Promisiunea

November 7, 2007

Nu am pretentia ca sunt perfecta sau buricul pamantului (desi de multe ori am avut norocul sa ma simt asa) si nici nu rezolv probleme universului in fiecare zi cand ma duc la serviciu. Stiu! Sunt destul de banala. Dar de cele mai multe ori ma simt bine. Am prieteni si sunt un om norocos. Ma simt bine cu oamenii din jurul meu, nu ma cert (desi poate ar trebui uneori sa fac si asta :P) si incerc sa fiu placuta. Imi place sa fiu in centrul atentiei de cele mai multe ori. Asta e o scrisoare deschisa sau o bucata de jurnal sincer, cum vrei sa o denumesti si in ea vreau sa vorbesc despre iubire. Nu-mi place cand o iubire sufoca, sanctionez atunci cand vad gelozie nefondata (la altii!), nu-mi plac nici depresiile dupa despartiri, nu vreau nici lacrimi. Deci visez ca toata lumea la un ideal. E bine sa ai libertate intr-o iubire, sa zburati impreuna. E bine sa stii ca ajungi acasa seara si te asteapta o fata zambitoare si optimista intotdeauna indiferent de ce s-ar fi intamplat peste zi. E esential sa ai fluturi in stomac atunci cand il vezi si sa nu isi poata lua mana de pe tine. E esential sa simti cum te ia in palme si acolo sa fie cel mai bine. E esential sa te sarute noaptea de “Somn usor!” si apoi sa visezi frumos. E frumos sa iti aduca flori si sa te surprinda cu cadouri fara sa fie vreo ocazie deosebita (si nu, nu sunt “pareri” din vreo revista de femei :P). E frumos sa te respecte si sa iti ofere demnitate. E iubire atunci cand plutesti! Plutesc de 7 ani si mai bine… 😉

Advertisements

“He can only hold her”

November 7, 2007

munchscream.jpg

Ce pot sa spun despre dezechilibrul meu emotional din ultimul timp? Cum sa motivez toanele de ‘nevasta disperata’? De ce am lehamitea asta fata de toti si toate? Metroul de dimineata, barbatii din viata mea si caderile de calciu m-au ajuns din urma. Ar trebui sa umblu cu o pancarda de gat: “Atentie! Caine rau!”. Ma sufoc. Am multe nemultumiri si aia esentiala e legata de mine. As vrea sa explodeze peretii din jurul meu si sa eliberez ragete infricosatoare. Sa iasa tot raul. M-am saturat de resemnari de genul “daca intri in joc, gata”, vreau mai mult pentru ca stiu ca se poate. M-am saturat de parinti frustrati sau nici macar, dar care ajung intr-un punct ‘magic’ din viata lor in care isi dau seama ca le-ar placea sa isi plimbe ‘nepotii’. M-am saturat de oamenii cu rucsac in spate de la metrou care apar exact atunci cand e aglomeratia mai mare. M-am saturat sa fiu descusuta de ‘prieteni’ cu “Ce ai fata azi? Ia zi!” si m-am saturat sa stiu ca si eu fac la fel cu altii cand sunt in starea mea de acum. M-am saturat sa ma tot repet atata, sa imi regasesc linistea intr-un program de quantum pentru ca il stiu cu ochii inchisi si asta ma lasa sa ma gandesc la alte lucruri. M-am saturat de corelatii si gelozii. As vrea mult acum sa fiu un actor bun care sa poata trece usor in viata personajelor lui si sa isi lase viata alaturi. Vreau sa am pauze de acest fel pentru care sa primesc flori si aplauze. Sa mi se zica ca sunt exceptional si sa am numai review-uri bune in revistele de specialitate, sa ma plimb pe mai multe scene, tot timpul in fuga si nestatornic. Asa nu m-as mai satura niciodata probabil. 😀 Despre titlu: am vazut reclama mare cu Amy la metrou. J


Suntem prea multi

November 7, 2007

Am ochii rosii si nervi… Ma dor oasele de parca as fi as fi muncit pe camp toata saptamana… iar scaunul rotitor, negru si cu spatarul dat prea pe spate este extrem de confortabil acum – ajunsa la serviciu – incat as putea sa dorm in el fara vise… Cred ca purgatoriul arata ca metrorex-ul nostru. Cum naiba sa intalnesti fete de romani zambitori si fericiti cand in fiecare dimineata trebuie sa te lupti fizic ca sa iti castigi bucata ta de loc in compartiment… Cum naiba ne-am inmultit asa cand si pe sosele se plange lumea de mult timp ca nu se mai poate si ca e prea aglomerat… Cum naiba sa nu injuri printre dinti de fiecare data cand te simti inghiontit sa inaintezi pentru ca cineva vrea sa urce cu orice pret si ajungi sa stai cu coasta in rucsacul cuiva pe care il doare spatele de tine… Cum naiba sa nu visezi distrugeri in masa si momente ca in “Vanilla Sky”…. 😐


recovering

November 6, 2007

I’m on track again! Dovada: m-am dus la ikea in weekend. Pentru prima data, dar cum se spune: mai bine mai tarziu decat niciodata… nuuu?!?! Stiam dinainte ca o sa imi placa. Noroc cu prietenii cu care am fost si care au stiut sa ne ghideze prin hatisul expozitiei si sa ne puna creionul scurt si ascutit in mana pentru o riguroasa notare a randului si sectiunii (sic!). J Creionul evident ca m-a fascinat de-a dreptul si de-atunci il port cu mine. Am gasit tot ce-am vrut si ce n-am vrut. Ne-am enervat putin pentru ca unele lucruri nu erau inca disponibile, altele erau inutile si scumpe dar ne placeau, iar din restul am cumparat… J M-au incantat textilele pentru ca am veleitati de mic copil in acest sens. Cateva veri petrecute la ‘mamaie’ la curte au fost suficiente sa ma cucereasca definitiv. Ea lucra pe atunci la fabrica de textile si aducea acasa tot felul de mostre: lucitoare, albe, galbene, cu nasturi prinsi in toate formele pe bucatile de material, din panza, moi sau tari, patrate, rotunde…toate astea numai ca sa se joace fata. 🙂 Si nu, nu imbracam papusile, ci faceam doar colectie. Eram un mic psihopat care strangea materialele numai ca sa le poate admira si mangaia din cand in cand, pentru propria lui placere (“Colectionarul” lui Fowles citit mai tarziu, m-a copiat putin :P). Cand a venit vremea cuceririlor, mi-am pus toate materialele in cap…numai, numai m-o vedea baiatul din vecini…cu care pana atunci eram doar tovarasi de pozne… Eram deci la faza Bridget Jones…brrr…Eeeh, dar acum am ales cuminte niste perdele pentru camera si m-am mirat de culorile mobilelor, visand la o casa mare, inalta, in alb si pe-afara si pe dinauntru…Am incercat chiftelutele suedeze si somonul in sos de mere pentru ca am avut noroc sa gasim o masa libera. Lume foarte multa acolo de parca toti s-ar fi hotarat in acelasi timp sa isi mobileze casele si de parca ikea ar fi singurul magazin de gen. In rest? Frig afara si cu atat mai cald si mai frumos in casa… 😉


“Let her cry” (Firma)

November 2, 2007

Pentru ca unora le e dor de ce altii nu mai scriu…reincep ciclul povestilor.
Daca pana acum nu ati mai vazut un iac, sa stiti ca l-a vazut colega mea tocmai in Elvetia si chiar l-a pozat:

p1010738.jpg

Am perioade proaste. Asta e una dintre ele. Seamana cu momentele in care esti asezat confortabil intr-un bar, inconjurat de prieteni buni, pe care de mult timp asteptai sa-i vezi si carora ai sa le impartasesti lucruri, dar tu in loc sa faci asta – stai si nu mai stii ce sa le zici, ai un fel de blocaj, care nu te lasa sa comunici, sa citesti, sa scrii…desi ai avea ce. Asa de o bucata de vreme nu prea mai citesc, nici nu mai scriu….dar ma intalnesc cu prietenii. E o treaba destul de placuta sa mentii relatii, prieteni, chiar daca asta presupune si efort. E vorba de acel efort placut de a te intalni la bere, seara, dupa program ca sa recuperezi franturi din viata lor, din timpul in care tu nu erai langa ei. S-au anuntat vesti bune pentru anul viitor in grup (sic!), au fost poze din vacanta si multa ciocolata cu portocale (prietenii stiu de ce!). Acelasi loc, alte chipuri…toata saptamana am dus-o asa…Si am iesit din ea (caci azi e vineri) putin cam debusolata (ar trebui sa ma intalnesc si cu tata) si racita…:D Rezist cu stoicism insa…mai am intalniri si in weekend.. 😉 Apoi, multi oameni indragostiti toamna. Imi plac, e incitant sa le auzi povestile, sa le vezi sclipirea din ochi si sa le simti fluturii din stomac. Parca te prinde si pe tine putin. 🙂 Dar iti intorci privirea si imediat vezi iubirea care asteapta doar un semn si te linistesti. Copii de ziua tatalui, cu nume de David. Emotie scurta dar intensa. Am fost si la nunta…una traditionala, surprinzatoare. Ne-am vazut altfel prieteni vechi, ne-am redescoperit. Emotii amestecate. Va tin la curent! Despre titlu, gasiti la: http://www.band.ro/