…which is not good

Citesc biografia lui Oscar Wilde, scrisa intr-un mod foarte empatic de catre Peter Acroyd. Atunci cand sunt la pamant si imi fac tot felul de ganduri, iau din raft o carte noua. Asa frica ma mai lasa in pace. Vopseaua din capul meu a devenit de un mov salbatic. Fetele imi zic ca nu a fost de calitate daca se inroseste apa cand ma spal. Un prieten bun e fericit si licentiat de ieri. In birou se povestesc patanii cu copii mici si se rade tare. Ma duc repede la Suzi ca sa am un motiv sa rad si eu in cor cu ei. Astept mult weekend-ul la munte. Blondul e fericit cu gandul la Fagaras si asa devine si bucuria mea dubla. Sper ca vremea sa tina cu noi. Azi m-au intepat iar la doctor si cred ca de-asta am o zi proasta. Pe L. am anuntat-o de schimbarea planurilor cu muntele si a fost de acord. De abia o astept maine sa povestim. Wilde se pare ca a suferit mult pe seama orientarii lui sexuale descoperita tarziu. Admir insa curajul discursului. Peter Acroyd - de aceeasi orientare - scrie frumos.

…which is good

Visez la un blog nou ca sa imi castig libertatea. Sa nu mai am identitate fizica atunci cand ma citesc prietenii. Asa mai visez eu si la o societate poligama, in care dorinta (citeste “lust”) sa conduca toate actiunile oamenilor. Asa mai visez eu si la o tara noua, pe care sa o incep cu entuziasmul necunoscatorului si care sa nu se invecheasca niciodata, scapata pe veci de toate cutumele modernitatii sau socialismului sau altor te(r)orii. Asa mai visez eu si la o carte noua, si la un copil si la o alta viata. Poate in alta viata?!?

Fresh

Cand eram mica sufeream de fascinatia caietelor noi, curate, mirosind a proaspat. De fiecare data vroiam sa incep fie un jurnal nou, fie un caiet nou cu teme la matematica, orice pretext gaseam numai pentru placerea inceputului, numai de dragul prospetimii si - gandesc eu acum! - din plictiseala. Din aceasta cauza nu mi-a mai ramas nici un jurnal din perioada respectiva (nici amintiri foarte multe!). Din aceasta cauza, nu puteam sa arat niciodata profesorului de matematica temele mele vechi - era ca si cum nu le-as fi facut vreodata. Din aceasta cauza, nu aveam deloc rabdare sa termin caietul vechi de dragul celui nou - cu coperti mai frumos colorate, cu stil de liniere mai bun, cu marime potrivita pe nevoile mele de moment… Ce mai! Caietul nou intodeauna era “the ONLY one”, “the best”! Senzatia asta mi-am amintit-o azi, intarziind asupra unui blog nou, aerisit, proaspat si reconfortant. De data asta nu cred ca ma voi plictisi asa repede. De fapt, de mai mult timp, am devenit constanta in alegeri si actiuni. Ca sa par inteleapta, as zice ca viata m-a invatat sa ma obisnuiesc cu oamenii din jurul meu si sa imi dau seama ca nu pot sa ii schimb ca pe caiete; si in plus, am descoperit ca e mai mare satisfactia daca duc lucrurile la bun sfarsit. Dar cum obiceiurile rele nu se desprind asa usor, mai am momente de abatere. Noul ma atrage inexorabil si tot ce pot sa fac de multe ori este doar sa imbrac vechiul in haine noi ca sa il suport. Pana o sa strige un copil la mine ca: ”Imparatul e gol!”

Blur

Ieri am avut un gand sa dau “delete” la blog. Azi am aflat despre Pamantul in miniatura si despre bloggerita de 107 ani. Maine ma ascund.

Dans

Ne regasim la intervale nedefinite de timp. De fiecare data stim ca nu dureaza mult. Ne ramane in suflet siguranta ca ne vom regasi peste inca o saptamana, o vara sau poate cativa ani. Spatiul dintre noi se dizolva, iar timpul danseaza intr-un ritm naucitor. Privesc cu ochii inchisi curba perfecta a mainii de langa mine, dar ma abtin sa o mangai si ma las absobita de sunet. Uit si astfel plutesc cu gandul cel mai fericit in minte. E un gand bun, pe care trebuie sa il pastrez, imi zic. Dar fuge repede. Deschid bratele si cuprind dragostea din jurul meu. Mana se arcuieste frumos acum si reuseste sa ma tina. Toata frica dispare si eu alerg spre campii galbene, insorite. Plang si vad cum lacrimile mi se transforma in flori colorate. Zambesc pentru ca drogata de Amy canta despre Valerie (proabil alta drogata!) si pentru ca ne vom regasi peste o saptamana, o vara sau poate cativa ani.

LE-Am fost in Club A in weekend!

Being Wilde…

“Femeile” lui Bukovski se pot descarca in format word, scanat dar lizibil, de pe un site cu icoane si feeling ortodox. Mi-e rusine sa dau link-ul aici desi e o cale onorabila - zic eu! - sa piratezi cartea lui Charles. In rest, am aflat weekend-ul asta ca bunica-mea e din Cioara. Partea mea greceasca s-a intristat, dar sarbul a sarit repede razboinic: “Noi ramanem romani, deci!” In continuare, am sentimentul ca viata joaca feste. Nu mai scriu nimic inteligent, ma lamentez intre oboseala, rutina si nervi, dau bani (multi!) pe tunsori cuminti si vopsele mov dar tot nesatifacuta raman. :D Din cand in cand, regasesc cioburi din mine aruncate pe drum, ma tai in ele cand le culeg dar nu renunt. Well, facem dragoste la noapte!

LE-Daca vreti link-ul cu cartea, vi-l dau pe mail.

Locuri comune

Cand esti prea multumit, cand n-ai nici un zbucium interior si nu te chinuie nici o framantare, esti plictisitor. Cand te apuci si imparti judecati de valoare in stanga si in dreapta, esti plictisitor. Cand incepi sa suferi din varii motive, devii interesant desi greu de suportat. Iar cand incepi sa faci haz de necaz, cu umor, esti ultima atractie a momentului. Dar cand iesi cu o prietena la un suc, iti permiti sa fii plictisitoare, sa pari si multumita sau suferinda, sa debitezi tot felul de truisme si sa te simti cool ca in “Sex in the City”. Asa am ajuns “in cercul nostru stramt”, la mai multe concluzii: “barbatii sunt mai destepti decat femeile”; “barbatii stiu sa exploateze mai bine slabiciunile (a se citi: complexele, frustrarile) femeilor, decat invers”; “femeile nu sunt suficient de feministe, iar mai toti barbatii sunt misogini”; “barbatii sunt critici, iar femeile accepta prea usor criticismul lor”; “barbatii conduc lumea din cauza ca femeile ii lasa”, si tot asa. Ce-a fost mai intai deci: oul sau gaina?

Testul de inteligenta

Este oare concludent un test de inteligenta inaintea unui interviu pentru un post nou? Si cum poti doar pe baza testului, sa accepti sau nu mai departe, o viitoare discutie cu un posibil angajat? Cumva angajatorii care impun astfel de teste, pierd sau castiga? Oare de unde stiu site-uri gen besjobs sau ejobs sa ofere solutii atat de sigure despre cum se compune un cv incat sa ajungi in top sau tot felul de tips despre cum sa faci fata cu succes intrebarilor cheie ale angajatorului? Evident, ultima mea intrebare este retorica. Ideea cu testul ma chinuie pentru ca mi se pare impersonala si imi aminteste de grilele formale din facultate care - cu timpul - devenisera o alta dovada a prezentei noastre fizice acolo si cam atat, sau  - mai rau! - de cele de la examenul pentru soferi (care m-au epuizat dupa repetate incercari esuate! :D)… Iar potentialul angajatul pierde sau castiga in acest caz? O analiza SWAT, va rog?

Fragment de dimineata

Azi am mers pe jos pana la metrou, pentru ca nu am mai mult de zece minute de facut si pentru ca oricum trebuia sa ma intalnesc cu o prietena. In intersectia de la Iancului sunt multe florarese, cu gheretele pline de buchete mirositoare, care in fiecare dimineata arunca apa pe picioarele trecatorilor pentru a racori trotuarul si a-si improspata marfa. In dreptul uneia dintre gherete ma aflam atunci cand cineva a exclamat destul de tare: “De la ce vine mirosul asta frumos?” si mi-a atras atentia. O femeie mica, cu o palarie alba pe cap, care se tinea de mana cu sotul ei ca in prima tinerete, se oprise mirata sa inspire praful subtil al crinilor albi si parfumul trandafirilor de toate culorile prinsi in buchete fistichii. Sotul - cu parul alb fluturand pe umeri si fata sifonata de atatea riduri - s-a oprit rabdator, explicand femeii ca: “Da, sunt florile, draga mea!”. A reusit pe nesimtite sa o indeparteze pe femeie, de florareasa cu multe fuste si cu multe idei bune despre cum se vinde, si punandu-se cu demnitate intre cele doua, a cumparat un boboc rosu de trandafir pe care l-a daruit apoi galant iubitei. Totul nu a durat mai mult de cateva minute, cat am asteptat la semafor. Ochiul verde al aparatului nu m-a lasat sa astept mai mult, dar uitandu-ma peste umar, i-am vazut cum au traversat si ei in cele din urma, tinandu-se tot de mana. Pentru o secunda am vazut zambetul ei larg catre lume si mana cu pete maronii care tinea strans bobocul de trandafir.

Pamuk

E la moda, a fost in Romania de curand si toata lumea s-a inghesuit sa obtina un autograf. Vedetele momentului s-au simtit obligate sa il citeasca si sa isi spuna parerea. Pentru mine, Pamuk “se numeste Rosu”, este frumos si sunt tare incantata ca il pot citi. M-am indragostit treptat pentru ca imi descopera o lume nici macar banuita, adanc inscrisa in harta sufletul meu. Am citit sau auzit undeva ca ceea ce ne atrage la o carte, este de fapt suma a ceea ce regasim din noi acolo si uneori, de cum se identifica viata noastra cu cele intamplate in poveste. Cartile care ne reprezinta, de obicei ne aleg pe noi si nu invers. Si chiar de n-ar fi asa, o carte frumoasa si bine scrisa e ca o plimbare la munte, pe creste, dupa multe zile la fel, tinutuit in scaunul de la birou. Pamuk rules! Enjoy!

Concertul Patrice

N-am apucat sa povestesc despre concertul Patrice! Nu ma duc la Metallica, la Szighet sau B’estfest, dar imi place Patrice si am fost pe Arenele Romane sa il vad, sa il aplaud si sa cant (in cazul meu: sa tip!) alaturi de alte sute ca mine (sau nu?!?). La “Done (where is love to be found)” alergam ca nebunii pe langa wc-uri, intreband pe gardieni de tigari. Blondul m-a luat de mijloc bucuros si ne-am invartit putin prin multime cand am auzit: “and you’re still goin’, goin’, goin’, goin’ on yeah”. Pana sa apara Patrice pe scena, am stat cuminti pe banci, discutand de planuri cu bebe mici si vancante in trei. Prietenii nostri au aceleasi vise, se iubesc mult si stiu ca o sa li se implineasca curand. Feeria nu a izbucnit de la primele acorduri, lumea nu era incalzita si nici macar nu umplea arena. Melodiile de pe albumul nou nu l-au ajutat foarte mult pe Patrice sa miste publicul din amorteala. De abia dupa “Soulstorm” si cand seara se agatase de copaci, am inceput sa plutim. Tricoul mi s-a lipit repede de spinarea uda, picioarele incaltate cu sandalele fistichii - de care sunt tare mandra! - mi s-au colorat in gri-murdar desenandu-mi o alta harta a venelor, iar berea a sarit cat-colo, uitata de toti. O femeie corpolenta urmata de un cameraman docil, s-a strecurat la un moment dat printre noi si s-a oprit in fata unei fete de langa mine, cu o bandana rosie pe cap si rochie inflorata, blocandu-mi putin izbucnirea de entuziasm. Blondul se agita in spatele meu si l-am vazut cum bucuros pierdea controlul lansandu-se in voia muzicii. Dupa “Bis!”, Patrice s-a mai oferit timp de aproape o ora. Multumim! A fost un concert frumos!

Oameni

Cunosc oameni care ma inspira. Imi plac cel mai mult cei care imi dau sentimentul ca : “Uite, se poate si asa!” despre lucruri pe care mi le doresc sau as vrea sa le am sau sa le pot face. Oamenii care se iubesc si isi afirma dragostea cu sinceritate, dragalasenie si intr-un mod asa copilaresc incat te fac sa iubesti iubirea si s-o (re)inchipui in chipul iubitului de langa tine - ii iubesc pentru darul lor. Oamenii care vorbesc frumos, liber si inteligent incat ai vrea sa ii ai tot timpul in jurul tau, sa fie prietenii tai cei mai buni iar prin oglindire sa fii si tu mai bun - ma fascineaza pentru tot ce nu sunt eu. Oamenii care iti sunt dati, fara ca nici macar tu sa nu stii de cand, de ce, de unde, oamenii pe care i-ai invatat pe de rost, dar tot timpul ii descoperi iar si iar, oamenii la care nu poti sa renunti caci sunt ca un viciu frumos, si oamenii cu care ai cele mai mari batalii din care niciodata nu iesi invingator - sunt prietenii mei. Oamenii ca mine si ca tine se intalnesc, vorbesc, se iubesc, se lupta, traiesc. Fara mine si fara tine n-ar mai fi intalnirea, vorba, iubirea, lupta, viata.

Aleator

Aleator: weekend-ul la Voineasa s-a petrecut intre masina, pe drum: pana in statiune, apoi pana la barajul Vidra si repede, la izvorul Lotrului, si restaurantele la care ne-am oprit: cafea, ciorba, Beck’s Lemon, omleta, si iar cafea. Seara nu a lipsit gratarul si mujdeiul blondului amestecat cu rosii coapte la foc mic (specialitate pentru care va ramane vesnic recunoscut printre ai nostri, cei cunoscatori si recunoscatori). Pana si la intoarcere am mai facut o oprire “La Papi” cu burtile fierbandu-ne dupa niste paste cu sos. Weekend linistit si culinar. Aleator: prietenii din Cluj la care am fost weekend-ul trecut au un labrador auriu, destept si rasfatat pe nume Cora (e fetita de fapt, iar numele a fost ales inainte de aparitia faimosului supermarket si nu are nici o legatura cu el!). Cora stie sa innoate si adora sa iti aduca mingea din apa, are memorie buna si intelege aproape tot ce ii spui, poate sa care o sticla de Coca-Cola de 2 litri de la magazinul din colt pana acasa, se faleste atunci cand se simte utila, e dragastoasa si cu temperament latin - sare pe tine, te ia in brate si te linge cand te astepti mai putin, iar cele 35 de kilograme ale ei sunt o desfatare… Aleator: am inceput “Portret in sepia” care e de fapt continuare la “Fiica norocului” de Isabele Allende. Aleator: am vazut aseara musicalul “Across the Universe” cu melodii din Beatles, Joe Cocker si nu numai. Un musical amuzant, romantic, dramatic, critic, din perioada hippy si a razboiului din Vietnam, cu secvente inspirate din “Pink Floyd” - filmul-opera. Enjoy!

Comunicare’n stuff

As vrea sa stau acum la buza stufului din Vama Veche si vantul sa imi adie prin plete, dar ma opreste un training de comunicare’n stuff unde deocamdata ne-am jucat “de-a calutii in galop”, “de-a telefonul fara fir” si “de-a prezinta-te intr-un minut”. Foooarte frumos si util! :) Am aflat de cei 5C din comunicare, despre teoria iceberg-ului, despre lumile imaginare ca bariera in comunicare, despre hartile personale si de faptul ca ne folosim de limbaj doar in procent de 7% atunci cand vorbim. Mi-am trecut cuminte pe foaie problema mea majora de comunicare (facea parte din task-uri, nu ca as fi obsedata de problemele mele!): trac-ul sau blocajul emotional si persoana principala fata de care mi se manifesta (tot task, da?!?): tata. Sper ca la finalul cursului sa capat cateva solutii… sau printr-o vraja, de fapt sa dispara problema in cauza. :| Acum mi-am dat seama ca ciorba de burta pe care o visam devorata in tacere, de mine la masa si de fata cu tata… s-a transformat in realitate, intr-o ciorba de pui pe care a mancat-o el in tacere si de fata cu mine… intre timp, eu incercand sa imi ascund intimidarea si tracul sub o ploaie de observatii banale si complet inutile. Atunci cand am obosit, nu m-a mai deranjat nici tacerea, nici ce povestea el si nici faptul ca nu puteam sa ii zic ce am pe suflet de atata timp. “Nu tu m-ai crescut!” si pe scurt, aici se afla radacina raului dintre noi. N-a fost corecta capitularea mea abrupta, dar a fost singura metoda salvatoare pentru mine atunci. Deci comunic prost! Si-apoi, vorbind de defecte in comunicare, mai am si ma pocnesc exact cand mi-e lumea mai draga si atunci cand chiar mi-ar placea sa am ce transmite pentru ca as avea si cui. Dar iata, ca: nu imi gasesc tonul potrivit al vocii, cuvintele imi zboara din cap mai repede decat TGV-urile pe sine (nu stiu de unde am scos comparatia asta oribila!) si sunt ori prea agitata, ori prea moale - oricum, nicicum bine si asa cum m-as vedea intr-o situatie imaginara ideala! Ar trebui sa exersez la oglinda, sa pronunt cuvintele pana la capat, cu gura plina si zambind, sa imi observ gesturile inconstiente pe care le fac atunci cand vorbesc, sa imi stapanesc ticurile verbale si sa ma folosesc mai mult de vocabular (ca doar nu degeaba am casa plina de carti! ). Astept cu interes sa vad ce alte “ar trebui” mai am de implinit in cursa alunecoasa a comunicarii si socializarii. Un om nou se infatiseaza dupa primul colt!

Reluare ###

Punct si de la capat. Dupa o perioada de “grele” incercari, tumult intelectual si diverse scurte si lungi calatorii, imi trag putin sufletul si reiau blogul. Mi-era dor si fiecare zi a mea se incheia cu regretul ca “Nici azi n-am scris nimic! ” Plus ca vraful de carti cumparate de la Bookfest (despre care n-am mai apucat sa spun cat de mult mi-a placut si m-a frustrat totodata, pentru ca sunt lacoma la carti si nu ma multumesc cu putin; am nimerit ziua ”Fara zahar” si ne-am hlizit (eu cu Larisu’ meu drag - sic!) de glumele si melodiile baietilor, apoi m-am “certat” cu prada mea grea pana acasa si tot as mai fi vrut! :P) ma asteapta mustrator. Mi-am facut “plinul” de Isabelle, am mai luat un Marquez (pentru colectie!), am gasit acolo ultimul Kundera, iar ca “noutati” - m-am “aruncat” la Vonnegut, Fowles, Steinbeck, Monica Lovinescu si Oscar Wilde (o biografie)… “Lumea lui Garp” am cumparat-o repede dupa ce imi facuse “pofta” terorista si ma chinui de atunci sa o incep, iar Pamuk sta la pagina 40 de vreo cateva saptamani. Vreau TIMP mai muuult! :D Aaa, si am vazut ca Rebecca Miller (fiica lui Henry Miller) are o carte publicata la editura Trei (pentru cunoscatori :P) ! Si tot la Bookfest, am vazut promotie la integrala ”In cautarea timpului pierdut” de la Corint. Foaarte frumoos!

Povestea cu Parisul o sa ramana neterminata asa cum sta bine tuturor lucrurilor frumoase si unice. Acolo m-am simtit cum ma simt aici de ceva timp incoace: pe fuga, cu prea multe de facut, de fiecare data altceva, incantator, dar obositor. Singurul regret: n-am ajuns la Versailles. Singura surpriza: mormantul lui Edith Piaf din Pere Lachaise. Despre Brugge insa as scrie acum! E un oras ca un basm din “O mie si una de nopti” (desi, deloc exotic)! Blondul l-a ales printre orasele in care ne-am muta la un moment dat, daca am pleca vreodata din tara. Anul trecut, a fost selectata Florenta, iar lista continua. :) In Brugge, ca biciclist esti “rege”! La fel e si in Amsterdam, cu diferenta ca in Brugge mai sunt si trotuare pentru pietoni! Am nimerit o perioada plina de concerte acolo: tobosari de parc, condusi de un negru melodios si dansator, rastafari in piata centrala si reggae pe scena, dansuri tribale si bere. Mii de feluri de bere in vitrine, la terase, pe iarba si pe strada. Chocolaterii pe toate drumurile si mai ieftine decat in Bruxelles. Canale ca in Venetia, dar fara mirosul puternic de acolo. Oameni ospitalieri desi cam putini pe strada (in afara de turisti). Autobuze cu trasee serpuitoare si zapacitoare, incat puteai sa dormi linistit o ora pana ajungeai la destinatie desi distanta de parcurs era mica sau puteai sa te ratacesti cu succes. Cladirile sunt vechi, colorate si te binedispun, podurile de sute de ani te asteapta oricand sa treci pe sub ele cu barca si sa le atingi curba, muzeul de ciocolata te imbie cu exponatele sale dulci, iar morile de vant de la margine sunt nota specifica a zonei - lucru care nu trebuie ratat de nimeni. E un oras in care sa te mai intorci, e un oras in care sa locuiesti si e un oras in care sa iti cresti linistit copii. De curand am vazut si un film cu imagini de acolo - se numeste “In Brugge” si joaca cu mult haz Colin Farell.

Despre Amsterdam o sa incerc sa nu spun foarte multe. Acolo fie te duci singur, fie te duci cu multi prieteni. Ca sa simti orasul trebuie: sa fumezi cel putin un joint, sa intri in muzeul sexului, sa locuiesti in Cartierul Rosu si sa te incapatanezi sa fii pieton. Ce m-a impresionat: “American Book Center” din Spui Market si muzeul Van Gogh. “American Book Centre” este o librarie impresionanta cu carti in limba engleza, in care as vrea sa locuiesc o vreme. Iar muzeul este ticsit de operele maestrului, plus operele catorva prieteni precum Gaugain si Toulouse-Lautrec. E un muzeu care isi merita banii. Casa Annei Frank era inconjurata de turisti doritori sa vada camera in care familia de evrei s-a ascuns de furia nazista, dar pretul de 7.5 euro mi s-a parut nejustificat de mare. Mai bine, cumperi jurnalul si il citesti in aceeasi bani. Gradina zoologica se pare ca este o adevarata aventura, animalele nefiind ingradite cu nimic, iar gradina botanica are niste sere impresionante, ca niste jungle, in care inca de la primul contact ti se inmoaie tricoul pe spate, dar merita. La “Madam Tussaud” n-am intrat, montati din tara ca nu se merita si ca e scump. Am preferat promenada pe strada de langa, unde se face shopping. :D Tot in Amsterdam am mancat cel mai bine mancare chinezeasca facuta pe loc, la wok - absolut, delicioasa!

In circuitul nostru, am ajuns si la mare - la Marea Nordului - in Oostende, un orasel-port aflat la un sfert de ora cu trenul de Brugge. Am aterizat in plin weekend de sarbatoare, cu bazar, concerte, si turisti cu duiumul. Vremea a tinut cu noi in ziua respectiva asa ca am putut sta linistiti pe plaja intinsa. Marea vikingilor ni s-a aratat plina de corabii cu vele si panze albe de parca neamul cel razboinic si praduitor ar fi asteptat clipa pentru atac. Vikingul meu blond a incercat sa dea piept cu apa, dar frigul i-a rapus repede elanul. Inainte de plecare, am stat la un concert “Follia”, am cumparat albumele, am luat autografe, am facut poze si ne-am bucurat sa auzim ca baietii au fost in Romania, la festival, la Targul-Mures si au o melodie inspirata din folclorul nostru. In mod cert, mi-ar placea sa locuiesc in Brugge, asa aproape de mare.

De atunci insa a trecut mult timp. In ordine cronologica, ultima noastra calatorie s-a intamplat weekendul trecut, la Cluj. Pentru mine a fost prima data cand am vazut orasul. Blondul mai fusese intr-o tabara prin imprejurimi. Ne-am revazut prietenii, ne-am plimbat prin vestita Gradina Botanica unde cel mai mult mi-au placut lotusii, am vizitat Muzeul Etnografic - o adevarata parada de obiceiuri, unelte, obiecte si porturi taranesti din zona Ardealului si nu numai, o frumoasa bucata de folclor si istorie -, am baut cafea Julius Meinl langa clopot, aproape de kilometrul zero, am intrat in Catedrala ortodoxa - una din putinele de acest gen pe care le-am vazut si care m-au impresionat atat (de data aceasta, Catedrala catolica nu mi s-a mai parut asa impunatoare, prin comparatie) si am fost la biliard in “Clujana” (vechea fabrica de incaltaminte din care doar un singur raion mai este functional). Mall-urile le-am ocolit intentionat. Iar a doua zi, am zburdat cu masina prin imprejurimi. Am ajuns la “Laguna Albastra” - o balta verzui-albastra, pierduta printre stufaris si mormane de argila, la marginea careia populatia de la oras, facea plaja si/sau gratare. Am facut si o oprire la o cabana dintre doua drumuri, pe langa Aghiresu, unde ospatarii erau extrem de obositi si zapaciti: de patru ori au venit sa ne serveasca mancare pe care nu o comandasem. Drumul nostru a continuat pana la barajul de la Belis - lacul de acumulare fiind frumos, mare si limpede, cu atmosfera senina. Locul mai este prevazut si cu cateva restaurante curatele, dar mai tot timpul ocupate si cu ospatari fara chef. Mai cinstit e sa te duci cu cortul, sa stai si o noapte si sa faci picnic pe insulita din mijlocul lacului. Pentru weekend la Cluj, WizzAir are oferte bune la bilete daca le cumperi din timp. Intarzierea este de maxim 30-50 de minute si se pare ca inevitabila! :D Zborul insa este frumos, scurt si sigur. La intoarcere am avut vreme buna si s-au vazut muntii.

Ciclul peregrinarilor, va urma.