Pacientul englez

Tocmai am terminat de citit “Pacientul englez” si sunt foarte entuziasmata! Stiu, e veche, s-a facut si film care a castigat o groaza de premii. Pana acum, n-am reusit sa vad filmul, dar am editia de buzunar a cartii printata de “Cotidianul” acum mai multa vreme. Mi-a placut mult colectia asta, din care mi-am si cumparat o suma de carti mici, usoare, convenabil de purtat in metrou si oriunde. Iar pentru mine metroul a devenit o evadare din “cotidian”. E singurul moment din zi in care ma afund in paginile unei carti si particip la faptele dintr-o alta lume.

Bun! Acum despre carte! Cine nu a citit-o inca, o recomand cu toata inima! Si cred ca e si mai bine sa o citesti fara sa fi vazut filmul inainte. Pentru mine e clar: “Cartea bate filmul!” 🙂

Pe fondul celui de-al doilea razboi mondial, Michael Ondaatje impleteste mai multe povesti care se defasoara in paralel: unele care recompun viata eroilor din amintiri, altele care urmaresc destinul prezent si iremediabil afectat de razboi a personajelor adunate aparent intamplator – intr-o vila devastata de bombe, din Italia.

Dintre toti, personajul care m-a fascinat cel mai mult este genistul. Indianul cu turban, indragostit de Anglia, care este specialist in dezamorsarea bombelor. Momentele descrise de autor – si el cu origini asemanatoare – in care Kip se decupleaza total de la ceea ce se intampla in jurul lui si merge pe firul rosu al bombei ca sa refaca invers mecanismul si gandirea celui care a creat-o, mi se par dintre cele mai intense din roman.Pentru cei care iubesc deci pasajele psihologice intr-un roman, cartea este o delectare.

Dar cum se vindeca ranile dintr-un razboi? Cu un zambet in halat alb atunci cand iti dai ultima suflare pe un pat al “Crucii Rosii”, cu balsamuri inventate de un popor crescut de soarele desertului, cu un glont tras direct in inima, in mijlocul predicii dintr-o Biserica, cu mangaierea unor amintiri care nu se vor mai intoarce vreodata ? Are iubirea vreo sansa in conditiile astea? Mai poti oare sa ii acorzi sanse iubirii? Va invit sa descoperiti ! 😉

 

Leave a comment