“You know I’m no good” – continuare

Am avut cateva zile de complet negativism. Am ascultat-o pe Amy pana la epuizare la noul meu mp3 player (sic!) si m-am gandit numai la tampenii. Cat de bune sunt pana la urma compromisurile de orice tip? De ce nu putem in viata sa ne bucuram de toate posibilitatile care se ivesc la un moment dat? De ce trebuie sa alegem o singura si definitiva cale intotdeauna: o singura facultate, o singura meserie, o singura familie, un singur drum? Si daca astea sunt alegerile noastre si de obicei sunt cele mai bune pentru noi, ce se intampla cu momentele in care am fi vrut sa alegem altceva? Momentele de ispita – cum ne simtim atunci? Sau e tot alegerea noastra si faptul ca trecem prin si peste astfel de momente?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: