O jumatate de zi

October 3, 2007

Vise frumoase aseara, cu oameni dragi… asa ca poate ploua azi! M-am trezit cu buna dispozitie, care a crescut pe masura ce minutele diminetii inaintau. Am fugit la prietena mea sa bem cafeaua impreuna si am gasit usa de la intrarea blocului inchisa, iar ei nu-i merge interfonul de ceva timp si nici nu mai iesea nimeni din bloc… Creditul de pe telefon l-am terminat demult, asa ca am stat ceva timp si am asteptat, dupa care am incercat de vreo doua ori sa strig la ea… poate ma aude si se uita pe balcon (siiiigur! :D). Si tocmai cand pierdusem speranta si ma gandeam sa ma indrept resemnata spre serviciu, fara sa fiu intremata de cafeaua facuta de ea, a iesit cineva din scara. Dar sa nu credeti ca mi-a fost usor sa intru! A trebuit sa dau socoteala unde ma duc si de ce, iar in final, bineinteles ca era vina mea ca nu merge interfonul (rrrr!). “Rosie in obraji” (ar fi vrut ea, vecina! :P), am urcat repede si – ca dupa un maraton sustinut cand atingi linia de sosire cu un ultim efort pe care il simti dureros in tot corpul – am gustat din cafea, care – spre norocul meu! – inca nu se racise. 🙂 Cat am baut cafeua, am mai palavragit – poate ne facem abonament la bazin (deja kilogramele in plus au devenit amenintator de multe :D), mergem in weekend in Piatra Craiului sa facem trasee si speram sa avem vreme buna, azi luam salariul si maine nu o sa mai avem bani… (“Grea viata!”), nu i-a placut asa mult Marquez comparativ cu “Parfumul” lui Suskind – e vorba de gusturi pana la urma! – dar o sa-i mai dau carti, aia de la antena 1, la emisiunea de dimineata, spun numai prostii iar horoscopul e cea mai mare tampenie, dar am vrea sa il auzim…, prezentatoarea are niste ochi verzi foarte frumosi… . Am iesit apoi sa infruntam aglomeratia din Delfinului, tramvaiul mic si inghesuit a venit greu, iar pe ultima statie pana in Iancului – ca de obicei! – n-am mai avut rabdare si am mers pe jos… Pi isi continua lupta pentru supravietuire, avanseaza in dresarea tigrului bengalez si are de infruntat o furtuna, in timp ce eu continui sa ma lupt cu multimea ca sa incap in trenul arhi-plin, sa incerc sa alerg pe scari mai repede ca sa-l prind pe urmatorul si in final, am de infruntat intarzierea. Zambesc si se rezolva! 🙂

Advertisements