Dans

March 30, 2007

“Dans: standard, latino, liber… oricum. Dans: emotie transpusa in miscari. Dans: bucurie pe muzica. Dans: libertate. Dans: posibilitatea sa fii altcineva. Dans: frumusete, rapiditate si logica. Dans: relaxare.”

Sigur! Asemenea platitudini poate insirui oricine fara sa determine in final pe cineva sa se apuce de dans. Post-ul asta nu mi-a placut din prima clipa in care l-am scris dar l-am lasat asa pentru ca n-am putut sa descriu altfel bucuria dansului. Si apoi m-am gandit ca mai bine dau niste exemple concrete… poate macar ele sa faca ce n-am reusit eu: sa arate bucuria… Asa ca luati aminte la: Ginger and Fred,  Shall We Dance?, si desigur clasicul “Dirty Dancing” :D. Enjoy!

Advertisements

Lucruri…

March 30, 2007

Sunt “lucruri” care te enerveaza, iar unul dintre acestea poate fi chiar ticul verbal pe care l-ai dobandit nu se stie de unde si cum, si care te face sa spui in orice context: “lucruri”. Asa se intampla “lucruri” tot timpul … intre colegi de serviciu, atunci cand te duci la baie, cand ai probleme sau cand nu ai probleme, daca muncesti tot “lucru” inseamna, daca mananci si ce mananci sunt “lucruri”, daca nu stii cum sa continui o fraza sau nu ai replica se rezolva simplu, prin “lucruri”, cand gresesti sau dimpotriva ceva iti iese bine, se cheama ca “ai facut lucruri”.   Pana si in blog-ul asta am scris “lucruri”…


Si desigur…300

March 30, 2007

300 de coifuri, 300 de sulite, 300 de scuturi, 300 de pelerine rosii, 300 de spartani… dar o singura dorinta si o singura lupta – pentru libertate… Imaginea cea mai frumoasa: atunci cand sunt inconjurati de multimea armatei persane si cei 300 sunt uniti sub forma unei carapace din scuturi. Personajul cel mai grotesc: regele persan Xerxes. Personajul cel mai uman: cocosatul Ephialtes. O poveste de onoare vesnic aceeasi dar vesnic frumoasa, care merita de fiecare data descoperita… Enjoy!


Spleen…si asa se duc zilele noastre…

March 30, 2007

O zi linistita. Ca oricare alta. Te trezesti cu aceeasi mutra sifonata din fiecare dimineata. Ameteala data de ora matinala iti trece odata cu apa rece de la robinet. Te imbraci. Incerci sa nu uiti nimic si sa bei macar niste apa inainte sa iesi pe usa. Iti vii in fire cu totul de abia cand iesi din casa si aerul poluat de-afara iti da doua palme si iti inroseste obrajii. Te grabesti. Deja ai intarziat din cauza tabieturilor tale inutile… Metrou. Mirosuri si inghesuiala. Pasi mici. Miscari lente. Aceleasi scari de traversat. Incerci sa citesti un articol intreg pe masura ce trenul alearga intre doua statii. Ajungi la destinatie unde stii ca mirosurile de patiserie proaspata te vor intampina. In fiecare zi, alte surprize. Azi: strudel cu mere. 10 000. Parcurgi grabita distanta care te desparte de birou. Deja se intrevede spuma cafelei cu lapte. Filtrul sfaraie cand ajungi. Colega ta venise la timp. Te asezi comod in scaun. Savurezi cafeaua deja facuta si musti din strudelul cald. Primele minute ale zilei de munca incep. Deja te gandesti la weekend. 🙂


Office’s Birthdays

March 30, 2007

Mdeah, sunt intr-o verva de zile mari…ce sa ziq: probabil ma excita atatea zile de nastere care vor urma in jumatatea asta a lunii aprilie, atatea cadouri, flori, revederi, beri baute pe la terase sau in cluburi, sub pamant, muzici si dansuri in fum si inghesuiala…Toata celebrarea asta, a prietenilor si a prieteniilor – care ne leaga de mai multa sau mai putin vreme, in functie de caz – e frumoasa atunci cand vine spontan, cand se fac surprize cu adevarat, cand nimic nu e fortat, calculat sau previzionat in nici cea mai mica masura…Dar de cate ori se mai intampla asa? De obicei, intre sarbatorit si colegii acestuia de serviciu se face un schimb de multe ori inechitabil pentru cel putin una dintre parti. Primul da de stire intr-un mod cat mai “subtil” ce cadou i-ar placea, colegii strang bani si se duc in acelasi mod “subtil” sa il cumpere, iar intr-un moment al zilei, “subtil” ales (in timpul pauzei de masa), se face schimbul: in timp ce colegii se imbuiba cu prajituri si sucuri pline de E-uri si calorii, sarbatoritul este pupat, bombardat de urari si zambete, si in final – evident – foarte surprins ca i s-a luat un cadou (sic!)…si – vai! – exact ce isi dorea…Minuuunat!!! Apoi plecarea colegilor din birou se produce la fel de “subtil”, atunci cand nu mai sunt prajituri de mancat, sucuri de baut si atmosfera oricum a lancezit, iar sarbatoritul ramane la birou sa isi continue munca, cu un zambet tamp si plin de multumire ca e mai bogat cu un lucru la care de atata timp ravnea…Riight!!! Ah, cat mai e pana la ziua mea??


America

March 30, 2007

Am primit de mai mult timp mailul asta si l-am fw doar la cativa prieteni, dar azi m-am hotarat sa-l dau paste intr-un new entry pentru ca “merita”:

> Sal everybody si la multi ani!
>
> Mailul asta are un kilometru…ba nu, o mila:)) Ca astia masoara in mile, uncii si alte prostii de pe vremea lui pazvante chioru :)) Deci risc sa va plictisesc cu parerile mele despre america 🙂 Sorry if I do.
>
> N-am prea scris… deloc despre marea si minunata, cea mai beton si ca lumea tara din lume… pentru ca nu prea stiam ce sa zic. La inceput a  fost socul, si apoi frustrarea, apoi dezgustul, apoi am asteptat sa vad, poate ma insel… si acum mailul asta :))
>
> Deci, la noi in america, unde totul este cald si bine si frumos…
>
> Ehe as vrea eu. Ma tot gandesc ce sa va zic despre fundul asta de lume?
> Si cu ce sa incep? Ca sunt atat de multe…
>
> Pai in primul rand sa incepem cu distractia americana: “FUN”. Pai nu trecu mult, o zi doua, de cand am ajuns aici si tot aud reclame, in taxi, la radio, la tv, cu tot felul de chestii, toate ducand la aceeasi idee, idee pe care o desprind dintr-un mare si important ghid turistic despre/din San Francisco: “and… What can be more fun than shopping?”
>
> Deci citind eu ghidul acesta si incercand sa gasesc ceva “fun” sau macar interesant de facut prin San Francisco… asta era top of the list. Doamne si ce m-am excitat la gandul de ore de cumparaturi in diverse magazine ale patratului uniunii (Union Square).
>
> Da’ oricum, radio si tv, si net nu contenesc sa iti aduca aminte ca “shopping is so fun”. Hai sa zicem ca e reclama, acceptabil. Asta pana cand vezi americanii in actiune. Dupa cum zicea cineva (roman plecat in  state, stabilit aici de 10 ani): americanii sunt ca lacustele.
>
> Si asa e. Dupa promotiile de sarbatori magazinele au rafturi goale, mai nimic nu mai gasesti, ca a trecut valul de lacuste. Si cumparara frate tot, da tot. Am zis sa incerc si eu. In primul rand: magazinele sunt, sa zicem …  nici cat jumate dintr-un magazin mediu european? Dar, marimea nu  conteaza nu?
>
> Dar calitatea? Doamne daca nu m-am invartit de mi-au iesit ochii si mi s-a facut parul maciuca. Calitatea produselor americane, toate facute pe vapor, undeva in apele internationale sau langa taiwan sau china… e EXECRABILA.
>
> Si iarasi, am zis sa ma abtin, ca poate nu am nimerit eu in magazinu  care trebe, nu am cautat suficient… ce stiu eu. Dar nu, este o stare generala: haine de cel mai prost gust ever to be shown to me :)), chestii electrice pe care le folosesti de  doua ori si apoi le arunci la gunoi ca s-au stricat si tot asa.
>
> A… si macar de ar fi ieftine, pe masura calitatii. Dar dai la bani de te usca… Oricum lacustele cumpara tot.
>
> Hai sa va povestesc cum functioneaza telefonia mobila aici. Pai in  primul si in primul rand: platesti si ce dai si ce primesti. Prima oara cand mi-a zis asta la dealer, am ras, am crezut ca glumeste. Dar si ea a zambit ironic si a zis ca da, noi europenii si asiaticii avem altfel  sistemul. Deci, daca suni, platesti, daca esti sunat si raspunzi, platesti. Daca trimiti mesaj, platesti, daca primesti mesaj (si nu prea ai cum sa refuzi), guess what? Iar platesti. Si da, trist, dar nu glumesc.
>
> Dar cea mai tare faza a telefoniei mobile americane: in timp ce suni (adica telefonul suna) si alalalt inca nu a raspuns… Guess what? Deja PLATESTI :)) Ca cica e air time sau nu mai stiu ce.
> Ihi.
> Deci cand vb cu Denisa, platesc ca vb cu Denisa, si ea plateste ca a  raspuns, deci ajung sa platesc de doua ori ca vb cu ea. :)) Cum toti fac asa, si mai mult, li se pare chiar normal..tac si inghit.
>
> Anyway, sa mergem mai departe 🙂 Aici in the most advanced country on  the earth (si apropos, toti americanii chiar cred asta), exista notiunea de credit history. Adica te inregistreaza la plati. Daca platesti curentul la timp, daca  platesti mobilul la timp, daca platesti chiria, etc etc.
> Si daca le platesti pe toate la timp, ai credit history bun. Daca ai omis vreuna, sau ai intarziat (nu conteaza si 5 min), devii dubios. Si  mai mult, cum trebuie sa platesti prin posta (cec), daca nu ajunge cecul la timp (nu conteaza ca nu e vina ta)…. tot aia-i! Ei fie, poti sa zici ca e acceptabil, dar daca vii in alta tara (overseas cum zic astia)… nu ai nici un credit history, nu? Si cine spera ca asta inseamna ca e bine :)) (prezumptia de nevinovatie? hello?)
> Well, e la fel de rau ca unu care nu si-a platit ever facturile, singura diferenta este ca tu poti sa iti construiesti credit history (in vreo doi ani), iar ala cu bad credit nu mai scapa ever.
>
> De fapt, asta ramane asa ca un stigmat asupra intregii sale vieti, ca a  uitat sa plateasca o factura. Ba mai mult, caz real: unu voia sa divorteze de sotia sa ca el avea credit history foarte bun si ea il avea dubios, ori prin mariaj isi asocia numele lui cu credit history-ul ei, deci ii scadea lui scorul. Iar ea era disperata, ca nu stia ce sa faca sa nu divorteze ala de ea.
>
> Un nou taram de explorat pentru telenovele.
>
> Oricum, noi cum nu avem nici o istorie americana, nici de credit nici de alta natura, suntem cei mai suspecti oameni on earth :)) Si cand am vrut sa ne luam mobile (cu abonament, that is), trebuia sa platim un depozit de 500$ per telefon. Adica 1000$, pe care ii vezi inapoi intr-un an daca esti cuminte si iti platesti la timp toate facturile. Daca amani vreuna, risti sa ii pierzi pe toti 🙂 Si nu primesti dobanda pe anul ala!
>
> Si depozitul este raspunsul la toate. Ca sa stai in chirie fara istorie de credit, platesti depozit (ca daca nu le platesti chiria?). Ca sa ai curent in chiria in care stai, platesti depozit, ca daca nu platesti  curentul? Si pentru toate serviciile platesti depozit.
>
> Ca sa nu mai zic ca daca vrei sa faci imprumut (pentru masina de ex. ca  aici nu poti sa mergi pe jos nici sa iti iei painea, ca e 3 miles away), bineinteles ca platesti o dobanda frenetica si in caz ca nu ai platit rata lunara pana la minutul x al ultimei zile, in 5 min. vine nenea sa iti ridice masina din fata casei. Si nu-i gluma :)) Adica eu tot rad pe aici, dar nu-i rasul meu.
>
> Cum faci credit history? Pai te imprumuti de la banca din banii tai si  platesti bancii dobanda (varianta pe scurt). Adica deschizi un cont de credit card la banca, pe care il garantezi cu 500$ blocati in banca.  Apoi cheltui de pe credit card in limita celor 500$ si lunar iti vine factura cu cat ai cheltuit + dobanda bancii. Lunar o platesti la timp,  ca orice alta factura 🙂 Si asa construiesti credit history. Dureaza un an sau doi.
>
> Dar america este o tara a tuturor posibilitatilor si a oamenilor liberi. De revelion, neavand ce face (in mare parte), am pus si noi niste  muzica. Din pacate, vecinul nostru nu a fost de acord si ne-a batut in  perete de mai avea putin si se darama (casele aici se construiesc din  cartoane, chestii prefabricate in caz ca nu stiati.. si costa… Vecinii  (toata familia) voiau sa doarma. (In caz ca va intrebati, nu sunt un caz singular, multi stau acasa si  dorm de rev, pe aici).
>
> Si cum in contractul de chirie scrie clar ca dupa ora 10 nu ai voie sa  faci nici pas, si revul e pe la 12 noaptea… ne-am conformat. Am dat muzica in surdina… si ne-am zis un la multi ani in soapta.
>
> Dar macar de-ar fi asta totul. Cateva zile dupa ce ne-am luat aparat  foto digital (o sa trimit in viitor si niste poze), a iesit si Denisa pe afara sa fotografieze imprejurimile si pe unde stam. Numai ca un alt vecin a sarit la ea si a tipat (la propriu, chiar a tipat) ca “ii  invadeaza his privacy”, si Denisa speriata si cu coada intre picioare a  inchis aparatul si a intrat in casa.
>
> Si cum la astia chestiile astea nu sunt de gluma, taci si te conformezi. Ce se poate intampla daca dai muzica prea tare? Vecinul suna la 911, te  trezesti cu politia la usa si primesti citatie la tribunal pentru  urmatoarea saptamana. Orice vecin poate sa iti faca asta… si o si fac, daca prind momentul.
>
> Asa ca incerci sa respiri si sa nu deranjezi pe nimeni prin existenta  ta. Ca si daca te uiti mai lung la cineva, s-ar putea sa te dea in  judecata ca l-ai hartuit. Si nici asta nu e o gluma, am primit training dupa ce m-am angajat.
>
> Deci esti liber sa faci ce vrei atata timp cat nu deranjezi pe nimeni si cum orice ai face (in afara de banal) deranjeaza pe cineva, esti liber sa faci nimic.
>
> Sa mai vb putin de mentalitatea ameriana: zambeste oricarui strain, intreaba “how are you?” cand vezi un om, nu raspunde niciodata altceva  decat “fine” la intrebarea de mai sus (nici asta nu e o gluma), exista  doar america si “the rest of the world” care oricum nu conteaza… si sa nu indrazniti vreodata sa afirmati ca altundeva in lume, ceva se face  mai bine decat in US :)) Am avut oroarea de a-mi fi scapat o mica  sugestie in acea directie.
>
> A, mai era o chestie funny. Ca oricum sunt inapoiati mai cu toate  chestiile pe aici, le-am zis ca aveam un telefon mobil care ma tinea  11-14 zile, cand mi l-am luat. Si ca asta ma intereseaza cel mai mult, sa ma tina cat mai mult bateria. Si mi s-a raspuns: wow, il ai la tine? poti sa ni-l arati? am auzit ca in Europa aveti  tehnologie mai avansata decat aici la mobile. Asta ma tine 3 zile (e cel mai tare de pe piata).
>
> Oricum pe aici nu sunt decat LG si nu mai stiu ce (inca vreo doua  marci). Celelalte nu au voie pe piata, nu stiu din ce motive. Banuiesc ca libertatea pietei  :))
>
> In rest? Ce sa va mai spun de pe aici? Eventual doar ca sunt ca niste  robotei. Muncesc si muncesc si muncesc, si se mai duc din cand in cand  acasa. Si am colegi care imi povestesc cat de entuziasti sunt sa  munceasca la nu stiu ce feature, sau altul zise acu ceva vreme: “this will keep me busy this weekend” si mi-a tras un zambet. La care i-am  tras si eu un zambet inapoi si gata. Unde “this” era ceva de munca  bineinteles (dar nu era neaparat o cerinta la munca ci era o gaselnita  pe care voia el sa o faca, pt binele comun). Sunt de acord ca din cand  in cand mai gasesti cate ceva entuziasm si in munca (desi eu nu prea, in ultima vreme), dar la ei e obicei, nu exceptie.
>
> Familia este ca o afacere. Ea in masina ei, pleaca de dimineata, el in  masina lui pleaca de dimineata. Se intalnesc seara la cina (daca munca  permite) si discuta “afacerile” de familie, la 10 stingerea. Si a doua  zi de la capat.
>
> Craciunul este despre cadouri si shopping (so FUUUN), si nici o mentiune despre aspectul crestin (nasterea Domnului)… cum s-ar putea asa ceva? Este politic incorect. Evreii nu cred in Iisus, si nici budustii si alti cativa… deci nimeni nu poate sa impuna religia lui altora, deci nimeni nu poate sa pomeneasca despre asa ceva, ca daca ar pomeni, ar fi o incercare de a-ti impune religia, of course.
>
> A.. si e o mizerie pe strazi si prin gari si transportul in comun (care  oricum e mai mult lipsa) e de un jeg… de cateodata mi se facea pielea gainii gandindu-ma ca o sa stau pe scaunul ala in tren, sau mai stiu eu. Cersetori sunt garla. Oameni prost platiti sunt si mai multi.
>
> A… si am uitat, eu sunt in cea mai frumoasa zona din state, iar San Francisco este cel mai frumos oras din state. Mi se aduce aminte asta…foarte des :))
>
> A… si mai e un banc, pe care l-am auzit de la un  indian: “The only culture in america is agriculture.”  Am ras… trist, dar am ras. Denisa a mers fericita la cea mai mare librarie din Standford shopping center (standford nu?) care era plina  cu: “How to lose weight in 20 days” si “How to live longer”, si nimic  altceva :))
>
> Incerc sa scriu ceva de bine de pe aici… dar nu gasesc nimic :))
>
> Ma opresc aici… la reflectia mea asupra culturii si civilizatiei  americane (care e lipsa) ca v-am umflat capul destul :))
>
> Si cum stiu ca majoritatea romanilor considera asa o realizare a pleca  “dincolo”, si cum majoritatea celor plecati au fazele alea de doi bani  ca nu s-ar mai intoarce niciodata si se dau de parca ar fi toti buricii  pamantului… am vrut sa va trimit o poveste mai putin spusa si auzita  de pe aici de peste hotare. Si acum ma gandesc ca acasa sunt multe lucruri mult mai importante si  mult mai bune decat viata asta pointless si plina doar de munca pe care  o duc romanii americanizati de aici (ca am intalnit destui si nici unul, “vai doamne” nu s-ar mai intoarce in rahatul din romania). Eu cred, acum mai mult decat inainte, ca acasa in rahatul din romania, esti/poti sa fii mult mai ferice decat aici.
>
> Noh ne mai auzim noi, va mai povestesc de prin state… cand oi mai avea timp si chef, ca greu imi vine orice chef pe aici: The  greatest country in the world, the greatest place to be! Remember that! 🙂 Raul
>
> PS: O sa va trimit si niste poze mai ‘colo, si alea promit ca o sa fie  nice :)) Si revin cu amanunte placute ale vietii americane, mai intai  trebuie sa le descopar :)) Wish me luck! I’m on a quest: discover the  american beauty! (Interesant ca filmul cu…)


La vie en rose

March 27, 2007

Stiu ca toata lumea vorbeste despre “300” ca si cum ar fi ultima descoperire in materie de film si animatie. Si e foarte bine, e o poveste impresionanta si bine realizata. Eu va recomand in schimb un alt film: “La vie en rose” (sau “La mome”) – viata lui Edith Piaf… La a cata ecranizare? – ar putea sa se intrebe scepticii … Nu mai conteaza pentru ca este una dintre cele mai bune. Rolul facut de Marion Cottilard este excelent! Te face sa o cunosti pe Edith Piaf cu toate simturile pe care le ai la indemana. Te impresioneaza pana la lacrimi, ca apoi sa iti rada in nas si sa te faca sa crezi ca e fericita la culme. Daca nu ati fost niciodata fan al chansonette-lor sau al lui Edith Piaf, dupa acest film o sa deveniti. Lasati-o pe “Micuta Privighetoare” sa va incante. Nu veti regreta nimic! 🙂