“Fundatia” salvarii mele

March 1, 2008

Simt ca trebuie sa scriu mult, buricele degetelor ma ard, dar mi se pare singura salvare. Iar noaptea ma inspira tot timpul, devin filosof (dintotdeauna mi-a placut sa scriu asta cu ‘s’!) si apoi trebuie sa spun ca Asimov mi-a devenit tare drag!!! M-a ajutat mult, am inceput ciclul “Fundatiei” si este fascinant. Nu sunt o impatimita a SF-ului. Din liceu, de cand in urma unei olimpiade la matematica, am infiripat o prietenie cu o fata ce facea parte dintr-un club de iubitori ai SF-ului si de cand am incercat – mai mult de dragul ei si pentru o scurta perioada! – sa particip activ la intalnirile clubului, nu m-am mai atins de vreo carte de acest gen… Din ignoranta sau pur si simplu pentru ca nu m-a atras, nu stiu sa spun acum! Desi am urmarit cu sufletul la gura – mai ceva ca “Dallas”-ul! – aventurile navei “Enterprise” si ale capitanului ei din “Star Trek”… iar Jules Verne in colectia aceea de carti albe, cartonate, format A4, mi-a ramas in inima si in suflet mult timp, mai tarziu regasindu-l ca premergator al SF-ului, alte legaturi cu domeniul n-am avut si n-am tinut vreodata sa am… Si iata ca intr-un moment de cumpana din viata mea (asa stiu ca zicea bunica cand aveam cate un necaz) am avut intuitia corecta ca SF-ul ma va salva si asa a fost. Am imprumutat primul volum din “Fundatie” mai mult in joaca, pentru ca nu stiu de ce dar trebuia sa plec cu ceva din casa unui bun prieten de-al nostru, iar el nu avea decat Asimov si doua enciclopedii in biblioteca. 😀 Pana acum nu intelegeam prea bine fascinatia colegilor de la informatica pentru SF, pentru “Star wars” de exemplu sau pentru alte lucruri care nu implicau romantism, gingasie… Am terminat o facultate tehnica, tot timpul luptand cu mine, incercand sa ma apropii de taramul celalalt, sa inteleg jocurile de strategie, sa pot sa vorbesc numai in acronime si termeni informatici, sa inteleg de ce toate astea sunt asa importante si pot deveni o meserie… ba mai mult, chiar meseria mea. 😀 Inca nu imi plac jocurile de strategie si nu le joc, inca nu reusesc sa inteleg tot ce vorbesc prietenii mei programatori atunci cand ne intalnim la bere si se incing dicutii profesionale, inca nu stiu informatica, desi are legatura cu domeniul in care lucrez [sic!], dar am citit Asimov si imi place de mor! 🙂 Recomand oricui, in orice moment, de orice meserie ar fi si oricat de refractar ar fi fost la acest gen pana acum! Pentru mine a insemnat mult si mi-a dovedit inca o data cum cartile si oamenii te pot salva. Multumesc! 🙂


Asimov si clinicile

October 16, 2007

Am mai spus si altadata ca mi se intampla sa traiesc in paralel cu cartea citita la un moment dat si sa mi se intample lucruri asemeni eroului, sau in fine, totul este in imaginatia mea… Oricum ar fi, weekend-ul asta am fost nevoita sa vizitez clinici medicale si cabinete particulare de felurite specialitati ca sa imi rezolv unele probleme amanate de mult timp (nimic grav!). Asimov m-a insotit pe parcursul tuturor drumurilor mele pietonale, cu metroul sau cu tramvaiul. Si asa cum in carte, un pamantean avea de-a face cu spatieni si trebuia sa le inteleaga psihologia, izolarea si societatea complet robotizata, asa ma simteam eu in mediul aseptic din clinica, apoi cat am asteptat pentru o radiografie… Diviziunea muncii si specializarea mi s-au parut exagerat de bine puse la punct astfel incat sa nu astepte nimeni foarte mult timp: inca de la intrare, te intampina o asistenta imbracata in alb, iti lua trimiterea si o introducea intr-un plastic mare; apoi, luai loc intr-o sala mare, plina de oameni care asteptau cuminti sa isi auda numele strigat la boxele agatate strategic in colturile camerei; nu dura mult, si chiar erai strigat dupa numele de familie si urma sa parcurgi un coridor lung unde te astepta cineva cu o vesta anti-radiatii; altcineva te lua in primire si explica cum sa asezi capul, sa nu te misti, apoi fugea din camera si te trezeai deodata singur asteptand doar sa se termine zumzaitul aparatului care te scana; nu dupa mult timp, aparea altcineva numai ca sa iti scoata vesta, si parcurgeai inapoi acelasi coridor lung si alb; mai asteptai inca 5 minute (maxim!) pe scaun, in aceeasi sala mare iar numele iti era din nou strigat prin boxe; trebuia ca pas final, sa ajungi la casierie si sa ridici radiografia contra cost. Totul se desfasura atat repede incat nici nu apucai sa iti dai seama ce ti se intampla, si totul facut de multi oameni care semanau cu robotii lui Asimov: saritori la orice nevoie a spatianului, gata sa indeplineasca oricand orice porunca ce nu te vatama, si perfect specializat numai pe un lucru marunt…astfel incat existau cinci sute de mii de roboti pentru un singur om. Deci avem sanse! 🙂