Apologia neputintei

May 9, 2008

Toate iti merg din plin sau cel putin asa crezi tu. Concediul se apropie, primavara a venit, iubirea te inconjoara iar entuziasmul de care vorbeam cu alta ocazie atinge culmi nebanuite in ultimul timp. Ciripesti vesela pe drum in ritmurile picurate in ureche de mp3 sau citesti cu nerabdare “IT”-ul atat de mult amanat dar cu atat mai fascinant odata redescoperit, iar intr-un final ajungi la munca. In fiecare dimineata primul lucru pe care il faci este sa deschizi mailul. Si in fiecare dimineata – de cateva zile incoace – te gandesti: “Daca mai primesc un singur mail in care mi se intorc datele trimise, innebunesc!” 😀 Ori nu sunt capabila sa fac meseria asta, ori ceva nu e in regula in ecuatia vietii mele. Incerci sa depasesti momentele de disperare care te cuprind la vederea update-ului de Outlook. Si o iei de la capat, incepi sa verifici iar si iar acelasi program imputit, sa culegi din nou textul cu minutiozitatea corectorilor de carte, sa reiei logica codului de mii de ori precum facea Colombo in cazurile complicate de crima pana le rezolva, si inima iti bate mai tare cand simti ca te apropii de final. Pierduta in labirintul propriei mele “creatii”, as vrea sa pot sa evadez cumva… Uneori, ma vad cu coada intre picioare plecand pe un drum diferit de tot ce cunosc pana acum, iar pe ceilalti ii vad cum ma privesc cu dispret si scarba. “In sfarsit, am scapat de ea!”, isi zic ei in barba multumiti. Eu nu vreau sa ma mai uit inapoi, neputinta ma apasa si altfel decat sa uit simt ca nu pot scapa de sentimentul rusinos. Imi place ca plec si uit. Dar ma scutur repede de toate gandurile astea de renuntare lasa si dau inca un “Sent” victorios cu mana alunecand transpirata pe mouse. “Doamne-ajuta!” murmur in gand. Daca as avea mai multa incredere in mine sau daca nu m-as grabi sa fac lucrurile repede, poate si relaxarea mea ar fi alta si totul ar iesi mai bine. Dar imi zic eu drept incurajare: “Trebuie sa ma obisnuiesc cu mine, sa ma suport cu toate defectele mele, cu neputinta mea si sa sper ca si altii vor fi inganduitori si vor face la fel!“ 😀 Asta e un text de autosugestionare ca de pe casetele alea americanesti care au rolul sa te faca sa te simti bine repetand in fiecare zi dupa vocea vesela de pe banda: “Sunt fericit! Viata e minunata!” Deci, haideti in cor: “Sunt fericit! Viata e frumoasa!” J

Advertisements

Dilema mea

March 22, 2008

Mi-e foarte clar ca noul an nu a debutat pentru noi sub auspicii tocmai grozave!… Inca incerc sa ma adun de pe jos, iar in mine se lupta dorinte contradictorii: uneori as vrea sa fac o schimbare radicala – cum ar fi sa ne mutam brusc la Sibiu, fara sa stam mult pe ganduri, doar ascultandu-ne impulsul de moment si entuziasmul care poate izbucni ca lava unui vulcan atunci cand imaginezi noi inceputuri -, iar alteori as vrea sa zac nemiscata un timp si toata lumea odata cu mine, sa imi fac ordine in cap si apoi sa continui cu pasi mici spre… si intrebarea care se naste imediat: “Spre ce?” sa nu ma mai sperie.  😀 

Acum sunt ca un om grabit surprins pe trecerea de pietoni care ajunge sa se maimutareasca in fata unui alt pieton la fel de grabit, doar la cativa centimetri distanta, aproape atingandu-se, cand de fapt ar fi avut loc de cativa metri buni, sa se ocoleasca elegant unul pe altul… In doar cateva secunde are loc un scurt joc de glezna fata in fata, o ciocnire scurta, o scuza soptita nervos printre dinti si apoi desclestarea unuia din bratele celuilalt si continuarea drumului initial… Iar toate acestea numai pentru ca decizia fiecaruia de a urma o anumita traiectorie a intervenit aproape simultan! Ei bine, eu inca nu mi-am rezolvat ciocnirea cu perechea mea pieton, inca nu m-am desclestat din bratele lui, n-am zis nici macar “Pardon!”… ci am ramas suspendata intr-un infinit “joc de glezna”… Incotro?

Dreapta sau stanga?


Scurt jurnal

February 13, 2008

Nu stiu foarte clar ce inseamna “sinestezia balerinei” dar asa poti sa ajungi la blog-ul meu, de exemplu… In cazul in care cineva e capabil sa ma lumineze, chiar va rog!… Lenea mea e prea mare acum sa caut pe wiki. Azi am luat ghiocei de la metrou din Iancului si pentru ca am luat mai multe buchete, am primit unul gratis (great bussines! 😛 ). Am impartit prin firma. O durere surda m-a incercat azi-noapte, in dreapta, jos… incerc sa nu ma panichez foarte tare desi am citit pe net tot felul de lucruri… Sper numai sa nu fie apendicita! 😀 In rest, ma ocup de soarta unor oameni ca si cum as avea putere de decizie maxima asupra viitorului lor. Nu imi place! Am in plan sa ma intalnesc cu prieteni pe care i-am neglijat o perioada mare de timp. Sa recuperez. Sunt nerabdatoare. Am inceput de-aseara. A fost bine. Vibrez la complimente, citesc articole despre morti triste pe munte – desi e contraindicat, stiu! – dar culmea e ca optimismul totusi nu imi dispare. Sunt vesela, ma simt bine. Astept masa de pranz de la cantina. In fiecare zi ne asteapta alta surpriza… poate nu de fiecare data placuta, dar ne-am obisnuit sa le luam pe toate asa cum sunt. Colectez informatii despre panele pentru o prietena. Ma simt utila si e bine. Iar peste toate astea, mi-e cam somn; la serviciu n-am treaba… dar ma amuz cu fetele. Ma gandesc brusc la bunica-mea cand trec pe langa casa de tigani de pe Magura Vulturilor. Nu stiu de ce. Sa descriu: casa in trei culori fosforescente – galben intens, roz si verde. Plus rufe agatate la balcon: chiloti, cearceafuri. Am prins putina frica de RATB de cand cu ultima amenda primita… incerc sa evit autobuzele aglomerate pentru ca sunt mai usor de depistat “clientii”. Iau 101 si merg pe jos. Imi face bine mersul pe jos. Griji pentru bani. O sa treaca, ne revenim noi la un moment dat. Numar zilele pana la urmatorul control (avem pe 18). Caut pe net mai multe informatii despre medici. Sper sa nu devin paranoica. Astept si analizele. Ma inconjor de asteptari si imi aduc aminte de ce spunea bunica atunci cand eram in liceu: “Toata viata mea a fost un lant de asteptari. Am trait ca sa astept tot timpul cate ceva.” Ma intristez putin. Nu o sa ajung asa. Mi-e tare drag blondul! Nu mi se mai pare suficient cat reusesc sa vorbesc cu el pe mess (si vorbim mult de obicei! 😀 ). La radio – de data asta am pierdut sirul si nu mai stiu pe ce frecventa este – anunta “Valentine’s Day” cu mare pompa. Ma lasa rece si ma mira febra cu care se vorbeste despre asta. Vad inimioare si declaratii pictate in roz. Parca imi revine starea de greata, si nu de la sarcina. 😛 Inchei aici pentru ca stomacul ma anunta ca e timpul sa merg la cantina. Cum poti sa surprinzi oare prezentul fidel, exact atunci cand se intampla?!? Urati-mi pofta buna! 🙂 Ah, da…si azi e 13 – lucky day! 😉