Nimicuri

Vise dulci, vise rele se scurg din mine. Totul se intampla cu forta implacabila cu care ziua urmeaza noptii. Burta creste victorioasa. Bucurie! Ne ramane libertatea de alegere. Oare? Sunt cuprinsa de magia din Fowles si astfel am renuntat la crimele lui Truman. Temporar!

Vesti bune umbrite de revenirea unor ganduri vechi si rele. “Dilema veche” discuta despre URA saptamana asta. URA in toate formele ei. Gelozia este clar un tip de ura. Ura se intoarce ca un bumerang la tine si iti inchide gura fara drept de apel. Nu mai poti sa alegi! Este cum este.

Se repeta reveria cu izolarea intr-o camera plina de carti. Mi-e frica de nebunie. Voua? Pana atunci ne luptam cu ura, cu gazul putin, cu salarii versus pensii si coruptie.

Sunt cateva filme care cred ca ma vor destinde. Pe “Happy feet” l-am lasat neterminat, dar reiau azi caci imi place “copilul-pinguin” muuult!

In rest, imi cultiv viata sociala. Proust! 🙂

2009

In mini-vacanta asta de Craciun, am citit numai biografii cu, de si despre barbati: “Jurnalul unui om dezamagit” (W.N.P. Barbellion), “Copii in miez de noapte” (Salman Rushdie) si “Bun venit printre maimute” (Kurt Vonnegut – povestiri umoristic taioase de barbat). Acum am inceput “Cu sange rece” (Truman Capote) dupa ce am re-vazut la PrimaTV, “Breakfast to Tiffany’s”. Ma adancesc in tenebrele unei crime si in estetica complicata a lui Capote. E fascinant! O sa urmeze “Magicianul” (John Fowles) si apoi probabil o sa iau o pauza cu cateva carti despre bebelusi pentru o perioada. O pauza asa cum am luat-o si fata de blog. La un moment dat (zilele trecute) ma gandeam sa il sterg de tot, sa intru in 2009 fara blog si poate cu promisiunea altuia nou, sub un alt pseudonim. Pana la urma lenea a invins si… frica, frica sa nu imi para rau. Asa ca nu l-am sters si am publicat poezia mamei aici. Poezia a aparut intr-o revista comunista de liceu (“Cutezatorii” parca… nu mai stiu sigur pentru ca nu mi-a ramas si coperta), prin 1970 si a fost singura scrisa de Gheorghiu Alexandra. Nu cred ca are vreo valoare literara, dar pentru mine semnifica strigatul ei de bucurie de a trai. Un strigat plin, frumos, rotund. Si un cantec de lebada… o premonitie insinuata printre putinele cuvinte ale poeziei. Mi se amesteca in cap aventurile de Seherezada a copilului “tandarel-de-luna” a lui Rushdie cu “sangele rece” al criminalilor lui Capote, si ajung sa visez ca o sa nasc un baiat cu urechi fabuloase sau cane mutam la o ferma “undeva-departe”, in desertul-pustiu american. Au fost zile de lectura neintrerupta si de alintari casnice. Probabil va fi un an linistit. Chiar din prima zi m-am jucat cu un bebelus si am gangurit pe langa el, asa ca probabil cam asta voi face in continuare, tot anul. 🙂