Filmul a supravietuit

March 20, 2008

…este fraza cu care se incheie filmul lui Caranfil – de departe cel mai bun film romanesc recent pe care l-am vazut! Sper sa aiba suficienta publicitate si premii incat sa surclaseze faima lui “4 3 2”. 😀 Este un film despre film, despre inceputurile “umbrelor miscatoare”, despre perioada antebelica si monarhie, despre producatori de filme fara scrupule, despre un regizor pasionat si indragostit, despre prietenie si fatalitate. Imaginea este calda, luminoasa si dominata de mult galben, iar camera este participativa pe tot parcursul filmului: rade impreuna cu spectatorul la glumele din scenariu, danseaza in hora din lanul de grane, mangaie cu gingasie nudul frumoasei Emilia (rol jucat de Mirela Zeta – bruneta “mondena”), si moare odata cu personajele la final. De fapt tot timpul ni se ofera doua perspective: cea a ochiului regizoral amuzat si amuzant, dar sever si purtand larnion (caci asa apare Nae Caranfil in imaginea de deschidere a filmului!) si cea a camerei cu manivela care trebuia sa filmeze primul lung-metraj despre “resboiul independentei” – camera “manuita” cu pasiune de un “pusti” de 25 de ani, care se tot chinuieste sa intre la “Conservatorul de arta dramatica” insa fara succes (sa fie inaltimea lui de vina?!?), care iubeste mult filmele dar este repudiat de taica-su (mare actor de comedie la teatru!) din aceasta cauza, care se indragosteste la prima vedere in mod iremediabil si unic, care cerseste cu demnitate (sic!) bani unui mare investitor in talente si arta din acele vremuri, si care ne arata prin rama ochelarilor sai rotunzi ce forme poate sa ia pasiunea si daruirea. Rolul lui Vizante este frumos, demn, amuzant si induiosator. 🙂 In antagonie, apare venalul finantator, cel care din doar doi banuti a facut o avere, cel care poate sa cumpere orice si pe oricine, cel cu mare credinta in Dumnezeu (referire la personaje actuale, care obisnuiesc sa fredoneze muzica religioasa din masina lor scumpa si care au pe birou sceptrul lui Mihai Viteazu’), si cel care cu aroganta, recita din Hamlet la inmormantarea unui mare actor numai pentru ca poate sa faca asta! Relatia dintre cei doi este foarte bine descrisa la un moment dat, de unul din personaje (citez din memorie 😛 ): “…in jungla tropicala, exista niste pasari care stau de regula pe spinarea crocodililor si se hranesc cu resturile alimentare dintre dintii fiarelor, iar acest lucru se intampla intr-un anumit moment al zilei in care crocodilul isi deschide falcile si asteapta, timp in care pasarica isi poate face treaba si toata lumea e fericita: crocodilul isi asigura higiena zilnica iar pasarica isi asigura hrana. Uneori insa fiara isi poate inchide falcile inainte ca pasarica sa isi termine treaba… pentru el nu conteaza caci alta va veni si i se va aseza imediat pe spinare. Depinde numai de pasare cat de corect stie sa isi estimeze timpul petrecut intre falcile crocodilului astfel incat sa iasa de acolo nevatamata.” Daca eroul filmului reuseste sau nu pana la final sa fie inghitit, va invit sa descoperiti singuri! 😉 Ce-ar mai fi de laudat: discursul cinematografic este coerent si plin, scapat de belele comunismului, iar Caranfil nu isi omoara chiar toate personajele – filmul a supravietuit… Restul e tacere! 🙂

Advertisements

“Fabrica” de blog-uri

March 15, 2008

Dupa ce ne-am descurcat relativ repede si fara prea multe peripetii in “finding the spot” – datorita spiritului de orientare al blondului, bineinteles! 😛 -, ne-am poticnit intr-o coada lunga la intrarea in “Fabrica” – exact cum vedem in filmele americane ca sunt cozile din fata cluburilor foarte populare… doar ca aici lipsea bodyguard-ul inalt, musculos si sensibil la sexul frumos si/sau la bacsisuri grase. 😀 Dupa o simpla privire aruncata in jur, se putea vedea lume multa, amestecata, voit originala, “trendy” sau din categoria “pustime”, camere de filmat, televiziuni, blitz-uri peste tot si oameni afisandu-se in tricourile sponsorilor. Expozitie de blog-uri cu autorul la purtator si cu tag de hartie lipit de tricou in partea superioara, de obicei chiar in dreptul inimii pentru cat mai multa elocventa. Blondul ne-a numit repede “topisti” care in traducere libera ar insemna ‘oameni care se intalnesc sa mai agate cateceva din moment ce tot au o pasiune comuna, oricare ar fi aceea’. 😀 Din randul “topistilor” chiar el a facut parte odata, demult, mai exact in vremea liceului (sic!), atunci cand asculta cu religiozitate un top al melodiilor dance la radio Braila (poate cunoscatorilor va spune ceva numele lui Angel Voinescu!?!?), top la care participa activ cu clasamente si comentarii proprii sub nick-ul Mark Flatcher (nu ma puneti sa povestesc si asta… era vorba de o intreaga familie acolo a.k.a. Flatcher Family!)… 🙂 Orice eticheta s-ar pune, pana la urma a avut loc intalnirea de gradul zero al blogerilor, prin care fenomenul a mai castigat astfel in importanta. S-au dat si premiile care vor fi sigur – cel putin unele! – controversate, s-au vazut si sponsorii – care poate la anul, vor fi si mai multi, cu premii si mai mari! 😀 – si s-a dat si la Tv. Ce a fost enervant: in microfon nu s-au auzit deloc speech-urile castigatorilor (eu n-am fost printre ei, daca va intrebati si asta!); muzica mixata a fost ori prea tare, ori prea incet, ori mai bine nu era deloc ori poate doar n-a fost pe gustul meu; mult, foarte mult fum (de cand m-am lasat de tutun, suport cu greu fumul!); prea putine aplauze si prea multa “degringolada” (am zis bine?!?) la anuntarea “top”-ului. Iar posibilitatea de socializare (in cazul in care nu erai vreo “vedeta”) ori de intalnire cu cineva anume (in cazul in care nu stateai cu ochii pe intrare ca pe butelie) – aproape nule! De exemplu, as fi vrut sa o cunosc pe femeia simpla pe care o admir… dar tot am avut noroc cu Chris care mi-a oferit un mic “insight” din vastele ei cunostinte. 🙂 Castigatorii ii aflati pe site-ul roblogfest-ului, iar speech-ul meu special de multumire il voi “spune” aici (ca si-asa nu e foarte lung si nu ma doare mana! 😛 ): “Multumesc!” 😉


Numaaaai JAZZ…

February 4, 2008

Am scapat in sfarsit de dominatia albastrului din “header”… am optat pentru ceva mai cald si mai vesel. 🙂 E clar deci ca starea mea e buna, tonusul crescut cu atat mai mult cu cat weekend-ul ce tocmai a trecut n-a fost deloc “un grande fiasco” (cum ar zice unii!)…nu, nu! Dupa o sambata tare plimbareata pe drumurile stricate din Bucuresti, prin noroaiele moi, cu cateva opriri: pe terasa parasita de la “Lemon Tree” – napadita de pisici vargate si rele, la o expozitie foto semnata Pandele – cu fotografii interzise din vremuri urate si absurde – si la Chocolat (normal! :P)… duminica am fost la “Chicago” la TNB. 🙂 De mult timp imi doream sa vad punerea in scena in romaneste a musical-ului, iar intamplarea a facut sa ajung de-abia acum, dar mai bine mai tarziu decat niciodata! In fata teatrului, cu cateva minute inainte de inceperea spectacolului, era plin de lume care isi astepta nerabdatoare randul. Te puteai crede la vreo manifestatie sau vreun concert cu intrare gratuita; usa teatrului zbarnaia in inghesuiala creata de atatea trupuri si de ciocnirea dintre ele. Dupa ce intr-un final reuseai sa intri, biletul iti era verificat si te desprindeai de multime, aveai de confruntat alta coada – la garderoba… Pentru ca am avut locuri la balcon (ca golanii! :P), noi am stat la coada si la lift… pana sa ne dam seama ca era o urcare si pe scari… 😀 Va mai spun si de cozile de la wc din pauza dintre acte?!?! Neah…totul a fost minunat! Randurile din sala erau numerotate din doi in doi, si nici plasatoare nu gaseai sa te indrume spre locul pe care il aveai pe bilet… Uf…dar toata lupta asta a meritat! Inceputul pitigaiat al Monicai Davidescu in rolul lui “Roxy Hart” nu prea promitea… si m-a speriat putin ca a “vrut la pipi” dupa ce a comis crima, dar apoi a fost divin, trecand cu vederea – desigur! – si peste “balbele” lui Temisan in rolul avocatului sexy Billy (parca ne aducea aminte de un alt Billy – cow-boy!). Of, dar destul cu criticile!!! Sa va descriu cu ce incantare in suflet am plecat de acolo acum ca aflasem ca un musical de asemenea amploare poate suna excelent si in romaneste! Mi-a placut mult de Anca Turcasiu in rolul focoasei Velma – puternica, convingatoare, voce buna, frumoasa. Monica Davidescu – o veche “dragoste” a noastra! – a reusit sa faca un rol foarte bun: o minunata scorpie sensibila si sexy, o “slabanoaga” enervanta si orgolioasa, o adevarata “Roxy Hart” care a dansat, a cantat, s-a tavalit pe jos, a plans, a ras, s-a lasat manipulata, a cucerit (“milionari”!), a mituit, a iesit “NEVINOVATA” si apoi a ramas in umbra urmatoarei “Roxy Hart”. 😉 Totul a fost cantat live, orchestra s-a vazut tot timpul pe scena – asezata undeva in spate, sus, pe un postament. Nu s-au abatut mult de la musical-ul original, micile improvizatii au iesit bine, glumele la fel, dansul a fost bun (sefa baletului fiind bebelusa Oana de la “Carcotasi”), vocile au sunat senzational. Ce as putea sa mai adaug? Duceti-va si convingeti-va singuri! 🙂


Sweet and lowdown

December 4, 2007

Desi am fost la “Beowulf” aseara, nu vreau sa vorbesc despre el. E un film bun de animatie cu personaje bine create, amuzant pe alocuri si cam atat. Vreau sa vorbesc insa despre Woody Allen! Mi-am dat seama dupa ce am vazut (tot aseara pentru ca da, suntem mari cinefili! :P) “Sweet and lowdown” ca mi-am ignorat un “amor” vechi si nici de filme de-ale lui nu m-am mai interesat in ultimul timp. Si timpul a trecut destul de repede si de mult… si am de gand sa recuperez! De fapt dintotdeauna m-a fascinat personajul Woody Allen mai mult decat “operele” lui. Evreul asta urat si incestuos, dar destept si talentat seamana putin cu personajul din “Sweet and lowdown” , e facut si el din multe “acorduri si dezacorduri” in procesul de cautare pe sine, de devenire proprie. E dreptul lui sa vrea luna de pe cer ca personaj in spectacolul lui, e foarte normal sa impuste sobolani ca distractie principala si sa isi duca iubitele ca sa se uite la trenuri impreuna drept maxim gest romantic de care e capabil. Cum se indragosteste? As zice ca de-abia la final, si fara sa se astepte! Pentru el iubirea fata de altul nu trebuie sa existe, el e prea genial si prea talentat pentru asta. Dar ce te faci cand geniul tau iti joaca feste? Atunci plange pentru prima data in viata lui si din alt motiv decat din cauza “tiganului din Franta”. E povestea unui om pe care va invit cu drag sa o vedeti. Enjoy! J


Istorii recente…sau nu

November 20, 2007

Se apropie sarbatorile asa ca mi-au revenit si gandurile bune. Sper mult la un Craciun linistit caci imi miroase deja a coji de portocala si repede imaginez cum imi gust ciocolata alba, cu ochii la bradul verde si razand cu toata gura la aventurile din “Home alone” – a cata oara vazut?!?! (sic!). Deci trebuie sa va pun in tema cu ce s-a mai intamplat, nu-i asa, mai draga, mai?!?! (n.a.: asta apropos de faptul ca si-a lansat si Iliescu “echilibrul” – uf! nu imi “rimeaza” prea bine… e atat de neverosimil… e ca si cum ai vedea undeva pe asfalt scris: “iliescu+blog=love”… :P). Am citit ‘the best of’ Truman Capote – “Alte glasuri, alte incaperi” – si mi-am dat seama inca o data cat de mult ma fascineaza povestile copiilor orfani, aventurile lor spre maturitate – care coincid in majoritatea cartilor construite pe tiparul lui Charles Dickens, cu necazuri care iti frang inima de cititor inrait. Dar la Capote nu e numai asta! El vizualizeaza foarte bine, poate nu intamplator s-au ecranizat atatea carti de-ale lui. Descrierile lui te agaseaza, te infricoseaza, le mirosi, le pipai, sunt vii. De abia astept sa vad cum e “Breakfast to Tiffany’s” … cartea… 🙂 M-am mai lovit de o “Casatorie de amatori” (Anne Tyler) care parca a fost scrisa dupa un film american din anii ’60 cu gospodine, hipioti si barbati care se inrolau in razboi impinsi de primul entuziasm si de cateva pahare in plus de alcool, si cu familii care incercau toata viata sa isi mascheze esecul si nepotrivirea. Citita greu de parca aveam dizabilitati de intelegere. La capitolul filme, ne-am amuzat cu cateva comedii recente … Adam Sandler nu se desminte si poate sa faca si drama (“Reign over me”), dar eu l-as vrea totusi numai in comedii… Judd Apatow – caruia ii apartine si “Virgin la 40 de ani” – a mai “marcat” odata cu “Knocked up”… este un film foarte instructiv… 😛 Nemescu putea fi un regizor foarte mare, se vede clar din “California Dreamin'” – vazut cam tarziu, dar placut foarte mult… Incantare la rolul facut de Vasilescu, uimire la firescul filmului (deci se poate chiar si la un lung-metraj romanesc! :D), si placut ca a fost facut cu mult umor… Va tin la curent! 😉


Stardust

October 23, 2007

Iarasi critica de film, caci iarasi am mers la film…Tot cu prieteni si tot la Mall…. J Filmul, ca si cartea (banuiesc!) te face sa visezi ca nu esti numai ‘dust in the wind’, ci si putin “stardust” 😛

Ce m-a impresionat? De Niro intr-un rol induiosator: aparent pirat nemilos al fulgerelor si razboinic capitan de nava, iar in intimitate: un baiat vesel (sic!), generos, indragostit de tot ce e cosmopolit si pus la punct in toate artele, fie pian, fie sabie…numele din film e sugestiv: captain Shakespeare – iubit de intreaga echipa. J Michelle Pfeiffer in rol de vrajitoare rea si urata, dar cu trasaturi atat de umane tocmai pentru ca ar face orice pentru redobandirea frumusetii si tineretii ei de odinioara, tocmai pentru ca se uita la riduri in oglinda, pentru ca e hrapareata si egoista. Stele cazatoare in chip de fete frumoase, blonde si stralucitoare, tinutul vrajit care te duce cu gandul la Stonehenge, fantome de printi care asista la viata celor vii si se amuza copios, lumanari care te fac sa parcurgi kilometri intregi intr-o secunda, tapi transformati in oameni si invers, printese prinse in lant cu vraji rele o viata intreaga, tinuturi de basm dar replici pentru oameni mari si situatii deasemenea, violenta si dragoste, umor si macabru…totul in ‘Stardust’! Enjoy! 🙂


Telegrama

October 11, 2007

Zilele astea, dupa maraton: drumuri multe ceea ce a implicat intesiv metroul ca mijloc de transport principal si seara, film –  ca rasplata dupa o zi grea… 🙂 Pe metrou: ascultat si placut niste muzica noua – sa aveti in vedere “Poets of the Fall” -, vazut cersetor venit direct de la circ, cu haine lucitoare, paietate si facand scamatorii cu popice si cutite, chiar langa scaunul pe care stateai comfortabil, impresionat mult si simtit o mare parere de rau cand am cautat marunt in portofel si vazut ca nu mai aveam (sic!), observat agentii de paza din tren – in special pe cei de o varsta inaintata, cu ochelari rotunzi si mari ca de bunic, si stand intr-o rana, sprijinit de burduful trenului, simtit iar parere de rau dar nu mai cautat marunt in portofel, inghesuit intre sute de persoane, calcat rau pe bombeu dar rezistat cu stoicism pana ajuns la destinatie. Filme: vazut acasa – dupa multe amanari – “Reign over me”, plans la final pentru ca simtit profund suferinta eroului, joc bun si nota mare la drama pentru Adam Sandler si vazut la cinema noul film rromanesc  “Roming” – cu un Jean Constantin mai batran si mai fantastic (“fantastic” in acceptiunea lui Eliade), cu tigani si situatii din Kusturica, cu imagini suprarealiste si peisaje din Cehia, vorbit in ceha si povestit in romaneste, la care ras pe alocuri (si cu volum!) si iesit la fel cum intrat. Stop.