Dans

March 30, 2007

“Dans: standard, latino, liber… oricum. Dans: emotie transpusa in miscari. Dans: bucurie pe muzica. Dans: libertate. Dans: posibilitatea sa fii altcineva. Dans: frumusete, rapiditate si logica. Dans: relaxare.”

Sigur! Asemenea platitudini poate insirui oricine fara sa determine in final pe cineva sa se apuce de dans. Post-ul asta nu mi-a placut din prima clipa in care l-am scris dar l-am lasat asa pentru ca n-am putut sa descriu altfel bucuria dansului. Si apoi m-am gandit ca mai bine dau niste exemple concrete… poate macar ele sa faca ce n-am reusit eu: sa arate bucuria… Asa ca luati aminte la: Ginger and Fred,  Shall We Dance?, si desigur clasicul “Dirty Dancing” :D. Enjoy!


Lucruri…

March 30, 2007

Sunt “lucruri” care te enerveaza, iar unul dintre acestea poate fi chiar ticul verbal pe care l-ai dobandit nu se stie de unde si cum, si care te face sa spui in orice context: “lucruri”. Asa se intampla “lucruri” tot timpul … intre colegi de serviciu, atunci cand te duci la baie, cand ai probleme sau cand nu ai probleme, daca muncesti tot “lucru” inseamna, daca mananci si ce mananci sunt “lucruri”, daca nu stii cum sa continui o fraza sau nu ai replica se rezolva simplu, prin “lucruri”, cand gresesti sau dimpotriva ceva iti iese bine, se cheama ca “ai facut lucruri”.   Pana si in blog-ul asta am scris “lucruri”…


Si desigur…300

March 30, 2007

300 de coifuri, 300 de sulite, 300 de scuturi, 300 de pelerine rosii, 300 de spartani… dar o singura dorinta si o singura lupta – pentru libertate… Imaginea cea mai frumoasa: atunci cand sunt inconjurati de multimea armatei persane si cei 300 sunt uniti sub forma unei carapace din scuturi. Personajul cel mai grotesc: regele persan Xerxes. Personajul cel mai uman: cocosatul Ephialtes. O poveste de onoare vesnic aceeasi dar vesnic frumoasa, care merita de fiecare data descoperita… Enjoy!


Spleen…si asa se duc zilele noastre…

March 30, 2007

O zi linistita. Ca oricare alta. Te trezesti cu aceeasi mutra sifonata din fiecare dimineata. Ameteala data de ora matinala iti trece odata cu apa rece de la robinet. Te imbraci. Incerci sa nu uiti nimic si sa bei macar niste apa inainte sa iesi pe usa. Iti vii in fire cu totul de abia cand iesi din casa si aerul poluat de-afara iti da doua palme si iti inroseste obrajii. Te grabesti. Deja ai intarziat din cauza tabieturilor tale inutile… Metrou. Mirosuri si inghesuiala. Pasi mici. Miscari lente. Aceleasi scari de traversat. Incerci sa citesti un articol intreg pe masura ce trenul alearga intre doua statii. Ajungi la destinatie unde stii ca mirosurile de patiserie proaspata te vor intampina. In fiecare zi, alte surprize. Azi: strudel cu mere. 10 000. Parcurgi grabita distanta care te desparte de birou. Deja se intrevede spuma cafelei cu lapte. Filtrul sfaraie cand ajungi. Colega ta venise la timp. Te asezi comod in scaun. Savurezi cafeaua deja facuta si musti din strudelul cald. Primele minute ale zilei de munca incep. Deja te gandesti la weekend. 🙂


Office’s Birthdays

March 30, 2007

Mdeah, sunt intr-o verva de zile mari…ce sa ziq: probabil ma excita atatea zile de nastere care vor urma in jumatatea asta a lunii aprilie, atatea cadouri, flori, revederi, beri baute pe la terase sau in cluburi, sub pamant, muzici si dansuri in fum si inghesuiala…Toata celebrarea asta, a prietenilor si a prieteniilor – care ne leaga de mai multa sau mai putin vreme, in functie de caz – e frumoasa atunci cand vine spontan, cand se fac surprize cu adevarat, cand nimic nu e fortat, calculat sau previzionat in nici cea mai mica masura…Dar de cate ori se mai intampla asa? De obicei, intre sarbatorit si colegii acestuia de serviciu se face un schimb de multe ori inechitabil pentru cel putin una dintre parti. Primul da de stire intr-un mod cat mai “subtil” ce cadou i-ar placea, colegii strang bani si se duc in acelasi mod “subtil” sa il cumpere, iar intr-un moment al zilei, “subtil” ales (in timpul pauzei de masa), se face schimbul: in timp ce colegii se imbuiba cu prajituri si sucuri pline de E-uri si calorii, sarbatoritul este pupat, bombardat de urari si zambete, si in final – evident – foarte surprins ca i s-a luat un cadou (sic!)…si – vai! – exact ce isi dorea…Minuuunat!!! Apoi plecarea colegilor din birou se produce la fel de “subtil”, atunci cand nu mai sunt prajituri de mancat, sucuri de baut si atmosfera oricum a lancezit, iar sarbatoritul ramane la birou sa isi continue munca, cu un zambet tamp si plin de multumire ca e mai bogat cu un lucru la care de atata timp ravnea…Riight!!! Ah, cat mai e pana la ziua mea??


America

March 30, 2007

Am primit de mai mult timp mailul asta si l-am fw doar la cativa prieteni, dar azi m-am hotarat sa-l dau paste intr-un new entry pentru ca “merita”:

> Sal everybody si la multi ani!
>
> Mailul asta are un kilometru…ba nu, o mila:)) Ca astia masoara in mile, uncii si alte prostii de pe vremea lui pazvante chioru :)) Deci risc sa va plictisesc cu parerile mele despre america 🙂 Sorry if I do.
>
> N-am prea scris… deloc despre marea si minunata, cea mai beton si ca lumea tara din lume… pentru ca nu prea stiam ce sa zic. La inceput a  fost socul, si apoi frustrarea, apoi dezgustul, apoi am asteptat sa vad, poate ma insel… si acum mailul asta :))
>
> Deci, la noi in america, unde totul este cald si bine si frumos…
>
> Ehe as vrea eu. Ma tot gandesc ce sa va zic despre fundul asta de lume?
> Si cu ce sa incep? Ca sunt atat de multe…
>
> Pai in primul rand sa incepem cu distractia americana: “FUN”. Pai nu trecu mult, o zi doua, de cand am ajuns aici si tot aud reclame, in taxi, la radio, la tv, cu tot felul de chestii, toate ducand la aceeasi idee, idee pe care o desprind dintr-un mare si important ghid turistic despre/din San Francisco: “and… What can be more fun than shopping?”
>
> Deci citind eu ghidul acesta si incercand sa gasesc ceva “fun” sau macar interesant de facut prin San Francisco… asta era top of the list. Doamne si ce m-am excitat la gandul de ore de cumparaturi in diverse magazine ale patratului uniunii (Union Square).
>
> Da’ oricum, radio si tv, si net nu contenesc sa iti aduca aminte ca “shopping is so fun”. Hai sa zicem ca e reclama, acceptabil. Asta pana cand vezi americanii in actiune. Dupa cum zicea cineva (roman plecat in  state, stabilit aici de 10 ani): americanii sunt ca lacustele.
>
> Si asa e. Dupa promotiile de sarbatori magazinele au rafturi goale, mai nimic nu mai gasesti, ca a trecut valul de lacuste. Si cumparara frate tot, da tot. Am zis sa incerc si eu. In primul rand: magazinele sunt, sa zicem …  nici cat jumate dintr-un magazin mediu european? Dar, marimea nu  conteaza nu?
>
> Dar calitatea? Doamne daca nu m-am invartit de mi-au iesit ochii si mi s-a facut parul maciuca. Calitatea produselor americane, toate facute pe vapor, undeva in apele internationale sau langa taiwan sau china… e EXECRABILA.
>
> Si iarasi, am zis sa ma abtin, ca poate nu am nimerit eu in magazinu  care trebe, nu am cautat suficient… ce stiu eu. Dar nu, este o stare generala: haine de cel mai prost gust ever to be shown to me :)), chestii electrice pe care le folosesti de  doua ori si apoi le arunci la gunoi ca s-au stricat si tot asa.
>
> A… si macar de ar fi ieftine, pe masura calitatii. Dar dai la bani de te usca… Oricum lacustele cumpara tot.
>
> Hai sa va povestesc cum functioneaza telefonia mobila aici. Pai in  primul si in primul rand: platesti si ce dai si ce primesti. Prima oara cand mi-a zis asta la dealer, am ras, am crezut ca glumeste. Dar si ea a zambit ironic si a zis ca da, noi europenii si asiaticii avem altfel  sistemul. Deci, daca suni, platesti, daca esti sunat si raspunzi, platesti. Daca trimiti mesaj, platesti, daca primesti mesaj (si nu prea ai cum sa refuzi), guess what? Iar platesti. Si da, trist, dar nu glumesc.
>
> Dar cea mai tare faza a telefoniei mobile americane: in timp ce suni (adica telefonul suna) si alalalt inca nu a raspuns… Guess what? Deja PLATESTI :)) Ca cica e air time sau nu mai stiu ce.
> Ihi.
> Deci cand vb cu Denisa, platesc ca vb cu Denisa, si ea plateste ca a  raspuns, deci ajung sa platesc de doua ori ca vb cu ea. :)) Cum toti fac asa, si mai mult, li se pare chiar normal..tac si inghit.
>
> Anyway, sa mergem mai departe 🙂 Aici in the most advanced country on  the earth (si apropos, toti americanii chiar cred asta), exista notiunea de credit history. Adica te inregistreaza la plati. Daca platesti curentul la timp, daca  platesti mobilul la timp, daca platesti chiria, etc etc.
> Si daca le platesti pe toate la timp, ai credit history bun. Daca ai omis vreuna, sau ai intarziat (nu conteaza si 5 min), devii dubios. Si  mai mult, cum trebuie sa platesti prin posta (cec), daca nu ajunge cecul la timp (nu conteaza ca nu e vina ta)…. tot aia-i! Ei fie, poti sa zici ca e acceptabil, dar daca vii in alta tara (overseas cum zic astia)… nu ai nici un credit history, nu? Si cine spera ca asta inseamna ca e bine :)) (prezumptia de nevinovatie? hello?)
> Well, e la fel de rau ca unu care nu si-a platit ever facturile, singura diferenta este ca tu poti sa iti construiesti credit history (in vreo doi ani), iar ala cu bad credit nu mai scapa ever.
>
> De fapt, asta ramane asa ca un stigmat asupra intregii sale vieti, ca a  uitat sa plateasca o factura. Ba mai mult, caz real: unu voia sa divorteze de sotia sa ca el avea credit history foarte bun si ea il avea dubios, ori prin mariaj isi asocia numele lui cu credit history-ul ei, deci ii scadea lui scorul. Iar ea era disperata, ca nu stia ce sa faca sa nu divorteze ala de ea.
>
> Un nou taram de explorat pentru telenovele.
>
> Oricum, noi cum nu avem nici o istorie americana, nici de credit nici de alta natura, suntem cei mai suspecti oameni on earth :)) Si cand am vrut sa ne luam mobile (cu abonament, that is), trebuia sa platim un depozit de 500$ per telefon. Adica 1000$, pe care ii vezi inapoi intr-un an daca esti cuminte si iti platesti la timp toate facturile. Daca amani vreuna, risti sa ii pierzi pe toti 🙂 Si nu primesti dobanda pe anul ala!
>
> Si depozitul este raspunsul la toate. Ca sa stai in chirie fara istorie de credit, platesti depozit (ca daca nu le platesti chiria?). Ca sa ai curent in chiria in care stai, platesti depozit, ca daca nu platesti  curentul? Si pentru toate serviciile platesti depozit.
>
> Ca sa nu mai zic ca daca vrei sa faci imprumut (pentru masina de ex. ca  aici nu poti sa mergi pe jos nici sa iti iei painea, ca e 3 miles away), bineinteles ca platesti o dobanda frenetica si in caz ca nu ai platit rata lunara pana la minutul x al ultimei zile, in 5 min. vine nenea sa iti ridice masina din fata casei. Si nu-i gluma :)) Adica eu tot rad pe aici, dar nu-i rasul meu.
>
> Cum faci credit history? Pai te imprumuti de la banca din banii tai si  platesti bancii dobanda (varianta pe scurt). Adica deschizi un cont de credit card la banca, pe care il garantezi cu 500$ blocati in banca.  Apoi cheltui de pe credit card in limita celor 500$ si lunar iti vine factura cu cat ai cheltuit + dobanda bancii. Lunar o platesti la timp,  ca orice alta factura 🙂 Si asa construiesti credit history. Dureaza un an sau doi.
>
> Dar america este o tara a tuturor posibilitatilor si a oamenilor liberi. De revelion, neavand ce face (in mare parte), am pus si noi niste  muzica. Din pacate, vecinul nostru nu a fost de acord si ne-a batut in  perete de mai avea putin si se darama (casele aici se construiesc din  cartoane, chestii prefabricate in caz ca nu stiati.. si costa… Vecinii  (toata familia) voiau sa doarma. (In caz ca va intrebati, nu sunt un caz singular, multi stau acasa si  dorm de rev, pe aici).
>
> Si cum in contractul de chirie scrie clar ca dupa ora 10 nu ai voie sa  faci nici pas, si revul e pe la 12 noaptea… ne-am conformat. Am dat muzica in surdina… si ne-am zis un la multi ani in soapta.
>
> Dar macar de-ar fi asta totul. Cateva zile dupa ce ne-am luat aparat  foto digital (o sa trimit in viitor si niste poze), a iesit si Denisa pe afara sa fotografieze imprejurimile si pe unde stam. Numai ca un alt vecin a sarit la ea si a tipat (la propriu, chiar a tipat) ca “ii  invadeaza his privacy”, si Denisa speriata si cu coada intre picioare a  inchis aparatul si a intrat in casa.
>
> Si cum la astia chestiile astea nu sunt de gluma, taci si te conformezi. Ce se poate intampla daca dai muzica prea tare? Vecinul suna la 911, te  trezesti cu politia la usa si primesti citatie la tribunal pentru  urmatoarea saptamana. Orice vecin poate sa iti faca asta… si o si fac, daca prind momentul.
>
> Asa ca incerci sa respiri si sa nu deranjezi pe nimeni prin existenta  ta. Ca si daca te uiti mai lung la cineva, s-ar putea sa te dea in  judecata ca l-ai hartuit. Si nici asta nu e o gluma, am primit training dupa ce m-am angajat.
>
> Deci esti liber sa faci ce vrei atata timp cat nu deranjezi pe nimeni si cum orice ai face (in afara de banal) deranjeaza pe cineva, esti liber sa faci nimic.
>
> Sa mai vb putin de mentalitatea ameriana: zambeste oricarui strain, intreaba “how are you?” cand vezi un om, nu raspunde niciodata altceva  decat “fine” la intrebarea de mai sus (nici asta nu e o gluma), exista  doar america si “the rest of the world” care oricum nu conteaza… si sa nu indrazniti vreodata sa afirmati ca altundeva in lume, ceva se face  mai bine decat in US :)) Am avut oroarea de a-mi fi scapat o mica  sugestie in acea directie.
>
> A, mai era o chestie funny. Ca oricum sunt inapoiati mai cu toate  chestiile pe aici, le-am zis ca aveam un telefon mobil care ma tinea  11-14 zile, cand mi l-am luat. Si ca asta ma intereseaza cel mai mult, sa ma tina cat mai mult bateria. Si mi s-a raspuns: wow, il ai la tine? poti sa ni-l arati? am auzit ca in Europa aveti  tehnologie mai avansata decat aici la mobile. Asta ma tine 3 zile (e cel mai tare de pe piata).
>
> Oricum pe aici nu sunt decat LG si nu mai stiu ce (inca vreo doua  marci). Celelalte nu au voie pe piata, nu stiu din ce motive. Banuiesc ca libertatea pietei  :))
>
> In rest? Ce sa va mai spun de pe aici? Eventual doar ca sunt ca niste  robotei. Muncesc si muncesc si muncesc, si se mai duc din cand in cand  acasa. Si am colegi care imi povestesc cat de entuziasti sunt sa  munceasca la nu stiu ce feature, sau altul zise acu ceva vreme: “this will keep me busy this weekend” si mi-a tras un zambet. La care i-am  tras si eu un zambet inapoi si gata. Unde “this” era ceva de munca  bineinteles (dar nu era neaparat o cerinta la munca ci era o gaselnita  pe care voia el sa o faca, pt binele comun). Sunt de acord ca din cand  in cand mai gasesti cate ceva entuziasm si in munca (desi eu nu prea, in ultima vreme), dar la ei e obicei, nu exceptie.
>
> Familia este ca o afacere. Ea in masina ei, pleaca de dimineata, el in  masina lui pleaca de dimineata. Se intalnesc seara la cina (daca munca  permite) si discuta “afacerile” de familie, la 10 stingerea. Si a doua  zi de la capat.
>
> Craciunul este despre cadouri si shopping (so FUUUN), si nici o mentiune despre aspectul crestin (nasterea Domnului)… cum s-ar putea asa ceva? Este politic incorect. Evreii nu cred in Iisus, si nici budustii si alti cativa… deci nimeni nu poate sa impuna religia lui altora, deci nimeni nu poate sa pomeneasca despre asa ceva, ca daca ar pomeni, ar fi o incercare de a-ti impune religia, of course.
>
> A.. si e o mizerie pe strazi si prin gari si transportul in comun (care  oricum e mai mult lipsa) e de un jeg… de cateodata mi se facea pielea gainii gandindu-ma ca o sa stau pe scaunul ala in tren, sau mai stiu eu. Cersetori sunt garla. Oameni prost platiti sunt si mai multi.
>
> A… si am uitat, eu sunt in cea mai frumoasa zona din state, iar San Francisco este cel mai frumos oras din state. Mi se aduce aminte asta…foarte des :))
>
> A… si mai e un banc, pe care l-am auzit de la un  indian: “The only culture in america is agriculture.”  Am ras… trist, dar am ras. Denisa a mers fericita la cea mai mare librarie din Standford shopping center (standford nu?) care era plina  cu: “How to lose weight in 20 days” si “How to live longer”, si nimic  altceva :))
>
> Incerc sa scriu ceva de bine de pe aici… dar nu gasesc nimic :))
>
> Ma opresc aici… la reflectia mea asupra culturii si civilizatiei  americane (care e lipsa) ca v-am umflat capul destul :))
>
> Si cum stiu ca majoritatea romanilor considera asa o realizare a pleca  “dincolo”, si cum majoritatea celor plecati au fazele alea de doi bani  ca nu s-ar mai intoarce niciodata si se dau de parca ar fi toti buricii  pamantului… am vrut sa va trimit o poveste mai putin spusa si auzita  de pe aici de peste hotare. Si acum ma gandesc ca acasa sunt multe lucruri mult mai importante si  mult mai bune decat viata asta pointless si plina doar de munca pe care  o duc romanii americanizati de aici (ca am intalnit destui si nici unul, “vai doamne” nu s-ar mai intoarce in rahatul din romania). Eu cred, acum mai mult decat inainte, ca acasa in rahatul din romania, esti/poti sa fii mult mai ferice decat aici.
>
> Noh ne mai auzim noi, va mai povestesc de prin state… cand oi mai avea timp si chef, ca greu imi vine orice chef pe aici: The  greatest country in the world, the greatest place to be! Remember that! 🙂 Raul
>
> PS: O sa va trimit si niste poze mai ‘colo, si alea promit ca o sa fie  nice :)) Si revin cu amanunte placute ale vietii americane, mai intai  trebuie sa le descopar :)) Wish me luck! I’m on a quest: discover the  american beauty! (Interesant ca filmul cu…)


La vie en rose

March 27, 2007

Stiu ca toata lumea vorbeste despre “300” ca si cum ar fi ultima descoperire in materie de film si animatie. Si e foarte bine, e o poveste impresionanta si bine realizata. Eu va recomand in schimb un alt film: “La vie en rose” (sau “La mome”) – viata lui Edith Piaf… La a cata ecranizare? – ar putea sa se intrebe scepticii … Nu mai conteaza pentru ca este una dintre cele mai bune. Rolul facut de Marion Cottilard este excelent! Te face sa o cunosti pe Edith Piaf cu toate simturile pe care le ai la indemana. Te impresioneaza pana la lacrimi, ca apoi sa iti rada in nas si sa te faca sa crezi ca e fericita la culme. Daca nu ati fost niciodata fan al chansonette-lor sau al lui Edith Piaf, dupa acest film o sa deveniti. Lasati-o pe “Micuta Privighetoare” sa va incante. Nu veti regreta nimic! 🙂


Get ready for party…

March 27, 2007

Oooh, da! Ma marit!… 😀 Cine s-ar fi gandit ca o sa ajung sa surfez pe tot felul de forumuri sufocate de gagici – viitoare mirese, sau ca o sa stau pe net cu orele ca sa imi dau seama ce fel de husa se va potrivi la culoare cu sala, sau in cautare de invitatii cat mai potrivite tot cu sala, sau sa imi fac griji legate de cum o sa fie meniul, servirea, muzica … In nici un caz eu! Dar iata-ma-s … si ma uimesc pe zi ce trece ca m-a prins febra pregatirilor, ca sunt foarte incantata ca mi-am luat rochie si ca e cea mai frumoasa :D, ca ma duc la cumparaturi pentru tot felul de maruntisuri cu care inainte nu eram de acord, ca ma aprind in discutii despre tot felul de superstitii/traditii care mi se par stupide, etc… Dar banuiesc ca cei care ma cunosc chiar s-ar fi asteptat sa fac toate astea inca dinainte de a le incepe si in ciuda faptului ca eu sustineam cu totul altceva … Astfel ca de la o nunta simpla, neconventionala in “La Scena”, gandita in camere separate am ajuns la o nunta clasica in Sala Gotica, cu marmura si arcade inalte, de la bufet am ajuns la mese intinse, de la atmosfera de club am ajuns la atmosfera clasica, de la decoruri decadente am ajuns la decoruri de bal regal…in loc de biserica mica din fata blocului am ajuns in Gradina Icoanei pentru ca e mai mare, de la cativa oameni invitati am ajuns la tot cartierul, de la o stare de bine, relaxata am ajuns in ultimul hal de nervi, visez noaptea…ca ma duc la coafor, ca port pantofi cu toc inalt, ca ma machiez, ca am corset, si voal, si diadema, si unghii facute, si….ma trezesc buimaca! Uh, poate fac cumva si lipsesc… 😛


A trecut si vacanta…

March 27, 2007

Ah, ce frumos ar fi fost sa mai avem vacante atat de lungi ca in timpul scolii….sa stam toata vara acasa si sa nu facem nimic….Din pacate, acum, mai toti avem concedii de maxim doua saptamani…daca uitam cumva ce e la serviciu ?!?!…. Doamne-fereste! Si daca vacanta mare ni se parea ca trece repede….concediul, oooh, concediul tine cat o secunda. Pentru mine, concediul s-a incheiat acum o saptamana si parca nici n-a fost… Am ramas cu vagi amintiri despre aventura noastra, de parca s-ar fi intamplat demult, demult… Cand am pornit cu trenul spre Budapesta mi se parea ca avem asa mult timp in fata noastra…dar acum imi dau seama ca a fost doar o impresie. Hotarasem sa ne plimbam cu rucsacul in spate prin mai multe capitale vecine, fara vreun plan exact, fara vreo programare dinainte…inarmati doar cu un abonament de tren pe zona pe care ne-o fixasem…atat. Desi aveam anumite temeri legate de unguri, totul a mers bine inca de cum am pasit in gara Keleti-Budapest. Am gasit rapid cazare ieftina la un hostel, de la punctul informativ pentru turisti din gara, plus transport gratuit pana la destinatie. Apoi ne-am lovit de romani exact in punctele cheie: la receptia hostelului, la supermarket, la casieria de bilete de la gara si desigur….pe podul Margareta, la cersit . Astfel n-am simtit ca am parasit de tot Romania…desi strazile foarte curate, civilizatia din jur, cladirile foarte bine pastrate din centrul vechi, putinatatea tiganilor autohtoni….ne trezea de fiecare data la realitate…. . Dupa doua zile in care Budapesta nu mai reprezenta un secret pentru noi (sic!), am pornit spre Viena  – hotarare luata la un pahar de bere ungureasca (scuze ca nu mai retin marca )…Inca de la inceput, Austria s-a anuntat prin morile de vant pe care le puteai admira in voie, din viteza trenului…Acelasi tip de punct informativ pentru turisti, din gara vieneza ne-a indrumat de data asta, spre o pensiune de-a lor….cea mai ieftina, dar foarte curata, ingrijita si cu micul dejun inclus… patronat de o nemtoaica la vreo 60 de ani, rigida, eeeh: tipic natiei… . In Viena, doar la Pratter – parcul de distractii – am intalnit un grup de copii romani care se produceau artistic in marea harmalaie de acolo, fara sa-i asculte cineva (decat poate tot romani pierduti prin zona, care vedeau tricourile copiilor inscriptionate cu “Romania”), copii chinuiti de o dama-profesoara ascutita si rea…n-am inteles foarte clar scopul activitatii lor… In fine, si iar romani, pe Graben strasse (MariaHilfer) (“the most expensive one”), la shopping, cautand cu febrilitate reducerile sau cea mai ieftina terasa… In rest, Viena a insemnat Hofburg, Dunarea Noua si Uno Center cu cladirile inalte, de sticla, montagne-russe si Pratter, catedrale impunatoare, zilele Mozart, reduceri la Zara, Parlamentul, tramvaie “smechere”, orga si Bach, Opera si toaleta incredibila de la gura de metrou de la Opera, concertele la care nu am fost ….Recunosc ca am ratat Schonbrun….Eeeh, timpul era scurt! Asa ca dupa alte doua zile, am pornit-o spre Slovacia. Bratislava a fost cea mai mare dezamagire…aici ne-am pacalit inca de la inceput, cu cazarea: aproape la fel de scumpa ca in Viena, dar niiisteee coditii….comparative cu cel mai jalnic camin din Bucuresti…lipseau numai igrasia si gandacii…. Hm, sa dau si numele hostelului…sa NU ajungeti vreodata acolo: “Orange Hostel-Bratislava“! Anyway, toata admiratia pentru ca spre deosebire de noi, slovacii si-au pastrat centrul vechi mult, mult mai bine, pentru ca indiferent de oferta de cazare, de oamenii de acolo – dintre care putini stiu engleza – de serviciile de prin supermarket-uri, restaurante, etc, au turisti, chiar multi turisti. Desi slovacii traiesc pentru a tapa acesti turisti de cat mai multi bani, desi in Bratislava au doar un centru vechi pus la punct si un castel reconstruit cu nepasare fata de istoria lui, sunt mai multi turisti intr-o vara in Bratislava decat am avut noi de dupa ’90 incoace, in Bucuresti. Uf….n-am rezistat decat o noapte, dar le-am mai dat o sansa …. si am avut dreptate: Tatra – un lant muntos spectaculos, Tatranska Lomnice – o statiune de la poalele muntilor, in care am stat doua nopti, parca facea parte din alta tara….Acolo ne-am odihnit!   Am retinut: pe babuta la care am stat, frau “nu-stiu-cum”, foarte simpatica in efortul ei sustinut de a ne face sa intelegem lucruri intr-o slovaca asezonata de cuvinte nemtesti, casuta ei cu bibelouri in vitrina, cearceafurile apretate, tabloul cu cerbi din camera in care am dormit, berea ceheasca (Pilsner Urquell, Budwar) care deja incepea sa isi faca simtita prezenta…(“Orice lucru de calitate din Slovacia, e cehesc!”), telecabina nemteasca, care urca de pe la 2100 la 2633 m (Lomnice Stit) fara sa aiba vreun stalp de sustinere pe distanta respectiva, luxul din interior al barului de pe varful Lomnice, aleile inguste si curate din statiune, cafeau cu lapte marca Julius Meinl bauta dimineata, inaintea plecarii spre Polonia . Dupa o zi aproape de mers pe tren…am ajuns si in Cracovia…un oras plin de catedrale, cu o piata mare, plina de terase, in centru…Nu ne-am bucurat foarte mult de Cracovia, caci in singura zi plina in care am stat acolo, am dat o fuga sa vedem lagarul, acum muzeu, de la Oswiecim… L-am vizitat cu un pemanent nod in gat. Era plin de turisti carora le sclipeau ochii de o curiozitate morbida, suspinau, pipaiau locurile, scormoneau avid peste tot, pozau ce puteau si ce nu puteau. Lagarul era in viata …. . Singurul lucru pe care vreau sa il mai spun despre Cracovia: Atentie in mijloacele de transport in comun! Sa luati separat si bilete pentru bagajele mari, atunci cand le aveti!  Dar sa trecem la Varsovia… vesela din cauza caselor strans lipite intre ele, pictate in culori vii…frumoasa . Varsovia… cu piata mare din centru dominata de o mica sirena, cu gara de sub pamant, foarte interesanta….Atat am retinut pentru ca a fost scurt. Eram nerabdatori sa ajungem in Praga….destinatia noastra finala. Inca de pe tren simteam ca suntem in Cehia, trenul fiind cehesc, chelnerul de la barul-restaurant fiind ceh, berea ceheasca…Am mers 8-9 ore cu trenul din Varsovia pana la Praga, dar n-am simtit. In Praga am stat intr-o casa veche, particulara…am avut un apartament al nostru. In Praga am vazut cei mai multi turisti, ever! Era ceva exotic, in centru sa auzi limba locala…ceha… . In piata centrala, chiar si dupa ora 22:00, vedeai turisti inarmati de aparate foto, camere de filmat, trepiede, fel de fel. Multi asiatici…am stat aproape si de un mini-cartier de-al lor… generosi cu mancarea dar si buni bucatari…Multi negri…care te invitau cu palmele lor albe, in discotecile de pe strada centrala, te agresau cu ofertele lor…Multi bisnitari in colturile exchange office-urilor, multi dealeri care iti sopteau din mers: “smoke?smoke?”…O intreaga industrie creata pentru turisti, o gradina zoologica acceptata, dorita…Paradoxal, gaseai si liniste in Praga, eventual pe un ponton cu cateva mese pustii, de pe Vltava, la o sticla de Budwar, sau in piata centrala, pe o banca….Altfel, pe podul lui Charles te sufocai de suveniruri si oameni…prin Prasky Hrad, la fel….dar nici nu iti permiteai sa le ratezi…Victoria suprema: o panorama a orasului dintr-unul din turnurile catedralei aflata in interiorul castelului…uitai toata aglomeratia si oboseala . Astfel s-a incheiat excursia noastra…din “Orasul de Aur” spre “Micul Paris”, am facut 25 de ore cu CFR . Un ultim sfat: Sa va luati intotdeauna cuseta la un drum lung cu trenul!!! Ah….si nu cedati in fata nasului ungur care v-a gasit nod in papura din nimic, daca stiti ca aveti dreptate!!! Pentru ilustrare, am uploadat cateva poze din fiecare loc vizitat…Drum bun pe unde va mai duceti vara asta!


Cand ai prieteni, asa cum sunt ei…

March 27, 2007

Eram la inceput in syno si am primit un mail care m-a ajutat mult:

<<Subject: Ajutati-o si pe alexandra sa inteleaga 🙂

“You Are My Sunshine
My only sunshine.
You make me happy
When skies are grey.
You’ll never know, dear,
How much I love you.
Please don’t take my sunshine away

Cand s-a enervat din cauza unui spam:

<<Mda…Si ion era pe casa si-l lua inundatia… dar el nu a vrut sa plece pt ca era credincios si dumnezeu il va salva. De trei ori a venit barca de salvare si de 3 ori Ion a zis ca are incredere in dumnezeu ca-l va salva. Si uite ca l-a luat apa si a murit ca prostu. Normal ca ajunge dumnezeu si-l intreaba de ce nu l-a salvat ca a avut atata incredere in el. Si evident ca ia dumnezeu registrul si-i zice: ba ioane aici scrie ca am trimis 3 barci de salvare…Pupici ingerasul meu mic si tantalau!>>

Cand e curios:<<De ce? Cine e? E frumoasa? Te cunoaste? Sa stiu cum il cer.>>

Cand se grabeste:<<Unde este intalnirea azi?La ce ora pleci de la syno?>>

Cand se scuza:<<acele cuvinte sper ca doare tare.:D incerc sa ajung.p.s. saptamana viitoare nu stiu al cui este randul dar, ma duc la nunta. de joi sau vineri plec din buc, asa ca…>>

Cand face o invitatie:

<<buna dracii mei, data: maine, 6 07.2006, ora: 19.30 locatia: che passa are loc conferinta dp-istilor amatori si profesionisti cu invitat special B.B. care nu stiu ca functie are.
subiectele pe lista:
1. ce prost e unu care s-a ars pe piele de fiecare data cand a fost la mare anu asta.
    cine mai vrea sa-si dezvaluie rosetile de pe piele e invitat sa-si recunoasca prostia.
2. pro si contra vama veche.
3. furtuna din vama veche si constanta.
4. pentru acelasi imbecil inrosit trebuie facut un plan de marketing care are ca finalizare achizitionarea de huse de matiz pentru a inclocui husele matizului ars cu tigara de el.
5. betie crunta…
cum e posibil ca personajul care face aceasta invitatie sa fie absent, subiectele zilei sunt si la alegerea vostra sau la nimereala.
90 % insa sunt sanse sa ajung si eu.>>

Cand intampina:

<<draga aiaciu,
iti uram bun revenit in tarisoara noastra de maxim succes pe plan international. ne bucuram tare tare mult ca te vom revedea, speram ca mai voioasa si mai dilie ca niciodata. am sa vin pregatit cu una bucata laptop ciordit, asa ca vino cu aparatul sau cu cd-ul sau cu stickul sau cu orice alt device ce poate stoca date, si o sa vedem uluitoarele poze din tarile vecine (evident niste tari de cacao din care banuiesc ca abia asteptai sa pleci si sa revii in tara noastra senzational de mistoaca). apropos sa nu uiti miile de cadouri pe care le-ai facut rost de acolo pentru dragii tai fosti colegi, bytheway eu vroiam un tricou de la echipa de fotbal “rapid viena”. daca nu mi-ai adus…
whatever, iertati-mi aberatiile: sunt cauzate de o raceala de succes (asa ca si tara noastra) ce-mi produce (pe langa alte milioane de bucurii) si o fierbinteala puternica ce produce la randul ei o ameteala puternica, pe care incerc din rasputeri sa o tratez cu ceai cu rom, dar pentru ca s-a terminat romul am pus wischi  care are un puternic efect de ameteala asupra creierului meu aflat deja in stare de somn latent…. (si oricum romul s-a terminat ieri, ceaiul cu 2 ore inaintea romului, wischi inca mai am, iar eu beu de vineri seara… pana azi dimineata ultima portie)
si cum m-am plictisit sa scriu chestii fara noima, chiar acum ma apuc sa scriu un chestionar… ce o sa iasa… va las sa ghiciti si singuri. ba nu va las: o sa iasa un chestionar de real succes asa ca si tarisoara noastra :)) >>

Cu drag…


On the road…

March 27, 2007

Ieri am fost cu gasca din facultate la o bere, a fost ziua cuiva, s-a lasat cu mese si pahare sparte, cu discutii despre “care e cel mai puternic muschi al corpului…? :d”….spre final cand oricum nimeni nu mai intelegea nimiq si majoritatea se gandea la SHAORMA din Floreasca (mmmm!!!)…. Cat de diferiti suntem fata de acum 6 ani? Cat de diferit ne distram acum fata de petrecerile din primii ani de facultate? Cat de mult ne-am instrainat? Hehehe…si gandindu-ma la asta, nici n-am reusit sa ma ametesc…:( Acum? Acum avem responsabilitati, muncim mult, (cineva imi spunea ca a preferat sa vina in seara aia pe jos pana la bar pentru ca nu mai stia ce inseamna “afara”…), suntem dubli (adiq ducem vieti casnice, in doi…)…asa s-a marit gasca acum si e ok, si tot acum avem mai putine sa ne spunem, petrecem mai putin timp impreuna pentru ca ne intalnim rar, nu mai suntem la facultate…Atunci? Atunci eram “on the road” in orice moment al zilei, ne intelegeam din priviri cand era de “chiulit” si de mers la o bere, nu trebuia sa fie ziua cuiva sa ne intalnim intr-o seara (de obicei in Tei :P)…atunci eram mai putini si mai entuziasti si pierdeam nopti fara mila, stiam ca lucruri nebanuite ne asteapta si ca avem tot timpul si toata forta din lume sa le depasim…era ceva in aer, diferit de acum…Pe la finalul serii, mi-am dat seama ca te instrainezi de cineva in masura in care il lasi si nu te implici…Si tu esti cel de care trebuie sa “tragi” ca sa nu se indeparteze cineva de tine si sa nu te indepartezi de grup…”On the road” suntem deci si acum…dar e un altfel de drum, mai constient, mai plin, pe care tot ce conteaza e sa fim impreuna ca si atunci!… 


Coincidente

March 27, 2007

Oamenii din D sunt foarte cool!…S-a intamplat ca unii -si nu putini!- dintre cei apropiati mie sa fie chiar din D iar zilele astea ma gandeam ca sunt foaaaarte cool… D are personaje deosebite: exotica indrazneata, practica si de-a dreptul cuceritoare; tipul descurcaret si trecut de unul singur prin multe in viata, dar sensibil si atragator; tipul original, cel mai cool pe care-l stiu: prin atitudine, gandire, gusturi si … prin – big surprise! – haine; si ah, desigur…uitasem: tarfa… cea tarata de toti prin colbul de la picioarele lor… frumoasa si dramatica…Coincidentele din D sunt mai putin cool!…S-a intamplat ca unii -si nu putini!- dintre cei apropiati mie sa fie chiar din D si sa ma intalnesc cu ei in Bucuresti, de-a lungul timpului, in diferite contexte… Tipic pentru orasul mic de provincie, acestia se cunosteau intre ei dinainte, fie din liceu, fie din scoala generala si alte institutii mai mari sau mai mici…dar nu se mai vazusera de atunci…am fost omul de legatura al destinului. Astfel exotica a plecat departe de aici ca sa isi imparta viata intre tipul descurcaret si multi multi altii, transformandu-se in tarfa pe care o ura in liceu pentru ca-i furase iubitul, pe original ; tipul descurcaret si heterosexual odata, acum isi descopera noi orientari din cauza dezamagirii suferite cu exotica; originalul s-a indragostit – a cata oara?!?! – iar ca activitate nocturna si – desigur! – complet originala, ii place sa se lupte; iar, ah, desigur…uitasem: tarfa…a devenit intelectuala – era de asteptat?! -cu toti banii castigati in scurtii ani de practica n-a stiut ce sa faca altceva decat sa cumpere carti… Oamenii si coincidentele din afara D-ului, sunt absolut ok…pe cuvant!


Plecari

March 27, 2007

Pentru ca “am plecat” de ceva timp din acest blog, m-am gandit ca revenirea sa mi-o fac printr-un “new entry” despre plecari… Ah, si nu oricefel de plecari!… De multe ori ma gandesc la o plecare “abrupta” -cuvantul nu l-am folosit intamplator! – din tara, facuta pur si simplu “de dragul plecarii” (cum ar spune bunica mea ), fara sa stiu unde ma duc: sa imi aleg singura, destinatia atunci cand ajung in aeroport, sa nu am nimiq care sa ma astepte acolo, sa nu am nici multi bani la mine ca sa nu fiu “nevoita” sa ma comport mult timp ca un turist in vacanta, sa imi incerc limitele, norocul, puterea de a indura, abilitatea de a supravietui si de a ma adapta. Si oare pentru un astfel de act de curaj trebuie sa iubesti mult tot ce e in jurul tau si mai putin pe tine sau invers? Daca ma gandesc la asceti ca la niste oameni  care alegeau sa se autopedepseasca la un regim auster pentru a salva lumea, atunci raspunsul al intrebarea mea oarecum retorica ar fi prima varianta. Dar daca aceeasi asceti alegeau sa faca toate lucrurile pentru care au ramas in istoria religiilor numai de dragul gloriei si mai ales a admiratiei celor din jur? Atunci si actul plecarii bruste din tara cu care compar ascetismul , ar fi un act care ar avea ca unic scop starnirea admiratiei celor din jur, deci un act narcisist, intors spre interiorul persoanei care actioneaza…Uf, prea mult Kundera! Pana la urma vroiam sa vorbesc doar despre plecari. Exista plecari facute din lene, lenea de a mai reveni, odata plecat…Exista plecari din nevoie, nevoia de a face bani (cea mai prozaica, nu?)…Exista plecari determinate de “dorinte” puternice (si nu ma refer la re-intregirea familiei)…Exista plecari pentru ca asa trebuie sa existe…suntem manati catre acea plecare de ceva mult mai subtil decat putem noi sa intelegem imediat…ceva ce ni se releva mult mai tarziu…Exista desigur, si plecari scurte, cele mai optimiste din punctul meu de vedere, pentru ca aceste plecari sunt facute sa ne bucure. Dar in toate plecarile, de orice natura, ducem cu noi un mic dor…o nostalgie, care infrumuseteaza prin tristetea ei, plecarea…dar care nici nu e atat de puternica incat sa ne faca sa renuntam la plecare…si atunci ce facem? O purtam cu noi tot timpul, devine colegul nostrul de calatorie, partenerul de discutii in singuratate, cel pe care dam vina atunci cand vorbim cu prietenii de acasa si vrem sa le spunem ceva frumos, cel care se regaseste printre randurile  mailurilor noastre, alaturi de care ascultam muzica de acasa si citim in limba materna…E stigmatul sufletului “-migrant”…


Doors & Lucky Strike

March 27, 2007

Se uita prin gaura cheii. Nu vedea decat mana ei – care parca imprumutase toata furia corpului – aruncand cu ce-i venea la indemana, in usa inchisa, in spatele careia se afla el, razand. Daca in secunda urmatoare ar fi venit un extraterestru la ei in apartament si l-ar fi intrebat: “Pe planeta cealalta, unde o sa va luam pe amandoi, vrei sa traiesti tot cu ea?”, el ar fi raspuns hotarat: “Nu!”. Cam la asta se gandea in timp ce scrumul tigarii din mana lui, cadea pe covor, iar ea era de partea celalta a usii si nu vedea aceasta “impietate”. “Ah, ce noroc!”, isi mai zise el cand fu constient de “cat rau cauzeaza fumatul”. Dupa un timp si multe distrugeri de cealalta parte a usii, el isi lua inima in dinti si o deschise: peria ei de par condusa de aceesi mana furioasa, dar care nu se astepta la gestul lui, il lovi drept in fata, ii sterse pentru un moment zambetul condescendent pe care il afisa. Imediat apoi, mana se calma, zacea acum inerta pe langa corpul care tremura inca. Celalalt corp in schimb, isi relua zambetul uitat si se indrepta spre o alta usa, iesind definitiv din casa si din viata ei.


Doors & Lucky Strike

March 27, 2007

Se uita prin gaura cheii. Nu vedea decat mana ei – care parca imprumutase toata furia corpului – aruncand cu ce-i venea la indemana, in usa inchisa, in spatele careia se afla el, razand. Daca in secunda urmatoare ar fi venit un extraterestru la ei in apartament si l-ar fi intrebat: “Pe planeta cealalta, unde o sa va luam pe amandoi, vrei sa traiesti tot cu ea?”, el ar fi raspuns hotarat: “Nu!”. Cam la asta se gandea in timp ce scrumul tigarii din mana lui, cadea pe covor, iar ea era de partea celalta a usii si nu vedea aceasta “impietate”. “Ah, ce noroc!”, isi mai zise el cand fu constient de “cat rau cauzeaza fumatul”. Dupa un timp si multe distrugeri de cealalta parte a usii, el isi lua inima in dinti si o deschise: peria ei de par condusa de aceesi mana furioasa, dar care nu se astepta la gestul lui, il lovi drept in fata, ii sterse pentru un moment zambetul condescendent pe care il afisa. Imediat apoi, mana se calma, zacea acum inerta pe langa corpul care tremura inca. Celalalt corp in schimb, isi relua zambetul uitat si se indrepta spre o alta usa, iesind definitiv din casa si din viata ei.