Pretext

August 26, 2008

Pentru ca azi a fost zi de citit blog-uri am aflat o mie de minuni (dintre care petitia mi s-a parut geniala si am si trimis mail-urile!), m-am inscris si intr-un concurs de blog-uri, iar! (aici) 😀 De mult simteam nevoia unui pretext de a scrie mai mult decat o fac de obicei, a unui impuls suficient de puternic incat sa ma educe sa scriu regulat. 🙂

Well, vedem ce iese. 😉


Tunsori si sudori

August 14, 2008

Pentru ca in razboi si politica nu ma bag si la sugestia spontana a lui L., o sa discut aici despre ceva cu totul si cu totul frivol: tunsorile. De curand, L. s-a tuns pentru ca e vara si e cald! L. are parul blond-saten si ondulat. Doi ochi albastri-cenusii (asa ii vad eu, desi uneori sunt verzi!) se ivesc zambaret in fiecare dimineata, dupa bretonul care ii incadreaza frumos fata. Mi-e draga si nu pot fi obiectiva asa ca mie imi place mult, dar se pare ca tunsoarea ei aduce aminte si de permanentul atat de solicitat si solicitant, purtat inainte de ’89 de majoritatea populatiei feminine, cu apelativul de “doamna” inainte de numele de familie. De fapt, existau doua categorii: cele cu batic si aici diferenta dintre “doamne” se facea in functie de materialul, culorile si imprimeul produsului finit, si cele cu tunsoare “a la Michael Jackson” inainte ca tipul sa se albeasca “de suparare” si cumva anticipand faima marelui rege pop (aici diferenta se vedea clar dupa marimea buclelor… o coafeza care reusea sa te transforme intr-o oaie veritabila, devenea pe loc un “guru” pentru toate cunostintele de ordin “domnesc” ale primei fericite!). 😛 Anyway, aceste doamne inca mai pot fi recunoscute pretutindeni dupa tunsoare. 😀 Sudoarea a aparut mai tarziu… (odata cu cresterea temperaturii si a densitatii populatiei urbane…). 😐


Cauza nobila

July 17, 2008

De la terorista am aflat despre o strangere de carti pentru biblioteca din Beius. Help, people, help! 🙂

 

LE-Daca obisnuiti sa impartiti carti pe la prieteni care uita sa le inapoieze (sic!), mai bine alegeti sa le daruiti unor oameni care au nevoie. 😀


Cool

July 16, 2008

Devendra Banharthttp://www.devendrabanhart.com/ (am de gand sa caut muzica lui pentru ca tipul ma trimite la Oscar Wilde – de unde obsesia asta?!?! 😀 )

Lauren Dukoffhttp://www.laurendukoff.com/ (imi plac mai ales portretele…)


Aleator

July 2, 2008

Aleator: weekend-ul la Voineasa s-a petrecut intre masina, pe drum: pana in statiune, apoi pana la barajul Vidra si repede, la izvorul Lotrului, si restaurantele la care ne-am oprit: cafea, ciorba, Beck’s Lemon, omleta, si iar cafea. Seara nu a lipsit gratarul si mujdeiul blondului amestecat cu rosii coapte la foc mic (specialitate pentru care va ramane vesnic recunoscut printre ai nostri, cei cunoscatori si recunoscatori). Pana si la intoarcere am mai facut o oprire “La Papi” cu burtile fierbandu-ne dupa niste paste cu sos. Weekend linistit si culinar. Aleator: prietenii din Cluj la care am fost weekend-ul trecut au un labrador auriu, destept si rasfatat pe nume Cora (e fetita de fapt, iar numele a fost ales inainte de aparitia faimosului supermarket si nu are nici o legatura cu el!). Cora stie sa innoate si adora sa iti aduca mingea din apa, are memorie buna si intelege aproape tot ce ii spui, poate sa care o sticla de Coca-Cola de 2 litri de la magazinul din colt pana acasa, se faleste atunci cand se simte utila, e dragastoasa si cu temperament latin – sare pe tine, te ia in brate si te linge cand te astepti mai putin, iar cele 35 de kilograme ale ei sunt o desfatare… 🙂 Aleator: am inceput “Portret in sepia” care e de fapt continuare la “Fiica norocului” de Isabele Allende. Aleator: am vazut aseara musicalul “Across the Universe” cu melodii din Beatles, Joe Cocker si nu numai. Un musical amuzant, romantic, dramatic, critic, din perioada hippy si a razboiului din Vietnam, cu secvente inspirate din “Pink Floyd” – filmul-opera. Enjoy! 🙂


Comunicare’n stuff

July 2, 2008

As vrea sa stau acum la buza stufului din Vama Veche si vantul sa imi adie prin plete, dar ma opreste un training de comunicare’n stuff unde deocamdata ne-am jucat “de-a calutii in galop”, “de-a telefonul fara fir” si “de-a prezinta-te intr-un minut”. Foooarte frumos si util! 🙂 Am aflat de cei 5C din comunicare, despre teoria iceberg-ului, despre lumile imaginare ca bariera in comunicare, despre hartile personale si de faptul ca ne folosim de limbaj doar in procent de 7% atunci cand vorbim. Mi-am trecut cuminte pe foaie problema mea majora de comunicare (facea parte din task-uri, nu ca as fi obsedata de problemele mele!): trac-ul sau blocajul emotional si persoana principala fata de care mi se manifesta (tot task, da?!?): tata. Sper ca la finalul cursului sa capat cateva solutii… sau printr-o vraja, de fapt sa dispara problema in cauza. 😐 Acum mi-am dat seama ca ciorba de burta pe care o visam devorata in tacere, de mine la masa si de fata cu tata… s-a transformat in realitate, intr-o ciorba de pui pe care a mancat-o el in tacere si de fata cu mine… intre timp, eu incercand sa imi ascund intimidarea si tracul sub o ploaie de observatii banale si complet inutile. Atunci cand am obosit, nu m-a mai deranjat nici tacerea, nici ce povestea el si nici faptul ca nu puteam sa ii zic ce am pe suflet de atata timp. “Nu tu m-ai crescut!” si pe scurt, aici se afla radacina raului dintre noi. N-a fost corecta capitularea mea abrupta, dar a fost singura metoda salvatoare pentru mine atunci. Deci comunic prost! Si-apoi, vorbind de defecte in comunicare, mai am si ma pocnesc exact cand mi-e lumea mai draga si atunci cand chiar mi-ar placea sa am ce transmite pentru ca as avea si cui. Dar iata, ca: nu imi gasesc tonul potrivit al vocii, cuvintele imi zboara din cap mai repede decat TGV-urile pe sine (nu stiu de unde am scos comparatia asta oribila!) si sunt ori prea agitata, ori prea moale – oricum, nicicum bine si asa cum m-as vedea intr-o situatie imaginara ideala! Ar trebui sa exersez la oglinda, sa pronunt cuvintele pana la capat, cu gura plina si zambind, sa imi observ gesturile inconstiente pe care le fac atunci cand vorbesc, sa imi stapanesc ticurile verbale si sa ma folosesc mai mult de vocabular (ca doar nu degeaba am casa plina de carti! 😛 ). Astept cu interes sa vad ce alte “ar trebui” mai am de implinit in cursa alunecoasa a comunicarii si socializarii. Un om nou se infatiseaza dupa primul colt! 😉


Bauby

March 20, 2008

Cateva linkuri folositoare despre un film pe care am de gand sa il vad cat mai curand, dar tot aman momentul cu o placere masochista:

http://andreanum.wordpress.com/2008/03/16/scaphandre-et-papillon/

http://agenda.liternet.ro/articol/6646/Andrei-Gorzo/Evadare-Le-scaphandre-et-le-papillon.html

siii

http://www.thedivingbellandthebutterfly-themovie.com/

Enjoy! 😉


Filmul a supravietuit

March 20, 2008

…este fraza cu care se incheie filmul lui Caranfil – de departe cel mai bun film romanesc recent pe care l-am vazut! Sper sa aiba suficienta publicitate si premii incat sa surclaseze faima lui “4 3 2”. 😀 Este un film despre film, despre inceputurile “umbrelor miscatoare”, despre perioada antebelica si monarhie, despre producatori de filme fara scrupule, despre un regizor pasionat si indragostit, despre prietenie si fatalitate. Imaginea este calda, luminoasa si dominata de mult galben, iar camera este participativa pe tot parcursul filmului: rade impreuna cu spectatorul la glumele din scenariu, danseaza in hora din lanul de grane, mangaie cu gingasie nudul frumoasei Emilia (rol jucat de Mirela Zeta – bruneta “mondena”), si moare odata cu personajele la final. De fapt tot timpul ni se ofera doua perspective: cea a ochiului regizoral amuzat si amuzant, dar sever si purtand larnion (caci asa apare Nae Caranfil in imaginea de deschidere a filmului!) si cea a camerei cu manivela care trebuia sa filmeze primul lung-metraj despre “resboiul independentei” – camera “manuita” cu pasiune de un “pusti” de 25 de ani, care se tot chinuieste sa intre la “Conservatorul de arta dramatica” insa fara succes (sa fie inaltimea lui de vina?!?), care iubeste mult filmele dar este repudiat de taica-su (mare actor de comedie la teatru!) din aceasta cauza, care se indragosteste la prima vedere in mod iremediabil si unic, care cerseste cu demnitate (sic!) bani unui mare investitor in talente si arta din acele vremuri, si care ne arata prin rama ochelarilor sai rotunzi ce forme poate sa ia pasiunea si daruirea. Rolul lui Vizante este frumos, demn, amuzant si induiosator. 🙂 In antagonie, apare venalul finantator, cel care din doar doi banuti a facut o avere, cel care poate sa cumpere orice si pe oricine, cel cu mare credinta in Dumnezeu (referire la personaje actuale, care obisnuiesc sa fredoneze muzica religioasa din masina lor scumpa si care au pe birou sceptrul lui Mihai Viteazu’), si cel care cu aroganta, recita din Hamlet la inmormantarea unui mare actor numai pentru ca poate sa faca asta! Relatia dintre cei doi este foarte bine descrisa la un moment dat, de unul din personaje (citez din memorie 😛 ): “…in jungla tropicala, exista niste pasari care stau de regula pe spinarea crocodililor si se hranesc cu resturile alimentare dintre dintii fiarelor, iar acest lucru se intampla intr-un anumit moment al zilei in care crocodilul isi deschide falcile si asteapta, timp in care pasarica isi poate face treaba si toata lumea e fericita: crocodilul isi asigura higiena zilnica iar pasarica isi asigura hrana. Uneori insa fiara isi poate inchide falcile inainte ca pasarica sa isi termine treaba… pentru el nu conteaza caci alta va veni si i se va aseza imediat pe spinare. Depinde numai de pasare cat de corect stie sa isi estimeze timpul petrecut intre falcile crocodilului astfel incat sa iasa de acolo nevatamata.” Daca eroul filmului reuseste sau nu pana la final sa fie inghitit, va invit sa descoperiti singuri! 😉 Ce-ar mai fi de laudat: discursul cinematografic este coerent si plin, scapat de belele comunismului, iar Caranfil nu isi omoara chiar toate personajele – filmul a supravietuit… Restul e tacere! 🙂


“Fabrica” de blog-uri

March 15, 2008

Dupa ce ne-am descurcat relativ repede si fara prea multe peripetii in “finding the spot” – datorita spiritului de orientare al blondului, bineinteles! 😛 -, ne-am poticnit intr-o coada lunga la intrarea in “Fabrica” – exact cum vedem in filmele americane ca sunt cozile din fata cluburilor foarte populare… doar ca aici lipsea bodyguard-ul inalt, musculos si sensibil la sexul frumos si/sau la bacsisuri grase. 😀 Dupa o simpla privire aruncata in jur, se putea vedea lume multa, amestecata, voit originala, “trendy” sau din categoria “pustime”, camere de filmat, televiziuni, blitz-uri peste tot si oameni afisandu-se in tricourile sponsorilor. Expozitie de blog-uri cu autorul la purtator si cu tag de hartie lipit de tricou in partea superioara, de obicei chiar in dreptul inimii pentru cat mai multa elocventa. Blondul ne-a numit repede “topisti” care in traducere libera ar insemna ‘oameni care se intalnesc sa mai agate cateceva din moment ce tot au o pasiune comuna, oricare ar fi aceea’. 😀 Din randul “topistilor” chiar el a facut parte odata, demult, mai exact in vremea liceului (sic!), atunci cand asculta cu religiozitate un top al melodiilor dance la radio Braila (poate cunoscatorilor va spune ceva numele lui Angel Voinescu!?!?), top la care participa activ cu clasamente si comentarii proprii sub nick-ul Mark Flatcher (nu ma puneti sa povestesc si asta… era vorba de o intreaga familie acolo a.k.a. Flatcher Family!)… 🙂 Orice eticheta s-ar pune, pana la urma a avut loc intalnirea de gradul zero al blogerilor, prin care fenomenul a mai castigat astfel in importanta. S-au dat si premiile care vor fi sigur – cel putin unele! – controversate, s-au vazut si sponsorii – care poate la anul, vor fi si mai multi, cu premii si mai mari! 😀 – si s-a dat si la Tv. Ce a fost enervant: in microfon nu s-au auzit deloc speech-urile castigatorilor (eu n-am fost printre ei, daca va intrebati si asta!); muzica mixata a fost ori prea tare, ori prea incet, ori mai bine nu era deloc ori poate doar n-a fost pe gustul meu; mult, foarte mult fum (de cand m-am lasat de tutun, suport cu greu fumul!); prea putine aplauze si prea multa “degringolada” (am zis bine?!?) la anuntarea “top”-ului. Iar posibilitatea de socializare (in cazul in care nu erai vreo “vedeta”) ori de intalnire cu cineva anume (in cazul in care nu stateai cu ochii pe intrare ca pe butelie) – aproape nule! De exemplu, as fi vrut sa o cunosc pe femeia simpla pe care o admir… dar tot am avut noroc cu Chris care mi-a oferit un mic “insight” din vastele ei cunostinte. 🙂 Castigatorii ii aflati pe site-ul roblogfest-ului, iar speech-ul meu special de multumire il voi “spune” aici (ca si-asa nu e foarte lung si nu ma doare mana! 😛 ): “Multumesc!” 😉


Numaaaai JAZZ…

February 4, 2008

Am scapat in sfarsit de dominatia albastrului din “header”… am optat pentru ceva mai cald si mai vesel. 🙂 E clar deci ca starea mea e buna, tonusul crescut cu atat mai mult cu cat weekend-ul ce tocmai a trecut n-a fost deloc “un grande fiasco” (cum ar zice unii!)…nu, nu! Dupa o sambata tare plimbareata pe drumurile stricate din Bucuresti, prin noroaiele moi, cu cateva opriri: pe terasa parasita de la “Lemon Tree” – napadita de pisici vargate si rele, la o expozitie foto semnata Pandele – cu fotografii interzise din vremuri urate si absurde – si la Chocolat (normal! :P)… duminica am fost la “Chicago” la TNB. 🙂 De mult timp imi doream sa vad punerea in scena in romaneste a musical-ului, iar intamplarea a facut sa ajung de-abia acum, dar mai bine mai tarziu decat niciodata! In fata teatrului, cu cateva minute inainte de inceperea spectacolului, era plin de lume care isi astepta nerabdatoare randul. Te puteai crede la vreo manifestatie sau vreun concert cu intrare gratuita; usa teatrului zbarnaia in inghesuiala creata de atatea trupuri si de ciocnirea dintre ele. Dupa ce intr-un final reuseai sa intri, biletul iti era verificat si te desprindeai de multime, aveai de confruntat alta coada – la garderoba… Pentru ca am avut locuri la balcon (ca golanii! :P), noi am stat la coada si la lift… pana sa ne dam seama ca era o urcare si pe scari… 😀 Va mai spun si de cozile de la wc din pauza dintre acte?!?! Neah…totul a fost minunat! Randurile din sala erau numerotate din doi in doi, si nici plasatoare nu gaseai sa te indrume spre locul pe care il aveai pe bilet… Uf…dar toata lupta asta a meritat! Inceputul pitigaiat al Monicai Davidescu in rolul lui “Roxy Hart” nu prea promitea… si m-a speriat putin ca a “vrut la pipi” dupa ce a comis crima, dar apoi a fost divin, trecand cu vederea – desigur! – si peste “balbele” lui Temisan in rolul avocatului sexy Billy (parca ne aducea aminte de un alt Billy – cow-boy!). Of, dar destul cu criticile!!! Sa va descriu cu ce incantare in suflet am plecat de acolo acum ca aflasem ca un musical de asemenea amploare poate suna excelent si in romaneste! Mi-a placut mult de Anca Turcasiu in rolul focoasei Velma – puternica, convingatoare, voce buna, frumoasa. Monica Davidescu – o veche “dragoste” a noastra! – a reusit sa faca un rol foarte bun: o minunata scorpie sensibila si sexy, o “slabanoaga” enervanta si orgolioasa, o adevarata “Roxy Hart” care a dansat, a cantat, s-a tavalit pe jos, a plans, a ras, s-a lasat manipulata, a cucerit (“milionari”!), a mituit, a iesit “NEVINOVATA” si apoi a ramas in umbra urmatoarei “Roxy Hart”. 😉 Totul a fost cantat live, orchestra s-a vazut tot timpul pe scena – asezata undeva in spate, sus, pe un postament. Nu s-au abatut mult de la musical-ul original, micile improvizatii au iesit bine, glumele la fel, dansul a fost bun (sefa baletului fiind bebelusa Oana de la “Carcotasi”), vocile au sunat senzational. Ce as putea sa mai adaug? Duceti-va si convingeti-va singuri! 🙂


Sweet and lowdown

December 4, 2007

Desi am fost la “Beowulf” aseara, nu vreau sa vorbesc despre el. E un film bun de animatie cu personaje bine create, amuzant pe alocuri si cam atat. Vreau sa vorbesc insa despre Woody Allen! Mi-am dat seama dupa ce am vazut (tot aseara pentru ca da, suntem mari cinefili! :P) “Sweet and lowdown” ca mi-am ignorat un “amor” vechi si nici de filme de-ale lui nu m-am mai interesat in ultimul timp. Si timpul a trecut destul de repede si de mult… si am de gand sa recuperez! De fapt dintotdeauna m-a fascinat personajul Woody Allen mai mult decat “operele” lui. Evreul asta urat si incestuos, dar destept si talentat seamana putin cu personajul din “Sweet and lowdown” , e facut si el din multe “acorduri si dezacorduri” in procesul de cautare pe sine, de devenire proprie. E dreptul lui sa vrea luna de pe cer ca personaj in spectacolul lui, e foarte normal sa impuste sobolani ca distractie principala si sa isi duca iubitele ca sa se uite la trenuri impreuna drept maxim gest romantic de care e capabil. Cum se indragosteste? As zice ca de-abia la final, si fara sa se astepte! Pentru el iubirea fata de altul nu trebuie sa existe, el e prea genial si prea talentat pentru asta. Dar ce te faci cand geniul tau iti joaca feste? Atunci plange pentru prima data in viata lui si din alt motiv decat din cauza “tiganului din Franta”. E povestea unui om pe care va invit cu drag sa o vedeti. Enjoy! J


Istorii recente…sau nu

November 20, 2007

Se apropie sarbatorile asa ca mi-au revenit si gandurile bune. Sper mult la un Craciun linistit caci imi miroase deja a coji de portocala si repede imaginez cum imi gust ciocolata alba, cu ochii la bradul verde si razand cu toata gura la aventurile din “Home alone” – a cata oara vazut?!?! (sic!). Deci trebuie sa va pun in tema cu ce s-a mai intamplat, nu-i asa, mai draga, mai?!?! (n.a.: asta apropos de faptul ca si-a lansat si Iliescu “echilibrul” – uf! nu imi “rimeaza” prea bine… e atat de neverosimil… e ca si cum ai vedea undeva pe asfalt scris: “iliescu+blog=love”… :P). Am citit ‘the best of’ Truman Capote – “Alte glasuri, alte incaperi” – si mi-am dat seama inca o data cat de mult ma fascineaza povestile copiilor orfani, aventurile lor spre maturitate – care coincid in majoritatea cartilor construite pe tiparul lui Charles Dickens, cu necazuri care iti frang inima de cititor inrait. Dar la Capote nu e numai asta! El vizualizeaza foarte bine, poate nu intamplator s-au ecranizat atatea carti de-ale lui. Descrierile lui te agaseaza, te infricoseaza, le mirosi, le pipai, sunt vii. De abia astept sa vad cum e “Breakfast to Tiffany’s” … cartea… 🙂 M-am mai lovit de o “Casatorie de amatori” (Anne Tyler) care parca a fost scrisa dupa un film american din anii ’60 cu gospodine, hipioti si barbati care se inrolau in razboi impinsi de primul entuziasm si de cateva pahare in plus de alcool, si cu familii care incercau toata viata sa isi mascheze esecul si nepotrivirea. Citita greu de parca aveam dizabilitati de intelegere. La capitolul filme, ne-am amuzat cu cateva comedii recente … Adam Sandler nu se desminte si poate sa faca si drama (“Reign over me”), dar eu l-as vrea totusi numai in comedii… Judd Apatow – caruia ii apartine si “Virgin la 40 de ani” – a mai “marcat” odata cu “Knocked up”… este un film foarte instructiv… 😛 Nemescu putea fi un regizor foarte mare, se vede clar din “California Dreamin'” – vazut cam tarziu, dar placut foarte mult… Incantare la rolul facut de Vasilescu, uimire la firescul filmului (deci se poate chiar si la un lung-metraj romanesc! :D), si placut ca a fost facut cu mult umor… Va tin la curent! 😉


Stardust

October 23, 2007

Iarasi critica de film, caci iarasi am mers la film…Tot cu prieteni si tot la Mall…. J Filmul, ca si cartea (banuiesc!) te face sa visezi ca nu esti numai ‘dust in the wind’, ci si putin “stardust” 😛

Ce m-a impresionat? De Niro intr-un rol induiosator: aparent pirat nemilos al fulgerelor si razboinic capitan de nava, iar in intimitate: un baiat vesel (sic!), generos, indragostit de tot ce e cosmopolit si pus la punct in toate artele, fie pian, fie sabie…numele din film e sugestiv: captain Shakespeare – iubit de intreaga echipa. J Michelle Pfeiffer in rol de vrajitoare rea si urata, dar cu trasaturi atat de umane tocmai pentru ca ar face orice pentru redobandirea frumusetii si tineretii ei de odinioara, tocmai pentru ca se uita la riduri in oglinda, pentru ca e hrapareata si egoista. Stele cazatoare in chip de fete frumoase, blonde si stralucitoare, tinutul vrajit care te duce cu gandul la Stonehenge, fantome de printi care asista la viata celor vii si se amuza copios, lumanari care te fac sa parcurgi kilometri intregi intr-o secunda, tapi transformati in oameni si invers, printese prinse in lant cu vraji rele o viata intreaga, tinuturi de basm dar replici pentru oameni mari si situatii deasemenea, violenta si dragoste, umor si macabru…totul in ‘Stardust’! Enjoy! 🙂


Telegrama

October 11, 2007

Zilele astea, dupa maraton: drumuri multe ceea ce a implicat intesiv metroul ca mijloc de transport principal si seara, film –  ca rasplata dupa o zi grea… 🙂 Pe metrou: ascultat si placut niste muzica noua – sa aveti in vedere “Poets of the Fall” -, vazut cersetor venit direct de la circ, cu haine lucitoare, paietate si facand scamatorii cu popice si cutite, chiar langa scaunul pe care stateai comfortabil, impresionat mult si simtit o mare parere de rau cand am cautat marunt in portofel si vazut ca nu mai aveam (sic!), observat agentii de paza din tren – in special pe cei de o varsta inaintata, cu ochelari rotunzi si mari ca de bunic, si stand intr-o rana, sprijinit de burduful trenului, simtit iar parere de rau dar nu mai cautat marunt in portofel, inghesuit intre sute de persoane, calcat rau pe bombeu dar rezistat cu stoicism pana ajuns la destinatie. Filme: vazut acasa – dupa multe amanari – “Reign over me”, plans la final pentru ca simtit profund suferinta eroului, joc bun si nota mare la drama pentru Adam Sandler si vazut la cinema noul film rromanesc  “Roming” – cu un Jean Constantin mai batran si mai fantastic (“fantastic” in acceptiunea lui Eliade), cu tigani si situatii din Kusturica, cu imagini suprarealiste si peisaje din Cehia, vorbit in ceha si povestit in romaneste, la care ras pe alocuri (si cu volum!) si iesit la fel cum intrat. Stop.


Muzica si viata

October 1, 2007

Calatoria mea muzicala a inceput devreme… Din amintirile bunicii si partial si din ale mele: ma chinuiam sa fac primii pasi prin casa, iar atunci cand la televizor se canta imnul national (era vorba de cel “in trei culori” pe-atunci – sic!)… ma opream patrunsa de respect si ascultam, cu toata atentia mea de copil incordata… De atunci, am crescut o mare bucata de timp in umbra epocii bunicilor, plangand alaturi de ei, de fiecare data cand ascultam romante, ma fascinau textele care cuprindeau in sine cate o poveste, de multe ori reala (ca in “Zaraza”), de alte ori doar trista (ca cele ale Doinei Badea), si facusem o obsesie pentru caseta in care mama mea a ramas inregistrata cantand cateva astfel de melodii. Trecerea la epoca rock-ului s-a produs odata cu revolutia, cu intrarea mea la liceu, cu transformarea mea in adolescenta – fiecare lume are muzica si parfumul ei. Iar eu am cunoscut si indragit muzica prin oamenii pe care i-am iubit de-a lungul vremii. E ca un test: stii cat de mult tin la cineva dupa cat de mult ii ascult muzica (nu ma refer la muzica compusa de el/ea, ci la muzica preferata de el/ea). La liceu m-am indragostit de oameni care ascultau: “Pasarea Pheonix”, “Timpuri Noi”, “Colibri”, “Iris”, “Vita-de-Vie”, “Altar”, “Krypton”, “Celelalte Cuvinte”, “Vama Veche”, “Zdob si Zdub”… Pentru multi dintre acestia si alaturi de ei, am trait intens momentul “Mobilizarii Generale” din 2000, concert tinut la Baneasa, ca pe un moment al implinirii: m-am bucurat, am dansat, am tipat, degeaba ploua si treceau avioane furioase pe langa noi… 🙂 Au fost insa si multe formatii pe care le-am ascultat, au promis si s-au pierdut din pacate, pe drum, cum a fost “Neurotica”. Apoi am mai schimbat planurile… m-am indragostit de “Parazitii” si de textele lor. Intotdeauna au contat mult textele. Tin minte concertul din “Fire” cu ei, cand s-a produs un scurt-circuit si tot clubul a ramas in intuneric pentru 5 minute lungi, iar noi am cantat alaturi de baieti, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si ne-am simtit toti, ca pe o scena mare, unde fiecare conta. Apoi am fost la concertul “Phoenix”-ului reunit pentru prima data, dupa atatia ani, la Sala Polivalenta….m-am luptat sa ajung in fata de tot, sa ii vad, sa le respir aerul, sa ii iubesc, cantand odata cu ei, am aplaudat pana mi s-au inrosit palmele si m-au usturat. Am descoperit iubirea din Vama, la Stufstock, cand inca era frumos, cand proiectul-formatie (de-atunci) “Urma” de-abia se lansa si cu timiditate au cantat intr-o seara in fata unui public mic, doar cativa oameni care n-aveau unde sa se duca au mai stat pe ploaie, la concert. Am uitat de nesomn, de stufarisul care ne intrase in piele pana atunci, de ploaie si frig… canta “Urma” si eram cu iubitul meu. 🙂 Am alergat dupa cd-urile lor desi nu e normal ca la magazinul “Muzica” sa nu gasesti oricand, orice iti doresti. Pentru ca iubitul meu asculta “Blazzaj” de cand am cumparat cd-ul crezand ca e vorba de altceva, ascultam impreuna “Blazzaj”. Pentru ca iubitul meu a ascultat mult timp “Stigma”, am iubit “Stigma” luni de-a randul. La fel s-a intamplat si cu “E.M.I.L.” – desi oricum ii auzisem de-atatea ori pana atunci prin cluburi (“Club A”, “eXPIRAT”, “Fire”) cu “Supradoza de vise”… Am fost si la un concert de club (in “Backstage”) cu “Timpuri Noi”, acum de curand, de cand s-au reunit si Iliescu e iar in voga. Mi-a placut mult, desi Artanu a cam exagerat cu “Jack”-ul de pe boxa… Am plans cand a murit Pittis. Ascult si folk. Alifantis e brailean ca mine si a locuit pe Calarasi – strada centrala in Braila – unde statea si colegul meu de banca din liceu. 🙂 Andries ma face sa rad, iar Chilian este o combinatie intre romantic si dur. “Sunt fericit” – hitul “Tapinari”-lor – l-am fredonat o vara intreaga, il puneam la chefuri. Toti folkistii la moda erau copiati la chitara de incepatorii din gasca, aspiranti la glorie… fie pe la chefurile din Tei (unde am locuit in timpul facultatii), fie in barul din Dorobanti (unde ne intalneam numai pentru cantec)… Acolo i-am cunoscut pe solistul de la “Zob” care tot timp mi-a dat senzatia ca il imita pe cel de la “GreenDay”, pe cel de la “Spitalul de urgenta” – mult mai inalt decat imi imaginam si pe cei foarte multi, care iubesc muntele si ii canta cantecele. Avem un folclor montan bogat, caiete intregi de versuri circulau tot timpul de la unii la altii, de fiecare data era un ritual: se cantau toate intr-o anumita ordine, Gaza, Misha… treceau pe rand la instrument; acum se duc pe la “Stufstock”, apar la TV, in “Utopia” au seara lor, unde proiecteaza poze cu ei, de la munte, si au un nume: “Za’Duff”. 😉 Apoi intamplarea a facut sa fiu colega cu tobosarul de la “OCS”… am primit album si autograf gratis, de ziua mea… Perioada “Omu’ cu Sobolani” fusese una dintre cele mai dragute, prin anu’ trei… o “frecam” destul de des prin “Romana”… 😀 Scurtele melodii si texte ale Adei Milea au avut si ele perioada lor in viata mea, au ocupat o parte din mine si o populeaza inca… Tin minte concertul de la “Preoteasa”, piesa de teatru “De ce fierbe copilul in mamaliga?” si autografele culese intr-un carnetel cu numere de telefon a unei prietene. Avem oameni care au ureche muzicala si fac muzica desteapta in Romania. I-am iubit pe toti cei de mai sus pentru ca au facut parte din viata mea la un moment dat, am amintiri legate de ei, inca ii ascult pe multi cu drag, astept si pe altii, vreau sa le cumpar albumele, sa ma duc la concertele lor, sa ii iubesc… Calatoria mea continua! 🙂