5 mai sau Cum ne-am luptat cu o saltea in toiul noptii

Ieri am implinit oficial un anisor. Mi-am pus status la Messenger de bucurie inca de dimineata. Aveam planuri mari desi oarecum neclare. Cred ca de fapt imaginam doar clisee: cina romantica seara, cu lumanari, cu cada plina si parfumata pregatita… apoi trezit dimineata tarziu, cu mic dejun la pat – flori, croissant proaspat si cafea aburinda. Acum varianta mai putin soft: am stat la munca de mi se parea ca nu se mai terminau nici ziua, nici problemele, ma coplesise oboseala plus una bucata durere de cap pacatoasa de mai bine mi-era frig (si eu nu suport deloc frigul!!!), si-apoi nici nu mancasem ca lumea dar bausem cafea multa sa compensez. Am ajuns intr-un final acasa, blondul facuse cumparaturile si am incropit repede o salata. Parca se mai dusese din ceata de pe ochi. “La Multi Ani! Te iubesc!…” si “Acum hai sa punem salteaua!” Da, ne-am luat o saltea noua, ortopedica pentru ca amandoi suferim cu spatele. Nici n-a inceput bine blondul sa o desfaca din tipla ca s-a si taiat pe obraz cu cutitul de am sarit in sus de frica… Uf, nu stiu ce inspiratie a avut… insa bine ca n-a fost mai rau… cu cicatricile suntem macar prieteni vechi. De bine, de rau, am desfacut salteaua noua, am asezat-o frumos in locul ce-i va fi casa de-acum incolo si am incercat-o pe toate colturile in timp ce dezbateam care-doarme-unde-doarme… ca sa nu mai existe discutii!?!? Daaar… cum scapam de cea veche? Era aproape de miezul noptii! Facusem destula galagie cu aspiratorul, cu miscatul patului si cu alte treburi gospodaresti (hmmm!). Apoi salteaua veche statea prost in mijlocul sufrageriei. Nu suportam, iar cand ma apuca ordinea si disciplina prin casa, n-ai trai cu mine! M-am dus inainte in cercetare: nu era nimeni afara, in fata scarii… la lift doar am dat nas in nas cu alti vecini – si ei “transporteri” de diverse acareturi. Am mormait un “Buna seara!” rapid si am urcat la blond sa ajut la descinderea “Titanicului” in adancuri. Eram ca doi strumfi din tara lui Gulliver (stiu ca incurc povestile dar mi se mai zice “Strumful”!) care se luptau cu o buturuga mare… sau ca doi criminali ce-si carau linistiti victima intr-o saltea ca s-o arunce apoi in rau. Ne-am sters praful de pe maini cand am incheiat treaba si am plecat multumiti. Am dormit ca in puf. J

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: