Vacanta cu nemuritori, babuini, strumfi si blonzi

Dupa o perioada grea in care am framantat cozonaci intregi in cazane mari, in care am umblat pe coji de oua vopsite si pe strazi brailene si in care am golit cateva magazine (modest!), am ajuns la munte. Unu mai a venit cu cearcane la ochi, cu oboseala multa adunata din zilele de Paste si din cele odihnitoare ce-au urmat la munca… Am incercat sa recuperez putin pe drum; cat Gore ne purta linistit pe sosele, eu am tras o sesiune de somn pe cinste si mi-a prins bine. Dupa ce am ajuns la domnul cabanier din Plaiul Foii si dupa un mic dejun intarziat, m-a cuprins lenea. As fi vrut sa raman jos, la vorba cu prietena mea si sa urce numai baietii. Dar dupa mai multe codeli si dat leapsa de la una la alta, am decis sa mergem si noi sa o vedem pe Diana cea cantata. Asa ca se facuse deja dupa-amiaza bine cand am ajuns la refugiu. Drumul pe Valea Ursilor a fost fara ursi (da?!?) iar ploaia nu ne-a facut probleme. Sus, la mingea rosie cu nume de fata, am facut poze multe, iar nemuritorul nostru s-a bagat in seama cu cativa padureni nimeriti acolo (inca mai credem ca i-a speriat putin!). La intoarcere ne-a insotit mai mult soarele. Blondul si-ar fi dorit mult sa mearga pe Ascutit si mai departe, sa dea piept cu creasta, dar zapada intrezarita mai sus si lipsa reala de timp, l-au intors din hotararea lui. Asa ca am coborat cuminti, am cules flori, ne-am racorit picioarele in rau si am admirat mormolocii din baltile de pe marginea drumului prafuit dinspre cabana. Aici am incins repede un gratar cu de-abia un sfert din provizii iar blondul s-a jucat apoi cu focul pana tarziu in noapte. Cu paharul de vin in mana, am depanat amintiri si povesti alaturi de domnul cabanier. O data, cand se catara pe Fagaras iarna, alaturi de niste prieteni, Custura Saratii era sa il piarda. Mai fusese acolo si se stia cu muntele – doar il catarase de atatea ori! Cu trufia tineretii, n-a vrut insa sa aleaga drumul ocolitor cum facusera ceilalti. A vrut sa demonstreze ca el poate si pe-acolo. La un moment dat, cand lucrurile pareau in ordine si nu mai avea mult pana la capat, a alunecat pe gheata parsiva cale de cativa metri. Norocul lui a fost rucsacul si faptul ca s-a intors pe spate si astfel a putut intr-un final sa isi propteasca picioarele in pamant, sa se opreasca. De atunci are cicatricele de pe mana. Ele ii amintesc ca muntele trebuie iubit cu umilinta ca sa ti se poata darui complet. Am mai povestit despre concursurile din Piatra Craiului, concursuri mai grele decat maratonul, care dureaza cate 52 de ore continuu, zi-noapte, si in care alergi, vaslesti, inoti si mergi cu bicicleta prin padure – toate odata. Coplesitor, dar cu atat mai frumos pentru cine poate sa participe! Uneori as vrea sa fiu atat de puternica – dar sa devin asa-deodata, fara mare efort! – incat sa pot alerga kilometri intregi prin toti muntii si sa ma supun cu voie buna la probe diavolesti de grele fizic precum Hercule. Eeeeh, dar pana sa ajung eu Superman, am format o echipa senzationala cu nemuritorul la meciul de volei de a doua zi. Servele mele au “inmormantat” adversarii, pasele nemuritorului au fost geniale iar blondul, cu tot show-ul facut – haios dealtfel! – a incasat-o cu un scor rusinos, alaturi de domnul cabanier. Recunosc ca a existat si revansa…. Dar cum memoria este de obicei selectiva… eu scriu aici doar despre ce tin minte! Pe seara, ne-am incordat muschii si la un joc de carti in sala de mese. Aici babuinul a fost vedeta! In rest am ras mult de naivitatea nemuritorului novice in secretele whist-ului. Cu parere de rau, ne-am intors in Bucuresti. Am incercat sa amanam momentul cat am putut mai mult: am pornit mai tarziu din Plaiul Foii, am facut dese opriri la targurile artizanale intalnite pe drum si ca sa incheiem apoteotic (noi avand inca mancare in portbagaj!) am luat un ospat pantagruesc prelungit in Sinaia. In ultima zi libera din calendarul de Paste din acest an, am scos babuinul la pizza, apoi la cumparaturi (ca tocmai isi agatase blugii si era absolut necesar!)… iar pe blond l-am lasat toata ziua fara cheie in valtoarea entuziasmului provocat de shopping (ultimul meu viciu!). Ieri m-am trezit cu greu, a fost luni, frig si am mers la munca. De azi am inceput sa pun mana pe blog.

(va urma)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: