Weekend la munte

July 21, 2008

Bucuria blondului: “Plecam la munteeee!”. šŸ™‚ Ziua de vineri a trecut mai greu la munca cu gandul la plecare, totusi timpul a fost scurt si insuficient intr-un final. Bagajele le-am facut in graba, mancarea am cumparat-o repedeĀ din drum, iar seara cand ne-am intalnit toti (eu, blondul si “El Nino”) acasa, am mai pierdut cateva ore cu o cafea, un dus si alte treburi marunte. Si tot am pornit-o la drum cu un izopren in minus, fara bete pentru urcat si – ce era mai important pentru baietiĀ – fara destule tigari. šŸ˜› “Domnul Forescu” ne-a purtat lin si in vitezaĀ mareĀ pe soselele “lucrate” ale patriei,Ā iar la curbe “El Nino” n-a fost deloc indurator cu stomacul meu. Well, am rezistat eroic sau a fost noroc (nu stiu!)Ā dar am ajuns pana la urmaĀ la cabana “Piscul Negru” cu interiorul “Domnului Forescu” intact. šŸ˜€ Fiind tarziu, am mai prins o camera la mansarda (negociata scurtĀ la 100 de ron), cu dusul aflat la un etaj inferior siĀ tinut sub cheie fix pentru “mansardisti” (iar sapunul a fost la cerere!). Norocul a tinutĀ in continuareĀ cu noi asa ca am mai prins si restaurantul deschis, meniul fiind insa fara drept de apel: gratar de pui cu cartofi prajiti. Yummy!Ā Ne-am mai pacalit cu o bere, niste sangria, si repede apoi am cazut lati, cu ganduri mari pentru drumetia de a doua zi. Dar pentru ca unii sunt mai rapizi ca altii, unii mai nerabdatori decat ceilalti si toti extrem de nervosi, nu exista sincronizare perfecta intr-un grup de oameni (oricat de mic ar fi grupul!)Ā amĀ mai intarziat dupa ceĀ “Uptown girl” ne-a dat trezirea. Am infulecat repede o omleta, s-au cautat fara succes tigari de cumparat, s-au acumulat dejaĀ niste frustrariĀ siĀ am pornit la drum cu rucsacii in spate, urmandĀ Triunghi sau Cerc Albastru (marcaj comun pe o buna bucata din traseu). Inceputul este anevoios si urat, pe un drum noroios, framantat de ATV-uri. Dupa ce scapi de mizerie, traversezi de doua ori raul, mergi putin prin padure si dai repede peste vegetatia pitica specifica Fagarasului. Nu e nimic spectaculos, dar e liniste si lume putina. Urcusul incepe sa fie obositor deĀ foarte devreme, iar daca mai esti si cu capul in nori (cum se pare ca am fost noi!) poti rata fara mare greutate bifurcatia, acolo unde Triunghiul se desparte de Cerc. Asa ne-am departat noi de traseu. Si am mers… si am mers… Cand ne-am dat seama ca nu mai vedem marcajul, am continuat pentru ca ne-am gandit caĀ trebuie sa ne intersectam cu traseul nostru sau macar cu altul care sa duca tot acolo. Ne-am depasit cu totul inteligenta atunci cand intr-adevar ne-am intersectat cu Crucea Albastra, dar am ales sa urcam si mai sus, tot inainte (eu eram atunci “varful de lance” si am decis in sinea mea sa nu ma opresc decat in varf, deci “mea culpa!”). Ei bine, dupa vreo patru ore chinuitoare de stanci si urcus vertical pe iarba, fara poteca marcata, ne-am impotmolit in arbustii pitici pe care ii vedeam de jos. Ei ascundeau capcane si stanci cu gauri dedesubtul lor, asa ca nu puteam sub nici un chip sa trecem de ei si nici sa vedem foarte clar ce ar fi dincolo (daca macar duceau in creasta sauĀ nu!). Asa ca am luat in sfarsit si-o decizie inteleapta (aici s-au impus baietii! :P)Ā si am inceput sa coboram tot ce pana atunci castigasem ca altitudine, prin sudoarea fruntii. Ne-am reintors la Crucea Albastra de care trecusem cu cateva ore in urma si atunci am mai luat inca o decizie inteleapta: ca sa nu fim chiar doborati de dezamagire si sictir odata intorsi in “Piscul Negru”, sa continuam pe Cruce Albastra pana la lacul Caltun. Zis-si-facut! Cu un ultim efort (maxim, din partea mea, cel putin!), dupa inca doua ore – aproape de grohotis – eramĀ la Refugiul Caltun. De data asta, pe traseu am mai vazut si oameni (oameni fericiti care ajunsesera pe Negoiu si coborau acum!), si curand am vazut si corturile, apoi refugiul. In refugiu am incropit repede o masa cu ce reusisem sa culegem de prin supermarket (si parca ar mai fi mers si o supa!): eu am reusit sa ma intep in briceagĀ plus una bucata cucui in crestetul capului “because i’m nor aware!”, blondul s-a ocupat de ceai, iar “El Nino” a fost responsabil cu critica (sic!). “Vantul turbat din Caltun” ne-a facut sa regretam ca n-am luat mai multe pulovere cu noi, ne-a racit ceaiul in cateva minute – pe drumul de la refugiu la locul unde instalasera baietii cortul! – si ne-a obligat sa ne bagam in saci mai devreme. Blondul a adormit sigurĀ cu gandul la Negoiu (in cinstea caruia probabil a si tinut concertul din cort!), eu nu prea puteam sa gandesc clar din cauzaĀ frigului iar “El Nino” a fost responsabil cu critica pana si in somn (hmmm, am mai spus asta, nu-i asa?!? :P). Cand razele soarelui au inceput sa ne scalde cortul in lumina cruda a diminetii, am facut si noi ochi. “El Nino” si-a agatat aparatul de gat si a trecut la poze, blondul a deschis doar un ochi dar l-a inchis repede prea prins cu concertul lui (scumpul de el!), iar eu am mai zacut in cort o vreme, din lene. Durerea ascutita pe care am simtit-o mai tarziuĀ la picioare, acolo unde m-au ros fara mila bocancii, mi-au taiat orice entuziasm pentru ziua frumoasa si senina pe care o aveam in fata. Bocancii astia m-au insotit in cateva expeditii pana acum dar niciodata nu m-au dezamagit asa! šŸ˜¦Ā Din cauza lor am ratat (iar!!!) varful Negoiu. Blondul s-a trezit intr-un final si stiu ca si-ar fi dorit mult sa urcam. S-a dus singur pe o mica bucata de traseu, a facut niste poze si s-a intors incalzit. Am fi putut, aveam toate datele in favoarea noastra – pentru prima data in partea asta a Fagarasului, vremea a tinut cu noi! – si totusi n-am ajuns…Ā Ne-amĀ mai oblojit regretul cu niste sandvisuri si o cana cuĀ ceai, apoi am strans constiinciosi cortul si am facut rucsacii. Era deja pranz!Ā Pe mine ma teroriza numai gandul la coborare cu ranile de la picioare. Cu surprindere am vazut ca odata pornita la drum, nu mai simteam asa de rau ranile,Ā astfel incat mi-a trecut prin cap iar gandul ca: “Mda, as fi putut!”. Coborarea a fost solicitanta, dar macar de data asta n-am mai ratacit traseul desi fiind creat un precedent, sufeream de putina paranoia cu gandulĀ la marcaj. Spre final, ne-am intersectat cuĀ “o turma de oi cu trei ciobanei” peĀ care i-am asteptat politicosi (dar inarmati cu crengi groase din copaci! :P) sa elibereze traseulĀ si care n-au scos de laĀ noi decat o tableta de ciocolata (tot ce mai ramasese dintr-un Toblerone alb!).Ā Cand am ajuns jos, la “Domnul Forescu”, mi-am smuls asa nerabdatoare bocancii din picioareĀ ca imi venea sa-mi pup sandalele de bucurie. Ne-am asezat la umbra terasei pentru un pranz – de data asta! – normal si am concluzionat asupra excursiei: deciziile trebuie luate in echipa (fie ea –Ā echipa –Ā formata din doi sau treiĀ oameni), nu e bine sa te pripesti la munte si eu zic ca de multe ori daca “te grabesti incet” nu inseamna neaparat ca pierzi “5 ani la 25 traiti” (sic!), varful Negoiu o sa ramana exclusiv blondului de cucerit (adica fara mine!),Ā iar eu am – clar! – rau de masina mai ales seara, la curbe “deosebit de periculoase”. De-acum, ne vedem in Ceahlau! šŸ™‚


Cauza nobila

July 17, 2008

De la teroristaĀ am aflat despre o strangere de carti pentru biblioteca din Beius. Help, people, help! šŸ™‚

Ā 

LE-DacaĀ obisnuiti saĀ impartiti carti pe la prieteni care uita sa le inapoieze (sic!), mai bine alegeti sa leĀ daruiti unor oameni care au nevoie. šŸ˜€


Cool

July 16, 2008

Devendra Banharthttp://www.devendrabanhart.com/Ā (am de gand sa caut muzica lui pentru ca tipul ma trimite la Oscar Wilde – de unde obsesia asta?!?! šŸ˜€ )

Lauren Dukoffhttp://www.laurendukoff.com/Ā (imi plac mai ales portretele…)


…which is weird

July 16, 2008

Neah! Suntem prea banali! šŸ™‚


…which is not good

July 16, 2008

Citesc biografia lui Oscar Wilde, scrisa intr-un mod foarte empaticĀ de catre Peter Acroyd. Atunci cand sunt la pamant si imi fac tot felul de ganduri, iau din raft o carte noua. Asa frica ma mai lasa in pace. Vopseaua din capul meu a devenit deĀ un mov salbatic. Fetele imi zic ca nu a fost de calitate daca se inroseste apa cand ma spal. Un prieten bun e fericit si licentiat de ieri. In birou se povestesc patanii cu copii mici si se rade tare. Ma duc repede la Suzi caĀ saĀ am un motiv sa rad si eu in cor cu ei. Astept mult weekend-ul la munte. Blondul e fericit cu gandul la Fagaras si asa devine si bucuria mea dubla. Sper ca vremea sa tina cu noi. Azi m-au intepat iar la doctor si cred ca de-asta am o zi proasta. Pe L. am anuntat-o de schimbarea planurilor cu muntele si a fost de acord.Ā De abia oĀ astept maine sa povestim. Wilde se pare ca a suferit mult pe seama orientarii lui sexuale descoperita tarziu. Admir insa curajul discursului. Peter Acroyd – de aceeasi orientare – scrie frumos.


…which is good

July 16, 2008

Visez la un blog nou ca sa imi castig libertatea. Sa nu mai am identitate fizica atunci cand ma citesc prietenii. Asa mai visez eu si la o societate poligama, in care dorinta (citeste “lust”)Ā sa conduca toate actiunile oamenilor. Asa mai visez eu siĀ la o tara noua, pe care sa o incep cu entuziasmul necunoscatorului si care sa nu se invecheasca niciodata, scapata pe veci de toateĀ cutumele modernitatii sau socialismului sauĀ altor te(r)orii.Ā Asa mai visez eu si la o carte noua, si la un copil si la o alta viata. Poate in alta viata?!? šŸ˜


Fresh

July 16, 2008

Cand eram mica sufeream de fascinatia caietelor noi, curate, mirosind a proaspat. De fiecare data vroiam sa incep fieĀ un jurnal nou, fie un caiet nouĀ cu teme la matematica,Ā orice pretext gaseam numai pentru placerea inceputului,Ā numai de dragul prospetimii si – gandesc eu acum! – din plictiseala. Din aceasta cauza nu mi-a mai ramas nici un jurnal din perioada respectiva (nici amintiri foarte multe!). Din aceasta cauza, nu puteam sa arat niciodata profesorului de matematica temele meleĀ vechiĀ – era ca si cum nu le-as fi facut vreodata. Din aceasta cauza, nu aveamĀ delocĀ rabdare sa terminĀ caietul vechi de dragul celui nou – cuĀ coperti mai frumos colorate, cu stilĀ de liniere mai bun, cu marime potrivita pe nevoile mele de moment… Ce mai! Caietul nou intodeauna era “the ONLY one”, “the best”! Senzatia asta mi-am amintit-o azi, intarziind asupra unui blog nou, aerisit, proaspat siĀ reconfortant. De data asta nu cred ca ma voi plictisi asa repede. De fapt, de mai mult timp, am devenit constanta in alegeri si actiuni.Ā Ca sa par inteleapta, as zice ca viata m-a invatat sa ma obisnuiesc cu oamenii din jurul meu si sa imi dau seama ca nu pot sa ii schimb ca pe caiete; si inĀ plus, am descoperit caĀ e mai mare satisfactia daca duc lucrurile la bun sfarsit. Dar cumĀ obiceiurileĀ rele nu se desprind asa usor, mai am momente de abatere. Noul ma atrage inexorabil si tot ce pot sa fac de multe ori este doar sa imbrac vechiulĀ in haine noi ca sa il suport. Pana o sa strige un copil la mine ca:Ā “Imparatul e gol!” šŸ˜€