Imi trag rasuflarea un moment si zambesc

May 12, 2008

Cuvintele mi se zbat intre tample si incep sa ma doara. Cuvintele au reusit sa acopere sunetele nebune din seara precedenta. Visez in cuvinte multe in putinele mele ore de somn si ma trezesc cu foame. Stresul, oboseala si dimineata cruda in care ies, ma dau gata. Imi imaginez cum lumi intregi zboara pe langa mine si pe unele dintre ele as vrea sa le opresc o clipa, sa imi odihnesc privirea… dar nu am timp. Rememorez lumi mai vechi deocamdata. O vad cum iese din limuzina lunga: piciorusul intai, (asa!…), apoi o bucata din rochie falfaind ca aripile unei pasari mici si speriate… apoi trei sferturi din trup si la final se arata cu toata fata ei rotunda – o zgatie de fata intr-o rochie mare, alba, frumoasa ca o raza de soare strapungand pentru totdeauna norii negri. Tocmai atunci, o alta raza de soare (una reala!) mi se infinge in ochi si ma orbeste pe moment. E inceputul ritualului… vad maini impreunate a dragoste, capete plecate cu evlavie, cruci facute catre popor… nunta din Canaa Galilei si dansul… nu lipseste, n-are cum… si dantuie… apa in vin si tot asa, sa ne rugam pentru fericirea lor… sa murmuram Tatal Nostru… si Hristos a-nviat!… O alta slujba imi amintesc pe loc. Momentele incep sa se confunde, sa se apropie… nelinistitor de mult. Cineva imi strange mana tare, vad lacrimi… incerc sa imi linistesc sufletul, dar emotiile cresc si cresc spre un necunnoscut punct culminant. Si deodata se canta “La Multi Ani!”, se canta din doua Biserici diferite acelasi cantec, in acelasi timp… Totul se termina cu o predica despre cum sa fie mirii in viata, in familie, cum sa se respecte unul pe altul, sa isi iubeasca parintii, nasii… Ma sufoc putin si imi vine sa ies de-acolo dar mai e putin. Si gata, ambele slujbe s-au terminat. Cea din capul meu mai reverbereaza putin atunci cand pun piciorul pe prima treapta, acolo unde se vor face in curand poze. Ies la lumina, flori incep sa se imprastie, iar fata in alb e coplesita de saruturi. Vad fericire si dragoste in jurul meu. Imbratisez repede si stiu ca viata e grozava in clipele alea… clipe unice. Apoi norii se abat si inegresc cerul de deasupra Bisericii. Vantul salta rochiile doamnelor si le ciufuleste coafurile. Lumea inca insista sa faca poze inainte de ploaia care se anunta amenintatoare. Cativa se bulucesc, altii sunt chemati in mod expres. Am picioarele gheata si as vrea o tigara. De mult timp n-am mai avut dorinta asta, dar ma vad cum ar fi sa imi aprind un pai lung si sa pufai linistita sprijinindu-ma de gardul din apropiere. Numai gandul si deja ma relaxez. Ultima oara? Da… stateam in rochia mea alba si pufaiam nelinistita cu tot felul de alte ganduri bubuindu-mi in cap. Atunci as fi vrut sa fiu pe o plaja insorita si sa stau la umbra unui palmier fara sa am vreo grija. Imi intorc privirea spre blond si ne grabim la masina. Conduce un prieten intr-un costum inchis la culoare, strabatut cu extravaganta de o linie roz, obraznica. O sa bea cam mult whisky. As vrea sa dansez muuult… dar vorbesc, explic, zambesc si .. iar mi se naclaieste gura si vreau tigari. Ma satur. Doamne! Ce mi-as aprinde una! Bulgarele alb vine la noi, straluceste toata. E un copil. Si atunci trece tot. Vorbim, radem… se bea. Sa iti bei mintile pana simti ca plutesti, iar la final sarbatoresti orgasmul cu flori aprinse, muguri in gura ta fierbinte. Ziua se incheie in aplauzele furtunoase ale multimii. Lumea ne ridica pe brate, ne transporta prin incaperi nesfarsite, imense. Acum stau si citesc, scriu in gand.


Entuziasm de primavara

May 7, 2008

V-am zis ca m-am viciat de shopping si parca de catva timp numai asta ma preocupa! Cu banii altora sau cu ai mei, in Mall, in Delfinului, la Diverta sau oriunde se nimereste sa fiu, singura sau cu prietenele, tot scot si scot din buzunar si adun si adun lucruri. Apoi ajung acasa si ma pun sa le ordonez ca o furnica maniaca. Parca as fi luat ceva (!) care ma tine permanent in priza. Fara pauze. O asa satisfactie ma cuprinde cand rasfoiesc cartea mirosind a nou, o mangai cu drag si recitesc in nestire prezentarea de pe coperta amanand cat mai mult clipa in care incep serios lectura. Si un asa entuziasm ma invaluie cand probez haine noi si colorate si ma invart in fata blondului: “Iti place? Imi sta bine?”… sau cand stau in baie cu babuinul si facem schimb de tricouri ca fotbalistii: “Hmmm! Iti sta mai bine cu asta galben!” 🙂 De-abia s-a deschis sezonul! Babuine, te iau la carti tura viitoare! 😉


Vacanta cu nemuritori, babuini, strumfi si blonzi

May 6, 2008

Dupa o perioada grea in care am framantat cozonaci intregi in cazane mari, in care am umblat pe coji de oua vopsite si pe strazi brailene si in care am golit cateva magazine (modest!), am ajuns la munte. Unu mai a venit cu cearcane la ochi, cu oboseala multa adunata din zilele de Paste si din cele odihnitoare ce-au urmat la munca… Am incercat sa recuperez putin pe drum; cat Gore ne purta linistit pe sosele, eu am tras o sesiune de somn pe cinste si mi-a prins bine. Dupa ce am ajuns la domnul cabanier din Plaiul Foii si dupa un mic dejun intarziat, m-a cuprins lenea. As fi vrut sa raman jos, la vorba cu prietena mea si sa urce numai baietii. Dar dupa mai multe codeli si dat leapsa de la una la alta, am decis sa mergem si noi sa o vedem pe Diana cea cantata. Asa ca se facuse deja dupa-amiaza bine cand am ajuns la refugiu. Drumul pe Valea Ursilor a fost fara ursi (da?!?) iar ploaia nu ne-a facut probleme. Sus, la mingea rosie cu nume de fata, am facut poze multe, iar nemuritorul nostru s-a bagat in seama cu cativa padureni nimeriti acolo (inca mai credem ca i-a speriat putin!). La intoarcere ne-a insotit mai mult soarele. Blondul si-ar fi dorit mult sa mearga pe Ascutit si mai departe, sa dea piept cu creasta, dar zapada intrezarita mai sus si lipsa reala de timp, l-au intors din hotararea lui. Asa ca am coborat cuminti, am cules flori, ne-am racorit picioarele in rau si am admirat mormolocii din baltile de pe marginea drumului prafuit dinspre cabana. Aici am incins repede un gratar cu de-abia un sfert din provizii iar blondul s-a jucat apoi cu focul pana tarziu in noapte. Cu paharul de vin in mana, am depanat amintiri si povesti alaturi de domnul cabanier. O data, cand se catara pe Fagaras iarna, alaturi de niste prieteni, Custura Saratii era sa il piarda. Mai fusese acolo si se stia cu muntele – doar il catarase de atatea ori! Cu trufia tineretii, n-a vrut insa sa aleaga drumul ocolitor cum facusera ceilalti. A vrut sa demonstreze ca el poate si pe-acolo. La un moment dat, cand lucrurile pareau in ordine si nu mai avea mult pana la capat, a alunecat pe gheata parsiva cale de cativa metri. Norocul lui a fost rucsacul si faptul ca s-a intors pe spate si astfel a putut intr-un final sa isi propteasca picioarele in pamant, sa se opreasca. De atunci are cicatricele de pe mana. Ele ii amintesc ca muntele trebuie iubit cu umilinta ca sa ti se poata darui complet. Am mai povestit despre concursurile din Piatra Craiului, concursuri mai grele decat maratonul, care dureaza cate 52 de ore continuu, zi-noapte, si in care alergi, vaslesti, inoti si mergi cu bicicleta prin padure – toate odata. Coplesitor, dar cu atat mai frumos pentru cine poate sa participe! Uneori as vrea sa fiu atat de puternica – dar sa devin asa-deodata, fara mare efort! – incat sa pot alerga kilometri intregi prin toti muntii si sa ma supun cu voie buna la probe diavolesti de grele fizic precum Hercule. Eeeeh, dar pana sa ajung eu Superman, am format o echipa senzationala cu nemuritorul la meciul de volei de a doua zi. Servele mele au “inmormantat” adversarii, pasele nemuritorului au fost geniale iar blondul, cu tot show-ul facut – haios dealtfel! – a incasat-o cu un scor rusinos, alaturi de domnul cabanier. Recunosc ca a existat si revansa…. Dar cum memoria este de obicei selectiva… eu scriu aici doar despre ce tin minte! Pe seara, ne-am incordat muschii si la un joc de carti in sala de mese. Aici babuinul a fost vedeta! In rest am ras mult de naivitatea nemuritorului novice in secretele whist-ului. Cu parere de rau, ne-am intors in Bucuresti. Am incercat sa amanam momentul cat am putut mai mult: am pornit mai tarziu din Plaiul Foii, am facut dese opriri la targurile artizanale intalnite pe drum si ca sa incheiem apoteotic (noi avand inca mancare in portbagaj!) am luat un ospat pantagruesc prelungit in Sinaia. In ultima zi libera din calendarul de Paste din acest an, am scos babuinul la pizza, apoi la cumparaturi (ca tocmai isi agatase blugii si era absolut necesar!)… iar pe blond l-am lasat toata ziua fara cheie in valtoarea entuziasmului provocat de shopping (ultimul meu viciu!). Ieri m-am trezit cu greu, a fost luni, frig si am mers la munca. De azi am inceput sa pun mana pe blog.

(va urma)

 


Pentru prietena mea de departe

April 21, 2008

Am o prietena de care imi este  foarte dor si in plus, astazi e ziua ei de nastere. La Multi Aaaaani, draga mea! Am cautat prin mailurile vechi de yahoo pe care le schimbam odata, si mi-am adus aminte cu drag de multe lucruri: copiutele din facultate (marca ALIO :)), telefoanele nenumarate pe care ni le dadeam cand aveam de facut vreun proiect, reuniunile din preajma licentei pentru a rezolva grilele propuse, petrecerile din Tei, chiulurile de la cursuri finalizate intr-un bar via Dorobanti, diminetile reci de examen cand ne beam cafeaua pe Bastiliei, inghitind cu noduri din cauza emotiilor, preumblarile dupa tot felul de carti, pe la ambasade si la British Council. Eram (si inca vreau sa cred ca suntem!) o gasca mare si vesela. Cand incepeam sa ne sunam unul pe altul la telefon, tineam conferinte intregi. De la lucruri grave, legate de examene si proiecte, ne pierdeam ore in sir si ajungeam sa vorbim cate-n luna si-n soare. Apoi o luam de la capat caci ne dadeam seama ca n-am stabilit exact cum vom face proiectul X. Era o verva si un entuziasm in aer pe care de atunci nu il mai regasesc decat rar si niciodata in forma de atunci – memoria imi imbraca prietenii si intamplarile din anii facultatii intr-una dintre cele mai calde si mai dragi lumini imaginata vreodata. O sa postez aici cateva dintre mailurile (putine!) pe care le mai am de la ea (sper sa mai primesc in curand si altele!):

Aici era vorba despre unul din multele proiecte “aseiste”:

“hai salut mai, ce faci..inca mai dormi?…sau m-ai uitat cu proiectele…trimite-mi si mie la uml sa vad cum arata

ruxi” (prin 2003)

Aici am ajutat-o cu ceva (habar n-am ce-a fost!):

“bah, eshti super dulce, merci, sa stii ca pentru mine conteaza foarte mult chestia ca incerci sa ma faci sa trec peste problema asta, si sa stii ca si io ma gindesc la tine si o sa-tzi fiu alaturi orice probleme ai avea… dar itzi doresc din tot sufletu sa fi o.k.. .te pup si io… noapte buna… cred ca mai degraba spor la invatzat… sau la ce faci tu acum” (28 ian 2003)

De la mesaje siropoase, trecem tot la mailuri despre proiecte (cica nu e deloc corect sa ma refer la lucrarile din scoala cu denumirea de “proiecte”, dar noi asa le ziceam!):

“ce faci mai…e 2.10 noaptea si ma plictisesc de nu mai stiu ce sa fac…si desi sint obosita nu pot sa dorm…vezi ca abia astept chefu ala…te rog io sa-mi trimitzi si mie adresa de mail a lui sica …k…cam atit….. (4 feb 2003)

Aici deja plecase:

“fataaaaaaaaa

ce faci tu….

cum itzi merg povestile de dragoste?

tzine-ma la curent

io sint super bine…e tare rau aici…numai palmieri caldura de 36 de grade, tipi misto, un campus ca in beverly hills, si numai petreceri noaptea…asa ca nu ma mai tzin pe picioare……abia astept sa dorm puztin…ca nu se poate fara somn….

da aici timpu e preztios……

si aeru conditzionat ma omoara

te pupik si tzine-ma la curent”

Dupa ce a mai trecut timpul, imi povestea ce a mai facut pe-acolo:

“heheheh….muah muah…. stai linistita, si io voiam sa scriu…ca in ultimul timp am acces la net o gramada, sint iar in
murcia, stau fata in fata cu universitatea, si mi-a dat cineva un card de acces la net aici, asa ca am in fiecare zi 3-4 ore…., msn nu am

sint binisor…am inceput sa lucrez, da subti, la fostu bar 2 zile, ca aveau deja personal, si ma lasa asa pe ochi frumosi sa lucrez acum…si am mai gasit la un restaurant…de vro 3 zile, da e cam complicat, vine multa multa lume, si totu e nou pt mine…ma stresez..hehehe….vreau sa mai caut, ca sint aici de vro 3 sapt…

primu stadiu a fost ca nu gaseam nimik de lucru…deprimata, acu stadiu 2…am de lucru cat sa supravietuiesc si sa nu mai scot bani de pe card…astept urmatoarele faze…adica, imbogatirea rapida.-….hehehehe cam atat….

tu?ce noutati mai ai te pupic si mia scrie-mi….” (prin 2005)

Cand i-am trimis eu un mail luuung:

“fetita, ma bucur de un mail asa lung……

ma sperii cu coloana, ce ai? sper ca nimik grav….

aici au venit caldurile rau, azi sint 40 la soare, tot zic ca ma duc la plaja, da nu reusesc sa ma scol mai devreme de 2……

de casatorit nu cred ca ma mai… asa ca deocamdata sint turiist p-aici cu drept de sedere pana la jumatea lui iulie…asa ca mai vedem…..

pai tu ziceai ca vrei mare, ca te duci la greci, si acu iar planuiesti munti….cu coloana ta…..stai intinsa la soara, ca e tare bine……

noutati, nu stiu…..tu scrie-mi cand ai timp….

pupici si ai grija de tine” (18 mai 2006)

Siii cand am invitat-o la nunta:

“fetitzaaaaaa………………………..

CASA DE PIATRA……

 inca nu pot sa ma obisnuiesc cu ideea….hehehe…..cind ne intilnim o sa fii maritata si la casa ta….hehehe, nu pot sa ajung, ca nu imi dau liber…..

 vad ca pina la urma o sa fie nunta eleganta, cercu militar……..frumos, io am fost la o receptie ceva acolo…si mi-a placut mult………..

 abia astept poze… sa nu ma uitzi……

 sa ai vreme frumoasa si sa fii fericita, iti doresc din suflet…..

 pupici” (24 aprilie 2007)

 

Acum eu sunt nevasta gospodina iar Rux tot cu ochii dupa mauri frumosi… 😛 Cu drag. 😉

 

 


Peripetii low-cost, muzee si plimbari pe lac

April 14, 2008

Nu este prima data cand avem probleme cu companiile aeriene low-cost. Anul trecut, Sky Europe ne-a tinut o zi intreaga in aeroportul din Roma ca apoi sa ne plateasca si noaptea la hotel – evident dupa istovitoare si enervante negocieri. Si toate astea pentru ca n-au fost in stare sa faca rost de un avion bun in locul celui stricat in decurs de cateva ore, asa cum cred ca ar fi fost normal. Oricum nici un hotel din lume nu mai putea recupera nervii consumati intre timp, nici o stea nu putea sa stearga parerea de rau ca n-am mai ajuns la nunta unor prieteni dragi si nici un mic-dejun oricat de bogat nu putea compensa sentimentul ca am fost tratati ca niste paria in tot acest timp. De data asta insa n-am mai ajuns asa departe. Bucurosi ca avem biletele de avion cumparate si rezervate, ne gandeam la planuita excursie cu mare drag, primul pas stiindu-l facut. Dar bucuria a durat cateva saptamani caci de curand am primit un mail de la reputata companie MyAir ca au anulat toate zborurile catre Bruxelles. Asa ca am ramas cu buza umflata, iar in asteptarea banilor (pe care MyAir ii promitea in 10-15 zile) ne gandeam frustrati la tot de felul de variante gen: renuntare la destinatia in cauza, amanarea excursiei pentru luna iunie sau chiar schimbarea cu totul a planurilor de calatorie. Simteam ca ni s-a facut o gluma proasta fara motiv. Nu intelegeam cum e posibil sa anulezi toate zborurile de pe o singura destinatie dupa ce in mod cert, au fost rezervate destule bilete pe cursa respectiva, fara sa oferi o alta varianta, fara sa dai o explicatie logica deciziei luate, fara sa iti pese pur si simplu. Asa m-am convins ca low-cost-ul are dezavatajele sale gen intarzieri, anulari, avioane stricate, bagaje pierdute exact cand ti-e lumea mai draga, si ca mai bine i-ar sta cu numele de low-respect (fata de client). Intr-un final ne-am luat inima in dinti si persistand in naivitatea noastra, am mai acordat o sansa – de data aceasta WizzAir-ului, prea incantati fiind de planurile facute incat sa putem renunta asa usor si avand totusi prea putini bani ca sa nu optam tot pentru servicii low-cost. Sper sa nu mai avem decat surprize placute! 😀

Dar trecand peste nelinistile si frustrarile provocate de transportul “pe sus”, am avut un weekend frumos. A fost ideea lui F. sa mergem la Muzeul de Arta si trebuie sa recunosc ca a fost o idee foarte buna. Cladirea care pana acum o admiram doar din goana plimbarilor prin zona, este impresionanta si pe dinauntru. Putina mea cultura din domeniul artei m-a ajutat cat sa recunosc unii pictori, anumite epoci si cat sa exclam de fiecare data cand imi placea ceva fara sa am vreo explicatie clara pentru asta. In rest, comentariile noastre s-au rezumat la observatii profane gen: “Uite ce Venus cu spate de culturist!” sau “Copilul Iisus are clar o pozitie nefireasca aici!” sau “Tabloul asta ar merge in sufrageria mea!”. Scarile pe care le cobori dupa ce ai parcurs toata expozitia de pictura europeana sunt cele mai frumoase scari pe care le-am vazut pana acum. Adidasul ti se afunda extaziat in covorul galben si moale si poti foarte usor sa te imaginezi o printesa intr-o seara de bal. Eu am retinut Tuculescu cu cele doua tablouri (restul colectiei aflandu-se la Muzeul de Arta din Craiova) – culorile aprinse (mult galben!) m-au incarcat de bucurie. Iar pe F. a apucat-o plansul cand a vazut “Sarutul” lui Rodin. 🙂

Dupa ce ne-am rupt picioarele prin Muzeu, ne-am gandit sa le punem la o noua incercare cu hidrobicicleta prin Cismigiu. N-a fost o idee chiar inspirata caci pe langa faptul ca in prima jumatate de ora n-am facut decat sa ne invartim in cerc (nu reuseam sa intelegem care e smecheria cu nenorocita aia de directie!) si sa mergem drept doar cu spatele, am intrat si sub dusul de apa din tasnitoarea din mijlocul lacului. Ne-am udat pana la piele (ca tot aveam nevoie la raceala mea!), am ras mult si ca sa ne mai alinam amarul, am cumparat vata de zahar (vezi aici!) si am facut o oprire la cofetarie. In rest, Cismigiul arata foarte bine in prag de primavara: multe lalele frumos mirositoare, alei ingrijite, terase deschise, locuri multe de joaca pentru copii si curcubeu pe lac. O incantare! Asa ca m-am intors si duminica in Cismigiu, de data asta cu blondul care a vrut sa isi incerce muschii la vasle. Gradina Cismigiu este o idee foarte buna! a exclamat el bucuros. Am mancat iar vata de zahar si ne-am pus cate o dorinta la vederea curcubeului. Mai nou, vanez curcubee! Dupa fiecare ploaie, cand vad o raza de soare, sunt cu ochii in patru, pe sus… 🙂 


Cartofi prajiti si napolitane ieftine

April 10, 2008

Stiu ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in ea si nu! nu m-am profilat pe dat idei despre “ce sa mai mancam azi?”!!! Pur si simplu sunt foarte bucuroasa! Lipsa de bani ma deranjeaza dar imi provoaca si bucurii (daca puteti sa va imaginati asa ceva! :P). In seara asta am avut in meniu cartofi prajiti iar ca desert – napolitane umplute cu cacao si cumparate la kilogram de la alimentara din cartier. Acelasi meniu reprezenta un pranz regesc pe vremea facultatii. Iar atunci cand in farfurie se gasea si o felie de parizer insemna ca daduse norocul peste noi! Si iata cum inca de la primul cartof pai care mi-a invadat simturile (si ce gust bun!!!), m-au napadit repede si amintirile. Nostalgia ma cuprinde si cand ma gandesc la ouale ochiuri facute la resoul din camera de camin a blondului, in diminetile tarzii cand n-aveam chef sa mergem la cursuri (oricum erau facultative prin definitie, nu?!? :P). Era un adevarat ritual gatitul la resou in camin. Atunci cand ne mai instarisem oarecum, ne permiteam cate un falafel de la arabul din capatul blocului. Dupa o noapte in club, mahmureala trecea intotdeauna cu un falafel si cu un pahar de suc. Alaturi de shaormarie, exista pe-atunci in Tei, o patiserie care avea in majoritatea timpului merdenele calde si ieftine pe langa tot felul de alte sortimente. Merdenelele erau insa vedetele si mergeau foarte bine cu o cutie de iaurt sau cu o ceasca de cafea. Merdenele cumparam cand aveam musafiri iar acestia erau intotdeauna incantati. Cafeaua o savuram avand inca aroma lor pe buze. Discutiile aveau alt farmec pe atunci! 🙂


Spanac fara lamaie si suc rosu dulce-acrisor

April 10, 2008

Situatie rasturnata. Piticii au venit la uriasi acasa. In loc de ciuperci la gratar, am consumat spanac (fara lamaie) si salata cu ridichi (fara sare) – blondul gateste dietetic! -, iar in loc de ceai de fructe, am avut un suc rosu dulce-acrisor. Intotdeauna cand interactionez cu oameni care imi plac mult (plus ca sunt si o persoana influentabila – sic!), am tendinta sa imprumut de la ei fie gesturi, fie diverse ticuri verbale, fie chiar intregul accent al vorbei lor. De fiecare data este vorba despre un lucru marunt care imi aduce aminte de omul respectiv si care ma face sa il port cu mine mereu. Poate nu preiau intotdeauna numai lucruri bune – de exemplu, si acum ma mai adresez uneori cu apelativul “fetita”, iar pe vremea cand fumam tineam mana intr-un fel aproape nefiresc dar care avea puterea magica sa mi-o imagineze pe Rux fumand – dar toate imi sunt dragi si m-au imbogatit. Scriind acum, imi trec prin fata ochilor mintii toate personajele dragi din viata mea care exista inca in mine si prin mine intr-un fel sau altul, chiar daca nu ma intalnesc zilnic cu ele. L. e cel mai aproape de mine acum si e ultima mea “cucerire”. Miscarea ei “de scena”, atunci cand am vazut-o prima data dansand m-a fermecat intr-o clipa si am imprumutat-o fara sa stau prea mult pe ganduri. Apoi accentul ei mai ciudat dar foarte dragut atunci cand spune “cateva” il folosesc frecvent si eu, fara sa tin seama de “drepturile de autor”. 😛 Pe multi as avea sa enumar din cei care m-au marcat astfel si care au contribuit la devenirea mea in ce sunt azi. Dar oricati ar fi, de fiecare data ma bucur cand intalnesc oameni noi care imi merg la suflet. Si aseara, privind-o pe Ina, am stiut imediat ce iubesc la ea (si poate o sa si preiau o mica parte, in felul meu!) – are o gingasie anume, un fel asa de frumos de a se copilari incat ai vrea sa ii arati si sa ii daruiesti toate minunile lumii plus inca ceva – din ce ai tu mai bun! -, e ceva acolo care te seduce imediat si definitiv, e ca o floare a soarelui iar mie galbenul imi provoaca bucuria oriunde si oricand l-as intalni. She made my day! Azi am zambit la toata lumea. 🙂