Scrisoare pentru David

February 15, 2011

Aseara am scris pagini intregi pentru… bona! Da! Ne-am luat bona sau ea ne-a luat pe noi, nu mai stiu!Iar eu ma pregatesc sa ii tin un “mic” training. Am o multime de discursuri in cap pentru ea astfel incat sa ne placa, sa fie buna cu David si sa ajung s-o cunosc si sa am inceredere in ea. Am optat pentru bona in defavoarea gradinitei din mai multe motive: David raceste si cu mine acasa destul de des, bona si cresa sunt la acelasi pret, e dificil dimineata cu transportul caci ar fi trebuit sa il duc eu (iar eu nu intentionez sa iau carnetul de sofer prea curand…), David inca  nu mananca singur orice tip de mancare, plus ca ar fi dormit sigur mai putin decat acasa la pranz. Si dupa ce am umplut pagini intregi de liste intr-o agenda speciala (a se citi agenda dedicata lui David, desigur) cu ce trebuie sau nu trebuie sa faca bona  in preajma copilului, m-am apucat sa ii scriu o scrisoare chiar lui. Si pe principiul “Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, iata ce mi-a iesit:

“Dragul meu,

Randurile urmatoare izvorasc din dragostea pe care ti-o port si pe care ti-o voi purta toata viata. Vreau sa stii de la bun inceput ca eu si tatal tau te iubim mult si suntem mandri de tine orice s-ar intampla.Unul dintre rolurile pe care le avem ca si parinti este sa iti transmitem valorile si principiile noastre. De aceea scriu aceasta scrisoare – ca sa fiu sigura ca ajung la tine si pe calea aceasta. (As vrea ca scrisul sa fie o cale pe care tu sa o apreciezi mult!)

Viata este darul nostru pentru tine si trebuie sa o pretuiesti. Vreau sa stii ca in viata poti sa faci orice, imaginatia ta sa nu cunoasca limite. Imi doresc sa fii un om liber, increzator si cinstit. Sa fii bun cu cei de langa tine pentru ca traiesti printre oameni iar daca ii iubesti cu adevarat, atunci de cele mai multe ori si ei iti vor intoarce dragostea, iti vor darui increderea lor si te vor ajuta mult. Trebuie sa te inconjori cu iubire asa cum incercam sa facem si noi cu tine tot timpul. Prietenii se cunosc dupa inima si vei fi intotdeauna bogat cu prieteni multi. Iar daca te respecti pe tine, atunci si acestia te vor respecta.

Ortodoxia – religia in care s-a intamplat sa te nasti – se conduce dupa un anumit dicton: “Crede si nu cerceta!”. Eu insa mi-as dori ca tu sa cercetezi. Sa nu iti pierzi vreodata curiozitatea in fata acestei lumi. Este cea mai incantatoare lume posibila dintre toate lumile posibile (spunea un mare ganditor, cred ca Leibniz cu monada lui) si ar fi pacat sa ii ratezi misterele.

Viata o sa iti arate drumul pe masura ce il parcurgi. Te vei bucura, vei iubi, vei fi fericit, vei suferi, vei iubi iar, vei cunoaste viata din nou si din nou, de fiecare data altfel. Omul este o masinarie fragila iar sfatul mamei este sa ai grija de tine, sa te pastrezi, sa fii conservator in privinta asta.  Sa te consume doar pasiunea cea adevarata, sa te macine doar viciul cel mai artistic caci arta este nobila, este emotie pura.

Cauta sa gresesti cat mai putin oamenilor pe care ii iubesti cel mai mult, desi noi cam asa suntem croiti sa ni se intample. Dar numai daca vei gresi vei ajunge sa te cunosti cu adevarat. Iar daca te vei cunoaste, vei stii cum sa te accepti cu greselile tale, sa traiesti senin si  intelept. Si vei gasi in tine iubire ca sa capeti iertarea celor pe care ii iubesti. Fii corect cu tine si vor fi si ceilalti.

Omul are uimitoarea putere de a renaste precum pasarea Phoenix (Doamne, ce cliseu!) a renascut din cenusa. Exista o poezie a lui R. Kipling (autorul “Cartii junglei” – preferata ta de acum) despre ce inseamna sa fii om adevarat: chiar si dupa ce ai pierdut tot, dupa o viata de munca, esti om daca ai puterea sa o iei de la capat cu acelasi entuziasm de la inceput, si fara regrete. E o treaba data dracu’ asta!!!

In incheiere, iti multumesc ca m-ai ales sa fiu mamica ta, ca avem privilegiul (eu si tatal tau) sa iti fim parinti si sa ne bucuram de o iubire atat de inocenta, de neconditionata, pe viata! 🙂 Atunci cand iti cuprind fata cu palmele mele simt recunostinta intregii lumi asupra-mi! E o bucurie mare sa iti fim parinti! Si iti doresc si tie sa ai parte candva de astfel de bucurie. Sa ai parte de dragoste in toate formele si felurile ei, dragostea sa iti lumineze viata.

cu drag, mama. ”

LE-Esti inca o mana de om (aproape 2 ani, aproape 84 de cm, aproape 13 kg) dar ai atata forta deja, atatea daruri pentru noi… 🙂

LE-Banuiesc ca scrisoarea asta va cunoaste evolutii si modificari diverse pe masura ce timpul va trece peste noi. Tot mai sus, deci! 😉

Advertisements

Tennessee Williams – Memorii ale unui batran crocodil

February 1, 2011

“….un grup de oameni de teatru am fost invitati la un banchet la Casa Alba, in timpul administratiei Kennedy. Ni s-a cerut sa ne aliniem in ordine alfabetica, intr-o sala uriasa, tapetata cu oglinzi scanteietoare. Urma sa apara Presedintele si Jackie si oaspetele lor de onoare, Andre Malraux. Thornton Wilder se agita si se foia ca un Feldmaresal autonumit, urmarind sa ne aranjam in ordine alfabetica. Eu tocmai discutam cu Miss Chelley Winters – amandoi fiind incadrati la litera W, cand a navalit peste mine Thornton Wilder, zambind radios, ca un antreprenor de pompe funebre, strigandu-mi:

– Domnule Williams, nu esti la locul dumitale, trebuie sa fii in urma mea. Ei bine, am fost destul de tepos incat sa-i raspund:

– E pentru prima si ultima oara in viata mea cand sunt in urma dumneavoastra.

Cand aproape intregul sir lung alfabetic s-a tarsait prin fata Presedintelui si a Primei Doamne si a fost prezentat domnul Malraux, a venit si randul meu sa-l cunosc; nu auzisem niciodata de el si i-am spus:

– Enchente, Monsieur Maurois.

Jackie a zambit dar domnul Malraux nu a parut prea amuzat.”

“In zilele acelea Truman era cel mai placut tovaras de calatorie pe care si l-ar dori cineva. Inca nu devenise artagos. Ma rog, artagul lui inca nu era malitios. Dar era plin de fantezie si foarte poznas. Strabateam noaptea coridoarele de la clasa intai si luam pantofii pe care domnii ii lasau in fata usii cabinelor pentru a fi lustruiti – ii amestecam, ii asezam in fata altor usi mult mai indepartate.”

Tennessee Williams in jurul varstei de 60 de ani, se decide sa-si scrie memoriile, acest  “lucru” “despre ceea ce a trecut, sau e pe cale sa treaca, sau urmeaza sa vina” (motto-ul cartii – citat din Yeats). Iar memoriile sale seamana putin cu o revista glossy despre vedetele vremii, in care mai afli despre Garbo si retragerea ei timpurie din teatru sau despre Elia Kazan si parerile lui legate de ultima piesa regizata. Sunt amintiri jucause, care dezvaluie firea autorului si starea lui psihica dintr-o perioada sau alta. Dar este si o insiruire de aventuri din lumea iubirilor sau/si dorintelor carnale homosexuale. Daca Henry Miller ar fi fost gay, sigur ar fi vrut sa fie in pielea lui Tennessee Williams (Tennessee este un pseudonim adoptat de catre autor pe numele sau adevarat Thomas Lanier, pentru ca familia lui isi avea radacinile in acest stat american).

Foarte timid, devenit cat se poate de homosexual dupa prima sa experienta cu o femeie, dramaturg si de buna seama unul de succes, dar si actor in unele dintre piesele sale, autorul “Pisicii de pe acoperisul fierbine” mi s-a parut cat se poate de sincer. Isi descrie declinul dupa pierderea lui Frankie cu luciditate si umor negru. Iar perioada senina este compusa dintr-un sir incantator de intamplari ca cele doua citate mai sus.

Mi s-a facut brusc chef de teatru si chiar saptamana asta am vazut ca TNB are sau va avea in program si “Dulcea pasare a tineretii”. Doar sa prindem bilete! 😀