Si… a plecat

… si ma simt ciudat. Credeam ca vor tabari grijile peste mine ca niste rame scarboase intr-o cireasa coapta, perfecta… dar am reusit sa le gonesc din timp si am scapaaaat. Acum a ramas un fel de gol si o oboseala cronica. In weekend am fost acasa si a trecut repede, repede. Iar azi am plecat spre serviciu ca in orice alta zi, insa atunci cand am ajuns si am deschis calculatorul nu m-a mai intrebat nimeni: “Ai ajuns cu bine?”… Eeeh, dar la naiba! am mai fost noi despartiti si altadata, si chiar mai mult de o saptamana! Hmmm, dar de data aceasta dependenta este muuuult mai mare si ma intreb cu mintea mea proasta: “La fel o sa fie si cand vom avea copii si ei vor pleca de-acasa?”… Sper sa nu fie asa! 😀 Atunci cand eram mica, bunica mea nu m-a lasat in nici o tabara, la nici o petrecere (daca nu era tot in bloc si eventual nu venea si ea cu mine! :P), la nici o prietena acasa…. NICIUNDE! M-a lipit de ea cu ceva mai tare decat super-glue-ul si a rezistat FOAAAARTE mult! Razvratirea mea a avut loc tarziu, dupa ce bunicul ne-a lasat singure… Au fost doi ani in care am stat in aceeasi casa cu ea ca intr-un ring de box: doar noi doua si ringul! Si niciodata nu o sa ajung sa inteleg mecanismul prin care oamenii simt atat posesivitate fata de copii, de iubiti, de parinti, fata de tot ce au. Probabil vine dintr-un egoism care rascoleste frica de a ramane vreodata singur sau poate din frica de moarte?!? De multe ori, incerc atat sa evit asemenea sentimente proaste dar mintea imi joaca feste si ma invart in cerc, tot straduindu-ma sa scap. Stiu ca in Zen, este axiomatic ca daca omul vrea sa ajunga la fericirea suprema, trebuie in primul rand sa se descotoroseasca de tot ce este TINUT: fie oameni, fie lucruri, fie vicii… orice pentru care se dezvolta simtul de proprietate sau fara de care ti se pare ca nu poti sa traiesti. La fel si in crestinism: apostolii lui Iisus erau nevoiti renunte la tot ce aveau atunci cand decideau sa il urmeze pe Invatator. In epoca noastra insa e din ce in mai greu sa te eliberezi, e din ce in ce mai greu sa ai curaj sa fii liber! Am citit odata undeva (probabil in Eliade) ca cea mai frumoasa declaratie de dragoste este sa spui cuiva: “Te iubesc, dar pot trai si fara tine!” Dar cine poate spune azi asa ceva si sa mai fie si convins cu adevarat de spusele lui? 😐

Advertisements

2 Responses to Si… a plecat

  1. Eu!

    Strumfule… ma delectez cu tine de fiecare data cand iti citesc ‘gandurile’…

    Mi-e dor de tine! si… “Te iubesc, dar pot trai si fara tine!” >:D<

  2. aiaciu says:

    Hihi! Uite cine ma iubeste pe mine muuult! Ne vedem maine, babuin! :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: