Un 13 rotund si dragalas

May 13, 2008

O zi de 13 si o zi de marti. “Brrrr!” ar zice unii. Eu nu! Fie si numai pentru faptul ca Outlookul s-a actualizat in favoarea mea de dimineata… incununand cu succes un somn lung… 🙂 In restul zilei, am muncit cu drag si spor. Pe seara am luat-o pe L. de o aripa – de aripa ei norocoasa, desigur! – si am mers sa vedem “Leatherheads”. Efectul de sepia al filmului te transporta direct in anii de dupa razboi, intr-o America aflata la inceputul erei ligii ei profesioniste de fotbal si a intregii isterii pe care acest sport o va aduce printre bastinasi. Haina de piele roasa a lui Dodge Connelly din Dulluth (personajul principal jucat de George Clooney) este ca o amprenta a epocii respective pe care regizorii au descoperit-o si ne-o infatiseaza din toate unghiurile: din fata atunci cand Dodge o imbraca prima data; din spate, pe motocicleta cu atas pe care Dodge o manuieste cu dezinvoltura arborand tot timpul o atitudine sexy; la intalnire cu ziarista blonda care a venit sa ii dea viata peste cap; la final, cand arunca o ultima privire terenului de fotbal stiind ca pentru el s-a incheiat cea mai frumoasa perioada din viata lui. Geaca de piele o gasesti peste tot iar George Clooney arata superb in ea. Dar si Renee Zellweger (in rolul ziaristei Lexie Littleton) te prinde… cu gura ei putin stamba, vopsita in rosu aprins, cu replicile ei taioase si atitudinea de femme fatale, cu privirea jucausa dar adumbrita de un gand nerostit, ragusit… Oooh, da!… Lexie te prinde!… Dar filmul e mai mult decat jocul celor doi, filmul se leaga si de un altfel de joc – cel de fotbal american. Noroiul imprasiat din belsug in ochiul camerei de filmat, multele kilograme de muschi risipite pe metru patrat de barbat, uralele multimii, mana de reporteri aflati intr-o cusca cu geam si cu vedere la teren, majoretele de pe margine… compun jocul. Rivalitatile dintre jucatori, orgoliile dintre ziaristi, interesele impresarilor, reclamele de la radio, toti banii care circula in culise… compun si ele jocul. Eeeh, dar de ce mai bat eu campii acum?!? Si numai pentru a-l vedea pe George Clooney cu ruj rosu aprins pe buze, si tot merita filmul! 😉

Advertisements

Din nou 13… si din nou despre mine…

March 13, 2008

In ultimul timp, ma pierd citind alte blog-uri si de asemenea – cu o placerea narcisita! – imi redescopar post-uri vechi de pe propriul blog. Si la unele parca as umbla ca prea sunt naive sau prea sunt scrise numai ca sa fie ceva acolo… dar imi dau seama repede ca nu vreau sa intervin, n-am cum! Pana la urma blogul asta sunt eu, exact asa cum reusesc sa fiu in diferite momente si oricat mi-as dori n-am cum sa schimb asta, asa cum n-am sa pot schimba eu vreodata pe cea din trecut. Ma uit la ce am scris intr-o alta zi de 13 (februarie) si imi dau seama ca azi suntem tot intr-o zi de 13. 🙂 Cat de mult m-am schimbat intr-o luna? Despre ce fel de “eu” am scris intre timp? Cred ca intr-o singura zi, ora sau chiar secunda, poti sa treci usor dincolo de un anumit prag, de o limita… fata de care sa continui sa traiesti, sa razi, sa te bucuri, sa calatoresti, sa muncesti, sa te intalnesti cu prietenii, sa petreci, dar de data asta privind de pe partea negativa a axei, dinspre minus infinit. Si pentru ca viata nu este lipsita de coincidente, azi am realizat ca am inceput cursurile de aerobic acolo unde ar fi trebuit sa fac cursurile de Lamaze. 🙂 Ma uit afara, imi inchid tristetea si ma gandesc ca pe o asa vreme, ar trebui sa fiu acasa, sa ascult in liniste ploaia, eventual cu o carte in mana… dar in nici un caz – la serviciu, motaind in fata monitorului… 😀 Pentru weekend iar avem program impus si ma bucur pentru ca e placut in grupul nostru de prieteni asa cum a reusit sa se formeze in timp – cu contraziceri incapatanate, cu impacari tacite, cu excursii si cu iesiri la sfarsit de saptamana in care sa ne rezolvam toate astea. Astept cu interes petrecerea bloggerilor, astept cu nerabdare sa ma intalnesc cu Smilla si sa o ascult cum povesteste frumos ca pe blog 🙂 , astept cu curiozitate premiile – pentru care am pregatit un discurs de multumire oricat am incercat sa alung gandul de la compunerea lui 😛 – si astept cu senzatia ca va fi inevitabil, sa ma intorc luni cu tolba plina pentru viitoare post-uri. Ah da! Si poate intre stomatolog, carciuma, petrecerea bloggerilor si prieteni, ma strecor pana la “Kilipirim” – targul de la sala Dales… unde am auzit ca au reduceri de 30% la carti, filme si muzica… 😉


Scurt jurnal

February 13, 2008

Nu stiu foarte clar ce inseamna “sinestezia balerinei” dar asa poti sa ajungi la blog-ul meu, de exemplu… In cazul in care cineva e capabil sa ma lumineze, chiar va rog!… Lenea mea e prea mare acum sa caut pe wiki. Azi am luat ghiocei de la metrou din Iancului si pentru ca am luat mai multe buchete, am primit unul gratis (great bussines! 😛 ). Am impartit prin firma. O durere surda m-a incercat azi-noapte, in dreapta, jos… incerc sa nu ma panichez foarte tare desi am citit pe net tot felul de lucruri… Sper numai sa nu fie apendicita! 😀 In rest, ma ocup de soarta unor oameni ca si cum as avea putere de decizie maxima asupra viitorului lor. Nu imi place! Am in plan sa ma intalnesc cu prieteni pe care i-am neglijat o perioada mare de timp. Sa recuperez. Sunt nerabdatoare. Am inceput de-aseara. A fost bine. Vibrez la complimente, citesc articole despre morti triste pe munte – desi e contraindicat, stiu! – dar culmea e ca optimismul totusi nu imi dispare. Sunt vesela, ma simt bine. Astept masa de pranz de la cantina. In fiecare zi ne asteapta alta surpriza… poate nu de fiecare data placuta, dar ne-am obisnuit sa le luam pe toate asa cum sunt. Colectez informatii despre panele pentru o prietena. Ma simt utila si e bine. Iar peste toate astea, mi-e cam somn; la serviciu n-am treaba… dar ma amuz cu fetele. Ma gandesc brusc la bunica-mea cand trec pe langa casa de tigani de pe Magura Vulturilor. Nu stiu de ce. Sa descriu: casa in trei culori fosforescente – galben intens, roz si verde. Plus rufe agatate la balcon: chiloti, cearceafuri. Am prins putina frica de RATB de cand cu ultima amenda primita… incerc sa evit autobuzele aglomerate pentru ca sunt mai usor de depistat “clientii”. Iau 101 si merg pe jos. Imi face bine mersul pe jos. Griji pentru bani. O sa treaca, ne revenim noi la un moment dat. Numar zilele pana la urmatorul control (avem pe 18). Caut pe net mai multe informatii despre medici. Sper sa nu devin paranoica. Astept si analizele. Ma inconjor de asteptari si imi aduc aminte de ce spunea bunica atunci cand eram in liceu: “Toata viata mea a fost un lant de asteptari. Am trait ca sa astept tot timpul cate ceva.” Ma intristez putin. Nu o sa ajung asa. Mi-e tare drag blondul! Nu mi se mai pare suficient cat reusesc sa vorbesc cu el pe mess (si vorbim mult de obicei! 😀 ). La radio – de data asta am pierdut sirul si nu mai stiu pe ce frecventa este – anunta “Valentine’s Day” cu mare pompa. Ma lasa rece si ma mira febra cu care se vorbeste despre asta. Vad inimioare si declaratii pictate in roz. Parca imi revine starea de greata, si nu de la sarcina. 😛 Inchei aici pentru ca stomacul ma anunta ca e timpul sa merg la cantina. Cum poti sa surprinzi oare prezentul fidel, exact atunci cand se intampla?!? Urati-mi pofta buna! 🙂 Ah, da…si azi e 13 – lucky day! 😉