A fost ultima editie…

Cand am citit prima data despre Periam am crezut ca este vorba de festivalul de la Praid – despre care auzisem de la “Follia” din Oostende – iar atunci cand mi-am dat seama ca nu sunt unul si acelasi lucru, eram deja pe tren. Oricum, eu si L. de mult timp planuiam o iesire impreuna dar de fiecare data se ivea cate ceva si astfel planurile noastre se duceau pe apa sambetei. Asa ca atunci cand ne-am vazut in sfarsit in gara, ne-am imbratisat bucuroase. Am plecat spre Timisoara cu un tren de noapte, la care n-am mai prins cuseta, dar fiind InterCity a fost destul de curat si confortabil pana la urma, plus ca am avut noroc de un compartiment numai al nostru si astfel ne-am intins in voie oasele (atat cat ne-a permis spatiul!). Dimineata, in Timisoara ploua. Visam la un mic dejun cu cafea, dar fiind cam devreme nu era nici o carciuma deschisa asa ca am luat-o la pas spre centru. Dupa ce am traversat o Bega verzuie si scazuta pe podul lui Stefan cel Mare, am intrat pe o strada larga, un fel de bulevard delimitat de case vechi ce iti zambeau stirb din pragul acelorasi magazine de acum aproape 20 de ani. Ne-am oprit la cateva Biserici, ne-am inchinat frumos si am admirat picturile interioare. Am trecut pe langa Parcul Central – unde canta Kovaci in vremea studentiei –  si am admirat intinderea de verde de care se bucura timisorenii. Dupa inca un pod peste Bega, am dat nas in nas cu Catedrala Mitropolitana – cu turnuri slavone inalte si mozaic colorat pe exterior. Catedrala era deschisa la ora aceea matinala, slujba tocmai se terminase si lumea pleca multumita cu anafura invelita grijuliu in batiste. De la Catedrala incepe centrul Timisoarei cu Piata Victoriei pestritata de cafenele, terase si porumbei. Dupa un scurt interludiu la Mac (cautat cu infrigurare pentru cafeaua mare cu lapte!) am starnit porumbeii de langa Fantana arteziana cu pesti, cu biscuti sarati si am facut poze. Blondul s-a simtit ca in San Marco, iar eu – ca intr-un film de Hitchcock. 😀 Drumul nostru a continuat pe strazile frumos pavate ale orasului. Ne-am odihnit cateva clipe pe bancile din fata monumentului Sf Fecioare Maria din Piata Libertatii, apoi am intrat in librarii si intr-un final ne-am oprit la o alta runda de cafele in Piata Unirii. Piata Unirii este un spatiu plin de istorie si cultura, dar si un spatiu dedicat turistului. Aici se afla Domul romano-catolic care pe vremuri a dat si numele pietei – “Piata Domului”. Tot aici se gaseste si Palatul mare baroc transformat in Muzeu de arta. Mie insa cel mai mult mi-au placut casele colorate de pe un colt al pietei, foarte asemanatoare cu cele din piata centrala a Varsoviei si despre care am aflat – citind acum pe net – ca sunt reunite sub numele de Casa Bruck. Foaaaaaaarte frumos! 🙂 Plimbarea noastra timisoreana ne-a lasat cu senzatii si amintiri placute asa ca Timisoara s-a inclus pe lista oraselor in care eu si blondul ne-am putea muta la un moment dat. Desigur ca… deocamdata nu am vazut Piatra-Neamt!… 🙂

Dar scopul nostru final fiind festivalul, un alt drum cu trenul ne astepta! De data aceasta, trenul a fost un tramvai mai mare, vopsit hippie si atat de zguduitor incat parca noi eram floricele de popcorn intr-o tigaie. Pana in Periam-halta, ne-am rumenit asa tare incat am ajuns aproape arsi… si de soare si de somn. Patru floricele de porumb over coocked! 🙂 Atunci cand am coborat din tigaie, a fost ca si cum am fi aterizat intr-o zona crepusculara: nimeni nu ne astepta cu nici un autocar, “roackerii” cu plete lungi si tricouri negre cu cap de mort lipseau cu desavarsire si doar un drum alb si prafuit se deschidea privirii noastre… Era ca si cum n-ar fi existat un festival la mai putin de 6 kilometri de gara. Ne-am luat inima in dinti si am pornit-o spre centrul satului, unde se vedea Biserica cea mare, in speranta ca cineva o sa ne ajute. Pana la urma, am nimerit inghesuiti intr-o “furie turbo rosie” (pe numele ei mic – Dacia), fara bancheta din spate, cu portbagajul plin de lubenite mari si cu un sofer gras ce povestea despre felurite accidente (de a speriat-o complet pe buna noastra L.!), dar – Doamne-fereste! – sa reduca viteza! 😀 Dupa un sfert de ora insa ne aflam in perimetrul marelui festival de la Mures. Iar dupa o alta jumatate de ora, mancam linistiti langa corturile instalate frumos la umbra. Stiu ca ne-am inaltat corturile pe ragetele unor roackeri nemti si ne-am facut sandvisuri cu pate si branza pe refrenul “Locatarilor” despre “golani, rockisti si punkisti”… De abia inainte de Gianina si Quartz ne-am mutat cartierul general aproape de scena, cu bratarile rosii la mana si berea in halbe. Gianina in salvari negri, cu sosete in dungi, cu vocea sparta si puloverul pe cap… n-a reusit sa miste multimea, sunetul a fost prost iar versurile nu s-au auzit deloc. Lumea astepta cuminte se se insereze si intre timp, se racorea cu Timisoreana (au avut monopol pe bere la festival!). In program au urmat cei de la BUG Mafia… care au recunoscut ca nu stiu ce cauta la acest festival, dar parerea mea este ca nu ei au gresit ca au acceptat sa vina, ci organizatorii – ca i-au invitat, din capul locului. Odata cu Mafia (si cei sase bodyguarzi ai lor!), au aparut langa scena si “baietii de cartier” – gata sa aclame falsetele lui Tataee si sa tina isonul injuraturilor scuipate in microfon. A durat cam mult (pentru gustul meu) si acest lucru mi-a confirmat inca o data fascinatia pe care o exercita facilul asupra prostilor. 😐 Am uitat insa repede de “baietii buni” odata cu aparitia lui Cristi Minculescu cu-a lui vesnic “Buna seara, prieteeeeni!”. Din tot festivalul, au fost de departe – cei mai buni! Nu mai sunt demult o mare fana Iris, dar recunosc ca m-au miscat, ca am cantat la refrene, ca am tipat pana am ramas fara voce, ca m-am agitat pana am ametit de tot si am aplaudat pana mi s-au inrosit palmele. Aveeeeem poza cu Cristiiiiii! 🙂 Asa mi-am adus aminte si de concertul la care i-am vazut prima data – mobilizare generala. “Viva la Champions!” 🙂 Dupa “floare de iris” si nenumarate bis-uri, au intrat cei de la “Suie Paparude”… cu Apple-ul asezat pe o cutie mare, mealica, aflata in centrul scenei… Mickey sarea pe scena ca un tantar (comparatia apartine lui J.!), muzica bubuia repetitiv in boxe, iar Junkyard (care seamana cu blondul!) dadea din maini ca un robot secsi pentru “fetele slabe de inger”. I-am suportat deci o vreme, dupa care am clacat in favoarea somnului din cort (asa mult ravnit!)… Ca in vis am mai auzit “N.O.H.A” si gata si cu ultima editie a festivalului “rocklamures”! 🙂

La anul ne vedem in Arad! 🙂

LE-Organizarea a fost foarte proasta! Nimic din ce-am citit pe site despre transport nu s-a intamplat (vezi www.rocklamures.com). Alt link despre festival, aici.

LLE-La Iris am vazut un frumos sincron de plete zdruncinate pe ritmul muzicii! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: