Minunata libertate

February 25, 2009

O prietena mi-a trimis un link si astfel am descoperit minunata libertate a altora. O libertate frumoasa, un curaj nebun si un exemplu de urmat (de ce nu?!?):

Pe ici, pe colo

In lunile de vacanta ce vor urma (caci da! intru oficial in concediu!), am timp sa ma gandesc si sa visez la o astfel de viata si poate imiĀ revin si cu scrisul pe blog. šŸ™‚

(“Multe lucruri s-au intamplat de cand nu ne-am mai vazut.”)

Advertisements

Femei in literatura

October 21, 2008

Din Grecia am ramas cu mai multe lucruri. Nu o sa povestesc aici excursia ci vreau sa pun pe foaie lucrurile pe care nu vreau sa le uit.

Restaurantele in aer liber, cu mese patrate si fete de masa cu alb si albastru, au fost un moment delicios, in care relaxarea imi cuprindea fiecare muschi si din interior navalea o bucurie mare. Atunci il priveam pe blond cu toata fata razand si nu mai aveam nevoie de nimic altceva!

Apoi a fost grupul vesel format din trei cucoane solide, venite in vacanta sa se distreze. Au inseninat toate excursiile, cu accentul lor de Iasi, cu masivitatea lor purtata atat de firesc, cu glumele facute cu atat stradanieĀ si exclamatiile lor de copil in fata oricarui obiectiv turistic. Doamnele mele, sper sa imi pastrez si eu la felĀ optimismul atunci cand voi ajunge la varsta dumneavoastra! šŸ™‚

Ah, si marea… am privit-o pe ploaie, pe soare si pe vant. De fiecare data desena pe nisip forme trecatoare. In miscarea ei mi s-a parut ca inteleg pentru o clipa sensul lumii.Ā Am fost fericita.Ā Marea insa mi-a sublimat orice inspiratie.Ā Blondul imi cumparase caiete albastre sa scriu. šŸ˜›

Drumul de intoarcere din Grecia a fost marcat de o discutie lunga cu ghida. Raul meu de masina si starea precara in care ma gaseam, au favorizat frumoasa conversatie. Printre altele, am dezbatut si subiectul feminist (sau nu): “numai barbatii fac literatura?” (sau “sunt si femei care scriu?”). De cel putin cateva scriitoare, eu sunt absolut indragostita: Isabelle Allende, Anais Nin, Monica Lovinescu (ordinea este aleatoare). Cand am ajuns acasa, m-am uitat in mica mea biblioteca si intr-adevar, domina barbatii.Ā Mai stiu de Doris Lessing – cea cuĀ Premiul Nobel pentru literatura – pe care insa nu am citit-o inca.Ā Mai stiu pe Margaret Mitchell care si-a petrecut o viataĀ “Pe aripile vantului” dedicandu-si-o scrisului.Ā Si in mod cert, enumerarea ar putea continua. Sunt femei puternice, care au daruit mult. Atunci de ce statistica este aici in favoarea barbatilor? Oare afectul femeilor, plusul lor de simtire le dezavantajeaza atunci cand incearca sa il expuna in scris? Barbatii sunt oareĀ mai obiectivi si de aici, povestitori mai prolifici?Ā Oricum ar fi, e bine sa citim din ambele genuri. Cititul – asa cum am vazut scris undeva si mi-a placut – inseamna invatare fara suferinta. šŸ™‚


A fost ultima editie…

August 11, 2008

Cand am citit prima data despre Periam am crezut ca este vorba de festivalul de la Praid – despre care auzisem de la “Follia” din Oostende – iar atunci cand mi-am dat seama ca nu sunt unul si acelasi lucru, eram deja pe tren.Ā Oricum, eu siĀ L. de mult timpĀ planuiam o iesire impreuna dar de fiecare data se iveaĀ cate ceva si astfel planurile noastre se duceau pe apa sambetei. Asa ca atunci cand ne-am vazut in sfarsit in gara, ne-am imbratisat bucuroase. Am plecat spre Timisoara cu un tren de noapte, la care n-am mai prins cuseta, dar fiind InterCity a fost destul de curat si confortabil pana la urma, plus ca am avut noroc de un compartiment numai al nostru si astfel ne-am intins in voie oasele (atat cat ne-a permis spatiul!). Dimineata, in TimisoaraĀ ploua. Visam laĀ un mic dejun cu cafea, dar fiind cam devreme nu era nici o carciuma deschisa asa ca am luat-o la pas spre centru. Dupa ceĀ am traversat o Bega verzuie si scazuta pe podul lui Stefan cel Mare, am intrat pe o strada larga, un fel de bulevard delimitatĀ de case vechi ce iti zambeau stirb din pragul acelorasiĀ magazine de acum aproape 20 de ani. Ne-am opritĀ la cateva Biserici, ne-am inchinat frumos si am admirat picturile interioare.Ā Am trecut pe langa Parcul Central – unde canta KovaciĀ in vremea studentiei –Ā Ā si am admirat intinderea de verde de care se bucura timisorenii. Dupa inca un pod peste Bega, am dat nas in nas cu Catedrala Mitropolitana – cu turnuri slavone inalteĀ si mozaic colorat pe exterior. Catedrala era deschisa la ora aceea matinala, slujba tocmai se terminase si lumea pleca multumita cu anafura invelita grijuliu in batiste. De la Catedrala incepe centrul Timisoarei cu Piata Victoriei pestritata de cafenele, terase si porumbei. Dupa un scurt interludiu la Mac (cautat cu infrigurare pentru cafeaua mare cu lapte!) am starnit porumbeii de langa Fantana arteziana cu pesti, cu biscuti sarati si am facut poze. BlondulĀ s-a simtit ca in San Marco, iar eu – ca intr-un film de Hitchcock. šŸ˜€ Drumul nostru a continuat pe strazile frumos pavate aleĀ orasului. Ne-am odihnit cateva clipe pe bancile din fata monumentului Sf Fecioare Maria din Piata Libertatii, apoi am intrat in librariiĀ si intr-un final ne-am oprit la o alta runda de cafele in Piata Unirii. Piata Unirii este un spatiu plin de istorie si cultura, dar si un spatiu dedicat turistului. AiciĀ se aflaĀ Domul romano-catolic care pe vremuri a dat si numele pietei – “Piata Domului”. Tot aici se gaseste si Palatul mare baroc transformat in Muzeu de arta.Ā Mie insa cel mai mult mi-au placut casele colorate de pe un colt al pietei, foarte asemanatoare cu cele din piata centrala a Varsoviei si despre care am aflat –Ā citind acum pe netĀ – caĀ sunt reunite sub numele deĀ Casa Bruck. Foaaaaaaarte frumos! šŸ™‚ Plimbarea noastra timisoreana ne-a lasat cu senzatii si amintiriĀ placute asa ca Timisoara s-a inclus pe lista oraselor in care eu si blondul ne-am putea muta la un moment dat. Desigur ca…Ā deocamdata nu am vazut Piatra-Neamt!… šŸ™‚

Dar scopul nostru final fiind festivalul, un alt drum cu trenul ne astepta! De data aceasta, trenul a fost un tramvai mai mare, vopsit hippie si atat de zguduitor incatĀ parca noi eram floricele de popcorn intr-o tigaie. Pana in Periam-halta, ne-am rumenit asa tare incat am ajuns aproape arsi… si de soare si de somn. Patru floricele de porumb over coocked! šŸ™‚Ā Atunci cand am coborat din tigaie, a fost ca si cum am fi aterizat intr-o zona crepusculara: nimeni nu ne astepta cu nici un autocar, “roackerii” cu plete lungi si tricouri negre cu cap de mort lipseau cu desavarsire si doar un drumĀ alb si prafuit se deschidea privirii noastre… Era ca si cum n-ar fi existat un festival la mai putin de 6 kilometri de gara. Ne-am luat inima in dinti si am pornit-o spre centrul satului, unde se vedea Biserica cea mare, in speranta ca cineva o sa ne ajute. Pana la urma, am nimerit inghesuiti intr-o “furie turbo rosie” (pe numele ei mic –Ā Dacia),Ā fara bancheta din spate, cu portbagajul plin de lubenite mariĀ si cu un sofer gras ce povestea despre felurite accidenteĀ (de a speriat-o complet pe buna noastra L.!), dar – Doamne-fereste! – sa reduca viteza! šŸ˜€ Dupa un sfert de ora insa ne aflam in perimetrul marelui festival de la Mures. Iar dupa o alta jumatate de ora, mancam linistiti langa corturile instalate frumos la umbra. Stiu ca ne-am inaltat corturile pe ragetele unor roackeriĀ nemti si ne-am facut sandvisuri cu pate si branza pe refrenul “Locatarilor” despre “golani, rockisti si punkisti”… De abiaĀ inainte de Gianina si Quartz ne-am mutat cartierul general aproape de scena, cu bratarile rosii la mana si bereaĀ in halbe. Gianina in salvari negri, cuĀ sosete in dungi, cu vocea sparta si puloverul pe cap… n-a reusit sa miste multimea, sunetul a fost prost iar versurile nu s-au auzit deloc. Lumea astepta cuminte se se insereze si intre timp, se racorea cu Timisoreana (au avutĀ monopol pe bere laĀ festival!). In program au urmat cei de la BUG Mafia… care au recunoscut ca nu stiu ce cauta la acest festival, dar parerea mea este ca nu ei au gresit ca au acceptat sa vina, ci organizatorii – ca i-au invitat, din capul locului. Odata cu Mafia (si cei sase bodyguarzi ai lor!), au aparut langa scenaĀ si “baietii de cartier” – gata saĀ aclame falseteleĀ lui TataeeĀ si sa tina isonulĀ injuraturilor scuipate in microfon. A durat cam mult (pentru gustul meu) si acest lucru mi-a confirmat inca o data fascinatia pe care o exercita facilul asupra prostilor. šŸ˜ Am uitat insa repede de “baietii buni” odata cu aparitia lui Cristi Minculescu cu-a lui vesnicĀ “Buna seara, prieteeeeni!”. Din tot festivalul, au fost de departe – cei mai buni! Nu mai sunt demult o mare fana Iris, dar recunosc caĀ m-au miscat, ca am cantat la refrene, caĀ am tipat pana am ramas fara voce, caĀ m-am agitatĀ pana am ametit de tot si am aplaudat pana mi s-au inrosit palmele. Aveeeeem poza cu Cristiiiiii! šŸ™‚ Asa mi-am adus aminte si de concertulĀ la careĀ i-am vazut prima data –Ā mobilizare generala. “Viva la Champions!” šŸ™‚ Dupa “floare de iris” si nenumarate bis-uri, au intrat cei de la “Suie Paparude”… cu Apple-ul asezat pe o cutie mare, mealica, aflata in centrul scenei… Mickey sarea pe scena ca un tantar (comparatia apartineĀ luiĀ J.!), muzica bubuia repetitiv in boxe, iarĀ Junkyard (care seamana cu blondul!) dadea din maini ca un robot secsi pentru “fetele slabe de inger”.Ā I-am suportat deci o vreme, dupa care am clacat in favoarea somnului din cort (asa mult ravnit!)… Ca in vis am mai auzit “N.O.H.A” si gata si cu ultima editie a festivalului “rocklamures”! šŸ™‚

La anul ne vedem in Arad! šŸ™‚

LE-Organizarea a fost foarte proasta! Nimic din ce-am citit pe site despre transport nu s-a intamplat (vezi www.rocklamures.com). Alt link despre festival, aici.

LLE-La Iris am vazut un frumos sincron de plete zdruncinate pe ritmul muzicii! šŸ™‚


Weekend la munte

July 21, 2008

Bucuria blondului: “Plecam la munteeee!”. šŸ™‚ Ziua de vineri a trecut mai greu la munca cu gandul la plecare, totusi timpul a fost scurt si insuficient intr-un final. Bagajele le-am facut in graba, mancarea am cumparat-o repedeĀ din drum, iar seara cand ne-am intalnit toti (eu, blondul si “El Nino”) acasa, am mai pierdut cateva ore cu o cafea, un dus si alte treburi marunte. Si tot am pornit-o la drum cu un izopren in minus, fara bete pentru urcat si – ce era mai important pentru baietiĀ – fara destule tigari. šŸ˜› “Domnul Forescu” ne-a purtat lin si in vitezaĀ mareĀ pe soselele “lucrate” ale patriei,Ā iar la curbe “El Nino” n-a fost deloc indurator cu stomacul meu. Well, am rezistat eroic sau a fost noroc (nu stiu!)Ā dar am ajuns pana la urmaĀ la cabana “Piscul Negru” cu interiorul “Domnului Forescu” intact. šŸ˜€ Fiind tarziu, am mai prins o camera la mansarda (negociata scurtĀ la 100 de ron), cu dusul aflat la un etaj inferior siĀ tinut sub cheie fix pentru “mansardisti” (iar sapunul a fost la cerere!). Norocul a tinutĀ in continuareĀ cu noi asa ca am mai prins si restaurantul deschis, meniul fiind insa fara drept de apel: gratar de pui cu cartofi prajiti. Yummy!Ā Ne-am mai pacalit cu o bere, niste sangria, si repede apoi am cazut lati, cu ganduri mari pentru drumetia de a doua zi. Dar pentru ca unii sunt mai rapizi ca altii, unii mai nerabdatori decat ceilalti si toti extrem de nervosi, nu exista sincronizare perfecta intr-un grup de oameni (oricat de mic ar fi grupul!)Ā amĀ mai intarziat dupa ceĀ “Uptown girl” ne-a dat trezirea. Am infulecat repede o omleta, s-au cautat fara succes tigari de cumparat, s-au acumulat dejaĀ niste frustrariĀ siĀ am pornit la drum cu rucsacii in spate, urmandĀ Triunghi sau Cerc Albastru (marcaj comun pe o buna bucata din traseu). Inceputul este anevoios si urat, pe un drum noroios, framantat de ATV-uri. Dupa ce scapi de mizerie, traversezi de doua ori raul, mergi putin prin padure si dai repede peste vegetatia pitica specifica Fagarasului. Nu e nimic spectaculos, dar e liniste si lume putina. Urcusul incepe sa fie obositor deĀ foarte devreme, iar daca mai esti si cu capul in nori (cum se pare ca am fost noi!) poti rata fara mare greutate bifurcatia, acolo unde Triunghiul se desparte de Cerc. Asa ne-am departat noi de traseu. Si am mers… si am mers… Cand ne-am dat seama ca nu mai vedem marcajul, am continuat pentru ca ne-am gandit caĀ trebuie sa ne intersectam cu traseul nostru sau macar cu altul care sa duca tot acolo. Ne-am depasit cu totul inteligenta atunci cand intr-adevar ne-am intersectat cu Crucea Albastra, dar am ales sa urcam si mai sus, tot inainte (eu eram atunci “varful de lance” si am decis in sinea mea sa nu ma opresc decat in varf, deci “mea culpa!”). Ei bine, dupa vreo patru ore chinuitoare de stanci si urcus vertical pe iarba, fara poteca marcata, ne-am impotmolit in arbustii pitici pe care ii vedeam de jos. Ei ascundeau capcane si stanci cu gauri dedesubtul lor, asa ca nu puteam sub nici un chip sa trecem de ei si nici sa vedem foarte clar ce ar fi dincolo (daca macar duceau in creasta sauĀ nu!). Asa ca am luat in sfarsit si-o decizie inteleapta (aici s-au impus baietii! :P)Ā si am inceput sa coboram tot ce pana atunci castigasem ca altitudine, prin sudoarea fruntii. Ne-am reintors la Crucea Albastra de care trecusem cu cateva ore in urma si atunci am mai luat inca o decizie inteleapta: ca sa nu fim chiar doborati de dezamagire si sictir odata intorsi in “Piscul Negru”, sa continuam pe Cruce Albastra pana la lacul Caltun. Zis-si-facut! Cu un ultim efort (maxim, din partea mea, cel putin!), dupa inca doua ore – aproape de grohotis – eramĀ la Refugiul Caltun. De data asta, pe traseu am mai vazut si oameni (oameni fericiti care ajunsesera pe Negoiu si coborau acum!), si curand am vazut si corturile, apoi refugiul. In refugiu am incropit repede o masa cu ce reusisem sa culegem de prin supermarket (si parca ar mai fi mers si o supa!): eu am reusit sa ma intep in briceagĀ plus una bucata cucui in crestetul capului “because i’m nor aware!”, blondul s-a ocupat de ceai, iar “El Nino” a fost responsabil cu critica (sic!). “Vantul turbat din Caltun” ne-a facut sa regretam ca n-am luat mai multe pulovere cu noi, ne-a racit ceaiul in cateva minute – pe drumul de la refugiu la locul unde instalasera baietii cortul! – si ne-a obligat sa ne bagam in saci mai devreme. Blondul a adormit sigurĀ cu gandul la Negoiu (in cinstea caruia probabil a si tinut concertul din cort!), eu nu prea puteam sa gandesc clar din cauzaĀ frigului iar “El Nino” a fost responsabil cu critica pana si in somn (hmmm, am mai spus asta, nu-i asa?!? :P). Cand razele soarelui au inceput sa ne scalde cortul in lumina cruda a diminetii, am facut si noi ochi. “El Nino” si-a agatat aparatul de gat si a trecut la poze, blondul a deschis doar un ochi dar l-a inchis repede prea prins cu concertul lui (scumpul de el!), iar eu am mai zacut in cort o vreme, din lene. Durerea ascutita pe care am simtit-o mai tarziuĀ la picioare, acolo unde m-au ros fara mila bocancii, mi-au taiat orice entuziasm pentru ziua frumoasa si senina pe care o aveam in fata. Bocancii astia m-au insotit in cateva expeditii pana acum dar niciodata nu m-au dezamagit asa! šŸ˜¦Ā Din cauza lor am ratat (iar!!!) varful Negoiu. Blondul s-a trezit intr-un final si stiu ca si-ar fi dorit mult sa urcam. S-a dus singur pe o mica bucata de traseu, a facut niste poze si s-a intors incalzit. Am fi putut, aveam toate datele in favoarea noastra – pentru prima data in partea asta a Fagarasului, vremea a tinut cu noi! – si totusi n-am ajuns…Ā Ne-amĀ mai oblojit regretul cu niste sandvisuri si o cana cuĀ ceai, apoi am strans constiinciosi cortul si am facut rucsacii. Era deja pranz!Ā Pe mine ma teroriza numai gandul la coborare cu ranile de la picioare. Cu surprindere am vazut ca odata pornita la drum, nu mai simteam asa de rau ranile,Ā astfel incat mi-a trecut prin cap iar gandul ca: “Mda, as fi putut!”. Coborarea a fost solicitanta, dar macar de data asta n-am mai ratacit traseul desi fiind creat un precedent, sufeream de putina paranoia cu gandulĀ la marcaj. Spre final, ne-am intersectat cuĀ “o turma de oi cu trei ciobanei” peĀ care i-am asteptat politicosi (dar inarmati cu crengi groase din copaci! :P) sa elibereze traseulĀ si care n-au scos de laĀ noi decat o tableta de ciocolata (tot ce mai ramasese dintr-un Toblerone alb!).Ā Cand am ajuns jos, la “Domnul Forescu”, mi-am smuls asa nerabdatoare bocancii din picioareĀ ca imi venea sa-mi pup sandalele de bucurie. Ne-am asezat la umbra terasei pentru un pranz – de data asta! – normal si am concluzionat asupra excursiei: deciziile trebuie luate in echipa (fie ea –Ā echipa –Ā formata din doi sau treiĀ oameni), nu e bine sa te pripesti la munte si eu zic ca de multe ori daca “te grabesti incet” nu inseamna neaparat ca pierzi “5 ani la 25 traiti” (sic!), varful Negoiu o sa ramana exclusiv blondului de cucerit (adica fara mine!),Ā iar eu am – clar! – rau de masina mai ales seara, la curbe “deosebit de periculoase”. De-acum, ne vedem in Ceahlau! šŸ™‚


Paris (#3) – jurnal de calatorie

June 11, 2008

Cred ca o sa ajungem sa plecam in urmatorul concediu inainte sa apuc sa termin povestea ultimei noastre excursii. šŸ˜€ Timpul a devenitĀ un corset prea strans. Simt cum respiratia mi se accelereaza zi dupa zi in cursa timpului si parca tot in urma raman.Ā Dar imi ofer un scurt ragaz, trag aer adancĀ in piept,Ā inchid ochiiĀ si ma trezesc iarĀ la Paris. Vad praful de pe aleea principala a gradinilor Tuileries in care ne-am inmuiat varfurile pantofilor inca din prima zi. VadĀ cheiul linistit al Senei care parca ne astepta de atata vreme sa il mangaiem cu pasii nostri. Vad cum ne tinem strans de mana si rememorez emotia vederii Turnului siĀ apoiĀ frica ce ma cuprinde cand liftul de sticla urca printre barele de metal,Ā totul culminand cu entuziasmul meu descatusat – atunci cand de sus, vad orasul alb si perfectĀ taiat de linii regulateĀ cum ni se intinde cuminte la picioare. Il apar pe blond de curentul din varf cu esarfa mea noua si galbena luata din Bruxelles si radem impreuna de aerul arabesc pe care il capata astfel impodobit. Stam la cozi lungi pentru ultimul lift, si la urcare, si la coborare.Ā O dupa-amiaza plina si frumoasa, dupa drumul naucitorĀ cu Thalys-ul… Ma bucur ca un copil! Bucurestiul se afla la 1879 kilometri distanta. Iar noi sunteeeeeemĀ inĀ Paaaaaaaaaris! šŸ™‚

Ā Ā 

In prima zi, am trecut in revista lucrurile mari si esentiale ale orasului. Am vazutĀ Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Louvre,Ā anticarii de pe cheiul Senei, ne-am plimbat peĀ Champs Elysees,Ā am gustat din gofrele lorĀ si am intrat in cateva magazine tipic frantuzesti (aici s-a enervat blondul pe metehnea femeilor de a nu se mai da iesite din magazin, cand nimeresc vreunul care le place!). Ne-am familiarizat repede cu reteaua lor complicata de metrou si am reusit sa ne descurcam perfect cu ajutorul hartii miciĀ cat palma pe care ei o numesc “Paris au poche”.

Ā 

  • Intrarea in Turn, costa 7.4 euro panaĀ la al doilea nivelĀ si 12 euro – pana sus de tot. Cozile de la baza, pornind de la oricare dintre picioarele de metal, merg foarte repede. Doar in asteptarea unicului lift care teĀ plimba intre etajul 2 si varf, te poti enerva putin.Ā Iar daca nu iti trece repede, atunci e decizia ta sa cobori pe scari. Numai intre baza si cel de-al doilea etaj sunt 1060 de trepte.Ā šŸ˜› De la cei 276 de metri inaltime ai ultimului nivel, se poate vedea panorama uimitoare a orasului,Ā pe o intindere de 80 de kilometri.
  • Taxa de intrare in Arcul de Triumf este de 9 euro. Sus, in Arc, pe langa privelistea asupra “Marei Axe”, te intampina si un mic muzeu despre istoria constructiei, cu informatii prezentate pe videomonitor. “Marea Axa” se intinde pe 8 kilometri, incepand cu Piramida de Sticla a Louvre-ului si terminand cu Marele Arc din La Defense.
  • Pentru a circula in Paris cu autobuzul, metroul sau trenul, exista mai multe oferte si reduceri. Abonamentele “Paris-Visite” de o zi, de trei zile sau de cinci – pentru anumite zone (Parisul are 8 zone/sectoare in total) – sunt alegeri bune. Noi am avut “Paris-Visite” de 5 zile, pentru zonele 1,2,3 si ne-a costat 27.5 euro de persoana.

Bruxelles (#2) – jurnal de calatorie

June 9, 2008

Am neglijat mult jurnalul si simt cum imi pierd disciplina de a scrie. Prinsa in vartejul unor zile apasatoare de prea multe probleme si de caldura, n-am avut ragazul intoarcerii in mine iar amintirea vacantei se indeparteaza rapid. Toate lucrurile frumoase trebuie aparate cumva de uitare!

A doua zi petrecuta in Bruxelles, am dedicat-oĀ in felul nostru, conceptului de “Europa unita” reprezentatĀ de acest oras cu atata aplomb, la fiecare reuniune sau conferintaĀ UE pe care o gazduieste. Zona cu Atonium-ul, parcul Mini-Europe, IMAX-ul, Planetarium si un mare stadion de fotbal, se afla in afara orasului. Pana acolo, metroul mai scoate si capul de sub pamant. Primul lucru care ti se infatiseaza este de departe atomul la scara imensa, cu steagul Belgiei pe bila cea mai de sus – in varf –Ā construit de om pentru om, ca sa manance, sa viziteze si sa vada panorama orasului. N-am intrat in Atonium caci nu ne-a miscat destul deĀ mult expozitia din anii ’60-’70 anuntata.

Ā 

Am preferat sa mergem la Planetarium in schimb. AIci blondul a tras un pui de somn de un sfert de ora, cantecul de leagan fiindu-iĀ vocea monotonaĀ a celui care ne-a prezentat inĀ flamanda toate stelele si planetele proiectate pe bolta cladirii. Pentru “show”-ul in franceza trebuia sa mai asteptam vreo doua ore asaĀ ca n-am avut rabdare. N-am inteles decat numele planetelor care oricum se pronuntau aproape ca in orice alta limbaĀ iar in rest,Ā m-am distrat cu sonoritatea ciudata a flamandei, si am incercat din rasputeriĀ sa gasesc cuvinte asemanatoareĀ cu engleza. CeiĀ 3 euro platiti la intrare am fi putut insa sa-i folosim mai bine la o bere in curtea IMAX-ului unde se stransesera dejaĀ multiĀ suporteri in culori alb-albastre – culorile Anderlecht-ului – si care asteptau rabdatori si pasnici inceperea meciului cu Gent, cu cei in culori mov. Asa am prins si un meci de cupa a Belgiei, am ascultat canteceleĀ cu “Alez les bleus!” in marsul lor spre stadion si ne-am bucurat putin de atmosfera frumoasa. Blondul ar fi vrut sa aiba bilete la meci in acea zi dar timpul era scurt si de aceea cu atat mai pretios pentru noi. šŸ™‚

Ā 

Pentru 12.4 euro, parcul Mini-Europe este un loc frumosĀ unde am vazut multi parinti cu copiii de mana, veniti special ca sa le arate piticilor minunile continentului pe care s-au nascut, dar unde deopotriva si turistii adulti se lasau fascinati de atractiile bine-stiute si asa bine redate in miniatura. Oricine putea sa ia de mot Turnul Eiffel, in timp ce chiar langa bocancul sau, alerga Thalys-ul pe sine. Intr-o invalmaseala calculata dar fermecatoare, vietuiescĀ acoloĀ Turnul din Pisa si Sacre-Couer, morile de vant ale OlandeiĀ si corida spaniola, canalele venetiene alaturi de Big Ben-ul londonez, si atatea altele. In dreptul fiecarei tari, exista o placuta cu numele, si cateva date statisticeĀ despre tara in cauza. Un buton verde odata apasat porneste caseta cu imnul national corespunzator.Ā Totul este aranjat si gandit cu parcimonie. Sunt numaiĀ tarile membre UE. Dupa ce vizitezi intreg parcul, organizatorii te invita intr-o incapere a globalizarii, unde in nenumarate limbi ale Europei ti se spuneĀ “Bun venit!” si unde diverse quiz-uri iti testeaza cunostintele despre batranul continent.Ā Totul este bine pus la punctĀ si te convinge ca e bine sa fii “Proud to be European!”. šŸ™‚

Ā Ā Ā Ā 

Din parc, in alt parc! Dupa o scurtaĀ calatorie de 1.5 euro cu metroul, am ajuns in parcul national al Bruxelles-ului, pe care l-am nimerit in plina efervescenta, mustind de cantece si voie buna. Ce ne-a placut cel mai mult a fostĀ trupa de tobosari in tricouri rosii, care manuia cu mult haz si ritm, toate gama de instrumente de percutie imaginata vreodata. Aproape 20 deĀ femei si barbati, tineri si batrani, negri si albi, intr-un acord perfect cu muzica si armonia lor interioara faceau cea mai mare galagie din tot parcul, se distrau si dansau cu bucurie nestapanita, si erau cei mai aplaudati si ascultati de toata lumea.

Ā 

Ziua s-a incheiat cu plimbari pe stradutele din centru. L-am vazut pe “Manneken-Pis” – pisaciosul ce sta dreptĀ  mandru simbol al orasului (mult mai mic in realitate decat ne asteptam!), am mancat la greci cate o “pita Gyros” (buuun!), ne-am plimbatĀ prin gradina botanica, am vazut teatrul roial (de la Monnaie) pus cumva brutal langa o cladire de sticla si metal daruita orasului de catre Comisia Europeana, ne-am oprit iar la chocolateria din galeriile de cumparaturi (de care ne indragostisem asa iremediabil inca din prima zi!), am trecut din nou pe langa marea catedrala St. Michel, ne-am oprit in Grote Markt sa ne savuram dulciurile la adapostul cladirlor mari si bune, iar la sfarsitul acelei zile… stiu ca am cazut lati in pat, visand cetati albe in batai de toba. šŸ™‚

Ā Ā Ā  Ā Ā  Ā  Ā Ā 


Bruxelles (#1) – jurnal de calatorie

June 4, 2008

Pentru ca se intampla sa fac parte din randulĀ “duduitelor romantice cu fior literar” –Ā asa cum leĀ numeste GeambasuĀ inĀ GSP,Ā pe toate tinerele patriei care au blog – si pentru ca se maiĀ intampla ca zilele acestea sa fiu intr-un mare acord cu citatul Smillei din header: “I write my diares to remember my memories”, o sa incep aici, de fata, un scurt jurnal de calatorie. Si ma grabesc sa il deschid din seara aceasta cu prima noastra oprire –Ā Bruxelles, ca sa nu las sa treaca prea multe zile pe langa mineĀ iar amintirea calatoriei sa se estompeze prea mult. Si la fel ca in toate datile trecute, si concediul acesta a fost asteptat cu disperare ca un tarm linistitĀ la care nu mai ajungeam odata, si la fel de greu cum s-a ivit privirii noastre lacome, la fel de repede s-a si scurs printre degetele hapsane ale timpului. Dar destul cu poezia, sa trecem la lucruri serioase! Blondul mi-a schitat deja un plan, a punctat cu pixul pe foaie ce isi doreste sa fie mentionat in jurnalĀ si astfel, tot ce va fi legat aici de preturi, distante, nume de locuri, strazi, mijloace de transportĀ sa stiti ca este exclusiv contributia lui. Pozele au fost alese de comun acord. šŸ™‚

Pana la urma am avut un mare noroc cu anularea zborului de Bruxelles de la myair! Cu wizz am zburat fara probleme, fara intarzieri, fara emotii, fara urechi infundate (de fapt aici dropsurile si-au spus cuvantul!), fara goluri in stomac (runda asta!). N-are rost sa mentionez ca am mers pana foarte aproape de Otopeni in ziua plecarii ca sa ne dam seama intr-un final apoteotic (sic!), ca avem de luat avionulĀ de pe aeroportul Aurel Vlaicu de fapt… si astfel din cauza zapacelii noastre (bani schimbati cu o noapte inainte – bine ca exista exchange non-stop!; bagaje facute tot atunci, in graba; somn putin si agitat) puteam rata intreaga excursie… In toata goana asta, a dibuitului aeroportului corectĀ (de parca ne aflam la un concurs televizat de aventuri), am avut totusi timp sa ne miram cum a ajuns autogara Aurel Vlaicu sa fie aeroport. Intrebarea asta mi-a rasarit in minte si la intoarcere cand asteptam bagajele sa ruleze pe banda lunga de numai trei metri – pentru toti cei 200 de pasageri. šŸ˜€ N-am gasit un raspuns adecvat, dar pot mima atitudinea: “Bine ca il avem si p-asta, d-lor!” šŸ˜›

In Bruxelles-Charleroi insa, un alt tip de aeroport ti se arata. Este doar o aripa noua, construita oarecum in graba si menita sa acopereĀ modernizarile sau reparatiile (n-am inteles exact!)Ā ce au locĀ cu cladirea veche. De aici, cu doar 13 euro de persoana, poti sa iei un autobuz care parcurge in 45 de minute distanta dintre aeroport si gara centrala a orasului (Bruxelles-Midi/Zuid). Sunt la mijloc aproximativ 40 de kilometri. Daca iti cumperi un bilet dus-intors pe acest autobuz, platesti doarĀ 22 de euro in loc de 26. Bineinteles, exista intotdeauna si varianta taxiuluiĀ care – cu ceasul pus! –Ā face in jur de 90 de euro. Harti turistice ale orasului se gasesc gratis la orice chiosc informativ din aeroport sau din gara. Hartile te ajuta mult pentru caĀ in ele apar evidentiate clar toate atractiile orasului si astfel poti sa iti faci un plan de bataie cu ce ai de vizitat in functie de timp. Buuun! Dar sa nuĀ devin foarte didactica!… Sa mai vorbesc si despre ploaie de exemplu sau despre soarele Senegalului. Ei bine, am nimerit o zi belgiana ploioasa, ne-am facut cativa nervi pana am ajuns la hotel si cat ne-am invartit prinĀ gara (am nimerit si zi de weekend!). Dar odata ajunsi la hotel, instalati in camera frumoasa si curata,Ā parca viata a inceput sa ne zambeasca din nou, printre stropii care bateau in geam. Romanii sunt imprastiati peste tot, in lumea asta mare, asa ca nu ne-am mirat prea mult, cand la receptia hotelului,Ā ni s-a raspuns la intrebari directĀ inĀ romaneste. Pe modelul romanilor, cred ca s-au mulat si negriiĀ (asa mi se pare mieĀ “political correct” sa-i numesc!). In partea asta de lume,Ā sunt nenumarati si… cat am stat printre ei, mi-au devenit simpatici. Prima masa in oras s-a nimerit sa o luam sub soarele Senegalului (asa se numea restaurantul!), unde iti umpleai farfuria de cate ori doreai cu specialitatile zonei: orez cu bob lung amestecat vrajitoreste cu tot felul de legume si sosuri, mici placintele cu spanac, paste invartite si colorate de condimente. Cu burta pusa la cale, am pornit la drum, aparati de umbrele.

Centrul orasului esteĀ format de oĀ piata dreptunghiulara capitonataĀ cu claridiri aurite, construite in stil vechi, si dominata de Palatul Regal. Forfota mare, turisti multi, magazine cu dantelarii, chocolaterii care te imbiau la fiecare pas, cu mirosul puternic al bomboanelor de casa, blitz-uri peste tot, galerii de cumparaturi si case cu souveniruri la fiecare colt.

Ā 

Daca te departai de aglomeratia din piata, te trezeai deja ca esti in alt oras: multa liniste, strazi aproape pustii la ora de seara, magazine si teraseĀ inchise. Doar anumite stradute erau ticsite de homosexualii si travestitii care isi celebrau orientareaĀ prin concerte galagioase si dansuri in aer liber. Foarte degajati, cu berea in mana, cu baloane in culorile GayFEST agatate de gat, ii vedeai plimbandu-se printre turisti sau in baruri, in cautarea perechii. šŸ™‚

Prima noastra zi in capitala Belgiei, s-a scurs intre deliciile din ciocolata, culorilei GayFest-ului si mirosurile mancarurilor de care erau pline stradutele cu restaurante specifice: italienesti, chinezesti si grecesti. Am adormit visand dantelarii fine si ciocolata alba. šŸ™‚