Dezamagire sau nu?

Am aflat aseara, in timpul unei placute vizite, ca a aparut in ziare o stire conform careia Milan Kundera ar fi facut politie politica. Blondul m-a intrebat repede, grijuliu: “Te afecteaza asa rau?” 😀

Preiau AICI un articol – primul peste care am dat la o cautare rapida pe google – si imi raspund in gand cu un hotarat: NU. 🙂

Indiferent care este adevarul, voi continua sa-i recitesc cartile si sa le recomand. Eu cred ca din suferinte mari se nasc opere de arta. 😐

Boogie (sau “scene de casnicie”)

Filmul incepe abrupt pe plaja, cu un zmeu facut din ziare de catre tata pentru fiul sau. Scena este obisnuita, si daca s-ar fi prelungit cu cateva minute mai mult, risca sa piarda atentia spectatorului. Noroc ca se ajunge repede la punctul culminant: intalnirea celor trei prieteni dupa multi ani. Tzup, tzup, tzup… cam la asta se reduce toata dinamica filmului. Aaah, ba nu! Mai e si cearta casnica dintre cei doi tineri parinti. Discutia in contradictoriu este amuzanta, reala si mult mai reusita decat in serialul antenist al scenelor fortate (sau frustrate) de casnicie. Aici poti sa te identifici linistit cu reactiile unuia dintre cei doi. Apoi noaptea continua pentru cei trei prieteni reuniti. Boogie isi ineaca tot amarul in vin alb sec, in discutii sterile, iar in final, alaturi de Ramona – curva cumparata cu 700 de ron pentru toti trei timp de o noapte. Boogie se intoarce apoi dimineata acasa, dupa sexul oral constiincios cu Ramona, si se joaca bucuros cu baietelul lui de 4 ani in timp ce sotia ii arunca priviri recunoscatoare. Injuraturile prisosesc, replicile dintre cei trei sunt tari, mistocaresti, iar scula lui Boogie este personaj secundar in film. Camera intarzie de multe ori pe cate o scena (ca in “Tanar si nelinistit”) si atunci privitorul ar trebui sa fie impresionat de profunzimea lucrurilor dar din pacate, exact atunci regizorul risca sa il piarda. Pelicula se intinde astfel pe 114 minute si povesteste o zi si o noapte. Eu am plecat de la cinematograf cu un sentiment echivoc: sigur puteam sa dau banii pe un film mai reusit decat “Boogie”, dar nici nu-mi parea rau ca l-am vazut. Am ras pe alocuri si a fost romanesc.

Femei in literatura

Din Grecia am ramas cu mai multe lucruri. Nu o sa povestesc aici excursia ci vreau sa pun pe foaie lucrurile pe care nu vreau sa le uit.

Restaurantele in aer liber, cu mese patrate si fete de masa cu alb si albastru, au fost un moment delicios, in care relaxarea imi cuprindea fiecare muschi si din interior navalea o bucurie mare. Atunci il priveam pe blond cu toata fata razand si nu mai aveam nevoie de nimic altceva!

Apoi a fost grupul vesel format din trei cucoane solide, venite in vacanta sa se distreze. Au inseninat toate excursiile, cu accentul lor de Iasi, cu masivitatea lor purtata atat de firesc, cu glumele facute cu atat stradanie si exclamatiile lor de copil in fata oricarui obiectiv turistic. Doamnele mele, sper sa imi pastrez si eu la fel optimismul atunci cand voi ajunge la varsta dumneavoastra! 🙂

Ah, si marea… am privit-o pe ploaie, pe soare si pe vant. De fiecare data desena pe nisip forme trecatoare. In miscarea ei mi s-a parut ca inteleg pentru o clipa sensul lumii. Am fost fericita. Marea insa mi-a sublimat orice inspiratie. Blondul imi cumparase caiete albastre sa scriu. 😛

Drumul de intoarcere din Grecia a fost marcat de o discutie lunga cu ghida. Raul meu de masina si starea precara in care ma gaseam, au favorizat frumoasa conversatie. Printre altele, am dezbatut si subiectul feminist (sau nu): “numai barbatii fac literatura?” (sau “sunt si femei care scriu?”). De cel putin cateva scriitoare, eu sunt absolut indragostita: Isabelle Allende, Anais Nin, Monica Lovinescu (ordinea este aleatoare). Cand am ajuns acasa, m-am uitat in mica mea biblioteca si intr-adevar, domina barbatii. Mai stiu de Doris Lessing – cea cu Premiul Nobel pentru literatura – pe care insa nu am citit-o inca. Mai stiu pe Margaret Mitchell care si-a petrecut o viata “Pe aripile vantului” dedicandu-si-o scrisului. Si in mod cert, enumerarea ar putea continua. Sunt femei puternice, care au daruit mult. Atunci de ce statistica este aici in favoarea barbatilor? Oare afectul femeilor, plusul lor de simtire le dezavantajeaza atunci cand incearca sa il expuna in scris? Barbatii sunt oare mai obiectivi si de aici, povestitori mai prolifici? Oricum ar fi, e bine sa citim din ambele genuri. Cititul – asa cum am vazut scris undeva si mi-a placut – inseamna invatare fara suferinta. 🙂

Amar

De la un timp ma trezesc noaptea si sub nici un chip nu mai adorm la loc. Doua ore lungi de insomnie. Singurul lucru bun este ca noaptea miroase frumos. Zambesc.

Dupa ce s-a vazut prizoniera propriului corp, am inceput sa ma gandesc la ea cu groaza. Am avut vise proaste in care imi aparea cu parul ei rosu si fata schimonosita facandu-mi preziceri nefaste. Ma simteam prinsa intr-o carte de-a lui Stephen King, scalva monstrului din ea. Dar disperarea si frica mea s-au transformat pe nesimtite in mila. Inca nu cred ca as putea sa ma uit la “Scafandrul si fluturele” pentru ca as muri de plans. Acum ma chinui sa ii trimit mesaje bune, imi ocup mintea cu tehnici oculte de transmitere a gandurilor si sper ca telepatia atat de mult ridicata in slavi toata viata ei, sa functioneze. Atunci cand eram mica si treceam prin perioade mai grele, oricat de disperate ar fi fost, obisnuiam sa ii soptesc ca “O sa fie bine!”. Mai am acest tic si acum. Il folosesc din pacate exact atunci cand ma incearca un sentiment de fatalitate, dar nu pot sa mi-l inving deocamdata. Cred ca se intampla asa pentru ca ea niciodata nu ma credea. Radea rautacios si atat. Degradarea umana ma sperie, iar batranetea poate fi foarte urata. Visam la o bunica simpla, luminoasa, cu fata rotunda si parul alb, si cu un cuvant bun de spus oricand si oricui. Cartile de povesti nu amintesc boala si singuratatea care duc uneori la nebunie. Ii plang destinul. Franta, cea cu parul rosu, este acum pe un alt taram, hoinareste singura prin labirintul fostei ei vieti inchipuite. Daca macar am putea sa ne pastram sanatatea imaginand la final o alta viata. Incer sa ii propun asta in gand. Nu stiu daca ma aude. Concentrarea mea se pierde repede in somn. Pa, mama! Noapte buna!

Noaptea continua sa miroasa frumos. Zambesc in vis.

Repaos prelungit

Nu mai sunt interesanta sau cel putin n-am mai “facut pe interesanta” pe blog de ceva timp. Dar inca imi place de mine! 😛 De la o prietena am primit o sugestie de petrecere a timpului liber intr-un mod cat se poate de intelectual plus o posibila si frumoasa explicatie a blogurilor despre lectura si carti. Intre timp, am fost in Grecia unde am mancat mult, am facut alergie la “mersul cu autocarul” si am respirat flori rosii, mare sarata si paine calda. Mai jos am pus o poza din cea mai frumoasa zi de care am avut parte acolo si cu marea cea mai limpede si mai verde pe care o pot naste “vederile de trimis acasa”. 

Marea asta mi-a sublimat cu totul imaginatia. O sa revin cu lecturi noi, daca nu cu alte vesti! 😉