Critici

T.O. Bobe marturiseste ca a inceput sa scrie cartea “Cum mi-am petrecut vacanta de vara” datorita unui blocaj scriitoricesc. Eu mi-am petrecut ultimile doua saptamani alaturi de Luca si de peripetiile lui reale si inchipuite. Si in timp ce citeam, ma miram de una singura cate lucruri pot exista in capul unui copil fara ca parintele macar sa banuiasca sau - ca in roman - macar sa il intereseze. Este destul de ingrijorator! Ah, dar era nevoie de o carte ca sa ne arate cat de disfunctionale sunt familiile si cum sunt tratati copii nostri cand avem zilnic “stirile de la ora 5″?!? Nici o critica nu este suficienta, nici un efort indeajuns daca vrei sa schimbi o comunitate, un sistem prost sau o societate in ansamblul ei. Stiu ca stau bine cu teoria dar si practica ma ajuta pentru ca ma confrunt acum cu o situatie tipica Romanicai si sistemului sanitar de care beneficiaza cetatenii ei: doua laboratoare - doua rezultate complet diferite: unul spune ca sunt sanatoasa-tun si fara probleme, pe cand celalalt - imi da tratamente peste tratamente de parca mai am putin si mor. Iar cele doua laboratoare sunt cele mai bune si recunoscute pe tara, pentru specializarea respectiva. Asa ca tu, ca pacient, ce ar trebui sa faci? Eu ma gandesc sa plec din tara! Deunazi am citit in Dilema Veche ca si altii au ajuns la aceeasi solutie - unica si trista solutie!

Locuri comune

Cand esti prea multumit, cand n-ai nici un zbucium interior si nu te chinuie nici o framantare, esti plictisitor. Cand te apuci si imparti judecati de valoare in stanga si in dreapta, esti plictisitor. Cand incepi sa suferi din varii motive, devii interesant desi greu de suportat. Iar cand incepi sa faci haz de necaz, cu umor, esti ultima atractie a momentului. Dar cand iesi cu o prietena la un suc, iti permiti sa fii plictisitoare, sa pari si multumita sau suferinda, sa debitezi tot felul de truisme si sa te simti cool ca in “Sex in the City”. Asa am ajuns “in cercul nostru stramt”, la mai multe concluzii: “barbatii sunt mai destepti decat femeile”; “barbatii stiu sa exploateze mai bine slabiciunile (a se citi: complexele, frustrarile) femeilor, decat invers”; “femeile nu sunt suficient de feministe, iar mai toti barbatii sunt misogini”; “barbatii sunt critici, iar femeile accepta prea usor criticismul lor”; “barbatii conduc lumea din cauza ca femeile ii lasa”, si tot asa. Ce-a fost mai intai deci: oul sau gaina?

Testul de inteligenta

Este oare concludent un test de inteligenta inaintea unui interviu pentru un post nou? Si cum poti doar pe baza testului, sa accepti sau nu mai departe, o viitoare discutie cu un posibil angajat? Cumva angajatorii care impun astfel de teste, pierd sau castiga? Oare de unde stiu site-uri gen besjobs sau ejobs sa ofere solutii atat de sigure despre cum se compune un cv incat sa ajungi in top sau tot felul de tips despre cum sa faci fata cu succes intrebarilor cheie ale angajatorului? Evident, ultima mea intrebare este retorica. Ideea cu testul ma chinuie pentru ca mi se pare impersonala si imi aminteste de grilele formale din facultate care - cu timpul - devenisera o alta dovada a prezentei noastre fizice acolo si cam atat, sau  - mai rau! - de cele de la examenul pentru soferi (care m-au epuizat dupa repetate incercari esuate! :D)… Iar potentialul angajatul pierde sau castiga in acest caz? O analiza SWAT, va rog?

Zorba si cum (n)-am reusit sa scap inca de Bixtonim

Intrucat atunci cand merg cu metroul si n-am nimic de citit (ca mi-e lene sa car de-acasa!), ma pocneste cate un gand si il disec bine intre Victoriei si Aurel Vlaicu. De exemplu in dimineata asta, m-am gandit la Zorba si la cum m-am indragostit eu de Grecia dupa ce am vazut filmul si am citit cartea (in mai multe randuri!). De fapt dintotdeauna barbatii greci mi s-au parut frumosi si sexy; pe bunicul meu grec l-am adorat iar in amintirea mea, el a ramas ca un Adonis - ma extaziez mai ales atunci cand ma uit la pozele lui din tinerete. De abia astept sa ma intorc in tara lui “Efharisto!” si sa ma plimb pe strada, privind Adonis-ii anonimi. Dar pe langa preocuparile legate de fizionomia vecinilor nostri greci, ma chinui sa scap de dependenta fata de Bixtonim. Mi-a intrat in cap ca nu mai pot sa respir fara sa torn in nari lichidul miraculos, in urma unei raceli care - din cauza asta - parca nici nu mai trece! Bunele mele colege rad si-mi recomanda calduros sa caut “Asociatia Anonimilor Dependenti de Bixtonim” (daca exista asa ceva!) si sa imi impartasesc acolo suferintele alaturi de altii ca mine. Pana o sa gasesc eu Asociatia asta (de obicei, cu orientarea stau cam prost!), m-am gandit sa fac terapie pe blog. Asa ca daca aveti sfaturi sau daca sunteti si voi victimele crudei substante, as aprecia mult ajutorul vostru!

Femei? Barbati?

La o spontana cautare pe google “femei proaste” apare des pe nenumarate bloguri (al subsemnatei o sa ingroase randurile de azi!) ca subiect de discutie in timp ce “barbati prosti” - doar accidental spre deloc… si oricum nu in apropierea directa de mai sus. Echivalentul proportional si de imagine al “femeilor proaste” sunt “barbatii porci”, nu cei prosti! Astfel ca ne confruntam deja cu o axioma: “barbatii sunt porci, iar femeile proaste”! In subsol vezi scris: “n-are rost sa incerci sa distrugi acest mit!” Eu cred ca prostia se distribuie normal (vezi clopotul lui Gauss! :P) printre femei si barbati… si mai cred ca NU sexul te fereste de treaba asta… Insa cei care - de obicei - au impresia ca prostia apartine exclusiv femeilor, sunt “porcii de barbati”! Iar cele care cad victima barbatilor porci si apoi le fac reclama doar in acest sens, sunt “femeile proaste”! Forme de misoginism extrem sau de feminism isteric (gen Elena Carstea si ai ei ”barbati mitocani”)?!?

P.S. Mai cred ca femeile proaste fata de cele destepte au - vorbind in general si cu o eroare considerabila, desigur! - mai putine riduri pentru ca se mira mai rar! Evident (si asta acum mi-a venit!) se poate intampla si invers - femeile proaste sa aiba mai multe riduri decat cele destepte pentru ca se chinuie de doua ori mai mult sa inteleaga lucrurile.

Miscellaneous

Sunt ciudata pentru ca ma relaxeaza extraordinar sa spal vase… dar sunt mai putin ciudata pentru ca am descoperit ca nu sunt singura care simte asta… (multumesc ca existi,  L.!) Ca sa nu ma adancesc si mai tare in depresia ce isi arata deja coltii, o sa plecam undeva weekend-ul asta… Sper sa fie undeva frumos, cu aer curat si verde in jur… Intre timp, D. mi-a asigurat saptamana aducandu-mi cele 3 volume “IT” de Stephen King - my latest obssesion!… Blondul o da din una in alta: ba e zapacit de ureche, ba de ochi, ba il apuca tremuratul de la cafea… nu stiu ce sa ii mai fac?!? Toate s-au abatut asupra lui… si inevitabil si pe capul meu… Dar trec toate! Trebuie sa ne bucuram de ce avem asa cum putem mai bine, caci nu avem nici un drept sa ne irosim zilele vaitandu-ne, nu, nu! Dimineata m-am preocupat de rezolvarea unor mici probleme de sintaxa spss si mare mi-a fost mirarea (sau nu?!?) ca erau asa la indemana, asa simple… iar eu ma uitam la cai verzi pe pereti aseara!!! Well, niciodata nu e prea tarziu sa inveti! De maine reincep cursurile de aerobic… inca imi dau tarcoale gandurile de regim sanatos si sport… Pana una-alta insa, in seara asta am program de “Thalia” si quesadilla… cu cei din birou…

Ganduri nicicum

Insistenta unora ma doboara psihic. De cate ori poti sa intrebi pe cineva: “Ce mai faci? Cum te simti? Ce ai?”, etc fara sa iti dai seama ca il exasperezi pe bietul interlocutor, fara sa simti cum saracul nevinovat ar vrea sa iti dea cu ceva in cap numai sa taci odata din gura aia pacatoasa… De cate ori deci? si pocnetul scos de palma (sau de talpa groasa a bocancului - dupa preferinta!) in contact cu osul obrazului, se auzi surd doar in imaginatia mea…

Il ador pe blond! De cate ori as putea sa ii spun asta incat sa vada in sufletul meu cat mai limpede si sa nu mai fie nevoie de cuvinte vreodata, in cate feluri as putea sa ii arat asta incat sa nu mai fie nevoie de fapte vreodata… Cum? si mintea facu repede un salt periculos de sute de metri - ca acrobatii de la circ - pana la blond si ramase acolo, suspendata.

Ganduri bune

Mi-am cumparat “Misterele regelui - despre scris” de Stephen King si astfel o noua preocupare si un nou entuziasm ma cuprinde la gandul calatoriei cu mijloacele de transport in comun. Suport mai bine aglomeratia de la metrou citind despre micul Stephen (sunt la inceputul cartii doar!) si despre cum reuseste acum adultul sa explice senzatiile micutului de atunci. Cu seninatate accept acum hopurile pe care nemilosul 335 le incearca pe stomacul meu fie din cauza semafoarelor aflate vesnic pe rosu, fie din cauza sirului lung de masini imposibil de depasit. Citesc despre citit si despre scris si un nou gand imi apare, intai timid, apoi din ce in ce mai indraznet: as putea… da, chiar as putea… parca devine totul mai usor acum, mai aproape de mine, relativ posibil de atins… Citeste si scrie mult, mult, mult!…

Ganduri rele

Atunci cand intr-un anumit moment din viata ta, ajungi sa iti imaginezi ca ai vrea sa infigi furculite ascutite in mainile cunoscutilor si colegilor tai numai ca sa vezi cum va tasni sangele rosu din venele lor firave, fie esti foarte obosit, nervos si stresat, fie nu ai mai facut sex de foarte mult timp. Atunci cand intr-un anumit moment din viata ta, ajungi sa visezi noaptea cum le arunci in fata cunoscutilor tai toate defectele lor, tot ce te enerveaza si te plictiseste la fiecare dintre ei, tot ce nu mai suporti si ai vrea sa dispara odata cu ei, fie esti foarte obosit, nervos si stresat, fie nu ai mai facut sex de foarte mult timp. Atunci cand intr-un anumit moment din viata ta, ajungi sa iti doresti mult sa strivesti tot ce e in jurul tau pentru ca simti cum nimic, dar absolut nimic (inclusiv tu!) nu mai merita, fie esti foarte obosit, nervos si stresat, fie nu ai mai facut sex de foarte mult timp. Atunci cand intr-un anumit moment din viata ta, simti ca ai atins o anumita limita, o limita periculoasa, care odata depasita, nici tu nu stii ce va urma sau la ce te va impinge sa faci… inseamna ca ceva mai rau decat stresul, oboseala sau lipsa de sex, ti se intampla…

Niste intrebari si un mesaj

Intre pasi de mambo pe ritm de aerobic, o seara de povesti cu o prietena si un somn bun, m-am trezit cu niste intrebari in cap: cat de mult te poate perverti viata incat sa ajungi sa iti pierzi autenticitatea? cat de mult poti sa iti doresti sa pari altceva decat esti incat chiar sa devii ceea ce vrei sa pari? de cate cautari e nevoie sa te regasesti? mai ai timp sa te regasesti de fapt? cat de mult ne-am indepartat de noi, de ce era original si firesc in noi? Si mi-am adus aminte ca Eliade sustinea in unul din eseurile sale ca ridicolul dezvaluie omul exact asa cum este, fara ascunzisuri, fara alte imbunatatiri, in toata goliciunea sufletului sau. Si nimeni nu scapa de ridicol… si - zic eu! - este foarte bine asa, macar asa…

Un mesaj am auzit de la “Parazitii” in ultimul timp. Mi-a placut iar versurile le gasiti aici: http://www.versuri.ro/versuri/meefi_parazitii+mesaj+pentru+europa.html

Doctorul, umorul romanilor si stirile

Intre povesti despre jocuri de noroc, iubiri rusesti (citesc acum “Jucatorul” de Dostoievsky) si articole frumoase din “Dilema Veche”-”Antrenament pentru viata” - in urma carora cred ca imi voi cumpara “Misterele regelui - despre scris” de Stephen King, citesc pe net despre doctorul meu. Nu gasesc asa multe informatii dupa cum m-as astepta, dar cele putine care apar sunt comentarii de nota 10 de la diferite paciente si sunt foarte bucuroasa. Am mai adaugat si eu unul ca sa ingros randurile… In relatia mea cu el am evoluat de la “fabrica de chisturi” la “supravietuitoarea” pentru ca are talent in a se juca cu astfel de ”nickname”-uri si nu ma deranjeaza atata timp cat nu uita sa imi spuna si Alexandra si nu uita… Ii place muntele, a facut ceva excursii in Piatra Craiului, este emotiv - pentru ca ii tremura vocea cand are de dat un verdict indiferent de ce natura ar fi si e foarte caraghios -, daca vrei sa il suni la orice ora, nu se supara pentru ca lui i se mai zice si “gara de nord” :D. Are rabdare si iti explica tot ce ai nevoie sa stii oricat de sacaitoare esti, din cauza asta poate are si firele albe de par, dar dupa cum marturiseste este si de la “meseria asta parsiva”. Are un baietel frumos de care este foarte mandru, foloseste uneori expresii din engleza ca sa fie “cul” si si-a lasat de curand un cioc care il schimba mult. Aseara am prins stirile la TVR1 si ochiul meu a ras atunci cand am aflat de patania romanilor cu specialistul in mancaruri si excursii prin lume - Anthony Bourdain. Noi l-am urmarit de cateva ori pe “travel&living” si ne-am distrat copios vazand un european cu pretentii dar si cu mult umor alaturi de eschimosi, mancand carne de foca cruda direct de pe podeaua bucatariei. De atunci am zis ca ne vom mai uita la emisiunea lui. Habar n-aveam ca emisiunile lui sunt platite de tara in care se filmeaza, si nu de postul care le produce. Sau asta s-o fi aplicat numai in cazul Romaniei?!?! Oricum ar fi, e caraghioasa reactia noastra jignita de dupa si dovedeste - asa cum zicea si Smilla - ca nu mai stim sa radem de noi.

Explicatie personala

Din nenumaratele ocazii in care apare retoric intrebarea “De ce?”, la una singura poate exista un anumit tip de raspuns - la care personal am ajuns in urma unor multiple deliberari si satula fiind de atitudinea oamenilor de care ma lovesc zilnic la metrou: “De ce se intampla lucruri urate numai anumitor oameni, iar altora parca niciodata?” dupa principiul romanesc “Da’ capra vecinului de ce nu moare?”. Raspunsul este - zic eu! - unul foarte crestin si anume: nu pentru ca acestia ar fi mai speciali, mai buni sau mai frumosi, nu pentru ca acestia ar avea mai putine pacate sau mai multi bani, ci pentru ca nu ar putea indura sa li se intample lucruri rele… Sa ma explic! Aici intervine alt percept sau ”zisa” din folclor conform careia “unui om nu-i da cat poate sa duca!” (daca ma intrebati, nu stiu sa identific exact sursa). Asa ca mai bine ar fi sa ne gandim intotdeauna atunci cand ceva mai putin placut ni se intampla ca suntem puternici si de aceea ni s-a dat noua si nu altora… sub forma unor incercari mai grele ca in povestile cu Fat-Frumos in care este supus la probe pana sa ajunga la Ileana Cosanzeana (mai specific, acelor “altora” pe care nu-i prea suportam si care la o judecata rapida - deci si superficiala! - ar merita sa li se intample ceva neplacut… macar la metrou sa fie impinsi putin mai tare sau sa fie loviti intr-un fel si astfel poate s-ar mai linisti putin spiritul invidios romanesc… pe alte natii nu dau vina caci n-am experienta lor zilnica)… si ca mai degraba fata de acestia - de cei din “tabara cealalta” deci - ar trebui sa simtim ingaduinta, milostivenie si numai sentimente ortodoxe… Lumea noastra fiind “cea mai buna dintre toate lumile posibile” [Leibniz], totul se intampla de fapt asa cum este cel mai bine pentru fiecare. Privind optimist lucrurile in mod permanent, risti sa nu te mai incarci de ura, sa nu mai traiesti cu ranchiuna fata de cei din jurul tau, sa eviti invidia, sa devii mai generos chiar si cu tine, sa intelegi cum e sa ierti si de ce trebuie sa faci asta. Si asa poate nu va mai fi nimeni impins si injurat la metrou. Asa ca… riscati?

Si iata cum se strica o zi…

Deja ma doare capul pentru ca n-am unde sa ma ascund la birou si sa dorm (ce culcus frumos isi construise George Constanza in biroul lui de la Yankees - avea pana si un loc special pentru cana de cafea…), altceva mai bun nici n-am de facut, am epuizat toate conversatiile cu toti colegii disponibili la vorba, am iesit putin chiar si “la pipa” cu fetele, de uitat tamp in monitorul calculatorului m-am tot uitat, am prelungit cat am putut de mult pauza de masa, timpul acordat luarii pastilelor, am baut de fiecare data chiar doua cani cu apa - cate una pentru fiecare pastila, pe messenger nu mai e nimeni interesant si interesat, iata cum se strica o zi… Entuziasmul cu care am pornit initial s-a impotmolit rapid chiar la inceputul zilei in tot felul de mici activitati inutile. O raza de soare, pleease?! se aude strigatul meu disperat pierzandu-se in gol printre gandurile mele. Si la un moment dat, iata ca suna telefonul…si si…eu nu sunt in birou… Singurul lucru poate interesant pe ziua de azi il pierd stupid prin absenta… Si iata deci cum se strica o zi…

“Femeile sunt nebune”

Pe langa faptul ca blog-ul meu are succes pe cautari de genul: “ce vraji sa fac sa ma iubeasca mai mult” sau “jurnal blog dimineata” sau “povestiri pentru copii” sau “castele pentru fete”, femeile sunt nebune!!! Ca sa exemplific: sunt obsedate de ordine si curatenie, adica sunt in stare sa stea cu ochii pe tine tot timpul iar la prima faramitura data pe jos, sa vina cu mopul, cu dezinfectanti, cu bureti, cu perii, etc si sa stea o ora intreaga sa curete locul; sunt prea des obosite si fara chef, iar atunci cand ai si tu o zi de genul asta, atunci gata: “nu ma mai iubesti, stiu eu! nu te mai atrag, nu-i asa?!?”; te cicalesc tot timpul (”fa aia, nu face ailalta!”), dar imediat se enerveaza daca le zici sa faca orice lucru marunt si iti dau taios replica: ”ce, draga, sunt sluga ta?!?!”; muncesc, sunt nervoase, stres mult si intotdeauna e cel mai nasol exact la locul lor de munca, orice zi este grea, epuizanta si tu esti cel vinovat, seara; stiu mai bine ca tine ce sa faca si cand in orice situatie… iar daca incerci sa le ajuti cu un sfat, nu te asculta - iar daca in final nu le iese, tot tu esti vinovat!!!; trebuie sa le lauzi tot timpul (”cat de frumoasa esti!”, “cea mai frumoasa”, etc) dar cum faci o observatie: “uite, blonda aia e draguta!”, se supara foc, fac scene si plang si asta numai si numai din cauza ta, pentru ca nu le faci sa se simta “cele mai…”, pentru ca esti nepasator!!!; daca le faci cadouri, esti vinovat cu ceva, daca nu le faci cadouri - atunci nu le iubesti suficient sau n-ai bani (hmm, cu cine-i cheltui?!?)… Deci femeile sunt nebune!

Astept replicile barbatilor!

“He can only hold her”

Ce pot sa spun despre dezechilibrul meu emotional din ultimul timp? Cum sa motivez toanele de ‘nevasta disperata’? De ce am lehamitea asta fata de toti si toate? Metroul de dimineata, barbatii din viata mea si caderile de calciu m-au ajuns din urma. Ar trebui sa umblu cu o pancarda de gat: “Atentie! Caine rau!”. Ma sufoc. Am multe nemultumiri si aia esentiala e legata de mine. As vrea sa explodeze peretii din jurul meu si sa eliberez ragete infricosatoare. Sa iasa tot raul. M-am saturat de resemnari de genul “daca intri in joc, gata”, vreau mai mult pentru ca stiu ca se poate. M-am saturat de parinti frustrati sau nici macar, dar care ajung intr-un punct ‘magic’ din viata lor in care isi dau seama ca le-ar placea sa isi plimbe ‘nepotii’. M-am saturat de oamenii cu rucsac in spate de la metrou care apar exact atunci cand e aglomeratia mai mare. M-am saturat sa fiu descusuta de ‘prieteni’ cu “Ce ai fata azi? Ia zi!” si m-am saturat sa stiu ca si eu fac la fel cu altii cand sunt in starea mea de acum. M-am saturat sa ma tot repet atata, sa imi regasesc linistea intr-un program de quantum pentru ca il stiu cu ochii inchisi si asta ma lasa sa ma gandesc la alte lucruri. M-am saturat de corelatii si gelozii. As vrea mult acum sa fiu un actor bun care sa poata trece usor in viata personajelor lui si sa isi lase viata alaturi. Vreau sa am pauze de acest fel pentru care sa primesc flori si aplauze. Sa mi se zica ca sunt exceptional si sa am numai review-uri bune in revistele de specialitate, sa ma plimb pe mai multe scene, tot timpul in fuga si nestatornic. Asa nu m-as mai satura niciodata probabil. Despre titlu: am vazut reclama mare cu Amy la metrou. J