Pacientul englez

May 14, 2012

Tocmai am terminat de citit “Pacientul englez” si sunt foarte entuziasmata! Stiu, e veche, s-a facut si film care a castigat o groaza de premii. Pana acum, n-am reusit sa vad filmul, dar am editia de buzunar a cartii printata de “Cotidianul” acum mai multa vreme. Mi-a placut mult colectia asta, din care mi-am si cumparat o suma de carti mici, usoare, convenabil de purtat in metrou si oriunde. Iar pentru mine metroul a devenit o evadare din “cotidian”. E singurul moment din zi in care ma afund in paginile unei carti si particip la faptele dintr-o alta lume.

Bun! Acum despre carte! Cine nu a citit-o inca, o recomand cu toata inima! Si cred ca e si mai bine sa o citesti fara sa fi vazut filmul inainte. Pentru mine e clar: “Cartea bate filmul!”🙂

Pe fondul celui de-al doilea razboi mondial, Michael Ondaatje impleteste mai multe povesti care se defasoara in paralel: unele care recompun viata eroilor din amintiri, altele care urmaresc destinul prezent si iremediabil afectat de razboi a personajelor adunate aparent intamplator – intr-o vila devastata de bombe, din Italia.

Dintre toti, personajul care m-a fascinat cel mai mult este genistul. Indianul cu turban, indragostit de Anglia, care este specialist in dezamorsarea bombelor. Momentele descrise de autor – si el cu origini asemanatoare – in care Kip se decupleaza total de la ceea ce se intampla in jurul lui si merge pe firul rosu al bombei ca sa refaca invers mecanismul si gandirea celui care a creat-o, mi se par dintre cele mai intense din roman.Pentru cei care iubesc deci pasajele psihologice intr-un roman, cartea este o delectare.

Dar cum se vindeca ranile dintr-un razboi? Cu un zambet in halat alb atunci cand iti dai ultima suflare pe un pat al “Crucii Rosii”, cu balsamuri inventate de un popor crescut de soarele desertului, cu un glont tras direct in inima, in mijlocul predicii dintr-o Biserica, cu mangaierea unor amintiri care nu se vor mai intoarce vreodata ? Are iubirea vreo sansa in conditiile astea? Mai poti oare sa ii acorzi sanse iubirii? Va invit sa descoperiti !😉

 


Trei tigri tristi – Guillermo Cabrera Infante

January 23, 2012

Am ales sa reiau scrisul despre cartile pe care le citesc in atmosfera cu iz de revolutie ce ne impresoara de cateva zile. Si a trecut ceva timp de-acum de cand ma lupt cu “trei tigri tristi” din Havana. Cartea este in primul rand o carte groasa. Cred ca asta a fost si primul criteriu care m-a facut s-o aleg din raft.  Al doilea criteriu a fost evident, originea scriitorului. Este vorba despre un scriitor cubanez mai putin cunoscut (pana acum!), opozant al regimului Batista, deci revolutionar. Citind despre Cabrera Infante, am aflat ca romanul acesta este chiar proza lui principala, de cea mai mare intindere. Ea cuprinde mai multe povesti, unele povesti avand chiar mai multe variante – in functie de personajul care o povesteste. Cabrera Infante este inovativ. Incearca diverse forme de naratiune iar limbajul personajelor este un carusel “bustrofonic” de neoprit. Descrie cu acuratete faldurile de grasime care impodobeau cea mai buna voce acapella de prin cluburile de noapte a Havanei. Cartea ia pulsul orasului prin cei trei prieteni plimbareti – “localnici ai localurilor nocturne”, “boemi fara bani si ani, ce-si ascund clipele in viteza automobilului si prin paturile curvelor de strada”. Dar Cabrera Infante nu ne lipseste si de o parere obiectiva asupra Havanei  – cea a unui cuplu (trist) de turisti britanici. Asa ies la suprafata problemele interioare ale eroilor, frustrarile si dezamagirile lor. Exista o menajerie intreaga acolo de care sa te bucuri ca cititor – exact ca in cel mai cunoscut si mai stralucitor cazino: “Welcome to Tropicana!”.🙂


Amintirile unui om mare

October 18, 2011

Am incheiat de cateva zile cartea de amintiri a lui Neagu Djuvara (“Amintiri din pribegie”). Considerat de catre editura, un best seller pe 2010, mie mi se pare mai degraba o reusita a genului memorialistic. Un om mare scrie in cuvinte simple despre trecutul lui si nu ajungi sa te plictisesti deloc. Iata reusita!

Desigur, prin formatia lui istorico-diplomatica, nu scapa de pacatul insiruirii de arbore genealogic si pe mine m-a cam pierdut pe alocuri in hatisul de nume, neamuri, rubedenii, relatii. Altfel, te gasesti in fata multor amanunte picante, cusururi si calitati ale unor personalitati inter si postbelice care in felul acesta devin mai familiare cititorului. Perioada franceza sau pre-africana este una de cautari pentru Neagu. Schimba multe slujbe, ar vrea sa faca multe pentru tara, pentru cei de-acasa… dar prea putine se materializeaza in fapt. Atasamentul lui fata de tara razbate din fiecare pagina, dar diaspora noastra e macinata de lupte interne, occidentalii se tem sau nu vor sa asculte, securisti mascati ajung sa faca lobby nociv tarii in occident cu mult succes, asa ca situatia Romaniei ramane disperata prea multi ani. “Ce mai stai, Neagule?”

Printr-o intamplare, Djuvara ajunge in Niamey si incepe o viata noua, complet diferita de ce stia pana atunci. Experienta lui africana aduna “kilometri de tabla ondulata”, obiceiuri ciudate, un doctorat, cateva carti (dintre care una chiar frivola!), temperaturi insuportabile si multe ore de calarie. In final, Djuvara mi-a devenit foarte drag. Cartea este un exercitiu de sinceritate si te indeamna sa mai vrei sa citesti de acelasi autor.

Ultimele pagini, legate de Romania de dupa 1989 sunt foarte triste! Este Romania exilatului intors cu atatea sperante in tara, dar care ajunge profund dezamagit chiar dupa primele ore petrecute pe meleagurile mioritice. Eu ma bucur totusi ca Djuvara a ales pe termen lung tot Romania. “Este bine, Neagule?”🙂


Cum mai e vremea la Bucuresti?

October 12, 2011

Dimineata, in jur de ora 8 am. Ma incadrez cuminte in multimea care urca scarile la metrou Pipera.

Sunt echipata cu punga aferenta de cadou in care imi transport cu grija de fapt, caserola cu mancarea de pranz. Am si geanta pe umar, in care ar putea sa incapa un laptop la nevoie. Apoi e una dintre acele dimineti in care m-am inarmat si cu ziarul Ring sau cum s-o numi el – care circula gratis pe la metrou.

Deodata, in stanga mea aud un tip inalt, cu barba “a quatro giorni”, zicand pe un ton zeflemitor:

“-Deci la 6 scapati, da? Good to know! O zi buna, sclavilor! Sa nu uitati sa dati cu badge-ul la intrare, ok?…”

Initial, am crezut ca i se adreseaza celui de langa el, dar de fapt, personajul era mai pitoresc de atat! Arunca vorbele catre multime, facea un act de curaj, de prezenta. Un actor care exersa un rol dorit de multi dintre cei urcatori pe scara metroului.M-as fi asteptat ca multimea sa se opreasca, sa se intoarca cu fata spre el si sa-l aplaudam in cor.

Doar eu am intors capul, am zambit si l-am urmarit o vreme. El n-a urcat scarile, s-a indreptat spre celalalt peron al statiei, probabil ca sa isi impartaseasca gandurile si altor muritori de rand, de pe alte scari.🙂


Birouri, pictori si carti

July 5, 2011

Dupa doua luni de cand am revenit in campul muncii, iata ca iau o pauza… mica… Nu mai am chef. Brusc mi-am dat seama ca pot. Pot sa stau treizeci de minute sa scriu ceva, orice, doar sa scriu, dar nu cod, nu sintaxe, nu statistici va rog…🙂 Cat vor fi altii in vacanta, destul o sa ma ocup de statisticile lor, o sa rulez tabele si macro-uri, o sa fac ponderi si axe, sort-uri si torturi… Si o sa citesc doar pe metrou, o sa vad filme pe bucati doar seara si pentru ca sunt prea obosita o sa adorm repede la ele, o sa stau in parc cu copilul doar cate o ora sau doua tot seara, o sa am timp sa mananc in familie doar in weekend-uri si o sa scriu pe blog doar in pauzele mici de treizeci de minute… foarte rare…

Am inceput o carte de Llosa, despre viata lui Gauguin. Eugène Henri Paul Gauguin. Imi place ca Llosa a reusit sa intre in mintea pictorului, sa te faca sa vezi actul creatiei, suferinta, omenescul din spatele operei. Cartea este de fapt impartita intre viata lui Gauguin si viata bunicii lui – o militanta pentru drepturile muncitorilor si femeilor in ani de restriste pentru acest gen de libertati. Partea asta a cartii ar fi plictisitoare fara incursiuni in amintirile picante ale bunicii. Andaluza este o femeie prea voluntara, pentru gustul meu, cu idei prea fixe – o lesbiana care uraste sexul si pe barbati dupa ce a trait o drama casnica in anii tineretii, dar curajul ei este clar de admirat. Am ajuns abia pe la mijloc cu lectura (drumul meu cu metroul nu este atat de lung pe cat as vrea uneori :P) deci nu pot decat sa estimez sfarsitul tragic al ilustrelor personaje. Oricum parcursul lor si felul in care este povestit face din “Paradisul este dupa colt” o carte buna de citit vara aceasta.


Scrisoare pentru David

February 15, 2011

Aseara am scris pagini intregi pentru… bona! Da! Ne-am luat bona sau ea ne-a luat pe noi, nu mai stiu!Iar eu ma pregatesc sa ii tin un “mic” training. Am o multime de discursuri in cap pentru ea astfel incat sa ne placa, sa fie buna cu David si sa ajung s-o cunosc si sa am inceredere in ea. Am optat pentru bona in defavoarea gradinitei din mai multe motive: David raceste si cu mine acasa destul de des, bona si cresa sunt la acelasi pret, e dificil dimineata cu transportul caci ar fi trebuit sa il duc eu (iar eu nu intentionez sa iau carnetul de sofer prea curand…), David inca  nu mananca singur orice tip de mancare, plus ca ar fi dormit sigur mai putin decat acasa la pranz. Si dupa ce am umplut pagini intregi de liste intr-o agenda speciala (a se citi agenda dedicata lui David, desigur) cu ce trebuie sau nu trebuie sa faca bona  in preajma copilului, m-am apucat sa ii scriu o scrisoare chiar lui. Si pe principiul “Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, iata ce mi-a iesit:

“Dragul meu,

Randurile urmatoare izvorasc din dragostea pe care ti-o port si pe care ti-o voi purta toata viata. Vreau sa stii de la bun inceput ca eu si tatal tau te iubim mult si suntem mandri de tine orice s-ar intampla.Unul dintre rolurile pe care le avem ca si parinti este sa iti transmitem valorile si principiile noastre. De aceea scriu aceasta scrisoare – ca sa fiu sigura ca ajung la tine si pe calea aceasta. (As vrea ca scrisul sa fie o cale pe care tu sa o apreciezi mult!)

Viata este darul nostru pentru tine si trebuie sa o pretuiesti. Vreau sa stii ca in viata poti sa faci orice, imaginatia ta sa nu cunoasca limite. Imi doresc sa fii un om liber, increzator si cinstit. Sa fii bun cu cei de langa tine pentru ca traiesti printre oameni iar daca ii iubesti cu adevarat, atunci de cele mai multe ori si ei iti vor intoarce dragostea, iti vor darui increderea lor si te vor ajuta mult. Trebuie sa te inconjori cu iubire asa cum incercam sa facem si noi cu tine tot timpul. Prietenii se cunosc dupa inima si vei fi intotdeauna bogat cu prieteni multi. Iar daca te respecti pe tine, atunci si acestia te vor respecta.

Ortodoxia – religia in care s-a intamplat sa te nasti – se conduce dupa un anumit dicton: “Crede si nu cerceta!”. Eu insa mi-as dori ca tu sa cercetezi. Sa nu iti pierzi vreodata curiozitatea in fata acestei lumi. Este cea mai incantatoare lume posibila dintre toate lumile posibile (spunea un mare ganditor, cred ca Leibniz cu monada lui) si ar fi pacat sa ii ratezi misterele.

Viata o sa iti arate drumul pe masura ce il parcurgi. Te vei bucura, vei iubi, vei fi fericit, vei suferi, vei iubi iar, vei cunoaste viata din nou si din nou, de fiecare data altfel. Omul este o masinarie fragila iar sfatul mamei este sa ai grija de tine, sa te pastrezi, sa fii conservator in privinta asta.  Sa te consume doar pasiunea cea adevarata, sa te macine doar viciul cel mai artistic caci arta este nobila, este emotie pura.

Cauta sa gresesti cat mai putin oamenilor pe care ii iubesti cel mai mult, desi noi cam asa suntem croiti sa ni se intample. Dar numai daca vei gresi vei ajunge sa te cunosti cu adevarat. Iar daca te vei cunoaste, vei stii cum sa te accepti cu greselile tale, sa traiesti senin si  intelept. Si vei gasi in tine iubire ca sa capeti iertarea celor pe care ii iubesti. Fii corect cu tine si vor fi si ceilalti.

Omul are uimitoarea putere de a renaste precum pasarea Phoenix (Doamne, ce cliseu!) a renascut din cenusa. Exista o poezie a lui R. Kipling (autorul “Cartii junglei” – preferata ta de acum) despre ce inseamna sa fii om adevarat: chiar si dupa ce ai pierdut tot, dupa o viata de munca, esti om daca ai puterea sa o iei de la capat cu acelasi entuziasm de la inceput, si fara regrete. E o treaba data dracu’ asta!!!

In incheiere, iti multumesc ca m-ai ales sa fiu mamica ta, ca avem privilegiul (eu si tatal tau) sa iti fim parinti si sa ne bucuram de o iubire atat de inocenta, de neconditionata, pe viata!🙂 Atunci cand iti cuprind fata cu palmele mele simt recunostinta intregii lumi asupra-mi! E o bucurie mare sa iti fim parinti! Si iti doresc si tie sa ai parte candva de astfel de bucurie. Sa ai parte de dragoste in toate formele si felurile ei, dragostea sa iti lumineze viata.

cu drag, mama. ”

LE-Esti inca o mana de om (aproape 2 ani, aproape 84 de cm, aproape 13 kg) dar ai atata forta deja, atatea daruri pentru noi…🙂

LE-Banuiesc ca scrisoarea asta va cunoaste evolutii si modificari diverse pe masura ce timpul va trece peste noi. Tot mai sus, deci!😉


Tennessee Williams – Memorii ale unui batran crocodil

February 1, 2011

“….un grup de oameni de teatru am fost invitati la un banchet la Casa Alba, in timpul administratiei Kennedy. Ni s-a cerut sa ne aliniem in ordine alfabetica, intr-o sala uriasa, tapetata cu oglinzi scanteietoare. Urma sa apara Presedintele si Jackie si oaspetele lor de onoare, Andre Malraux. Thornton Wilder se agita si se foia ca un Feldmaresal autonumit, urmarind sa ne aranjam in ordine alfabetica. Eu tocmai discutam cu Miss Chelley Winters – amandoi fiind incadrati la litera W, cand a navalit peste mine Thornton Wilder, zambind radios, ca un antreprenor de pompe funebre, strigandu-mi:

– Domnule Williams, nu esti la locul dumitale, trebuie sa fii in urma mea. Ei bine, am fost destul de tepos incat sa-i raspund:

– E pentru prima si ultima oara in viata mea cand sunt in urma dumneavoastra.

Cand aproape intregul sir lung alfabetic s-a tarsait prin fata Presedintelui si a Primei Doamne si a fost prezentat domnul Malraux, a venit si randul meu sa-l cunosc; nu auzisem niciodata de el si i-am spus:

– Enchente, Monsieur Maurois.

Jackie a zambit dar domnul Malraux nu a parut prea amuzat.”

“In zilele acelea Truman era cel mai placut tovaras de calatorie pe care si l-ar dori cineva. Inca nu devenise artagos. Ma rog, artagul lui inca nu era malitios. Dar era plin de fantezie si foarte poznas. Strabateam noaptea coridoarele de la clasa intai si luam pantofii pe care domnii ii lasau in fata usii cabinelor pentru a fi lustruiti – ii amestecam, ii asezam in fata altor usi mult mai indepartate.”

Tennessee Williams in jurul varstei de 60 de ani, se decide sa-si scrie memoriile, acest  “lucru” “despre ceea ce a trecut, sau e pe cale sa treaca, sau urmeaza sa vina” (motto-ul cartii – citat din Yeats). Iar memoriile sale seamana putin cu o revista glossy despre vedetele vremii, in care mai afli despre Garbo si retragerea ei timpurie din teatru sau despre Elia Kazan si parerile lui legate de ultima piesa regizata. Sunt amintiri jucause, care dezvaluie firea autorului si starea lui psihica dintr-o perioada sau alta. Dar este si o insiruire de aventuri din lumea iubirilor sau/si dorintelor carnale homosexuale. Daca Henry Miller ar fi fost gay, sigur ar fi vrut sa fie in pielea lui Tennessee Williams (Tennessee este un pseudonim adoptat de catre autor pe numele sau adevarat Thomas Lanier, pentru ca familia lui isi avea radacinile in acest stat american).

Foarte timid, devenit cat se poate de homosexual dupa prima sa experienta cu o femeie, dramaturg si de buna seama unul de succes, dar si actor in unele dintre piesele sale, autorul “Pisicii de pe acoperisul fierbine” mi s-a parut cat se poate de sincer. Isi descrie declinul dupa pierderea lui Frankie cu luciditate si umor negru. Iar perioada senina este compusa dintr-un sir incantator de intamplari ca cele doua citate mai sus.

Mi s-a facut brusc chef de teatru si chiar saptamana asta am vazut ca TNB are sau va avea in program si “Dulcea pasare a tineretii”. Doar sa prindem bilete!😀