Boogie (sau “scene de casnicie”)

October 27, 2008

Filmul incepe abrupt pe plaja, cu un zmeu facut din ziare de catre tata pentru fiul sau. Scena este obisnuita, si daca s-ar fi prelungit cu cateva minute mai mult, risca sa piarda atentia spectatorului. Noroc ca se ajunge repede la punctul culminant: intalnirea celor trei prieteni dupa multi ani. Tzup, tzup, tzup… cam la asta se reduce toata dinamica filmului. Aaah, ba nu! Mai e si cearta casnica dintre cei doi tineri parinti. Discutia in contradictoriu este amuzanta, reala si mult mai reusita decat in serialul antenist al scenelor fortate (sau frustrate) de casnicie. Aici poti sa te identifici linistit cu reactiile unuia dintre cei doi. Apoi noaptea continua pentru cei trei prieteni reuniti. Boogie isi ineaca tot amarul in vin alb sec, in discutii sterile, iar in final, alaturi de Ramona – curva cumparata cu 700 de ron pentru toti trei timp de o noapte. Boogie se intoarce apoi dimineata acasa, dupa sexul oral constiincios cu Ramona, si se joaca bucuros cu baietelul lui de 4 ani in timp ce sotia ii arunca priviri recunoscatoare. Injuraturile prisosesc, replicile dintre cei trei sunt tari, mistocaresti, iar scula lui Boogie este personaj secundar in film. Camera intarzie de multe ori pe cate o scena (ca in “Tanar si nelinistit”) si atunci privitorul ar trebui sa fie impresionat de profunzimea lucrurilor dar din pacate, exact atunci regizorul risca sa il piarda. Pelicula se intinde astfel pe 114 minute si povesteste o zi si o noapte. Eu am plecat de la cinematograf cu un sentiment echivoc: sigur puteam sa dau banii pe un film mai reusit decat “Boogie”, dar nici nu-mi parea rau ca l-am vazut. Am ras pe alocuri si a fost romanesc.


No Reservations

May 15, 2008

Este un film romantic clasic. Ea este o tipa frumoasa dar singura, care isi inchipuie ca detine controlul asupra vietii ei numai daca ii reuseste ciorba de la masa de pranz sau daca la finalul zilei, orneaza perfect o farfurie cu homar si sos de sofran (secretul ei!). Pana si terapeutului – la care se duce sa isi rezolve diversele si complicatele probleme emotionale – incepe sa ii gateasca pana uita de tot de terapie… In momentele cheie ale filmului, o vezi numai aplecata deasupra farfuriilor albe, patrate (forma la moda!), decorandu-le minutios. Pana si atunci cand nenorocirea se abate asupra ei, eroina nu se lasa dusa din bucatarie. Dar odata cu aparitia lui, vine si soarele pe strada ei. El este tot bucatar, tot frumos, doar ca mult mai relaxat decat ea si mai putin maniac: fredoneaza arii de opereta italiana, e innebunit dupa pizza si paste (buuun!), stie sa distreze copii si in plus, e fermecator. El ii da viata peste cap. El o ajuta intr-un moment de criza. El descopera fetita din ea. Si tot el (chipurile!) vrea sa ii ia slujba. Razboi! Pricina de despartire! O scurta confruntare are loc, cateva zile stau separati apoi ea isi da seama ca n-a fost vina lui, se intoarce, iar el o primeste cu tot cu sosul ei de sofran inapoi. Si… traiesc fericiti pana la adanci batraneti! 🙂 Deci , da! Un film romatic clasic. Enjoy!


Un 13 rotund si dragalas

May 13, 2008

O zi de 13 si o zi de marti. “Brrrr!” ar zice unii. Eu nu! Fie si numai pentru faptul ca Outlookul s-a actualizat in favoarea mea de dimineata… incununand cu succes un somn lung… 🙂 In restul zilei, am muncit cu drag si spor. Pe seara am luat-o pe L. de o aripa – de aripa ei norocoasa, desigur! – si am mers sa vedem “Leatherheads”. Efectul de sepia al filmului te transporta direct in anii de dupa razboi, intr-o America aflata la inceputul erei ligii ei profesioniste de fotbal si a intregii isterii pe care acest sport o va aduce printre bastinasi. Haina de piele roasa a lui Dodge Connelly din Dulluth (personajul principal jucat de George Clooney) este ca o amprenta a epocii respective pe care regizorii au descoperit-o si ne-o infatiseaza din toate unghiurile: din fata atunci cand Dodge o imbraca prima data; din spate, pe motocicleta cu atas pe care Dodge o manuieste cu dezinvoltura arborand tot timpul o atitudine sexy; la intalnire cu ziarista blonda care a venit sa ii dea viata peste cap; la final, cand arunca o ultima privire terenului de fotbal stiind ca pentru el s-a incheiat cea mai frumoasa perioada din viata lui. Geaca de piele o gasesti peste tot iar George Clooney arata superb in ea. Dar si Renee Zellweger (in rolul ziaristei Lexie Littleton) te prinde… cu gura ei putin stamba, vopsita in rosu aprins, cu replicile ei taioase si atitudinea de femme fatale, cu privirea jucausa dar adumbrita de un gand nerostit, ragusit… Oooh, da!… Lexie te prinde!… Dar filmul e mai mult decat jocul celor doi, filmul se leaga si de un altfel de joc – cel de fotbal american. Noroiul imprasiat din belsug in ochiul camerei de filmat, multele kilograme de muschi risipite pe metru patrat de barbat, uralele multimii, mana de reporteri aflati intr-o cusca cu geam si cu vedere la teren, majoretele de pe margine… compun jocul. Rivalitatile dintre jucatori, orgoliile dintre ziaristi, interesele impresarilor, reclamele de la radio, toti banii care circula in culise… compun si ele jocul. Eeeh, dar de ce mai bat eu campii acum?!? Si numai pentru a-l vedea pe George Clooney cu ruj rosu aprins pe buze, si tot merita filmul! 😉


My Crown Goddess

April 25, 2008

Imaginati-va cum Javier Bardem va sopteste si va alinta cu “my crown goddes” ani de-a randul, neincetat, cu accentul vesnic sexy al spaniolilor vorbitori de engleza si privindu-va obsesiv cum numai el poate (stiti privirea din “No Coutry For Old Man”!). Cu pasi marunti, dar neabatuti de la drumul prafuit al vietii, Fiorentino Arizo este un Don Juan mascat in vremuri grele. In numele zeitei sufletului lui, face victime din mai mult de sase sute de femei, pe toate insemnandu-le cu meticulozitatea unui colectionar intr-un caiet, alaturi de cate o descriere scurta si semnificativa pentru fiecare. Astfel, dupa mai mult de 50 de ani de asteptare, isi implineste iubirea si o pune sub carantina arborand steagul negru al holerei, nevrand sa mai scape vreodata din vraja ei. “Dragoste in vremea holerei” – filmul nu se ridica la valoarea pledoariei lui Marquez din cartea omonima (este unul din filmele care in mod clar dezamagesc daca il vezi dupa ce ai citit cartea!), dar personajul intruchipat de Javier Bardem este unul reusit si salvator. Cautand mai multe date despre actor, mi-au placut niste vorbe de-ale lui care m-au facut oarecum sa inteleg si rostul altui film – film pentru care a luat Oscar-ul: “I think the movie speaks of a lack of meaning in violence. I embody violence, I am violence itself in the movie, and there is a man . . . who is trying to understand the meaning of it and at the end there is no meaning.” Javier Bardem are inca multe de spus. 🙂


Ultima ispita

April 16, 2008

Saptamana aceasta, “Romania libera” se va vinde impreuna cu dvd-ul filmului “Ultima ispita a lui Iisus” in regia lui Martin Scorsese (film relativ vechi, din 1988), se aude in boxele radioului. Nu cumpar de obicei ziarul respectiv, dar cu filmul asta m-a convins! L-am vazut acum cativa ani, mi-a placut si de-abia astept sa am dvd-ul. Cartea lui Kazantzakis – “A doua rastignire a lui Hristos” – care sta la baza scenariului si pe care v-o recomand cu caldura, se gaseste la anticari. “Natura duală a lui Iisus, dorinţa lui atât de omenească, atât de supraomenească, de a atinge Dumnezeirea, au rămas pentru mine un mister adânc şi indescifrabil. Cauza principală a tuturor bucuriilor şi tristeţilor din tinereţea mea era lupta perpetuă dintre spirit şi trup, iar sufletul meu era arena unde aceste două armate se ciocneau”  ne avertizeaza regizorul prin cuvintele scriitorului grec, iar in continuare: filmul “nu e bazat pe Evanghelie, ci este o explorare fictivă a acestui conflict spiritual”. Enjoy! 🙂


P.S. I love you

April 15, 2008

Aseara am plans ca o fraiera timp de o jumatate de ora la drama romantica “P.S. I love you”. Plangeam cu sughituri si radeam isteric in acelasi timp. Bun, poate eu nu sunt un etalon in acest sens din moment ce plang si la desene animate gen “Monsters Inc.” dar filmul asta mi-a rupt inima.

P.S. – Guess what? 🙂


Un, dos, tres…

April 5, 2008

Stiam dintotdeauna ca trebuie sa crezi ca sa poti auzi ce e de neauzit si sa poti vedea ce e de nevazut. Asa este sfatuita si eroina din film de catre mediumul adus in casa pentru a comunica cu spiritele mortilor si pentru a-i gasi fiul atunci cand toate celelalte posibilitati se epuizasera. Iar eroina reuseste sa auda si sa vada atat de multe incat trece dincolo definitiv. Asa se termina filmul: cei de dincolo castiga mizand pe iubirea si sacrificiul matern, ambele duse pana in panzele albe. Iar pentru ca filmul te face sa crezi, ti se pare cel mai firesc lucru, singurul final logic posibil! “Orfelinatul” este un thriller in spaniola si mi-a placut mult pentru ca limba telenovelelor nu este complet pervertita aici si se scutura de prejudecati. “Orfelinatul” te ia prin surprindere ca o usa ce ti se inchide brusc in fata iar tu ramai inchis in partea intunecata a ei si asta te sperie! Cei care spun povesti de groaza in imagini sau pe hartie, nu sunt firi prietenoase si rolul lor este sa te faca sa vrei mai mult, sa starneasca curiozitatea pentru macabru si pentru ce se afla in spatele usii. Regizorul “Orfelinatului” are acest talent, iar povestea are o fatalitate, un anumit “asa trebuia sa se intample” care te ia drept martor inca de la inceput. Sunt cel putin doua momente in film care fac sa ti se ridice parul maciuca in cap, iar intre cele doua momente traiesti cu respiratia taiata, asteptand oricand sa se intample ceva neprevazut si rau. Dupa prima sperietura am inceput sa rad nervos, dupa a doua – la fel… Iar la cateva ore dupa ce filmul se terminase, inca mi se derulau in minte anumite secvente. A fost nevoie de un al doilea film de actiune si plin de suspans – “Vantage point” – ca sa imi ia gandul de la Tomas (cu accent pe a!). Enjoy! 😀


Francezi si dragoste

April 4, 2008

Cu prilejul unei raceli care – timp de cateva zile – m-a pus la pat, sub pat, in pat si mi-a scos peri albi, am avut de ales: Asimov sau King? King sau Asimov? Hmm… Ok, Miller!!! 🙂 Boon! Si de fapt am inceput cu Anais Nin – “Henry si June” – jurnalul interbelic al iubirii celor doi scriitori (Miller si Nin) dupa care Philip Kaufman (cel care a adaptat la imagine si cartea lui Kundera – “Insuportabila usuratate a fiintei”) a realizat filmul cu acelasi nume. Cartea cuprinde un singur an, 1931, si surprinde punctul culminant al acestei povesti de dragoste. Cel mai uimitor personaj pe masura ce citesti jurnalul este chiar cea care il scrie. Fara sa mistifice, ea incearca sa isi rezolve dilemele si relatiile prin jurnal, prin experienta marturisirii. Fidelitatea rezista aici pe alte principii: tandretea o tine aproape de sot, pasiunea o leaga de Henry, mila joaca feste varului Eduardo, nevoia de autocunoastere o domina prin psihanalistul Allendy, iar femeia June o fascineaza, ca un alter-ego minunat al ei. Anais nu se teme sa isi exploreze toate pornirile si sa le dea frau liber. Anais farmeca pe cei din jur cu usurinta si naturalete. Anais este o lume – alta! – pentru fiecare barbat in parte. Anais este carne si vis.

Ei bine, citesc in continuare Miller (mi-a revenit pofta de “gura strazii”!), n-am terminat “IT” (inca!), dar am de gand sa nu ma indepartez foarte mult de zona horror si ma duc azi la film, la “El Orfanato” despre care am auzit numai lucruri de lauda…

Raceala a trecut (aproape!), depresia a fost evitata (pana la urma!), de-acum inainte: numai succese!!! A bientot! 🙂


Bauby

March 20, 2008

Cateva linkuri folositoare despre un film pe care am de gand sa il vad cat mai curand, dar tot aman momentul cu o placere masochista:

http://andreanum.wordpress.com/2008/03/16/scaphandre-et-papillon/

http://agenda.liternet.ro/articol/6646/Andrei-Gorzo/Evadare-Le-scaphandre-et-le-papillon.html

siii

http://www.thedivingbellandthebutterfly-themovie.com/

Enjoy! 😉


Filmul a supravietuit

March 20, 2008

…este fraza cu care se incheie filmul lui Caranfil – de departe cel mai bun film romanesc recent pe care l-am vazut! Sper sa aiba suficienta publicitate si premii incat sa surclaseze faima lui “4 3 2”. 😀 Este un film despre film, despre inceputurile “umbrelor miscatoare”, despre perioada antebelica si monarhie, despre producatori de filme fara scrupule, despre un regizor pasionat si indragostit, despre prietenie si fatalitate. Imaginea este calda, luminoasa si dominata de mult galben, iar camera este participativa pe tot parcursul filmului: rade impreuna cu spectatorul la glumele din scenariu, danseaza in hora din lanul de grane, mangaie cu gingasie nudul frumoasei Emilia (rol jucat de Mirela Zeta – bruneta “mondena”), si moare odata cu personajele la final. De fapt tot timpul ni se ofera doua perspective: cea a ochiului regizoral amuzat si amuzant, dar sever si purtand larnion (caci asa apare Nae Caranfil in imaginea de deschidere a filmului!) si cea a camerei cu manivela care trebuia sa filmeze primul lung-metraj despre “resboiul independentei” – camera “manuita” cu pasiune de un “pusti” de 25 de ani, care se tot chinuieste sa intre la “Conservatorul de arta dramatica” insa fara succes (sa fie inaltimea lui de vina?!?), care iubeste mult filmele dar este repudiat de taica-su (mare actor de comedie la teatru!) din aceasta cauza, care se indragosteste la prima vedere in mod iremediabil si unic, care cerseste cu demnitate (sic!) bani unui mare investitor in talente si arta din acele vremuri, si care ne arata prin rama ochelarilor sai rotunzi ce forme poate sa ia pasiunea si daruirea. Rolul lui Vizante este frumos, demn, amuzant si induiosator. 🙂 In antagonie, apare venalul finantator, cel care din doar doi banuti a facut o avere, cel care poate sa cumpere orice si pe oricine, cel cu mare credinta in Dumnezeu (referire la personaje actuale, care obisnuiesc sa fredoneze muzica religioasa din masina lor scumpa si care au pe birou sceptrul lui Mihai Viteazu’), si cel care cu aroganta, recita din Hamlet la inmormantarea unui mare actor numai pentru ca poate sa faca asta! Relatia dintre cei doi este foarte bine descrisa la un moment dat, de unul din personaje (citez din memorie 😛 ): “…in jungla tropicala, exista niste pasari care stau de regula pe spinarea crocodililor si se hranesc cu resturile alimentare dintre dintii fiarelor, iar acest lucru se intampla intr-un anumit moment al zilei in care crocodilul isi deschide falcile si asteapta, timp in care pasarica isi poate face treaba si toata lumea e fericita: crocodilul isi asigura higiena zilnica iar pasarica isi asigura hrana. Uneori insa fiara isi poate inchide falcile inainte ca pasarica sa isi termine treaba… pentru el nu conteaza caci alta va veni si i se va aseza imediat pe spinare. Depinde numai de pasare cat de corect stie sa isi estimeze timpul petrecut intre falcile crocodilului astfel incat sa iasa de acolo nevatamata.” Daca eroul filmului reuseste sau nu pana la final sa fie inghitit, va invit sa descoperiti singuri! 😉 Ce-ar mai fi de laudat: discursul cinematografic este coerent si plin, scapat de belele comunismului, iar Caranfil nu isi omoara chiar toate personajele – filmul a supravietuit… Restul e tacere! 🙂


Ce am mai vazut in ultimul timp

March 6, 2008

In primul rand: un film destept despre adolescenta si sarcina, cu un rol sincer si veridic facut de Ellen Page in Junocu dialoguri si personaje vii plus o abordare indrazneata asupra maternitatii. Pe scurt, un film altfel, plin de umor cu adolescenti americani. Ma bucur ca Ellen Page a fost nominalizata la Oscar pentru acest rol, dar si mai mult ma bucur ca la categoria “best actress” a castigat totusi Marion Cotillard pentru La vie en roseDin punctul meu de vedere a fost de departe, categoria cu cele mai corecte nominalizari si cu cel mai bun castigator. No Country for Old Man desi a luat premiul cel mare, nu l-am inteles. Nu stiu ce imi lipseste de nu il vad absolut deloc ca pe cel mai bun film si de n-am priceput o iota din final desi l-am reluat de cateva ori. Nu stiu de ce dar tot ce am retinut din acest film atat de laudat a fost rolul lui Javier Bardem – criminalul cu parul in ochi. 😛 Am mai vazut Atonement si mi-a placut mult, mai ales cand am aflat ca scenariul este dupa cartea originala cu acelasi nume al lui Ian McEwan. De curand a aparut si cartea ca am vazut reclama in B24Fun. Am in plan sa fac cat mai curand rost de ea si sa o citesc pentru ca filmul are imagini fascinante, care iti raman in memorie pentru mult timp si pe care vreau sa le compar cu ce imagini imi va produce cartea la lectura. 🙂 The Bucket List este o alta reprezentatie de exceptie a lui Jack Nicholson – actorul cu freza ciudata si fata schimonosita parca special sa se vada cat este de nebun – care face echipa frumoasa prin contrast cu Morgan Freeman – cel serios, corect si bun. Pastrez pentru sfarsit The Hunting Party din care ideea principala ar fi ca marile state ale lumii isi protejeaza teroristii special pentru a avea la indemana oricand “tapi ispasitori” si le convine asa, dar din care eu am retinut mai mult drama unui jurnalist – Richard Gere – care reuseste sa isi razbune dragostea in cadrul unui final amar. Enjoy! 😉


Man in Black

January 23, 2008

Am mai adus vorba despre el in urma unei dileme intre prieteni si iata ca nu a trecut mult timp si am vazut Povestea lui Johnny Cash – filmul – sau sub titlul original: “Walk the line”. Un film foarte bun, impresionant, in care Joaquin Phoenix si Reese Witherspoon isi canta live rolurile, traiesc cu adevarat personajele si asta se transmite dincolo de ecran. Plangi, razi si canti alaturi de ei! Dupa ce am vazut filmul de doua ori (am mai prins o reluare pe HBO saptamana asta!), am inceput sa caut informatii despre cei doi pe internet. Am aflat ca au avut pana la urma o viata lunga, frumoasa si linistita, plus inca un copil numai al lor, pe langa cei din casatoriile anterioare. Au scos multe albume impreuna, au militat pentru tot felul de lucruri frumoase, au avut o viata activa pana foarte tarziu si au murit in acelasi an, doar la cateva luni diferenta. Te face sa crezi in mari iubiri, in lucruri care asa trebuie sa se intample, in “forever and ever”. Enjoy the movie! 😉


Ma man!…

December 10, 2007

Replici din filme…Ce replici din filme v-au marcat, ati retinut, le mai repetati din cand in cand in vorbirea curenta, v-au placut atat incat sa le puneti la status in messenger sau pur si simplu au devenit ticuri verbale? Am vazut “American Gangster” de curand si pe langa rasul cu dinti albi si perfecti al lui Denzel, am retinut si replica: “Ma man!” cu a-ul prelungit astfel incat doar sa insinueze amenintarea zisa in gluma mafiotului-rival. Alte replici? “Nu trage dom’ Semaca, sunt eu, Lascarica!” deja e o clasica… o clasica romaneasca dar zic eu ca este la fel de buna ca “I think this is the begining of a beautiful friendship!” sau ca “After all…tomorrow is another day!” Mai sunt si gesturi pe care le-am retinut: John Travolta in “Face to face” – cum isi lua “la revedere” de la copilasi inainte de “transformare”…; mersul atat de “cool” al lui Sebastian din “Liaisons Dangereux” (folosirea titlului original ma duce cu gandul si la John Malkovich cu fata lui cea diabolica din filmul cu acelasi titlu)…; mana lui Kate Winslet pe geamul aburit al masinii in care se consuma dragostea ei cu di Caprio de pe “Titanic”… eeeh, si sunt atatea! Astept adaugiri! 🙂


Sweet and lowdown

December 4, 2007

Desi am fost la “Beowulf” aseara, nu vreau sa vorbesc despre el. E un film bun de animatie cu personaje bine create, amuzant pe alocuri si cam atat. Vreau sa vorbesc insa despre Woody Allen! Mi-am dat seama dupa ce am vazut (tot aseara pentru ca da, suntem mari cinefili! :P) “Sweet and lowdown” ca mi-am ignorat un “amor” vechi si nici de filme de-ale lui nu m-am mai interesat in ultimul timp. Si timpul a trecut destul de repede si de mult… si am de gand sa recuperez! De fapt dintotdeauna m-a fascinat personajul Woody Allen mai mult decat “operele” lui. Evreul asta urat si incestuos, dar destept si talentat seamana putin cu personajul din “Sweet and lowdown” , e facut si el din multe “acorduri si dezacorduri” in procesul de cautare pe sine, de devenire proprie. E dreptul lui sa vrea luna de pe cer ca personaj in spectacolul lui, e foarte normal sa impuste sobolani ca distractie principala si sa isi duca iubitele ca sa se uite la trenuri impreuna drept maxim gest romantic de care e capabil. Cum se indragosteste? As zice ca de-abia la final, si fara sa se astepte! Pentru el iubirea fata de altul nu trebuie sa existe, el e prea genial si prea talentat pentru asta. Dar ce te faci cand geniul tau iti joaca feste? Atunci plange pentru prima data in viata lui si din alt motiv decat din cauza “tiganului din Franta”. E povestea unui om pe care va invit cu drag sa o vedeti. Enjoy! J


Istorii recente…sau nu

November 20, 2007

Se apropie sarbatorile asa ca mi-au revenit si gandurile bune. Sper mult la un Craciun linistit caci imi miroase deja a coji de portocala si repede imaginez cum imi gust ciocolata alba, cu ochii la bradul verde si razand cu toata gura la aventurile din “Home alone” – a cata oara vazut?!?! (sic!). Deci trebuie sa va pun in tema cu ce s-a mai intamplat, nu-i asa, mai draga, mai?!?! (n.a.: asta apropos de faptul ca si-a lansat si Iliescu “echilibrul” – uf! nu imi “rimeaza” prea bine… e atat de neverosimil… e ca si cum ai vedea undeva pe asfalt scris: “iliescu+blog=love”… :P). Am citit ‘the best of’ Truman Capote – “Alte glasuri, alte incaperi” – si mi-am dat seama inca o data cat de mult ma fascineaza povestile copiilor orfani, aventurile lor spre maturitate – care coincid in majoritatea cartilor construite pe tiparul lui Charles Dickens, cu necazuri care iti frang inima de cititor inrait. Dar la Capote nu e numai asta! El vizualizeaza foarte bine, poate nu intamplator s-au ecranizat atatea carti de-ale lui. Descrierile lui te agaseaza, te infricoseaza, le mirosi, le pipai, sunt vii. De abia astept sa vad cum e “Breakfast to Tiffany’s” … cartea… 🙂 M-am mai lovit de o “Casatorie de amatori” (Anne Tyler) care parca a fost scrisa dupa un film american din anii ’60 cu gospodine, hipioti si barbati care se inrolau in razboi impinsi de primul entuziasm si de cateva pahare in plus de alcool, si cu familii care incercau toata viata sa isi mascheze esecul si nepotrivirea. Citita greu de parca aveam dizabilitati de intelegere. La capitolul filme, ne-am amuzat cu cateva comedii recente … Adam Sandler nu se desminte si poate sa faca si drama (“Reign over me”), dar eu l-as vrea totusi numai in comedii… Judd Apatow – caruia ii apartine si “Virgin la 40 de ani” – a mai “marcat” odata cu “Knocked up”… este un film foarte instructiv… 😛 Nemescu putea fi un regizor foarte mare, se vede clar din “California Dreamin'” – vazut cam tarziu, dar placut foarte mult… Incantare la rolul facut de Vasilescu, uimire la firescul filmului (deci se poate chiar si la un lung-metraj romanesc! :D), si placut ca a fost facut cu mult umor… Va tin la curent! 😉