Vise de carbune

September 13, 2007

Am visat-o pe “mamaie” si cand m-am trezit stiam clar ca o sa ploua azi! Asa am apucat sa functionez de cand sunt mica, pentru ca celalalta bunica a mea a stiut sa imi bage in cap tot felul de “prostii” (cum le numeste acum cineva care e nevoit sa ma suporte zi de zi… :D). Dar vreau sa povestesc mai mult despre “mamaie”, pe care o vedeam doar in vacantele de vara si care acum nu mai este asa cum nici pentru mine acum nu mai sunt vacantele de vara. Tin minte tonul vocii ei, absolut inconfundabil – care ma fascina atunci – ton adoptat numai cand striga din curtea ei, pe vecina de peste gard… Dintotdeauna, ii stiu numai fata plina de riduri… ca si cum asa s-ar fi nascut sau parca n-ar fi fost altfel niciodata… din cauza asta pozele cu ea, pe vremea cand era tanara, mi se pareau ireale. Desi analfabeta – pentru ca nu i s-au acordat prea multe sanse in viata, fie pentru ca era mica de inaltime, fie pentru ca era pur si simplu fata saraca – viata a stiut sa ii formeze caracterul, a invatat-o sa se descurce. A decis devreme si singura ca n-are nevoie de barbat, era mandra de baiatul ei (tatal meu) si multumita ca are o casa si niste bani stransi. Cheltuia tot timpul cu chibzuiala, ghicea firea oamenilor cu usurinta, ii placea cafeaua, a fost la bai de cateva ori si i-a placut acolo, povestea oricand si de oricate ori o starneam eu despre mama exact asa cum o vazuse ea, asculta muzica populara, si ma cara in vizite, pe la prietenele ei cand se nimerea sa fiu acolo. S-a stins ca un carbune…

Advertisements