Aleator despre mine

Cand am citit la Lorena Lupu de ciumpalaci m-a bufnit rasul caci prima oara cand am auzit alintul a fost la o prietena din gasca care obisnuieste sa i se adreseze sotului: “Haide bah, ciumpalac, nu vrei sa facem aia sau ailalta?”. Iar in capul meu cand aud cuvantul asta, imi rasuna numai vocea Anei, cu tonul ei cald si putin ingrosat de tutun, si apoi ii vad mana cu unghiile pictate in negru cum atinge cu drag scalpul sotului in timp ce buzele pronunta rotund literele, una cate una, zambind. Pentru mine, cei doi sunt ciumpalacii supremi… unici, inegalabili!… 🙂 Oricum nu m-a deranjat deloc asocierea mea si cu alti ciumpalaci de pretutindeni, multumita dragei de Smilla care mai nou se declara “raraita and proud” and cute, as adauga eu! 😉 Cele opt lucruri aleatorii despre mine deci:

1. aberez. Practica dateaza de foarte mult timp. Drumul spre scoala si inapoi a fost de vina la inceput. Intodeauna eram insotita de un coleg, o colega sau mai multi. Intotdeauna atunci cand ispraveam subiectele despre ultima teza la romana  sau matematica, despre profi sau despre vedetele scolii si faptele lor minunate, se lasa tacerea… si de unde era tacerea lasata, preluam eu legatura… In capul meu veneau de-a valma ganduri, versuri din melodii, povesti din carti, bucati din ultimele filme vazute sau lucruri auzite aiurea… si de-abia izbuteam sa le scot de-acolo, sa le vars publicului meu mic… Iar in graba mea, le amestecam, le inchipuiam, le personalizam… asa incat cei care aveau chef sa ma asculte si ma luau in seama, chiar credeau ca mi s-au intamplat numai mie toate, ca numai eu am facut lucrurile respective… Aberez inca si azi… De exemplu, ziua mea de nastere este de fiecare data atunci cand cineva aduce bomboane la birou. Eu preiau cutia in modul cel mai firesc cu putinta, incep sa fac turul birourilor si sa primesc pupici si felicitari… Pe colegi i-am zapacit in asa hal incat nu stiu cati mai sunt siguri de data mea reala de nastere… De fapt, am oare o data de nastere anume? Poate sunt un “copil din flori”, fara parinti, fara act de identitate, crescut la casa de adoptie de niste suflete curate si bune… 😀

2. ador sa merg pe jos. Tin minte ca imi chinuiam bunicul de fiecare data cand trebuia sa mergem undeva: preferam oricand mersul pe jos, decat sa stau sa astept tramvaie, autobuze… In bunatatea lui, el ceda de fiecare data si tin minte cum ii tineam strans degetul mare in mana mea mica, in timp ce mergeam unul langa altul: o mogaldeata si un om mare, cu burta rotunda, cu ochii fixati intr-un vesnic zambet dureros si cu respiratia taiata din cauza mersului rapid. Acum imi mai chinui din cand in cand colegii atunci cand avem drum comun spre metrou, sau chiar si pe blond uneori daca ne grabim undeva. Imi place mult, mult sa merg pe jos… si repede, da?!?

3. ma entuziasmez repede dar nu ma tine mult. Da, de fiecare data gasesc cate ceva nou pentru care am un entuziasm de nestavilit: o sa tin regim, o sa fac sport, o sa mananc sanatos, o sa ma apuc sa invat singura nu-stiu-ce, o sa fac curat in casa azi si tot asa… Si da, de fiecare data imi trece la fel de repede cum mi-a venit: regim am tinut o singura zi caci imediat m-au apucat durerile de cap si starea proasta, imi cumpar nu-stiu-ce carti profesioniste ca sa invat si trece timpul, iar ele zac tot nedeschise pe noptiera.

4. imi place sa trag chiulul. Aici e vorba despre o noua “calitate” pe care mi-am descoperit-o la serviciu atunci cand n-am chef de treaba, desi as avea ce sa fac. Am transformat chiulul in arta (sic!): fie scriu pe blog, fie bantui alte birouri, alte incaperi si sustin numai conversatii elevate, fie dau sfaturi pretioase pe messenger la prieteni aflati in deriva… Yeah, right! De obicei, citesc gsp… 😛

5. sunt organizata si ordonata, desi poate nu par. In acest caz este vorba despre o trasatura a mea ce tinde uneori spre manie sau obsesie. Am momente – mai ales cand viata mea e un haos! – in care: scrumiera trebuie aliniata la coltul mesei, nu trebuie sa vad vreun un pix lasat aiurea pe masa, cartile toate trebuie sa fie frumos ordonate pe marimi, culori, valori artistice, gen sau scriitori (de fiecare data, gasesc un criteriu nou!), rearanjez folderele si datele din calculator (iar atunci cand blondul are nevoie de ceva, nu mai gaseste nimic la locul lui!), uneori fac ordine si pe biroul altora, nu doar pe al meu (cred ca am marcat putin pe cei care au avut “norocul” sa lucreze cu mine!)… si lista continua…

6. nu sunt de incredere. Aveti un secret? Aveti o problema de care n-ati vrea sa mai stie nimeni? Ceva ascuns? Atunci n-ati vrea sa va fiu in preajma! Atata spun! (De fapt, daca nu imi mentionezi “Vezi sa nu mai spui la cineva!!!“, ai sanse mari chiar sa nu spun! Dar daca cumva faci greseala de a-mi spune ca e “secret”… ceva se petrece, un declick si ma duc la primul care imi iese in cale si gata… NU mai exista nici un secret!) 😐

7. ma inrosesc repede. La un interviu, intr-o discutie oficiala, la prezentarea diplomei, atunci cand am un public de orice fel, doar in cateva minute, ma inrosesc ca racul. Inima incepe sa imi bata de doua ori mai tare decat in mod normal, mainile imi transpira si pe piept apar imediat dezagreabilele pete rosii. Incet-incet, tot sangele mi se urca la cap si imi coloreaza fata in nuante schimbatoare, iar vocea imi tremura vizibil pe masura ce concentrarea imi slabeste. Sunt momentele in care bravez aiurea, de frica. Trac?

8. rad prea tare. Sunt oameni care vorbesc prea tare – si mai am si clipe de genul asta, de obicei cand ma inflamez pe seama unui subiect sau altul. Dar altfel sunt recunoscuta pentru faptul ca rad prea tare! Blondul incearca sa previna intotdeauna fluxul meu de vocale si consoane debitat inconstient atunci cand sunt gadilata in vreun chip. Mergem la o comedie de teatru si el nu uita sa imi spuna inainte de ridicarea cortinei: “Vezi sa nu razi prea tare!” Avertismentul lui ramane fara ecou caci rasul ma invinge de fiecare data!

Sa mai zica si: Carmen Fabiola si oricare alti ciumpalaci virtuali. 😉

Advertisements

6 Responses to Aleator despre mine

  1. carmenfabiola says:

    As mai adauga eu (cu permisiunea proprietarei!): calda, sensibila, amuzanta, bogata sufleteste, o prezenta placuta. Din pacate si (dupa propriile spuse) usor influentabila, ceea ce poate duce uneori la impresia de neconsistenta, sau poate mai bine zis, lichefiere a sentimentelor. Pentru cei ce ii cunosc, insa, profunzimile sufletesti, acesta este doar un aspect neglijabil, abea vizibil pe fondul atator alte calitati ce marita pretuite.

  2. aiaciu says:

    Iata inca una din cauzele pentru care punctul 7 (ma inrosesc repede) o sa continue sa existe… atatea laude, of… si petele rosii ma invadeaza in timp ce citesc! 😀 Multumiiim! 🙂

  3. Smilla says:

    apropo de aberat, cea mai mare durere a mea cand eram in scoala generala era ca locuiam la 5 minute de scoala. Asa ca duceam pe toata lumea acasa, doar ca sa mai intarzii momentul cand trebuia sa ma duc si eu. Si pentru ca nimeni nu statea, totusi, asa departe incat sa nu ajungem in maxim 15 minute, prelungeam momentul despartirii cu tooooot felul de povesti si “bancuri” pe care le scorneam pe loc acolo, despre vecinii mei (imaginari), animale, pasari, copii de la alte scoli, copiii “de la mine de la tara” (absolut imaginari, deoarece bunicii stateau cu noi in casa, in Buc) si cate si mai cate. Aberatii pure, fara cap si fara coada, doar ca sa ne treaca timpul si pentru ca ma simteam importanta povestind.

    Sper ca am mai crescut de-atunci 😀 adica macar azi vorbesc cu cap si coada :))

    Stii, e incredibil ce semanam! Mai ales la partea cu chiulul (un viciu recent, sau poate nu stiam ca-l am), la partea cu entuziasmul care face fsssss imediat, cu tracul…

    Iar cat priveste rasul, Doamne, numai citind mi te-am imaginat razand si m-am umplut toata de buna-dispozitie! Ai un ras atat de frumos ca numai gandul la el imi lumineaza ziua! >:D<

  4. aiaciu says:

    Hihi…Smilla…exact asa imi ziceam si eu de dimineata, parcurgand drumul de la metrou spre birou: “Chiar semanam!”. Ma regasesc perfect la faza cu cititul instructiunilor sau de fapt cu non-cititul lor. O asa nerabdare ma cuprinde sa desfac dinainte tot, sa pipai, sa fac exact cum ma taie capul iar numai gandul ca exista undeva si o cartulie mica plina de instructiuni imi provoaca o mare lehamite. Uf! Asa ca ma incapatanez sa nu o citesc… si de fiecare data il enervez pe blond cu repezeala mea! 😛 De asemenea ma incadrez si la placerea cu care mananc: nu pot sa ma abtin cand imi place ceva, imi comand intotdeauna multa mancare, nu am limite si apoi inevitabil sufar, desigur. 😀 Iar partea cu admiratul si utilul mi se aplica la serviciu (daca stau degeaba ma simt prost, daca mi se recunosc meritele ma simt in al noualea cer… cine nu s-ar simti?!?) iar dorinta mea ascunsa era odata sa devin actor, sa impresionez lumea cu calitatile mele, cu felul meu minunat de a ma juca cu viata si de a-i face pe altii sa creada ca este un lucru foarte serios. 🙂 Q.E.D., zic eu! 😛

  5. Smilla says:

    q.e.d. indeed!! ;)) si sa vezi ca semanam si la partea cu verificatul blogului din 5 in 5 minute :))

  6. aiaciu says:

    intr-adevar!!! :)))))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: