Mini-vacanta

September 3, 2008

Am citit greu pe T.O. Bobe pentru ca am fost preocupata saptamana trecuta sa imi distrez matusa. Matusa e ca mama: o femeie mica, rotunda, voluntara si vesela, cu un ras zglobiu chiar si la cei peste 50 de ani ai ei. šŸ™‚ Matusa mea e Sandita iar pentru mine numele ei semnifica bunatate, dragoste si bucatarie. šŸ™‚ Oooh, da, adora sa gateasca!Ā Nu stiu cum s-a nimerit si prin ce noroc am reusit sa o scot totusi din incaperea plina de mirosuri si bunatati, si am ajuns impreuna la Chocolat, la Mall iar intr-un apoteotic final –Ā laĀ munteeee! A fost bucuroasa de toate ca un copil, iar eu m-am purtat – culmea! –Ā ca un om mare. Am fost prea serioasa si de cateva ori, chiar didactica cu ea. Starea mea nu a fost una tocmai fericita pentru ca imi era blondul plecat si tanjeam dupa el, desi nu vroiam sa recunosc. šŸ˜› Sandita a stat cuminte si a ascultat fascinata cantecul indienilor aflati seara inĀ centrul statiunii Sinaia. N-a comentat prea mult nici cand am obosit-o pe pantele dinspre Manastirea Sinaia si Peles. I-au placut enorm mesele regale de cate douasprezece persoane aranjate cu fast in “living”-ul Pelesului. A mangaiat dragastos lemnul masiv sculptat atent si s-a umplut de veneratie pentru regi si generatia de odinioara. A infricosat-o telecabina de era sa renuntam chiar cand eram in pragul ei. Dar noroc ca i-a fost rusine de supraveghetorul care a invitat-o politicos: “Urcati, doamna!” ca altfel, pe mine nu m-ar fi ascultatĀ – se inmuiase toata! šŸ™‚ Si ce victorie pentru ea! Am ajuns la Babele si la Sfinx pe care a pus mana ca sa ii aduca sanatate si noroc. Am tremurat putin acolo pentruĀ ca era o ceata deasa si un friiiiiiig, am baut repedeĀ un ceai de lamaie si am coborat – iar de data asta, a fost prima care a pasit in telecabina! šŸ™‚ N-am facut multe poze caci aparatul era la blond. Dar mi-au ramas in suflet privirea si zambetul ei. La anul, o luam in Grecia, la plaja! šŸ˜‰

Advertisements

Cele doua femei

August 8, 2008

“Astazi este ziua mea, iar peste patru zile voi muri. Nu sunt dezamagita, stiam demult si sunt pregatita. Cred ca o sa las o scrisoare in urma mea drept dovada a trecerii mele prin lume. O sa imi ajunga patru zile ca sa imi regasesc viata printre cuvinte?Ā Poate mai bine arĀ fi sa ma uitĀ la un film, sa fac dragoste si sa stau la cafea intr-una dinĀ dimineti,Ā alaturi deĀ prietenul meu cel maiĀ bun. Exista oĀ ultima zi perfecta?Ā Soarele ma binedispune si stiu clar ca as vrea sa fie o zi cat mai insorita. Am 27 de ani. O bucata mica de om se uita la mine cu niste ochi mari si negriĀ care inca nu ma vad. Oare o sa ma ierte? Imi poarta semnatura pe buze si lacrimile in gandurile viitoare. STIU ca o sa ii placa mult soarele.Ā Genele mele i-au transmis tot,Ā iar intr-o zi va scrie si ea o scrisoare –Ā o scrisoare deschisa catre lume. Acesta este testamentul meu.”


Franta (multi se vor intreba…)

August 7, 2008

Atunci cand te loghezi la blog, wordpress-ul te intampina cu mesajul “express yourself.create a blog”. šŸ™‚ Eu m-am exprimat in fel si chip zilele acestea, numai pe blog, NU! Asa ca … la treaba!Ā šŸ˜€

Imi vin idei mai ales cand sunt pe metrou, in drum spre casa… si in special pe ultima portiune din drumul meu spre casa,Ā formata dintr-unĀ un gangĀ aromitor siĀ plin de curenti de aer, aflatĀ intre blocuri, plus aleea serpuitoare de langa gradinita. Atunci vad cuvintele asezate in pagina, stiu exact cum sa incep si iata! cand in sfarsit imi rup o bucata de timp si ajung in fata calculatorului, ma intreb: “ce vroiam sa scriu deci?”. šŸ˜

“Nu stie de cand si-a format acest obicei dar si acum tot la fereastra din bucatarie sta si asteapta, tinand intre degetele maronite, tigara fara filtru.Ā De cand o stiu, asteapta cate ceva. Se uita prin ochiul prafuit de vreme fara sa ii pese de ziua de maine. Atunci cand uneori cate o silueta se contureaza pe partea celalta a trotuarului, isi ingusteaza repede ochii in cautarea cuiva cunoscut. Erau vremuri cand nu trebuia sa poarte ochelari, cand stia ora exacta la care trebuie sa fie la geamĀ si sa fluture din mana a recunoastere catre fata de pe celalalt trotuar.Ā “Ce bine ii sta aziĀ in rochia asta noua!” gandea atunci despre fata si zambea, lipindu-si nasul de geam a nerabdare. “Acum, acum trebuie sa ajunga la usa!” si fugea intr-acolo sa deschida fetei.Ā  Intotdeauna o asteptaĀ cu cafeaua aburindaĀ pe coltul mesei. Fata frumoasaĀ in alb intra, o saruta pe frunte si incepeau sa vorbeasca ca si cum n-ar exista ziua de maine, ci doar ele doua si cafeaua neagra dintre ele. Erau vremuri foarteĀ bune. Barbatul ei o adora pe fata in alb si o iubea mult si pe ea. Il mai astepta uneori si pe el la geam.Ā Isi mai facea siĀ griji, se intampla mai ales seara atunci cand el intarzia prea mult timp la serviciu. Dar mai devreme sau mai tarziu, el ajungea tot acasa. Pentru fata insaĀ si-ar fi smuls fiecare par din cap fara sa cracneascaĀ o clipa si arĀ fi brodat o rochie nesfarsitaĀ daca asta ar fi putut sa opreasca timpul in loc. Atunci cand fata in alb a incetat sa mai apara pe partea cealalta a trotuarului si atunci cand cafeaua statea pe coltul mesei neatinsa, eaĀ continuat sa ramana tot la geam. Asa o gasesc si acum cand ma duc pe-acasa. O vreme am fost chiar eu fata in alb. N-a durat mult. Viata ei se scurge intre scrumul de tigara si urmatoarea silueta intrezarita. Ma asteapta… sau poateĀ nu mai suntĀ eu cea care trebuie sa vin acum… “


…which is weird

July 16, 2008

Neah! Suntem prea banali! šŸ™‚


Ultima obsesie si o multime de carti

June 3, 2008

Ultima obsesie – in afara de shopping (caci nu, inca nu mi-a trecut!) – este Isabel Allende pentru ca eĀ femeie, e desteapta si scrie carti frumoase.Ā  Iar saptamana aceasta tocmai se intampla saĀ avemĀ Bookfest 2008 asa ca astept cu nerabdare maine seara sa imi umplu desaga cuĀ carti. Ne vedem printre standuri! šŸ™‚


Ganduri nicicum

March 24, 2008

Insistenta unora ma doboara psihic. De cate ori poti sa intrebi pe cineva: “Ce mai faci? Cum te simti? Ce ai?”, etc fara sa iti dai seama ca il exasperezi pe bietul interlocutor, fara sa simti cum saracul nevinovat ar vrea sa iti dea cu ceva in cap numai sa taci odata din gura aia pacatoasa… De cate ori deci? si pocnetul scos de palma (sau de talpa groasa a bocancului – dupa preferinta!)Ā in contact cu osul obrazului, se auzi surd doar in imaginatia mea… šŸ˜€

Il ador pe blond! De cate ori as putea sa ii spun asta incat sa vada in sufletul meu cat mai limpede si sa nu mai fie nevoie de cuvinte vreodata, in cate feluri as putea sa ii arat astaĀ incat sa nu mai fie nevoie de fapte vreodata… Cum? si mintea facu repede un salt periculos de sute de metri – ca acrobatii de la circ – pana la blond si ramase acolo, suspendata. šŸ˜€


Explicatie personala

March 6, 2008

Din nenumaratele ocazii in care apare retoric intrebarea “De ce?”, la una singura poate exista un anumit tip deĀ raspuns – la care personalĀ am ajuns in urma unor multiple deliberari si satula fiind de atitudinea oamenilor de care ma lovesc zilnic la metrou: “De ce se intampla lucruri urate numaiĀ anumitor oameni, iar altora parca niciodata?” dupa principiul romanesc “Da’ capra vecinului de ce nu moare?”. šŸ˜€ Raspunsul este – zic eu! – unul foarte crestin si anume: nu pentru ca acestia ar fi mai speciali, mai buni sau mai frumosi, nu pentru ca acestia ar avea mai putine pacate sau mai multi bani, ci pentru ca nu ar putea indura sa li se intampleĀ lucruri rele… Sa ma explic!Ā Aici intervine alt percept sauĀ “zisa” din folclor conform careia “unui om nu-i da cat poate sa duca!” (daca ma intrebati, nu stiu sa identific exact sursa). Asa ca mai bine ar fi sa ne gandim intotdeauna atunci cand ceva mai putin placut ni se intampla ca suntem puternici si de aceea ni s-a dat noua si nu altora… sub forma unor incercari mai grele ca in povestile cu Fat-Frumos in care esteĀ supus la probe pana sa ajunga la Ileana Cosanzeana (mai specific, acelor “altora” pe care nu-i prea suportam si care la o judecata rapida –Ā deci si superficiala! –Ā ar merita sa li se intample ceva neplacut… macar la metrou sa fie impinsi putin mai tareĀ sau sa fie loviti intr-un fel si astfel poate s-ar maiĀ linisti putin spiritul invidios romanesc… pe alte natii nu dau vina caci n-am experienta lor zilnica)… si ca mai degraba fata de acestia –Ā de cei din “tabaraĀ cealalta” deciĀ – ar trebui sa simtim ingaduinta, milostivenie si numai sentimente ortodoxe…Ā Lumea noastra fiind “cea mai buna dintre toate lumile posibile” [Leibniz], totul se intampla de fapt asa cum este cel mai bine pentru fiecare. Privind optimist lucrurile in mod permanent, risti saĀ nu te mai incarci de ura, saĀ nu mai traiesti cu ranchiuna fata de cei din jurul tau, sa eviti invidia, sa devii mai generos chiar si cu tine, sa intelegi cum e sa ierti si de ce trebuie sa faci asta. Si asa poate nu va mai fiĀ nimeni impins si injurat la metrou. Asa ca… riscati? šŸ™‚