Elegie la sfarsit de toamna

Ce scria el pe nisip a doua zi: “De ceva vreme imi port singuratatea cu tine alaturi. Imi urmaresc obsesiv gandurile dar cu coada ochiului te zaresc permanent undeva, aproape. Chiar daca ma roade vreo angoasa, sau ma pierd in lume si griji, atunci cand imi intorc fata spre tine, toate se aseaza la locul lor. De ce gandurile au momente cand se intorc impotriva noastra ca si cum ar scrie o elegie pe suprafata subtila a creierului? De ce ma departeaza asa usor de tine? Imaginea ta dispare si ochiul meu ramane gol. Iar singuratatea striga mai tare ca oricand si apa linistita din mine se tulbura. Ma salvez pentru o clipa cand ma intorc in viitor, un viitor al nostru, in care te tin de mana si te privesc simplu: “Salut”. Ma adancesc in mine si ne vad. De fapt vad mana mea intinsa spre a ta, in intuneric. O voi gasi?” Ce a scris ea candva nu mai are importanta.

Advertisements

One Response to Elegie la sfarsit de toamna

  1. dreammoods says:

    wow… parca eu as fi scris cuvintele astea….sooper

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: