Scrisoare pentru David

February 15, 2011

Aseara am scris pagini intregi pentru… bona! Da! Ne-am luat bona sau ea ne-a luat pe noi, nu mai stiu!Iar eu ma pregatesc sa ii tin un “mic” training. Am o multime de discursuri in cap pentru ea astfel incat sa ne placa, sa fie buna cu David si sa ajung s-o cunosc si sa am inceredere in ea. Am optat pentru bona in defavoarea gradinitei din mai multe motive: David raceste si cu mine acasa destul de des, bona si cresa sunt la acelasi pret, e dificil dimineata cu transportul caci ar fi trebuit sa il duc eu (iar eu nu intentionez sa iau carnetul de sofer prea curand…), David inca  nu mananca singur orice tip de mancare, plus ca ar fi dormit sigur mai putin decat acasa la pranz. Si dupa ce am umplut pagini intregi de liste intr-o agenda speciala (a se citi agenda dedicata lui David, desigur) cu ce trebuie sau nu trebuie sa faca bona  in preajma copilului, m-am apucat sa ii scriu o scrisoare chiar lui. Si pe principiul “Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, iata ce mi-a iesit:

“Dragul meu,

Randurile urmatoare izvorasc din dragostea pe care ti-o port si pe care ti-o voi purta toata viata. Vreau sa stii de la bun inceput ca eu si tatal tau te iubim mult si suntem mandri de tine orice s-ar intampla.Unul dintre rolurile pe care le avem ca si parinti este sa iti transmitem valorile si principiile noastre. De aceea scriu aceasta scrisoare – ca sa fiu sigura ca ajung la tine si pe calea aceasta. (As vrea ca scrisul sa fie o cale pe care tu sa o apreciezi mult!)

Viata este darul nostru pentru tine si trebuie sa o pretuiesti. Vreau sa stii ca in viata poti sa faci orice, imaginatia ta sa nu cunoasca limite. Imi doresc sa fii un om liber, increzator si cinstit. Sa fii bun cu cei de langa tine pentru ca traiesti printre oameni iar daca ii iubesti cu adevarat, atunci de cele mai multe ori si ei iti vor intoarce dragostea, iti vor darui increderea lor si te vor ajuta mult. Trebuie sa te inconjori cu iubire asa cum incercam sa facem si noi cu tine tot timpul. Prietenii se cunosc dupa inima si vei fi intotdeauna bogat cu prieteni multi. Iar daca te respecti pe tine, atunci si acestia te vor respecta.

Ortodoxia – religia in care s-a intamplat sa te nasti – se conduce dupa un anumit dicton: “Crede si nu cerceta!”. Eu insa mi-as dori ca tu sa cercetezi. Sa nu iti pierzi vreodata curiozitatea in fata acestei lumi. Este cea mai incantatoare lume posibila dintre toate lumile posibile (spunea un mare ganditor, cred ca Leibniz cu monada lui) si ar fi pacat sa ii ratezi misterele.

Viata o sa iti arate drumul pe masura ce il parcurgi. Te vei bucura, vei iubi, vei fi fericit, vei suferi, vei iubi iar, vei cunoaste viata din nou si din nou, de fiecare data altfel. Omul este o masinarie fragila iar sfatul mamei este sa ai grija de tine, sa te pastrezi, sa fii conservator in privinta asta.  Sa te consume doar pasiunea cea adevarata, sa te macine doar viciul cel mai artistic caci arta este nobila, este emotie pura.

Cauta sa gresesti cat mai putin oamenilor pe care ii iubesti cel mai mult, desi noi cam asa suntem croiti sa ni se intample. Dar numai daca vei gresi vei ajunge sa te cunosti cu adevarat. Iar daca te vei cunoaste, vei stii cum sa te accepti cu greselile tale, sa traiesti senin si  intelept. Si vei gasi in tine iubire ca sa capeti iertarea celor pe care ii iubesti. Fii corect cu tine si vor fi si ceilalti.

Omul are uimitoarea putere de a renaste precum pasarea Phoenix (Doamne, ce cliseu!) a renascut din cenusa. Exista o poezie a lui R. Kipling (autorul “Cartii junglei” – preferata ta de acum) despre ce inseamna sa fii om adevarat: chiar si dupa ce ai pierdut tot, dupa o viata de munca, esti om daca ai puterea sa o iei de la capat cu acelasi entuziasm de la inceput, si fara regrete. E o treaba data dracu’ asta!!!

In incheiere, iti multumesc ca m-ai ales sa fiu mamica ta, ca avem privilegiul (eu si tatal tau) sa iti fim parinti si sa ne bucuram de o iubire atat de inocenta, de neconditionata, pe viata! 🙂 Atunci cand iti cuprind fata cu palmele mele simt recunostinta intregii lumi asupra-mi! E o bucurie mare sa iti fim parinti! Si iti doresc si tie sa ai parte candva de astfel de bucurie. Sa ai parte de dragoste in toate formele si felurile ei, dragostea sa iti lumineze viata.

cu drag, mama. ”

LE-Esti inca o mana de om (aproape 2 ani, aproape 84 de cm, aproape 13 kg) dar ai atata forta deja, atatea daruri pentru noi… 🙂

LE-Banuiesc ca scrisoarea asta va cunoaste evolutii si modificari diverse pe masura ce timpul va trece peste noi. Tot mai sus, deci! 😉


Alt iac in alt sac

January 23, 2010

Iacul a facut pui:

http://mondavid.wordpress.com/


Autobiografie

December 25, 2008

Ieri… m-am nascut:

un trup de lut…

Azi… vreau sa stiu:

ce-a fost, ce va fi mai tarziu.

Maine… de ma voi sparge:

chip de lut…

Ca Decebal voi rade!

… e inca Azi…

iubesc

muncesc

si cant…

Traiesc!

Alexandra Gh. Gheorghiu – anul III B, Liceul “Nicolae Iorga”, Braila


Si… a plecat

August 25, 2008

… si ma simt ciudat. Credeam ca vor tabari grijile peste mine ca niste rame scarboase intr-o cireasa coapta, perfecta… dar am reusit sa le gonesc din timp si am scapaaaat. Acum a ramas un fel de gol si o oboseala cronica. In weekend am fost acasa si a trecut repede, repede. Iar azi am plecat spre serviciu ca in orice alta zi, insa atunci cand am ajuns si am deschis calculatorul nu m-a mai intrebat nimeni: “Ai ajuns cu bine?”… Eeeh, dar la naiba! am mai fost noi despartiti si altadata, si chiar mai mult de o saptamana! Hmmm, dar de data aceasta dependenta este muuuult mai mare si ma intreb cu mintea mea proasta: “La fel o sa fie si cand vom avea copii si ei vor pleca de-acasa?”… Sper sa nu fie asa! 😀 Atunci cand eram mica, bunica mea nu m-a lasat in nici o tabara, la nici o petrecere (daca nu era tot in bloc si eventual nu venea si ea cu mine! :P), la nici o prietena acasa…. NICIUNDE! M-a lipit de ea cu ceva mai tare decat super-glue-ul si a rezistat FOAAAARTE mult! Razvratirea mea a avut loc tarziu, dupa ce bunicul ne-a lasat singure… Au fost doi ani in care am stat in aceeasi casa cu ea ca intr-un ring de box: doar noi doua si ringul! Si niciodata nu o sa ajung sa inteleg mecanismul prin care oamenii simt atat posesivitate fata de copii, de iubiti, de parinti, fata de tot ce au. Probabil vine dintr-un egoism care rascoleste frica de a ramane vreodata singur sau poate din frica de moarte?!? De multe ori, incerc atat sa evit asemenea sentimente proaste dar mintea imi joaca feste si ma invart in cerc, tot straduindu-ma sa scap. Stiu ca in Zen, este axiomatic ca daca omul vrea sa ajunga la fericirea suprema, trebuie in primul rand sa se descotoroseasca de tot ce este TINUT: fie oameni, fie lucruri, fie vicii… orice pentru care se dezvolta simtul de proprietate sau fara de care ti se pare ca nu poti sa traiesti. La fel si in crestinism: apostolii lui Iisus erau nevoiti renunte la tot ce aveau atunci cand decideau sa il urmeze pe Invatator. In epoca noastra insa e din ce in mai greu sa te eliberezi, e din ce in ce mai greu sa ai curaj sa fii liber! Am citit odata undeva (probabil in Eliade) ca cea mai frumoasa declaratie de dragoste este sa spui cuiva: “Te iubesc, dar pot trai si fara tine!” Dar cine poate spune azi asa ceva si sa mai fie si convins cu adevarat de spusele lui? 😐


Apologia neputintei

May 9, 2008

Toate iti merg din plin sau cel putin asa crezi tu. Concediul se apropie, primavara a venit, iubirea te inconjoara iar entuziasmul de care vorbeam cu alta ocazie atinge culmi nebanuite in ultimul timp. Ciripesti vesela pe drum in ritmurile picurate in ureche de mp3 sau citesti cu nerabdare “IT”-ul atat de mult amanat dar cu atat mai fascinant odata redescoperit, iar intr-un final ajungi la munca. In fiecare dimineata primul lucru pe care il faci este sa deschizi mailul. Si in fiecare dimineata – de cateva zile incoace – te gandesti: “Daca mai primesc un singur mail in care mi se intorc datele trimise, innebunesc!” 😀 Ori nu sunt capabila sa fac meseria asta, ori ceva nu e in regula in ecuatia vietii mele. Incerci sa depasesti momentele de disperare care te cuprind la vederea update-ului de Outlook. Si o iei de la capat, incepi sa verifici iar si iar acelasi program imputit, sa culegi din nou textul cu minutiozitatea corectorilor de carte, sa reiei logica codului de mii de ori precum facea Colombo in cazurile complicate de crima pana le rezolva, si inima iti bate mai tare cand simti ca te apropii de final. Pierduta in labirintul propriei mele “creatii”, as vrea sa pot sa evadez cumva… Uneori, ma vad cu coada intre picioare plecand pe un drum diferit de tot ce cunosc pana acum, iar pe ceilalti ii vad cum ma privesc cu dispret si scarba. “In sfarsit, am scapat de ea!”, isi zic ei in barba multumiti. Eu nu vreau sa ma mai uit inapoi, neputinta ma apasa si altfel decat sa uit simt ca nu pot scapa de sentimentul rusinos. Imi place ca plec si uit. Dar ma scutur repede de toate gandurile astea de renuntare lasa si dau inca un “Sent” victorios cu mana alunecand transpirata pe mouse. “Doamne-ajuta!” murmur in gand. Daca as avea mai multa incredere in mine sau daca nu m-as grabi sa fac lucrurile repede, poate si relaxarea mea ar fi alta si totul ar iesi mai bine. Dar imi zic eu drept incurajare: “Trebuie sa ma obisnuiesc cu mine, sa ma suport cu toate defectele mele, cu neputinta mea si sa sper ca si altii vor fi inganduitori si vor face la fel!“ 😀 Asta e un text de autosugestionare ca de pe casetele alea americanesti care au rolul sa te faca sa te simti bine repetand in fiecare zi dupa vocea vesela de pe banda: “Sunt fericit! Viata e minunata!” Deci, haideti in cor: “Sunt fericit! Viata e frumoasa!” J


Stam bine primavara

April 25, 2008

Entuziasmul Smillei m-a molipsit, de parca oricum nu era capul meu deja suficient in nori… De cateva zile plutesc, munca trece pe langa mine, ma bate pe umar a mustrare si eu ii tot dau ignore – “Pai, pana cand?!?”. Avem planuri maaari de vacanta, planuri care au inceput sa prinda contur, iar nerabdarea creste cu atat mai mult cu cat se apropie data plecarii. Pana atunci insa avem de trecut peste un Paste (sper cat mai frumos pentru toata lumea!) si peste zilele libere (putine!) care ni se dau de data asta. O sa plecam acasa, la Braila si de abia astept sa imi vad prietenii si in alt decor decat cel de la ClubArt si Green Horses. Sper la vreme frumoasa sa pot colinda prin orasul meu drag. Terorista mi-a facut chef de “Lumea lui Garp” si mi-am adus aminte ca am o restanta serioasa de book shopping. Apoi, am stabilit ca trebuie sa imi reinnoiesc garderoba cu rochite de vara plus niste ciupici comozi pentru umblat pe strazi (nu-i asa, blondule?!?) si poate prind saptamana viitoare niste dupa-amieze mai relaxate la munca incat sa dau o tura prin magazine (Ana, esti cu mine, da?!?). Ah, si vine luna mai, da?! Implinim un an in acte pe 5 si abia astept sa serbam dansand la nunta unor prieteni luna viitoare. Aseara, cand spalam geamurile de la balcon pe intuneric (am reusit intr-un final!), mi se invarteau in cap toate gandurile astea si acolo unde m-am entuziasmat mai tare, am lasat urme pe geam. 😛 E primavara de vina, domnilor! Vacanta frumoaaaaaaaaasa!!! 🙂


Cum influenteaza haina pe om, dar barba?

April 15, 2008

Ieri a venit imbracata toata in negru, cu o dispozitie de culoarea hainei. Nimeni nu i-a smuls un singur zambet sau gest de bunavointa. O zi in care a lipsit stridenta glasului ei. O zi deprimanta cu ploaie si nori. Liniste si atmosfera incordata. Am multumit pentru liniste dar am rasuflat usurata cand am iesit in ploaie, afara. 😀

Acum ceva timp, s-a ras si dintr-o data a devenit alt om. Se itea la mine un cap de copil cu ochii mari, frumos, bun de iubit, dar cam angelic. Noroc ca i-a crescut repede, repede la loc. Da! Imi plac mult barbatii nerasi, cu un inceput de barba lasata sa creasca asa… intr-o doara. Neglijenta asta le accentueaza acel unic “something” care ii face indisolubil diferiti fata de noi, femeile si ii face mai sexy, mai pe gustul meu. Iar daca mai sunt si blonzi, m-au dat gata! 🙂

(Inspirat de Irene )


P.S. I love you

April 15, 2008

Aseara am plans ca o fraiera timp de o jumatate de ora la drama romantica “P.S. I love you”. Plangeam cu sughituri si radeam isteric in acelasi timp. Bun, poate eu nu sunt un etalon in acest sens din moment ce plang si la desene animate gen “Monsters Inc.” dar filmul asta mi-a rupt inima.

P.S. – Guess what? 🙂


Zorba si cum (n)-am reusit sa scap inca de Bixtonim

April 11, 2008

Intrucat atunci cand merg cu metroul si n-am nimic de citit (ca mi-e lene sa car de-acasa!), ma pocneste cate un gand si il disec bine intre Victoriei si Aurel Vlaicu. De exemplu in dimineata asta, m-am gandit la Zorba si la cum m-am indragostit eu de Grecia dupa ce am vazut filmul si am citit cartea (in mai multe randuri!). De fapt dintotdeauna barbatii greci mi s-au parut frumosi si sexy; pe bunicul meu grec l-am adorat iar in amintirea mea, el a ramas ca un Adonis – ma extaziez mai ales atunci cand ma uit la pozele lui din tinerete. De abia astept sa ma intorc in tara lui “Efharisto!” si sa ma plimb pe strada, privind Adonis-ii anonimi. 😛 Dar pe langa preocuparile legate de fizionomia vecinilor nostri greci, ma chinui sa scap de dependenta fata de Bixtonim. Mi-a intrat in cap ca nu mai pot sa respir fara sa torn in nari lichidul miraculos, in urma unei raceli care – din cauza asta – parca nici nu mai trece! Bunele mele colege rad si-mi recomanda calduros sa caut “Asociatia Anonimilor Dependenti de Bixtonim” (daca exista asa ceva!) si sa imi impartasesc acolo suferintele alaturi de altii ca mine. 😛 Pana o sa gasesc eu Asociatia asta (de obicei, cu orientarea stau cam prost!), m-am gandit sa fac terapie pe blog. Asa ca daca aveti sfaturi sau daca sunteti si voi victimele crudei substante, as aprecia mult ajutorul vostru! 🙂


Cartofi prajiti si napolitane ieftine

April 10, 2008

Stiu ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in ea si nu! nu m-am profilat pe dat idei despre “ce sa mai mancam azi?”!!! Pur si simplu sunt foarte bucuroasa! Lipsa de bani ma deranjeaza dar imi provoaca si bucurii (daca puteti sa va imaginati asa ceva! :P). In seara asta am avut in meniu cartofi prajiti iar ca desert – napolitane umplute cu cacao si cumparate la kilogram de la alimentara din cartier. Acelasi meniu reprezenta un pranz regesc pe vremea facultatii. Iar atunci cand in farfurie se gasea si o felie de parizer insemna ca daduse norocul peste noi! Si iata cum inca de la primul cartof pai care mi-a invadat simturile (si ce gust bun!!!), m-au napadit repede si amintirile. Nostalgia ma cuprinde si cand ma gandesc la ouale ochiuri facute la resoul din camera de camin a blondului, in diminetile tarzii cand n-aveam chef sa mergem la cursuri (oricum erau facultative prin definitie, nu?!? :P). Era un adevarat ritual gatitul la resou in camin. Atunci cand ne mai instarisem oarecum, ne permiteam cate un falafel de la arabul din capatul blocului. Dupa o noapte in club, mahmureala trecea intotdeauna cu un falafel si cu un pahar de suc. Alaturi de shaormarie, exista pe-atunci in Tei, o patiserie care avea in majoritatea timpului merdenele calde si ieftine pe langa tot felul de alte sortimente. Merdenelele erau insa vedetele si mergeau foarte bine cu o cutie de iaurt sau cu o ceasca de cafea. Merdenele cumparam cand aveam musafiri iar acestia erau intotdeauna incantati. Cafeaua o savuram avand inca aroma lor pe buze. Discutiile aveau alt farmec pe atunci! 🙂


Spanac fara lamaie si suc rosu dulce-acrisor

April 10, 2008

Situatie rasturnata. Piticii au venit la uriasi acasa. In loc de ciuperci la gratar, am consumat spanac (fara lamaie) si salata cu ridichi (fara sare) – blondul gateste dietetic! -, iar in loc de ceai de fructe, am avut un suc rosu dulce-acrisor. Intotdeauna cand interactionez cu oameni care imi plac mult (plus ca sunt si o persoana influentabila – sic!), am tendinta sa imprumut de la ei fie gesturi, fie diverse ticuri verbale, fie chiar intregul accent al vorbei lor. De fiecare data este vorba despre un lucru marunt care imi aduce aminte de omul respectiv si care ma face sa il port cu mine mereu. Poate nu preiau intotdeauna numai lucruri bune – de exemplu, si acum ma mai adresez uneori cu apelativul “fetita”, iar pe vremea cand fumam tineam mana intr-un fel aproape nefiresc dar care avea puterea magica sa mi-o imagineze pe Rux fumand – dar toate imi sunt dragi si m-au imbogatit. Scriind acum, imi trec prin fata ochilor mintii toate personajele dragi din viata mea care exista inca in mine si prin mine intr-un fel sau altul, chiar daca nu ma intalnesc zilnic cu ele. L. e cel mai aproape de mine acum si e ultima mea “cucerire”. Miscarea ei “de scena”, atunci cand am vazut-o prima data dansand m-a fermecat intr-o clipa si am imprumutat-o fara sa stau prea mult pe ganduri. Apoi accentul ei mai ciudat dar foarte dragut atunci cand spune “cateva” il folosesc frecvent si eu, fara sa tin seama de “drepturile de autor”. 😛 Pe multi as avea sa enumar din cei care m-au marcat astfel si care au contribuit la devenirea mea in ce sunt azi. Dar oricati ar fi, de fiecare data ma bucur cand intalnesc oameni noi care imi merg la suflet. Si aseara, privind-o pe Ina, am stiut imediat ce iubesc la ea (si poate o sa si preiau o mica parte, in felul meu!) – are o gingasie anume, un fel asa de frumos de a se copilari incat ai vrea sa ii arati si sa ii daruiesti toate minunile lumii plus inca ceva – din ce ai tu mai bun! -, e ceva acolo care te seduce imediat si definitiv, e ca o floare a soarelui iar mie galbenul imi provoaca bucuria oriunde si oricand l-as intalni. She made my day! Azi am zambit la toata lumea. 🙂


Schimbari

April 9, 2008

Schimbari. Cobor repede scarile din pasajul de la Universitate cu gandul la rulourile cu spanac de la Gregory’s si ce vad? In loc de cafeaua Julius Meinl sau de cartofii prajiti de la Mac, numai plase de sarma, santier si praf mult. Am ridicat din umeri, resemnata, si mi-am continuat drumul inghitind in sec dupa rulouri. Tot saptamana asta, am avut parte de schimbari si la serviciu. Un coleg s-a mutat la alt departament contribuind astfel la scaderea testosteronului din “gradina” noastra, iar eu i-am preluat biroul aflat intr-un loc mai ferit de geam si deci mai calduros. Pentru mine, daca as putea sa umblu cu un cuptor atasat permanent de orice parte mobila a corpului (nu as putea sa zic care ar fi aceea! :P), ar fi ideal. In mod normal, nu mi-as fi parasit pozitia de la birou. Am un fel de superstitie ca omul isi pune in asa masura amprenta pe locul in care a petrecut majoritatea timpului incat atunci cand cineva nou il preia, preia practic si din imaginea sau obiceiurile celui de dinainte. Dar poate demult era necesar sa imi schimb karma, asa ca nu pot sa privesc mutarea mea decat ca pe ceva pozitiv. Si iata ca primul semn ca incepe sa imi mearga bine n-a intarziat – mi-a fost schimbat calculatorul cu unul mai puternic, mai patratos si mai negru. Unitatea veche dadea concerte in fiecare dimineata – instrumentul preferat: cooler-ul – iar pentru pauze, trebuia manevrat manual, cu varful ascutit al unui pix. Well, ma obisnuisem cu exercitiul si chiar imi era drag huruitul. Acum, biata unitate sade despuiata pe biroul meu vechi si se uita cu repros la mine. Trecand la alte schimbari notabile din viata mea: soferii de pe 335/330 au alta atitudine. Ei bine, am avut parte zilele astea, numai de soferi buni la suflet, milosi la suferintele calatorilor astfel incat sa ii elibereze cu prima ocazie din iadul de dinauntru si suficient de nesimititi incat sa se bage pe linia de tramvai sau pe contrasens numai ca sa ajunga mai repede in statie si sa depaseasca aglomeratia. De obicei, exact in zilele in care am treaba la serviciu si ma grabesc sa ajung, exact atunci se intampla sa fie cel mai aglomerat pe cele trei statii de autobuz pe care le am de parcurs pana la metrou; exact atunci nimeresc numai soferi constiinciosi care deschid usile doar atunci cand ajung in statie si care respecta la sange toate regulile de circulatie; exact atunci imi vine mie sa ma dau mai abitir cu capul de geamul masinii de nervi si oftica. Dar de cand am alta karma, si soferii de pe 335/330 au inceput sa faca fapte bune. Blondul este si el influentat de schimbarile care se petrec cu mine. Daca in mod firesc, pana acum cel mai probabil era sa pierdem bani din diverse motive dintre care neatentia si nepasarea mea erau esentiale, iata ca acum gasim bani pe jos ca si cum cineva misterios ar fi vrut sa faca o fapta buna stiind impasul in care ne aflam. Intr-adevar, nu am gasit suficient de multi bani incat sa iesim de tot din impas, dar a contat mult. So la cat mai multe schimbari in bine, pentru toata lumea! 😉


Poza

March 26, 2008

Cineva vrea sa imi faca o poza. Eu rad cu gura pana la urechi, nepasatoare. Fotograful incearca sa isi mascheze dorinta de a ma surprinde in toata splendoarea mea, dar ii tremura degetul pe butonul de pornire… click-ul intarzie… si eu devin constienta de ochiul mare si negru. Zambetul tamp imi ingheata pe fata in forma lui cea mai crispata, iar ochii mi se maresc putin a mirare. In secunda urmatoare eram deja imortalizata in cutia neagra, patrata si rea a aparatului. M-am transformat intr-o poza ratata. Am acum consistenta unei foi de hartie si memoria putina a unui .jpg. Si umblu asa, alandala, printre altii ca mine. Ne frecam politicos lateralele unii de altii. Ma aflu intre portretul unui necunoscut cu barba si favoriti carunti, ale carui riduri parca deseneaza o harta, si poza unui bloc de sticla colturos si albastru, in care se reflecta o bucata de oras. Nu mai scap de-aici curand.


Quiz-uri, emotii si ambitii

March 24, 2008

Din weekend, am inceput sa jucam conquiztador si ne-a prins imediat. O sa se transforme in dependenta? Poate nu toate intrebarile de acolo sunt de cultura generala, dar faptul ca joci interactiv si iti pui la incercare “muschii mintii”, norocul si ambitia cu diversi necunoscuti sau chiar cu prieteni, creste adrenalina. Emotia care te incearca dupa ce ai tastat repede raspunsul pe care il banuiesti a fi cat mai aproape de adevar sau chiar adevarat iar imediat apoi apare textbox-ul cu raspunsul corect si palpaie in fata ochilor tai… emotia asta e maxima. Iar bucuria care te inunda atunci cand castigi, o doresti din nou si din nou si din nou… Nu mai vorbesc de cum iti lucesc ochii – ca la un drogat – atunci cand reusesti sa dobori pe cineva, sa il elimini din joc, iar culoarea ta inunda harta Romaniei si punctajul creste ametitor odata cu ambitia ta de a avea si mai mult, si mai mult, si mai mult. It’s good shit, man! 😛


Dilema mea

March 22, 2008

Mi-e foarte clar ca noul an nu a debutat pentru noi sub auspicii tocmai grozave!… Inca incerc sa ma adun de pe jos, iar in mine se lupta dorinte contradictorii: uneori as vrea sa fac o schimbare radicala – cum ar fi sa ne mutam brusc la Sibiu, fara sa stam mult pe ganduri, doar ascultandu-ne impulsul de moment si entuziasmul care poate izbucni ca lava unui vulcan atunci cand imaginezi noi inceputuri -, iar alteori as vrea sa zac nemiscata un timp si toata lumea odata cu mine, sa imi fac ordine in cap si apoi sa continui cu pasi mici spre… si intrebarea care se naste imediat: “Spre ce?” sa nu ma mai sperie.  😀 

Acum sunt ca un om grabit surprins pe trecerea de pietoni care ajunge sa se maimutareasca in fata unui alt pieton la fel de grabit, doar la cativa centimetri distanta, aproape atingandu-se, cand de fapt ar fi avut loc de cativa metri buni, sa se ocoleasca elegant unul pe altul… In doar cateva secunde are loc un scurt joc de glezna fata in fata, o ciocnire scurta, o scuza soptita nervos printre dinti si apoi desclestarea unuia din bratele celuilalt si continuarea drumului initial… Iar toate acestea numai pentru ca decizia fiecaruia de a urma o anumita traiectorie a intervenit aproape simultan! Ei bine, eu inca nu mi-am rezolvat ciocnirea cu perechea mea pieton, inca nu m-am desclestat din bratele lui, n-am zis nici macar “Pardon!”… ci am ramas suspendata intr-un infinit “joc de glezna”… Incotro?

Dreapta sau stanga?