Boogie (sau “scene de casnicie”)

October 27, 2008

Filmul incepe abrupt pe plaja, cu un zmeu facut din ziare de catre tata pentru fiul sau. Scena este obisnuita, si daca s-ar fi prelungit cu cateva minute mai mult, risca sa piarda atentia spectatorului. Noroc ca se ajunge repede la punctul culminant: intalnirea celor trei prieteni dupa multi ani. Tzup, tzup, tzup… cam la asta se reduce toata dinamica filmului. Aaah, ba nu! Mai e si cearta casnica dintre cei doi tineri parinti. Discutia in contradictoriu este amuzanta, reala si mult mai reusita decat in serialul antenist al scenelor fortate (sau frustrate) de casnicie. Aici poti sa te identifici linistit cu reactiile unuia dintre cei doi. Apoi noaptea continua pentru cei trei prieteni reuniti. Boogie isi ineaca tot amarul in vin alb sec, in discutii sterile, iar in final, alaturi de Ramona – curva cumparata cu 700 de ron pentru toti trei timp de o noapte. Boogie se intoarce apoi dimineata acasa, dupa sexul oral constiincios cu Ramona, si se joaca bucuros cu baietelul lui de 4 ani in timp ce sotia ii arunca priviri recunoscatoare. Injuraturile prisosesc, replicile dintre cei trei sunt tari, mistocaresti, iar scula lui Boogie este personaj secundar in film. Camera intarzie de multe ori pe cate o scena (ca in “Tanar si nelinistit”) si atunci privitorul ar trebui sa fie impresionat de profunzimea lucrurilor dar din pacate, exact atunci regizorul risca sa il piarda. Pelicula se intinde astfel pe 114 minute si povesteste o zi si o noapte. Eu am plecat de la cinematograf cu un sentiment echivoc: sigur puteam sa dau banii pe un film mai reusit decat “Boogie”, dar nici nu-mi parea rau ca l-am vazut. Am ras pe alocuri si a fost romanesc.

Advertisements

No Reservations

May 15, 2008

Este un film romantic clasic. Ea este o tipa frumoasa dar singura, care isi inchipuie ca detine controlul asupra vietii ei numai daca ii reuseste ciorba de la masa de pranz sau daca la finalul zilei, orneaza perfect o farfurie cu homar si sos de sofran (secretul ei!). Pana si terapeutului – la care se duce sa isi rezolve diversele si complicatele probleme emotionale – incepe sa ii gateasca pana uita de tot de terapie… In momentele cheie ale filmului, o vezi numai aplecata deasupra farfuriilor albe, patrate (forma la moda!), decorandu-le minutios. Pana si atunci cand nenorocirea se abate asupra ei, eroina nu se lasa dusa din bucatarie. Dar odata cu aparitia lui, vine si soarele pe strada ei. El este tot bucatar, tot frumos, doar ca mult mai relaxat decat ea si mai putin maniac: fredoneaza arii de opereta italiana, e innebunit dupa pizza si paste (buuun!), stie sa distreze copii si in plus, e fermecator. El ii da viata peste cap. El o ajuta intr-un moment de criza. El descopera fetita din ea. Si tot el (chipurile!) vrea sa ii ia slujba. Razboi! Pricina de despartire! O scurta confruntare are loc, cateva zile stau separati apoi ea isi da seama ca n-a fost vina lui, se intoarce, iar el o primeste cu tot cu sosul ei de sofran inapoi. Si… traiesc fericiti pana la adanci batraneti! 🙂 Deci , da! Un film romatic clasic. Enjoy!


Un 13 rotund si dragalas

May 13, 2008

O zi de 13 si o zi de marti. “Brrrr!” ar zice unii. Eu nu! Fie si numai pentru faptul ca Outlookul s-a actualizat in favoarea mea de dimineata… incununand cu succes un somn lung… 🙂 In restul zilei, am muncit cu drag si spor. Pe seara am luat-o pe L. de o aripa – de aripa ei norocoasa, desigur! – si am mers sa vedem “Leatherheads”. Efectul de sepia al filmului te transporta direct in anii de dupa razboi, intr-o America aflata la inceputul erei ligii ei profesioniste de fotbal si a intregii isterii pe care acest sport o va aduce printre bastinasi. Haina de piele roasa a lui Dodge Connelly din Dulluth (personajul principal jucat de George Clooney) este ca o amprenta a epocii respective pe care regizorii au descoperit-o si ne-o infatiseaza din toate unghiurile: din fata atunci cand Dodge o imbraca prima data; din spate, pe motocicleta cu atas pe care Dodge o manuieste cu dezinvoltura arborand tot timpul o atitudine sexy; la intalnire cu ziarista blonda care a venit sa ii dea viata peste cap; la final, cand arunca o ultima privire terenului de fotbal stiind ca pentru el s-a incheiat cea mai frumoasa perioada din viata lui. Geaca de piele o gasesti peste tot iar George Clooney arata superb in ea. Dar si Renee Zellweger (in rolul ziaristei Lexie Littleton) te prinde… cu gura ei putin stamba, vopsita in rosu aprins, cu replicile ei taioase si atitudinea de femme fatale, cu privirea jucausa dar adumbrita de un gand nerostit, ragusit… Oooh, da!… Lexie te prinde!… Dar filmul e mai mult decat jocul celor doi, filmul se leaga si de un altfel de joc – cel de fotbal american. Noroiul imprasiat din belsug in ochiul camerei de filmat, multele kilograme de muschi risipite pe metru patrat de barbat, uralele multimii, mana de reporteri aflati intr-o cusca cu geam si cu vedere la teren, majoretele de pe margine… compun jocul. Rivalitatile dintre jucatori, orgoliile dintre ziaristi, interesele impresarilor, reclamele de la radio, toti banii care circula in culise… compun si ele jocul. Eeeh, dar de ce mai bat eu campii acum?!? Si numai pentru a-l vedea pe George Clooney cu ruj rosu aprins pe buze, si tot merita filmul! 😉


My Crown Goddess

April 25, 2008

Imaginati-va cum Javier Bardem va sopteste si va alinta cu “my crown goddes” ani de-a randul, neincetat, cu accentul vesnic sexy al spaniolilor vorbitori de engleza si privindu-va obsesiv cum numai el poate (stiti privirea din “No Coutry For Old Man”!). Cu pasi marunti, dar neabatuti de la drumul prafuit al vietii, Fiorentino Arizo este un Don Juan mascat in vremuri grele. In numele zeitei sufletului lui, face victime din mai mult de sase sute de femei, pe toate insemnandu-le cu meticulozitatea unui colectionar intr-un caiet, alaturi de cate o descriere scurta si semnificativa pentru fiecare. Astfel, dupa mai mult de 50 de ani de asteptare, isi implineste iubirea si o pune sub carantina arborand steagul negru al holerei, nevrand sa mai scape vreodata din vraja ei. “Dragoste in vremea holerei” – filmul nu se ridica la valoarea pledoariei lui Marquez din cartea omonima (este unul din filmele care in mod clar dezamagesc daca il vezi dupa ce ai citit cartea!), dar personajul intruchipat de Javier Bardem este unul reusit si salvator. Cautand mai multe date despre actor, mi-au placut niste vorbe de-ale lui care m-au facut oarecum sa inteleg si rostul altui film – film pentru care a luat Oscar-ul: “I think the movie speaks of a lack of meaning in violence. I embody violence, I am violence itself in the movie, and there is a man . . . who is trying to understand the meaning of it and at the end there is no meaning.” Javier Bardem are inca multe de spus. 🙂


Ultima ispita

April 16, 2008

Saptamana aceasta, “Romania libera” se va vinde impreuna cu dvd-ul filmului “Ultima ispita a lui Iisus” in regia lui Martin Scorsese (film relativ vechi, din 1988), se aude in boxele radioului. Nu cumpar de obicei ziarul respectiv, dar cu filmul asta m-a convins! L-am vazut acum cativa ani, mi-a placut si de-abia astept sa am dvd-ul. Cartea lui Kazantzakis – “A doua rastignire a lui Hristos” – care sta la baza scenariului si pe care v-o recomand cu caldura, se gaseste la anticari. “Natura duală a lui Iisus, dorinţa lui atât de omenească, atât de supraomenească, de a atinge Dumnezeirea, au rămas pentru mine un mister adânc şi indescifrabil. Cauza principală a tuturor bucuriilor şi tristeţilor din tinereţea mea era lupta perpetuă dintre spirit şi trup, iar sufletul meu era arena unde aceste două armate se ciocneau”  ne avertizeaza regizorul prin cuvintele scriitorului grec, iar in continuare: filmul “nu e bazat pe Evanghelie, ci este o explorare fictivă a acestui conflict spiritual”. Enjoy! 🙂


P.S. I love you

April 15, 2008

Aseara am plans ca o fraiera timp de o jumatate de ora la drama romantica “P.S. I love you”. Plangeam cu sughituri si radeam isteric in acelasi timp. Bun, poate eu nu sunt un etalon in acest sens din moment ce plang si la desene animate gen “Monsters Inc.” dar filmul asta mi-a rupt inima.

P.S. – Guess what? 🙂


Un, dos, tres…

April 5, 2008

Stiam dintotdeauna ca trebuie sa crezi ca sa poti auzi ce e de neauzit si sa poti vedea ce e de nevazut. Asa este sfatuita si eroina din film de catre mediumul adus in casa pentru a comunica cu spiritele mortilor si pentru a-i gasi fiul atunci cand toate celelalte posibilitati se epuizasera. Iar eroina reuseste sa auda si sa vada atat de multe incat trece dincolo definitiv. Asa se termina filmul: cei de dincolo castiga mizand pe iubirea si sacrificiul matern, ambele duse pana in panzele albe. Iar pentru ca filmul te face sa crezi, ti se pare cel mai firesc lucru, singurul final logic posibil! “Orfelinatul” este un thriller in spaniola si mi-a placut mult pentru ca limba telenovelelor nu este complet pervertita aici si se scutura de prejudecati. “Orfelinatul” te ia prin surprindere ca o usa ce ti se inchide brusc in fata iar tu ramai inchis in partea intunecata a ei si asta te sperie! Cei care spun povesti de groaza in imagini sau pe hartie, nu sunt firi prietenoase si rolul lor este sa te faca sa vrei mai mult, sa starneasca curiozitatea pentru macabru si pentru ce se afla in spatele usii. Regizorul “Orfelinatului” are acest talent, iar povestea are o fatalitate, un anumit “asa trebuia sa se intample” care te ia drept martor inca de la inceput. Sunt cel putin doua momente in film care fac sa ti se ridice parul maciuca in cap, iar intre cele doua momente traiesti cu respiratia taiata, asteptand oricand sa se intample ceva neprevazut si rau. Dupa prima sperietura am inceput sa rad nervos, dupa a doua – la fel… Iar la cateva ore dupa ce filmul se terminase, inca mi se derulau in minte anumite secvente. A fost nevoie de un al doilea film de actiune si plin de suspans – “Vantage point” – ca sa imi ia gandul de la Tomas (cu accent pe a!). Enjoy! 😀