea si sa sper ca si altii vor fi inganduitori si vor face la fel!“ 😀 Asta e un text de autosugestionare ca de pe casetele alea americanesti care au rolul sa te faca sa te simti bine repetand in fiecare zi dupa vocea vesela de pe banda: “Sunt fericit! Viata e minunata!” Deci, haideti in cor: “Sunt fericit! Viata e frumoasa!” J


Stam bine primavara

April 25, 2008

Entuziasmul Smillei m-a molipsit, de parca oricum nu era capul meu deja suficient in nori… De cateva zile plutesc, munca trece pe langa mine, ma bate pe umar a mustrare si eu ii tot dau ignore – “Pai, pana cand?!?”. Avem planuri maaari de vacanta, planuri care au inceput sa prinda contur, iar nerabdarea creste cu atat mai mult cu cat se apropie data plecarii. Pana atunci insa avem de trecut peste un Paste (sper cat mai frumos pentru toata lumea!) si peste zilele libere (putine!) care ni se dau de data asta. O sa plecam acasa, la Braila si de abia astept sa imi vad prietenii si in alt decor decat cel de la ClubArt si Green Horses. Sper la vreme frumoasa sa pot colinda prin orasul meu drag. Terorista mi-a facut chef de “Lumea lui Garp” si mi-am adus aminte ca am o restanta serioasa de book shopping. Apoi, am stabilit ca trebuie sa imi reinnoiesc garderoba cu rochite de vara plus niste ciupici comozi pentru umblat pe strazi (nu-i asa, blondule?!?) si poate prind saptamana viitoare niste dupa-amieze mai relaxate la munca incat sa dau o tura prin magazine (Ana, esti cu mine, da?!?). Ah, si vine luna mai, da?! Implinim un an in acte pe 5 si abia astept sa serbam dansand la nunta unor prieteni luna viitoare. Aseara, cand spalam geamurile de la balcon pe intuneric (am reusit intr-un final!), mi se invarteau in cap toate gandurile astea si acolo unde m-am entuziasmat mai tare, am lasat urme pe geam. 😛 E primavara de vina, domnilor! Vacanta frumoaaaaaaaaasa!!! 🙂


Cum influenteaza haina pe om, dar barba?

April 15, 2008

Ieri a venit imbracata toata in negru, cu o dispozitie de culoarea hainei. Nimeni nu i-a smuls un singur zambet sau gest de bunavointa. O zi in care a lipsit stridenta glasului ei. O zi deprimanta cu ploaie si nori. Liniste si atmosfera incordata. Am multumit pentru liniste dar am rasuflat usurata cand am iesit in ploaie, afara. 😀

Acum ceva timp, s-a ras si dintr-o data a devenit alt om. Se itea la mine un cap de copil cu ochii mari, frumos, bun de iubit, dar cam angelic. Noroc ca i-a crescut repede, repede la loc. Da! Imi plac mult barbatii nerasi, cu un inceput de barba lasata sa creasca asa… intr-o doara. Neglijenta asta le accentueaza acel unic “something” care ii face indisolubil diferiti fata de noi, femeile si ii face mai sexy, mai pe gustul meu. Iar daca mai sunt si blonzi, m-au dat gata! 🙂

(Inspirat de Irene )