Fragment de dimineata

Azi am mers pe jos pana la metrou, pentru ca nu am mai mult de zece minute de facut si pentru ca oricum trebuia sa ma intalnesc cu o prietena. In intersectia de la Iancului sunt multe florarese, cu gheretele pline de buchete mirositoare, care in fiecare dimineata arunca apa pe picioarele trecatorilor pentru a racori trotuarul si a-si improspata marfa. In dreptul uneia dintre gherete ma aflam atunci cand cineva a exclamat destul de tare: “De la ce vine mirosul asta frumos?” si mi-a atras atentia. O femeie mica, cu o palarie alba pe cap, care se tinea de mana cu sotul ei ca in prima tinerete, se oprise mirata sa inspire praful subtil al crinilor albi si parfumul trandafirilor de toate culorile prinsi in buchete fistichii. Sotul - cu parul alb fluturand pe umeri si fata sifonata de atatea riduri - s-a oprit rabdator, explicand femeii ca: “Da, sunt florile, draga mea!”. A reusit pe nesimtite sa o indeparteze pe femeie, de florareasa cu multe fuste si cu multe idei bune despre cum se vinde, si punandu-se cu demnitate intre cele doua, a cumparat un boboc rosu de trandafir pe care l-a daruit apoi galant iubitei. Totul nu a durat mai mult de cateva minute, cat am asteptat la semafor. Ochiul verde al aparatului nu m-a lasat sa astept mai mult, dar uitandu-ma peste umar, i-am vazut cum au traversat si ei in cele din urma, tinandu-se tot de mana. Pentru o secunda am vazut zambetul ei larg catre lume si mana cu pete maronii care tinea strans bobocul de trandafir.

Spuse de A. (cu ‘A’ de la bunatate)

C. si-a asteptat cu bratele deschise prietena din Olanda - plecata acolo la studii si intoarsa acasa fara un ban de paine. C. a gazduit-o, i-a dat bani fara pretentia de a-i fi inapoiati vreodata si a ajutat-o pana cand prietena s-a pus pe picioare. Imi place sa cred ca oricine ar face acest lucru pentru un prieten aflat in nevoie.

 

Caminul de la Universitatea din Cluj se inchisese pe perioada vacantei, iar el ar fi vrut sa stea langa iubita lui care lua meditatii pentru arhitectura acolo. Bani nu aveau prea multi iar naveta Marasesti-Cluj era istovitoare. Salvarea a venit din partea unei prietene care le-a imprumutat o camera din apartamentul ei si astfel si optiunea “cort” a fost taiata de pe lista.

 

Al. se indrepta spre serviciu, binedispus de soare si de strada curata. Deodata s-a trezit ca trebuie sa faca slalom printre cateva bidoane de plastic turtite si pungi de chipsuri aruncate la intamplare, pe asfalt. Ca dimineata altuia sa nu fie stricata in acelasi mod, Al. s-a aplecat dupa ele, le-a strans si le-a dus acolo unde le era locul de drept: la gunoi.

 

A. n-avea bilet, nici in statie nu exista vreun chiosc de unde sa cumpere si era prea tarziu sa isi intrerupa traseul la un moment dat unde ar fi gasit asa ceva. Noroc cu o colega de serviciu intalnita pe autobuz, care i-a dat biletul ei si care a salvat-o de posibile momente jenante cu controlorii. A. i-a promis sa i-l inapoieze.

 

In seara aceea era concertul Haggard si el il asteptase atat! Dar tot in seara aceea, prietena lui avea mari probleme existentiale. O parasise iubitul, nu mai avea incredere in ea, nu mai putea sa lupte, toate nenorocirile se abatusera asupra ei, fara iesire. N-a avut inima sa o lase singura. Astfel ca mai tarziu cu 18 ore si cu un concert in minus, el a reusit sa readuca speranta in sufletul prietenei sale. Bunatatea inseamna si sa renunti la tine pentru binele altuia.

Doua intamplari scurte

Si pentru ca tot ma napadisera amintirile din facultate, acum vin de la o intalnire cu gasca din Que Passa. A fost frumos si cu ocazia asta am mai aflat niste “bunatati” pentru voi.

Pe vremea cand Sovata era in trend, prietena noastra O. isi facuse un obicei sa mearga acolo, la distractie. Gandurile zburau in toate partile, lumea era libera si zapacita. Nu pot sa descriu atmosfera decat din inchipuiri si imi pare rau ca a trecut pe langa mine moda cu pricina. Ei, dar nu despre asta e vorba! Surpriza s-a intamplat atunci cand prietenul ei s-a trezit ca este acostat de un necunoscut care ii stia numele, data de nastere si amanunte despre parinti. Nu, nu era extraterestru si nici ghicitor in stele! Pur si simplu ii gasise mai demult buletinul si vazandu-i pe tineri frecventand des locul, s-a gandit ca atunci cand ei vor reveni, ii va si inapoia buletinul prietenului lui O. A asteptat rabdator si cu prima ocazie in care l-a recunoscut pe posesorul de drept al cartii de identitate, n-a pregetat nici o clipa. Iar prietenul lui O. habar n-avea ca e in minus cu identitatea pe foaie… de vreo doua luni, doar!

In Parcul Tineretului, dupa cateva beri reci la terasa, prietena lui O. s-a trezit ca nu mai are portofel. Panica! Asa cum se intampla in legile lui Murphy, exact atunci cand cauti mai abitir, nu gasesti! Dar dupa cateva zile… ce sa vezi in cutia postala?!?! Chiar portofelul, intact!!! Tot din legile lui Murphy: atunci cand nu cauti, gasesti!

Multumesc O.!

O alta poveste, tot buna, tot imprumutata

Si povestile bune continua… e ca un drog… si sper sa se molipseasca cat mai multi! Am inceput sa imi intreb prietenii despre ce fapte bune isi aduc aminte ca au facut, au vazut sau la care au participat, sa ii indemn sa scrie despre ele sau macar sa imi povesteasca (si scriu eu, nici o grija!). Si cum toata ziua de ieri am colindat terasele si ne-a batut soarele in cap, am stat de povesti. Iar A. si-a amintit de patania cuiva, tot de pe RATB. Se pare ca mijloacele de transport in comun sunt uneori locuri prielnice si pentru fapte bune, ci nu numai pentru invective strecurate printre dinti sau inghionteli rautacioase. In autobuz, un tanar vorbea la telefon si asa cum adeseori se intampla, toata lumea din jur i-a auzit povestea: era din Chisinau si de o zi aterizase in Bucuresti, intors dintr-un voiaj prin strainatate. Cum a pus piciorul in tara, ghinioanele au curs garla: i s-au furat bagajele, actele si banii, plus ca nici card nu mai avea asa incat rudele sa il poata ajuta cu ceva. Diabetic si dependent de insulina, baiatul fusese plimbat pe la mai multe spitale romanesti intreaga zi, ca la final sa primeasca doar o doza mica de insulina, insuficienta. Satul de toate, incerca sa gaseasca impreuna cu prietenul de la capatul firului, o solutie. Cum sa faca rost de bani sa isi cumpere singur injectia necesara pana si-ar fi recuperat actele si restul?!? Situatia era disperata! Dar prin nu-stiu-ce minune, un om bun a avut initiativa si apoi toti ceilalti l-au urmat imediat, ca unul: au facut cheta in autobuz si repede s-a strans o suma frumusica din care baiatul a putut sa isi cumpere injectia si astfel sa evite o criza. Uneori e suficient ca un singur om sa faca primul pas.

Bunatate imprumutata

Dupa ce a citit ultimul meu post, L. mi-a impartasit o intamplare cu oameni buni, la care a asistat recent si de care a fost impresionata. Fiind la o bere cu prietenii si fiind inceput de weekend, L. & Co. s-au asezat pe unde au apucat, intre timp stand cu ochii in patru dupa o masa mai incapatoare. Cand in sfarsit au obtinut-o s-au mutat repede, bucurosi. Seara a continuat in mod placut. Multe rasete, glume si astfel orele au trecut repede. La un moment dat, unul din prieteni si-a dat seama ca nu mai are geanta cu el si si-a adus aminte ca a lasat-o la masa la care statusera initial. Degeaba s-au intors acolo, au cautat prin jur, pe o arie larga, geanta - nicaieri! Si acolo inghesuise toata viata lui: acte, unul din mobile, hartii de tot felul, numarul de telefon al ultimei cuceriri (asta e de la mine!). Cu o mica urma de speranta, a sunat la telefonul ramas in geanta - cine stie! poate ca printr-un noroc fenomenal, hotul o sa ii raspunda politicos si o sa stabileasca de comun acord, un loc de intalnire pentru a-i inapoia macar actele. Si pentru ca viata ofera tot timpul surprize atunci cand te astepti mai putin, hotul s-a metamorfozat in femeia care stergea mesele si facea curat - o femeie cinstita si buna, cu ochi luminosi. Ea a venit tremurand de emotie, cu geanta inapoi la “pagubit”. Multumim!

Bunatate.org

Am tot citit despre random acts of kindness, mi-a placut mult si mi-am tot stors creierii in cautarea unor fapte bune din trecutul meu. Credeam ca nu o sa imi aduc aminte nimic concret, dar mi-am lasat timp si iata:

 

“1. De curand, eram foarte grabita (aveam programare la doctor) si trebuia sa prind tramvaiul care se apropia de statie. Am alergat intr-un suflet pana la chioscul de bilete, fluturand in mana bancnota de 1 leu si stupoare… biletul era 1.3 lei. N-aveam cei 0.3 lei ca sa imi completez suma. De obicei, merg cu metroul si pe jos. Atat de obisnuita eram ca cei din spatele ghiseului sau tejghelei sa nu imi dea marfa decat daca am suma corecta si completa (desi in situatia inversa, intotdeauna las rest, fara sa ma uit) incat mare mi-a fost mirarea cand casierita mi-a dat bilet chiar si fara cei 0.3 lei lipsa. Ne-am inteles repede din priviri caci nici macar n-am apucat sa spun “Va rog!” si “Multumesc!”, ca m-am si intors pe calcaie si am inceput iar sa alerg dupa tramvai. L-am prins in ultima secunda. :D”

 

“2. Intotdeauna cand un tramvai sau un autobuz care pleaca din statie si ma vede in urma, alergand (nu stiu de ce naiba tot alerg eu dupa mijloacele de transport in comun, in loc sa imi gasesc o cauza mai buna!) si se opreste ca sa deschida usile numai pentru mine, salvandu-mi astfel cateva minute bune din viata, simt cum o mare bunatate se revarsa asupra mea - izvorul fiind bineinteles soferul vehiculului. :)”

 

“3. Atunci cand imi cumparam tigari de la chiosc (acum nu mai fumez si deci nu mai fac opriri la chiosc!), deseori mi se intampla ca din neatentie si graba, sa platesc si sa uit pachetul la vanzator. La fel de des stiu ca se striga dupa mine: “Domnisoara! Doamna!” (cum le venea sa zica mai repede!) fie chiar de catre vanzator, fie de catre clientul urmator - de fiecare data insa, de catre oameni cu suflet bun. Multumesc! :)”

 

“4. Pe vremea facultatii, cand aveam perioade lungi in care sufeream de foame si de lipsa de bani, ne facusem o “prietena” - vanzatoare la alimentara din colt - in baza originii brailene comune. S-a intamplat pur si simplu, ca din conversatie atunci cand cumparam paine si tigari, sa descoperim ca rudele ei locuiesc chiar foarte aproape de cartierul in care am crescut eu. Nefiind o persoana cu dare de mana, m-a rugat de doua ori - cand mai am drum pe-acasa, pe la Braila - sa le duc rudelor ei cate un pachet cu diverse lucruri plus bani. Am servit-o cu mare drag, desi pachetele ne ingreunau pe tren iar intre timp, noi trebuia sa rezistam cu stoicism sa nu tabaram pe bunatatile dinauntru (disperarea produce de multe ori, ganduri ridicole!). Oricum atunci cand aveam nevoie, doamna (nu ii mai stiu numele) ne dadea pe datorie parizer si oua pentru omleta. Iar daca vroiam sa ne facem de cap, ceream si napolitane cu cacao pentru desert. Din pacate, n-a durat mult timp acest huzur caci doamna vanzatoare s-a angajat in alta parte, iar ceva mai tarziu chiar alimentara s-a desfiintat. De atunci, n-am mai luat nici noi pe datorie si nici familia din Braila n-a mai primit pachete de la o necunoscuta.”

 

“5. M-am induiosat toata, atunci cand am vazut in metrou o batranica cu baston cum si-a cedat locul de pe scaun in favoarea unei femei insarcinate (aflata in ultimul trimestru, cred!) si care transpira ca un porc in inghesuiala din tren.”

 

“6. Ploua torential si eu fara umbrela in statia de autobuz. Nu stiu daca lipsa de inspiratie sau lipsa mea de noroc a fost cauza surprinderii mele pe picior gresit in asa atmosfera jilava, dar iata ca ma udam pana la piele si gata! Iar autobuzul nu mai venea. Cand deodata, cineva ma surprinde si imi ofera jumatatea lui de umbrela. Astfel si-a impartit benevol si pentru cateva minute, intimitatea de sub umbrela cu o necunoscuta. Multumesc. :)”

 

Din gesturi mici se face o lume mare.

Exercitiu pe marginea unei liste de cumparaturi

un ananas gold

un pommelo

o cutie de trufe cu cacao

o punga de tortellini cu spanac

o punga de tortellini cu branza

un borcan cu suc de rosii (cu busuioc)

o salata iceberg

1 kg de rosii

o legatura de ridichi

un ardei galben (mare)

un brocolli

o cutie de branza feta

un pliculet cu busuioc

o cutie de branza cu mucegai

400 de grame de svaiter

o cutie de icre negre (la 2-300 de grame)

o sticla de vin alb

2 pungi de legume congelate (amestec mexican)

o cutie de pliculete 3 in 1

2 cutii de chefir

2 cutii de iaurt de baut

o paine (preferabil ciabata)

un croissant cu unt

o sticla de ulei de masline (extravergine)

o sticla de apa plata (la 2 litri)

o cutie de napolitane cu ciocolata

 

Daca nu v-am facut pofta, atunci ce va spune o lista de cumparaturi despre omul care a compus-o? Mananca ananas numai dimineata pentru ca i-a intrat in cap ca este benefic la circulatie. Si invariabil se enerveaza ca atunci cand musca din feliile siropoase, bucati mici raman agatate printre dinti. Ii place si pommelo dar ar prefera sa dureze mai putin procesul minutios de curatare al fructului. Seara, si-a facut un obicei prost sa manance trufe de cacao dupa masa iar atunci cand ii lipsesc din dulap, are senzatia ca intreg ospatul de pana atunci e ratat. Dupa ce a fost in Italia si a mancat tortellini la niste prieteni, s-a indragostit de pastele umplute cu sos. Asa ca din cand in cand mai cumpara cate o cutie de paste de la supermarketul aflat la piciorul blocului, le fierbe cinci minute si arunca  apoi cu sos de rosii si busuioc peste ele. “La masaaaa!” Ah, da si daca tot suntem la busuioc! E innebunita dupa salata de salata asortata cu rosii, ardei, masline, ridichi, brocolli si ce-o mai fi la indemana neaparat plus branza feta rostogolita in prealabil prin mult busuioc. Salata asta merge si cu branza cu mucegai sau cu svaiter sau chiar cu branza de oaie taiata cubulete si pierduta printre vecinii ei de bol, batjocorita cu ulei de masline si cu suc de lamaie. Iar in serile in care vrea sa fie romantica (si fitoasa!), atunci cumpara o cutie mica de icre negre, o bagheta si o sticla de vin alb. A citit ea intr-o carte de-a lui Ian McEwan si i-a placut. Pregateste frumos masa, pune o muzica de jazz in surdina, iar pentru mai tarziu - isi descarca un film bun si astfel, la capatul sticlei de vin este fericita si deja in lumea viselor. Cand se simte gospodina fara chef, tracasata de problemele de la serviciu, atunci isi frige repede niste legume cu unt in tigaie, si cu putina branza alaturi a scapat - cina e gata! Restul serii il petrece uitandu-se la televizor fara sa vada nimic, cel mai probabil cu o cutie de iaurt in mana stanga (in dreapta avand telecomanda, de fiecare data). Adoarme fara vise si doar tresare putin atunci cand telecomanda atinge podeaua, scapata din catusa mainii. Dimineata se invioreaza de abia dupa pliculetul de 3 in 1 dizolvat in apa fierbinte a fantanii de pe hol. In graba ei spre metrou, poate rontaie niste napolitane. Daca nu, sare complet peste micul dejun si nu o deranjeaza decat atunci cand se apropie ora pranzului. Se mai amageste intre timp cu apa chioara (plata!) sau cu sticks-uri capatate de la colegi. Atunci cand stie ca va avea dimineti linistite, isi cumpara cate o cutie de kefir alaturi de un croissant cu unt. Ii aduce aminte de weekenduri cand nimeni nu o mai grabeste nicaieri dimineata, si poate sa stea la o cafea cu cate o prietena, sa prelungeasca momentul exact cat isi doreste… sa o prinda seara ghicind pe fundul cestii viitorul. Mai ales ar vrea sa aiba un iubit cu care sa imparta toate astea! J

In taxi

Pentru ca in ultimul timp. am avut cateva drumuri mai lungi de facut, m-am folosit cu predilectie de serviciile de taximetrie bucurestene si mi-am adus aminte cum e…

Primul taximetrist cu care am avut de-a face mi s-a parut o specie rara! Timid, de-a dreptul rusinos - o trasatura pe care nu te astepti sa o regasesti la angajatii din bransa! - mi-a oferit cu voce tremuranda, un ziar cu care sa ma delectez in timpul mersului (un tabloid de scandal), nestiind ca eu avand o astfel de ocupatie in masina si mai ales in timpul mersului as fi putut provoca un dezastru pentru hainele lui curate, respectiv pentru interiorul ferchezuit al taxi-ului. L-am refuzat taios, fara vreo explicatie, iar el mi-a cerut apoi amabil sfatul asupra traseului ce va fi de parcurs. M-a facut sa imi para rau o secunda pentru ca l-am repezit la faza cu ziarul, si atunci am facut o concesie, cerandu-i colaborarea in acest sens, ca intr-o casnicie. Mandru (sau poate doar bucuros de optiune!) a luat repede decizia si apoi a deschis discutia despre vreme. Intotdeauna ma obosesc taximetristii care incep sa vorbeasca despre vreme ca si cum ne-am gasi intr-un salon frantuzesc, la o petrecere sau un ceai, iar conversatia acolo ar fi obligatorie. Asa ca am incercat sa inabusesc in fasa intentiile lui bune, dar succesul meu a fost slab. N-am putut sa il opresc din tirul de intrebari: “Si cu ce treaba la spital? Aveti pe cineva acolo, nu?” etc, ca si cum am fi fost deja cunostinte vechi. Noroc ca drumul nu a fost lung, iar cheful meu de a replica rautacios a fost diminuat de ora prea matinala asa incat am ajuns cu toti nervii intregi la capatul cursei, despartindu-ma in termeni buni de el. Oricum, prefer taximetristii muti!

Cel de-al doilea a fost o alegere partial fericita! Ma grabeam. Am intrat in prima masina, surprinzand doar cu coada ochiului tariful inscriptionat pe portiera, salutand precipitat si comunicandu-i repede figurii negricioase si nebarbierite din fata mea, ca e o chestiune “de viata si de moarte” sa ajungem imediat la destinatia pe care i-o propuneam. Ce s-a intamplat mai departe a fost ca in filmul frantuzesc “Taxi”, eu neapucand macar sa imi pun centura. Mi-a placut ca a evitat aglomeratia - chiar si in toiul dupa-amiezii, Colentina este blocata! - si ca a ales stradutele mici pe care a mers cu viteza indiferent la gropi, mi-a placut ca a avut curaj sa incalce cateva reguli de circulatie in numele “satisfacerii clientului” (bune cunostinte de marketing?!?! ) si ca a stiut sa ia toate aceste decizii rapid, hotarat. Nu mi-a placut ca in timp ce facea toate astea, se lauda verbal cu o automultumire de sine pe care rar am mai intalnit-o la cineva. “Si ati vazut? Am mers pe strada X si am evitat semaforul Y! De-acuma o sa stiti si d-voastra, nu-i asa?!?” conchidea el in spirit didactic… Practic, si-a dat cu firma in cap! Prefer deci taximetristii muti!

Cel de-al treilea mi-a oferit acele momente linistite in care sa ma asez si sa ma gandesc la cum o sa scriu azi pe blog despre taximetristii din Bucuresti. Al treilea a fost mut.. si gras!

Vine mosu’ …

O sa incep cu platitudini gen: “a venit luna cadourilor”, “il asteptam pe mosu in seara asta”, “vine mosu’…” J

Pentru cuprins o sa mai completez cu: portocale zemoase mancate in “varful patului” alaturi de “capcauni”, uitandu-te la comedii, ciocolata elvetiana cu lapte si carti mirosind a nou si frumos. Apoi o sa pun o perdea alba la geam si camera se va umple de caldura iar mosul cand o sa vina o sa aiba grija sa adauge lumina si pata de culoare. O sa manance fursecuri proaspete si o sa bea suc natural… ehh, si poate fac si paste cu sos… J

Iar la final nu pot sa inchei decat: “Cu dragoste, Alexandra”… J

Elegie la sfarsit de toamna

Ce scria el pe nisip a doua zi: “De ceva vreme imi port singuratatea cu tine alaturi. Imi urmaresc obsesiv gandurile dar cu coada ochiului te zaresc permanent undeva, aproape. Chiar daca ma roade vreo angoasa, sau ma pierd in lume si griji, atunci cand imi intorc fata spre tine, toate se aseaza la locul lor. De ce gandurile au momente cand se intorc impotriva noastra ca si cum ar scrie o elegie pe suprafata subtila a creierului? De ce ma departeaza asa usor de tine? Imaginea ta dispare si ochiul meu ramane gol. Iar singuratatea striga mai tare ca oricand si apa linistita din mine se tulbura. Ma salvez pentru o clipa cand ma intorc in viitor, un viitor al nostru, in care te tin de mana si te privesc simplu: “Salut”. Ma adancesc in mine si ne vad. De fapt vad mana mea intinsa spre a ta, in intuneric. O voi gasi?” Ce a scris ea candva nu mai are importanta.

“Ma mai iubesti?” si whisky

Cand a fost ziua lui n-a stiut ce cadou sa ii cumpere, pentru ca simtea ca trebuie sa fie ceva care sa ii spulbere mintea, ceva senzational care sa il lase ‘masca’, ceva care sa il surprinda cu totul… Pana la urma i-a luat niste flori galbene, si-a aranjat putin parul si si-a facut curaj sa intre in casa. “La multi aaaaaaani!!!” El a prins-o usor de mana, i-a luat florile si a sarutat-o pana sa mai apuce ea sa zica ceva. “Cel mai frumos cadou!” In boxele de la calculator canta Barry White, ca in vremurile bune… si pentru o clipa inima se stranse intr-un mic regret. Isi turna insa repede un pahar de whisky si se aseza dezinvolt pe fotoliu. De parca ieri se vazusera ultima data si acum isi continuau discutia de unde au lasat-o, el incepu sa-i povesteasca o istorie cu un coleg de la munca si cum s-au dus impreuna intr-un bar, iar acolo toti il strigau “Viking-ul”…  Ochii lui sclipeau veseli si in timp ce povestea, nu se uita deloc la ea. Avea trac. Un alt mic regret ii stranse inima: “Cand o sa ma intrebe?”, se gandi ea. Dar el isi continua povestea. Cand la un moment facu o pauza pentru a sorbi din pahar, ii intalni ca din greseala privirea si nu mai reusi sa o mute de-acolo. Gura se intepenise si ea intr-un rictus neutru, iar ea plangea mut de cateva minute. “Nu te-ai schimbat deloc, sa stii! Ar trebui sa te bucuri….”, zise el dupa ce se dezmetici cat de cat. Rase scurt si se auzi si singuratatea din jurul lui. “Maria mi-a mai povestit…si m-am bucurat de fiecare data…” , ii trecu mana usor prin par…parul de-acum prea gri ca sa il mai lase nevopsit. “Eu…. eu m-am intors…”, fu ea in stare doar sa mai sopteasca… Numai asa stia sa se poarte… Ea il intreba “Ma mai iubesti?” dupa cateva pahare de whisky si bea doar atunci cand nu era sigura ca o mai iubeste… Iar el, el doar o lua in brate…

“Let her cry” (Firma)

Pentru ca unora le e dor de ce altii nu mai scriu…reincep ciclul povestilor.
Daca pana acum nu ati mai vazut un iac, sa stiti ca l-a vazut colega mea tocmai in Elvetia si chiar l-a pozat:

Am perioade proaste. Asta e una dintre ele. Seamana cu momentele in care esti asezat confortabil intr-un bar, inconjurat de prieteni buni, pe care de mult timp asteptai sa-i vezi si carora ai sa le impartasesti lucruri, dar tu in loc sa faci asta - stai si nu mai stii ce sa le zici, ai un fel de blocaj, care nu te lasa sa comunici, sa citesti, sa scrii…desi ai avea ce. Asa de o bucata de vreme nu prea mai citesc, nici nu mai scriu….dar ma intalnesc cu prietenii. E o treaba destul de placuta sa mentii relatii, prieteni, chiar daca asta presupune si efort. E vorba de acel efort placut de a te intalni la bere, seara, dupa program ca sa recuperezi franturi din viata lor, din timpul in care tu nu erai langa ei. S-au anuntat vesti bune pentru anul viitor in grup (sic!), au fost poze din vacanta si multa ciocolata cu portocale (prietenii stiu de ce!). Acelasi loc, alte chipuri…toata saptamana am dus-o asa…Si am iesit din ea (caci azi e vineri) putin cam debusolata (ar trebui sa ma intalnesc si cu tata) si racita…:D Rezist cu stoicism insa…mai am intalniri si in weekend.. Apoi, multi oameni indragostiti toamna. Imi plac, e incitant sa le auzi povestile, sa le vezi sclipirea din ochi si sa le simti fluturii din stomac. Parca te prinde si pe tine putin. Dar iti intorci privirea si imediat vezi iubirea care asteapta doar un semn si te linistesti. Copii de ziua tatalui, cu nume de David. Emotie scurta dar intensa. Am fost si la nunta…una traditionala, surprinzatoare. Ne-am vazut altfel prieteni vechi, ne-am redescoperit. Emotii amestecate. Va tin la curent! Despre titlu, gasiti la: http://www.band.ro/

America

Am primit de mai mult timp mailul asta si l-am fw doar la cativa prieteni, dar azi m-am hotarat sa-l dau paste intr-un new entry pentru ca “merita”:

> Sal everybody si la multi ani!
>
> Mailul asta are un kilometru…ba nu, o mila:)) Ca astia masoara in mile, uncii si alte prostii de pe vremea lui pazvante chioru :)) Deci risc sa va plictisesc cu parerile mele despre america Sorry if I do.
>
> N-am prea scris… deloc despre marea si minunata, cea mai beton si ca lumea tara din lume… pentru ca nu prea stiam ce sa zic. La inceput a  fost socul, si apoi frustrarea, apoi dezgustul, apoi am asteptat sa vad, poate ma insel… si acum mailul asta :))
>
> Deci, la noi in america, unde totul este cald si bine si frumos…
>
> Ehe as vrea eu. Ma tot gandesc ce sa va zic despre fundul asta de lume?
> Si cu ce sa incep? Ca sunt atat de multe…
>
> Pai in primul rand sa incepem cu distractia americana: “FUN”. Pai nu trecu mult, o zi doua, de cand am ajuns aici si tot aud reclame, in taxi, la radio, la tv, cu tot felul de chestii, toate ducand la aceeasi idee, idee pe care o desprind dintr-un mare si important ghid turistic despre/din San Francisco: “and… What can be more fun than shopping?”
>
> Deci citind eu ghidul acesta si incercand sa gasesc ceva “fun” sau macar interesant de facut prin San Francisco… asta era top of the list. Doamne si ce m-am excitat la gandul de ore de cumparaturi in diverse magazine ale patratului uniunii (Union Square).
>
> Da’ oricum, radio si tv, si net nu contenesc sa iti aduca aminte ca “shopping is so fun”. Hai sa zicem ca e reclama, acceptabil. Asta pana cand vezi americanii in actiune. Dupa cum zicea cineva (roman plecat in  state, stabilit aici de 10 ani): americanii sunt ca lacustele.
>
> Si asa e. Dupa promotiile de sarbatori magazinele au rafturi goale, mai nimic nu mai gasesti, ca a trecut valul de lacuste. Si cumparara frate tot, da tot. Am zis sa incerc si eu. In primul rand: magazinele sunt, sa zicem …  nici cat jumate dintr-un magazin mediu european? Dar, marimea nu  conteaza nu?
>
> Dar calitatea? Doamne daca nu m-am invartit de mi-au iesit ochii si mi s-a facut parul maciuca. Calitatea produselor americane, toate facute pe vapor, undeva in apele internationale sau langa taiwan sau china… e EXECRABILA.
>
> Si iarasi, am zis sa ma abtin, ca poate nu am nimerit eu in magazinu  care trebe, nu am cautat suficient… ce stiu eu. Dar nu, este o stare generala: haine de cel mai prost gust ever to be shown to me :)), chestii electrice pe care le folosesti de  doua ori si apoi le arunci la gunoi ca s-au stricat si tot asa.
>
> A… si macar de ar fi ieftine, pe masura calitatii. Dar dai la bani de te usca… Oricum lacustele cumpara tot.
>
> Hai sa va povestesc cum functioneaza telefonia mobila aici. Pai in  primul si in primul rand: platesti si ce dai si ce primesti. Prima oara cand mi-a zis asta la dealer, am ras, am crezut ca glumeste. Dar si ea a zambit ironic si a zis ca da, noi europenii si asiaticii avem altfel  sistemul. Deci, daca suni, platesti, daca esti sunat si raspunzi, platesti. Daca trimiti mesaj, platesti, daca primesti mesaj (si nu prea ai cum sa refuzi), guess what? Iar platesti. Si da, trist, dar nu glumesc.
>
> Dar cea mai tare faza a telefoniei mobile americane: in timp ce suni (adica telefonul suna) si alalalt inca nu a raspuns… Guess what? Deja PLATESTI :)) Ca cica e air time sau nu mai stiu ce.
> Ihi.
> Deci cand vb cu Denisa, platesc ca vb cu Denisa, si ea plateste ca a  raspuns, deci ajung sa platesc de doua ori ca vb cu ea. :)) Cum toti fac asa, si mai mult, li se pare chiar normal..tac si inghit.
>
> Anyway, sa mergem mai departe Aici in the most advanced country on  the earth (si apropos, toti americanii chiar cred asta), exista notiunea de credit history. Adica te inregistreaza la plati. Daca platesti curentul la timp, daca  platesti mobilul la timp, daca platesti chiria, etc etc.
> Si daca le platesti pe toate la timp, ai credit history bun. Daca ai omis vreuna, sau ai intarziat (nu conteaza si 5 min), devii dubios. Si  mai mult, cum trebuie sa platesti prin posta (cec), daca nu ajunge cecul la timp (nu conteaza ca nu e vina ta)…. tot aia-i! Ei fie, poti sa zici ca e acceptabil, dar daca vii in alta tara (overseas cum zic astia)… nu ai nici un credit history, nu? Si cine spera ca asta inseamna ca e bine :)) (prezumptia de nevinovatie? hello?)
> Well, e la fel de rau ca unu care nu si-a platit ever facturile, singura diferenta este ca tu poti sa iti construiesti credit history (in vreo doi ani), iar ala cu bad credit nu mai scapa ever.
>
> De fapt, asta ramane asa ca un stigmat asupra intregii sale vieti, ca a  uitat sa plateasca o factura. Ba mai mult, caz real: unu voia sa divorteze de sotia sa ca el avea credit history foarte bun si ea il avea dubios, ori prin mariaj isi asocia numele lui cu credit history-ul ei, deci ii scadea lui scorul. Iar ea era disperata, ca nu stia ce sa faca sa nu divorteze ala de ea.
>
> Un nou taram de explorat pentru telenovele.
>
> Oricum, noi cum nu avem nici o istorie americana, nici de credit nici de alta natura, suntem cei mai suspecti oameni on earth :)) Si cand am vrut sa ne luam mobile (cu abonament, that is), trebuia sa platim un depozit de 500$ per telefon. Adica 1000$, pe care ii vezi inapoi intr-un an daca esti cuminte si iti platesti la timp toate facturile. Daca amani vreuna, risti sa ii pierzi pe toti Si nu primesti dobanda pe anul ala!
>
> Si depozitul este raspunsul la toate. Ca sa stai in chirie fara istorie de credit, platesti depozit (ca daca nu le platesti chiria?). Ca sa ai curent in chiria in care stai, platesti depozit, ca daca nu platesti  curentul? Si pentru toate serviciile platesti depozit.
>
> Ca sa nu mai zic ca daca vrei sa faci imprumut (pentru masina de ex. ca  aici nu poti sa mergi pe jos nici sa iti iei painea, ca e 3 miles away), bineinteles ca platesti o dobanda frenetica si in caz ca nu ai platit rata lunara pana la minutul x al ultimei zile, in 5 min. vine nenea sa iti ridice masina din fata casei. Si nu-i gluma :)) Adica eu tot rad pe aici, dar nu-i rasul meu.
>
> Cum faci credit history? Pai te imprumuti de la banca din banii tai si  platesti bancii dobanda (varianta pe scurt). Adica deschizi un cont de credit card la banca, pe care il garantezi cu 500$ blocati in banca.  Apoi cheltui de pe credit card in limita celor 500$ si lunar iti vine factura cu cat ai cheltuit + dobanda bancii. Lunar o platesti la timp,  ca orice alta factura Si asa construiesti credit history. Dureaza un an sau doi.
>
> Dar america este o tara a tuturor posibilitatilor si a oamenilor liberi. De revelion, neavand ce face (in mare parte), am pus si noi niste  muzica. Din pacate, vecinul nostru nu a fost de acord si ne-a batut in  perete de mai avea putin si se darama (casele aici se construiesc din  cartoane, chestii prefabricate in caz ca nu stiati.. si costa… Vecinii  (toata familia) voiau sa doarma. (In caz ca va intrebati, nu sunt un caz singular, multi stau acasa si  dorm de rev, pe aici).
>
> Si cum in contractul de chirie scrie clar ca dupa ora 10 nu ai voie sa  faci nici pas, si revul e pe la 12 noaptea… ne-am conformat. Am dat muzica in surdina… si ne-am zis un la multi ani in soapta.
>
> Dar macar de-ar fi asta totul. Cateva zile dupa ce ne-am luat aparat  foto digital (o sa trimit in viitor si niste poze), a iesit si Denisa pe afara sa fotografieze imprejurimile si pe unde stam. Numai ca un alt vecin a sarit la ea si a tipat (la propriu, chiar a tipat) ca “ii  invadeaza his privacy”, si Denisa speriata si cu coada intre picioare a  inchis aparatul si a intrat in casa.
>
> Si cum la astia chestiile astea nu sunt de gluma, taci si te conformezi. Ce se poate intampla daca dai muzica prea tare? Vecinul suna la 911, te  trezesti cu politia la usa si primesti citatie la tribunal pentru  urmatoarea saptamana. Orice vecin poate sa iti faca asta… si o si fac, daca prind momentul.
>
> Asa ca incerci sa respiri si sa nu deranjezi pe nimeni prin existenta  ta. Ca si daca te uiti mai lung la cineva, s-ar putea sa te dea in  judecata ca l-ai hartuit. Si nici asta nu e o gluma, am primit training dupa ce m-am angajat.
>
> Deci esti liber sa faci ce vrei atata timp cat nu deranjezi pe nimeni si cum orice ai face (in afara de banal) deranjeaza pe cineva, esti liber sa faci nimic.
>
> Sa mai vb putin de mentalitatea ameriana: zambeste oricarui strain, intreaba “how are you?” cand vezi un om, nu raspunde niciodata altceva  decat “fine” la intrebarea de mai sus (nici asta nu e o gluma), exista  doar america si “the rest of the world” care oricum nu conteaza… si sa nu indrazniti vreodata sa afirmati ca altundeva in lume, ceva se face  mai bine decat in US :)) Am avut oroarea de a-mi fi scapat o mica  sugestie in acea directie.
>
> A, mai era o chestie funny. Ca oricum sunt inapoiati mai cu toate  chestiile pe aici, le-am zis ca aveam un telefon mobil care ma tinea  11-14 zile, cand mi l-am luat. Si ca asta ma intereseaza cel mai mult, sa ma tina cat mai mult bateria. Si mi s-a raspuns: wow, il ai la tine? poti sa ni-l arati? am auzit ca in Europa aveti  tehnologie mai avansata decat aici la mobile. Asta ma tine 3 zile (e cel mai tare de pe piata).
>
> Oricum pe aici nu sunt decat LG si nu mai stiu ce (inca vreo doua  marci). Celelalte nu au voie pe piata, nu stiu din ce motive. Banuiesc ca libertatea pietei  :))
>
> In rest? Ce sa va mai spun de pe aici? Eventual doar ca sunt ca niste  robotei. Muncesc si muncesc si muncesc, si se mai duc din cand in cand  acasa. Si am colegi care imi povestesc cat de entuziasti sunt sa  munceasca la nu stiu ce feature, sau altul zise acu ceva vreme: “this will keep me busy this weekend” si mi-a tras un zambet. La care i-am  tras si eu un zambet inapoi si gata. Unde “this” era ceva de munca  bineinteles (dar nu era neaparat o cerinta la munca ci era o gaselnita  pe care voia el sa o faca, pt binele comun). Sunt de acord ca din cand  in cand mai gasesti cate ceva entuziasm si in munca (desi eu nu prea, in ultima vreme), dar la ei e obicei, nu exceptie.
>
> Familia este ca o afacere. Ea in masina ei, pleaca de dimineata, el in  masina lui pleaca de dimineata. Se intalnesc seara la cina (daca munca  permite) si discuta “afacerile” de familie, la 10 stingerea. Si a doua  zi de la capat.
>
> Craciunul este despre cadouri si shopping (so FUUUN), si nici o mentiune despre aspectul crestin (nasterea Domnului)… cum s-ar putea asa ceva? Este politic incorect. Evreii nu cred in Iisus, si nici budustii si alti cativa… deci nimeni nu poate sa impuna religia lui altora, deci nimeni nu poate sa pomeneasca despre asa ceva, ca daca ar pomeni, ar fi o incercare de a-ti impune religia, of course.
>
> A.. si e o mizerie pe strazi si prin gari si transportul in comun (care  oricum e mai mult lipsa) e de un jeg… de cateodata mi se facea pielea gainii gandindu-ma ca o sa stau pe scaunul ala in tren, sau mai stiu eu. Cersetori sunt garla. Oameni prost platiti sunt si mai multi.
>
> A… si am uitat, eu sunt in cea mai frumoasa zona din state, iar San Francisco este cel mai frumos oras din state. Mi se aduce aminte asta…foarte des :))
>
> A… si mai e un banc, pe care l-am auzit de la un  indian: “The only culture in america is agriculture.”  Am ras… trist, dar am ras. Denisa a mers fericita la cea mai mare librarie din Standford shopping center (standford nu?) care era plina  cu: “How to lose weight in 20 days” si “How to live longer”, si nimic  altceva :))
>
> Incerc sa scriu ceva de bine de pe aici… dar nu gasesc nimic :))
>
> Ma opresc aici… la reflectia mea asupra culturii si civilizatiei  americane (care e lipsa) ca v-am umflat capul destul :))
>
> Si cum stiu ca majoritatea romanilor considera asa o realizare a pleca  “dincolo”, si cum majoritatea celor plecati au fazele alea de doi bani  ca nu s-ar mai intoarce niciodata si se dau de parca ar fi toti buricii  pamantului… am vrut sa va trimit o poveste mai putin spusa si auzita  de pe aici de peste hotare. Si acum ma gandesc ca acasa sunt multe lucruri mult mai importante si  mult mai bune decat viata asta pointless si plina doar de munca pe care  o duc romanii americanizati de aici (ca am intalnit destui si nici unul, “vai doamne” nu s-ar mai intoarce in rahatul din romania). Eu cred, acum mai mult decat inainte, ca acasa in rahatul din romania, esti/poti sa fii mult mai ferice decat aici.
>
> Noh ne mai auzim noi, va mai povestesc de prin state… cand oi mai avea timp si chef, ca greu imi vine orice chef pe aici: The  greatest country in the world, the greatest place to be! Remember that!  Raul
>
> PS: O sa va trimit si niste poze mai ‘colo, si alea promit ca o sa fie  nice :)) Si revin cu amanunte placute ale vietii americane, mai intai  trebuie sa le descopar :)) Wish me luck! I’m on a quest: discover the  american beauty! (Interesant ca filmul cu…)

Doors & Lucky Strike

Se uita prin gaura cheii. Nu vedea decat mana ei - care parca imprumutase toata furia corpului - aruncand cu ce-i venea la indemana, in usa inchisa, in spatele careia se afla el, razand. Daca in secunda urmatoare ar fi venit un extraterestru la ei in apartament si l-ar fi intrebat: “Pe planeta cealalta, unde o sa va luam pe amandoi, vrei sa traiesti tot cu ea?”, el ar fi raspuns hotarat: “Nu!”. Cam la asta se gandea in timp ce scrumul tigarii din mana lui, cadea pe covor, iar ea era de partea celalta a usii si nu vedea aceasta “impietate”. “Ah, ce noroc!”, isi mai zise el cand fu constient de “cat rau cauzeaza fumatul”. Dupa un timp si multe distrugeri de cealalta parte a usii, el isi lua inima in dinti si o deschise: peria ei de par condusa de aceesi mana furioasa, dar care nu se astepta la gestul lui, il lovi drept in fata, ii sterse pentru un moment zambetul condescendent pe care il afisa. Imediat apoi, mana se calma, zacea acum inerta pe langa corpul care tremura inca. Celalalt corp in schimb, isi relua zambetul uitat si se indrepta spre o alta usa, iesind definitiv din casa si din viata ei.

Doors & Lucky Strike

Se uita prin gaura cheii. Nu vedea decat mana ei - care parca imprumutase toata furia corpului - aruncand cu ce-i venea la indemana, in usa inchisa, in spatele careia se afla el, razand. Daca in secunda urmatoare ar fi venit un extraterestru la ei in apartament si l-ar fi intrebat: “Pe planeta cealalta, unde o sa va luam pe amandoi, vrei sa traiesti tot cu ea?”, el ar fi raspuns hotarat: “Nu!”. Cam la asta se gandea in timp ce scrumul tigarii din mana lui, cadea pe covor, iar ea era de partea celalta a usii si nu vedea aceasta “impietate”. “Ah, ce noroc!”, isi mai zise el cand fu constient de “cat rau cauzeaza fumatul”. Dupa un timp si multe distrugeri de cealalta parte a usii, el isi lua inima in dinti si o deschise: peria ei de par condusa de aceesi mana furioasa, dar care nu se astepta la gestul lui, il lovi drept in fata, ii sterse pentru un moment zambetul condescendent pe care il afisa. Imediat apoi, mana se calma, zacea acum inerta pe langa corpul care tremura inca. Celalalt corp in schimb, isi relua zambetul uitat si se indrepta spre o alta usa, iesind definitiv din casa si din viata ei.