Petru Popescu – Fata din Nazaret

January 24, 2011

Am privit cartea cu reticenta atunci cand am primit-o in dar de ziua mea. Ulterior am aflat ca tipul face scenarii de film la Hollywood si ca e foarte apreciat pe-acolo. Oricum, dupa ce a zacut o buna bucata de vreme in biblioteca, cartea m-a chemat in “gradina ei de liniste” (o expresie folosita de autor referindu-se la vise ca la “niste gradini de liniste”; frumos, nu?).

Fata din Nazaret este chiar Maria (sau dupa numele sau ebraic: Mariamne). Este o fata isteata, curajoasa si cu mult inaintea vremii ei. Are un discurs interior continuu cu Dumnezeu (Adonai) iar gandurile, trairile si istoria pe care o parcurge este asternuta pe hartie la persoana intai, prin mijlocirea scriitorului. La fel se intampla si cu Pilat din Pont care este insa  manat de altfel de sentimente (doreste sa isi razbune parintii omorati de catre Octavian Cezar Augustus) si care pe parcursul povestii se indragosteste de Maria. Jurnalele lor intime sunt alternate cu maiestrie de catre autor dezvaluindu-ne “inceputurile celei mai celebre povestiti a omenirii” (Deepak Chopra).

Cartea este un exercitiu personal de imaginatie (bun de ecranizat in stilul filmului deja celebru “Ultima ispita a lui Iisus Hristos”). Cartea este de asemenea, una feminista si feminina despre si cu Maria – icoana a crestinismului de azi, dar si o fata simpla din Nazaret.

“Imaginatia literara din acest roman al lui Petru Popescu stimuleaza interesul cititorilor fata de evenimentele religioase si istorice” scrie Alie Wiesel pe coperta romanului si este foarte adevarat. Petru Popescu a scris aceasta carte in 2008, la Los Angeles, desigur. 🙂


Luis Leante – Cat te mai iubesc

January 18, 2011

Imi plac scriitorii de limba spaniola. Mult! Llosa, Marquez, Allende, Leante sunt doar cativa dintre preferatii mei, pe ultimul descoperindu-l chiar de curand la editura Vellant. Desigur ca numarul celor care povestesc frumos in spaniola este mult mai mare. Poate nu degeaba aceasta limba este si limba nationala a telenovelelor.

Leante scrie ca si cum ar sta la o cafea cu un prieten, depanand amintiri, povestindu-si viata. Cartea nu este scrisa la persoana intai dar ar fi putut fi foarte bine si asa. Cuvintele curg firesc iar povestea fascineaza de la inceput. Cu mare naturalete, scriitorul alterneaza cadrele de desfasurare a actiunii: Barcelona cu asprimea desertului. Asa am revazut cu ochii mintii strazile calde ale orasului si am retrait bucuria dintr-un concediu trecut. 🙂 Insa la fel de real am simtit si nisipul desertului Sahara printre dinti atunci cand jaimele (adaposturi specifice acelei regiuni) sunt luate pe sus de cate vreo furtuna. Leante m-a facut sa imi doresc sa vad Sahara, sa ii admir rasariturile, sa iau parte la ospitalitatea si formalitatile lungi de primire ale bastinasilor, sa petrec macar o zi intr-o oaza si sa invat sa imi leg un turban deasupra capului.

“Cat te mai iubesc” este o poveste de dragoste care parcurge istoria Saharei (despre care stiati ca inca se mai lupta pentru independenta? de exemplu) dar si  pe cea a personajelor in drumul lor spre izbavire. Cred ca ar iesi un film bun de tip romance daca cineva si-ar pune mintea sa  transforme cartea in scenariu. Se parcurge repede, fara mari dificultati.


Heinrich Boll – Fotografie de grup cu doamna

January 7, 2011

Se spune ca  inceputul unui roman este decisiv: “Eroina actiunii din prima parte este o femeie de patruzeci si opt de ani, nemtoaica; are inaltimea de 1.71 m si greutatea de 68.8 kg (in haine de casa), asadar doar cu 300-400 grame decat greutatea ideala.” Astfel de pasaje te lovesc prea adeseori in cartea lui Heinrich Boll. Intreaga povestea este redata intr-un stil jurnalistic, dorit obiectiv. Sunt folosite anumite prescurtari enervante si contine chiar definitii de “lexicon”  la  stari sufletesti precum rasul, plansul sau fericirea (culmea!).

Istoria redata insa emotioneaza intr-un mod suspect (ca sa imi supun exprimarea stilului autorului). Caci este vorba despre iubire si razboi. Ce combinatie mai frumoasa ar putea exista?

Viata “celei mai bune fete germane” (titlu care i s-a acordat eroinei la varsta de doisprezece ani) este un sir intreg de intamplari nefericite pe care ea le depaseste pastrandu-si inocenta (toti cei pe care ii iubeste pier fie prea devreme, fie pur si simplu stupid, dar fara exceptie intr-un mod violent si tragic). Lena este un personaj ingenuu.

Si-l face iubit pe varul sau care moare rapid intr-o actiune aproape sinucigasa de razvratire pe timp de razboi, asa ca ramane sa ii reciteasca scrisorile pline de poezie si sa se aline singura in iarba-neagra din gradina. Cea mai buna prietena ii devine o calugarita evreica cu idei progresiste si un doctorat in stiinte medicale. Aceasta – Rahel pe numele ei – va muri in manastire ascunsa si infometata conform conditiilor de lagar riguros oferite de catre surorile ei. Lena ramane cu o fascinatie neostoita pentru fecale (in care Rahel stia sa “ghiceasca” boala/starea exacta a pacientului) si sa deseneze planse cu organele omenesti in marime naturala. Primul ei sot este atat de german si de neinspirat incat va fi o usurare pentru Leni sa afle ca a murit la datorie, pe campul de lupta (i-a castigat dispretul etern atunci a trebuit sa faca apel la “drepturile lui de sot” ca sa se culce cu ea).

Iar unica ei iubire matura, iscata in vremuri atat de neverosimile pentru astfel de sentimente, este cu atat mai nepotrivita si periculoasa cu cat subiectul ei este un rus pe nume Boris – prizonier al germanilor. Cartea le este dedicata. Autorul mentioneaza inainte de toate: “Lui Leni, Boris si Lev” (Lev este fiul lor). Cei doi se iubesc prin cavouri de cimitr in anii 1944 – 1945, profitand de orice bombardament aerian pe timp de zi si blestemand ca nu tin mai mult. Se apara de ochii iscoditori din jurul lor cu multa precautie, rugandu-se in gand: “sa vina americanii mai repede. ce naiba le ia atat?”. Spre finalul razboiului, cand in Germania (R.D.G.) puteai fi oricand impuscat in strada si era periculos deopotriva sa fii neamt sau rus, Leni s-a ascuns tot in cimitir alaturi de Boris si cativa prieteni/rude. Boris n-a fost returnat lui tatuca Stalin dar a avut ghinion. A murit intr-un lagar de munca. Iar Lena a ramas cu Lev caruia i-a citit de mic din Kafka, Trekl,  Holderin si cativa scriitori irlandezi si i-a cantat Schubert in fiecare seara (“canta dumnezeieste” conform declaratiilor vecinilor chiriasi). Inadaptat, Lev ajunge la maturitate in puscarie.

Autorul care are rol de povestitor-detectiv, se alege in urma cercetarilor facute asupra familiei Gruyten, cu o relatie cu o calugarita. Ajung sa locuiasca fericiti impreuna, ea renuntand definitiv la rasa. Este o fotografie descrisa scrupulos in stil nemtesc, dar nu lipsita de farmec. Va recomand s-o studiati. 🙂

 


2010 in review

January 3, 2011

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads This blog is doing awesome!.

Crunchy numbers

Featured image

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 3,700 times in 2010. That’s about 9 full 747s.

 

In 2010, there was 1 new post, growing the total archive of this blog to 248 posts. There were 2 pictures uploaded, taking up a total of 3mb.

The busiest day of the year was January 26th with 47 views. The most popular post that day was Zorba si cum (n)-am reusit sa scap inca de Bixtonim.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were search.conduit.com, google.ro, femeiasimpla.com, mintea-de-ceai.blogspot.com, and mondavid.wordpress.com.

Some visitors came searching, mostly for iac, aiaciu, tren bruxelles amsterdam, blog tristete, and castel film casting.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Zorba si cum (n)-am reusit sa scap inca de Bixtonim April 2008
18 comments

2

Bruxelles (#1) – jurnal de calatorie June 2008
10 comments

3

Castel Film November 2007
2 comments

4

Pasente August 2008
2 comments

5

Paris (#3) – jurnal de calatorie June 2008
1 comment