Antrenorul meu de ocazie

Ieri am inceput vrand-nevrand antrenamentul pentru a capata o forma fizica de invidiat pe viitor. Antrenorul meu e blond, zglobiu si ma iubeste. Nu m-a lasat in pace pana nu am alergat corect cu mainile pe langa corp, pana nu mi-am intins putin coloana agata fiind de o bara, in timp ce el facea flotari si genuflexiuni, avand – bineinteles! – tot timpul grija sa nu stau prea mult pe loc ca sa nu racesc. 😐 Dar nici eu nu m-am lasat pana nu am terminat – cu chiu, cu vai! (in paranteza fie spus :D) –  doua ture mici de stadion, auzind tot timpul din spate, glasul lui grijuliu: “Nu te grabi!…Respira!…” Dupa seara de ieri, deja simt ca eu si antrenorul meu avem sanse reale la maratonul din Piatra Craiului . Asa ca ne vedem acolo curand! 😀