Cartofi prajiti si napolitane ieftine

April 10, 2008

Stiu ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in ea si nu! nu m-am profilat pe dat idei despre “ce sa mai mancam azi?”!!! Pur si simplu sunt foarte bucuroasa! Lipsa de bani ma deranjeaza dar imi provoaca si bucurii (daca puteti sa va imaginati asa ceva! :P). In seara asta am avut in meniu cartofi prajiti iar ca desert – napolitane umplute cu cacao si cumparate la kilogram de la alimentara din cartier. Acelasi meniu reprezenta un pranz regesc pe vremea facultatii. Iar atunci cand in farfurie se gasea si o felie de parizer insemna ca daduse norocul peste noi! Si iata cum inca de la primul cartof pai care mi-a invadat simturile (si ce gust bun!!!), m-au napadit repede si amintirile. Nostalgia ma cuprinde si cand ma gandesc la ouale ochiuri facute la resoul din camera de camin a blondului, in diminetile tarzii cand n-aveam chef sa mergem la cursuri (oricum erau facultative prin definitie, nu?!? :P). Era un adevarat ritual gatitul la resou in camin. Atunci cand ne mai instarisem oarecum, ne permiteam cate un falafel de la arabul din capatul blocului. Dupa o noapte in club, mahmureala trecea intotdeauna cu un falafel si cu un pahar de suc. Alaturi de shaormarie, exista pe-atunci in Tei, o patiserie care avea in majoritatea timpului merdenele calde si ieftine pe langa tot felul de alte sortimente. Merdenelele erau insa vedetele si mergeau foarte bine cu o cutie de iaurt sau cu o ceasca de cafea. Merdenele cumparam cand aveam musafiri iar acestia erau intotdeauna incantati. Cafeaua o savuram avand inca aroma lor pe buze. Discutiile aveau alt farmec pe atunci! 🙂


Calatoriile si Capitanu’

February 14, 2008

Pentru ca de la episodul Ciocanesti n-am mai plecat nicaieri si nici nu stiu cand, unde si cat de curand vom mai merge pe undeva, imi permit sa visez deocamdata sau mai bine zis: sa imi aduc aminte. Am “boala” asta cu visele de calatorie de cand sunt cu blondul. Parca am descoperit America… de cand il stiu pe el. [hihi! o sa se bucure c-am zis asta!] 😀 Brusc mi s-au declansat de-a valma: pofta de calatorii, dragostea pentru munte, dorinta de a urca pe varfuri, de a vedea lucruri noi, de a merge cu trenul, de a cara rucsacul si de a sta la cort, de a colinda pe strazi in nestire pana te dor talpile… Toate acestea existau – desigur! – in mine de dinainte, dar blondul le-a scos la lumina si totul a fost si este mai frumos cu el. Chiar si dupa o excursie nereusita – si am avut cateva: mai toate prin munti si pe ploaie… [uf!] – ai sentimentul multumirii ca totusi ai mai bifat un traseu pe care pana atunci nu-l stiai, si ti-e foarte clar ca trebuie sa perseverezi si ca nu vei da inapoi data viitoare; ramai deci cu o promisiune in suflet. Ce e cel mai frumos? Planurile care se fac inaintea vacantei. Pentru mine: sa il vad pe blond ce silitor devine cand construieste viitorul traseu pe hartie, cand planifica scrupuluos hostelurile, avioanele, trenurile, locurile de vizitat, cand se documenteaza despre tara in care vom merge sau despre muntele pe care il vom urca si ia in brate atlasul ala mare si scris in engleza [care il enerveaza atata!]. 😛 Ce e cel mai emotionant? Cand ajungi pe varf dupa un urcus greu, cand aterizeaza avionul si calci pentru prima data acolo unde de mult timp iti doreai sa fii, cand te uimeste un loc asa mult incat ai nevoie de cateva secunde pana cand iti revii, cand te bucura o pictura, o statuie, o cladire, un peisaj – [catarsis, deci]. 😉 Pentru mine: il vad pe blond multumit ca ne-a placut traseul facut de el, ca au iesit bine lucrurile, ca a gasit solutii si ne-a indrumat prin hatisul metroului vienez, de exemplu… mai pe scurt: ca a fost un capitan bun. [al doilea lui prenume este Capitanu’! ] Vreau sa mai plecam iar undeva! Ce zici, Capitane? 🙂