Pamuk

E la moda, a fost in Romania de curand si toata lumea s-a inghesuit sa obtina un autograf. Vedetele momentului s-au simtit obligate sa il citeasca si sa isi spuna parerea. Pentru mine, Pamuk “se numeste Rosu”, este frumos si sunt tare incantata ca il pot citi. M-am indragostit treptat pentru ca imi descopera o lume nici macar banuita, adanc inscrisa in harta sufletul meu. Am citit sau auzit undeva ca ceea ce ne atrage la o carte, este de fapt suma a ceea ce regasim din noi acolo si uneori, de cum se identifica viata noastra cu cele intamplate in poveste. Cartile care ne reprezinta, de obicei ne aleg pe noi si nu invers. Si chiar de n-ar fi asa, o carte frumoasa si bine scrisa e ca o plimbare la munte, pe creste, dupa multe zile la fel, tinutuit in scaunul de la birou. Pamuk rules! Enjoy!

O carte “regeasca”

Zi linistita de duminica! Nu ne-am mai dus la pizza din cartier asa cum un comod obicei a pus stapanire pe noi de la o vreme incoace. Lenea mi-a infrant pofta de quatro formaggi-ul obisnuit cu marginile potrivit de coapte si de crocante plus espresso-ul aburind, sorbit pe terasa in timpul unei discutii despre vacanta cu blondul. N-am ezitat prea mult in hotararea mea de a ramane cu cartea in brate, in pat… Nu ma mai puteam opri din citit inca de cu o zi inainte. Si daca nu era vorba de un eveniment important la care bucurosi am participat sambata, probabil ca m-ati fi gasit duminica dimineata pe terasa cu pricina, cu pizza si cu cafeaua mea in fata, cu blondul zambindu-mi alaturi, cartea fiind de mult timp devorata si un subiect inchis. Din acelasi considerent insa, am ratat si schimbul de carti de la ora 15, din Lucky 13 – unde m-as fi bucurat de o ciocolata cu portocale di-vi-na si unde poate as fi facut rost de o carte buna. (Ei, dar nici L. n-a raspuns la telefon, iar A. n-a putut sa mearga… Si cum sunt timida, nu m-as fi dus singura sa ma “balacesc” intr-o mare de straini desi poate pe multi i-as fi recunoscut de pe blog). Oricum eram bantuita! Iar hartuiala stiu ca n-ar fi incetat daca ma duceam si lasam cartea din mana neterminata. Sa va explic! Este vorba despre cea mai buna carte a “regelui” (Stephen King) - cea care m-a fasinat atat, care m-a tinut ore in sir, toata ziua de duminica, tinuita in pat si pe care am devorat-o (se devoreaza mult si in carte, multa carne de om…) intr-un singur weekend. Nici foame nu mi-a fost cine-stie-ce. Nici pe blond nu l-am alintat prea mult… (noroc ca avea si el alte treburi de facut). In scurta pauza de somn, am visat clovni, pampoane portocalii si fete cu parul rosu. M-am trezit repede si am reluat lectura. “Uf, bine ca nu m-au prins!”, am gandit repede cu respiratia taiata de sprintul facut. Eram printre ei, faceam parte dintotdeauna din gasca lor. La fel m-am simtit cand am citit “Ciresarii”. Atunci eram copil si mi-a fost firesc si usor sa particip activ la toate aventurile lor. In “BantuIT”, am intalnit alti “ciresari” pe care i-am indragit insa la fel de mult, din prima clipa. Fiecare dintre ei trebuia sa isi infranga teama, fiecare dintre ei avea de luptat cu un monstru personal si toti laolalta erau alesi special ca sa invinga “Monstrul cel mare”. Treaba asta cu frica am mai intalnit-o in “Saw” (filmul) – acolo insa groaza are rolul de a corecta fricile personajelor, de a-i sanctiona in vederea educarii lor definitive. In “IT”, frica da curaj, se transforma intr-o arma in fata clovnului, a mumiei, a paianjenului… (pentru fiecare dintre ei, monstrul cel mare avand alt chip, chipul fricii interioare) si tot frica il invinge pe monstru, il face sa capituleze. Dar “IT” este si o poveste despre prietenie. Prietenia care se leaga indisolubil in fata raului de orice tip, care uneste oameni si copii in bucurie si necaz, si care intr-un mare final, invinge! J

Ultima ispita

Saptamana aceasta, “Romania libera” se va vinde impreuna cu dvd-ul filmului “Ultima ispita a lui Iisus” in regia lui Martin Scorsese (film relativ vechi, din 1988), se aude in boxele radioului. Nu cumpar de obicei ziarul respectiv, dar cu filmul asta m-a convins! L-am vazut acum cativa ani, mi-a placut si de-abia astept sa am dvd-ul. Cartea lui Kazantzakis - “A doua rastignire a lui Hristos” - care sta la baza scenariului si pe care v-o recomand cu caldura, se gaseste la anticari. “Natura duală a lui Iisus, dorinţa lui atât de omenească, atât de supraomenească, de a atinge Dumnezeirea, au rămas pentru mine un mister adânc şi indescifrabil. Cauza principală a tuturor bucuriilor şi tristeţilor din tinereţea mea era lupta perpetuă dintre spirit şi trup, iar sufletul meu era arena unde aceste două armate se ciocneau”  ne avertizeaza regizorul prin cuvintele scriitorului grec, iar in continuare: filmul “nu e bazat pe Evanghelie, ci este o explorare fictivă a acestui conflict spiritual”. Enjoy!

Cartile mele sexuale

Pentru ca aseara am inceput sa citesc o carte pe care n-am avut rabdare sa o termin ca m-am enervat la cat de proasta era si pentru ca se dorea a fi o carte cu si despre sex, ma razbun (hic et nunc!) enumerand cartile mele sexuale bune - un itinerariu drag (nu pun link-uri ca mi-e lene, iar ordinea este una aleatoare, cea a memoriei!):

• Lolita - Vladimir Nabukov
• Iubirea fata de aproapele - Pascal Bruckner
• Sexus - Henry Miller
• Amantul doamnei Chatterley - D.H. Lawrence
• Incest - Anais Nin
• Femei - Charles Bukowski
• Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez
• Maitreyi - Mircea Eliade
• Cronica pasarii-arc - Haruki Murakami
• Tropicul Cancerului - Henry Miller
• Henry si June - Anais Nin

In cazul in care simtiti nevoia sa completati lista, chiar va rog! “Creierul este al doilea organ preferat de mine!” (Woody Allen).

Francezi si dragoste

Cu prilejul unei raceli care - timp de cateva zile - m-a pus la pat, sub pat, in pat si mi-a scos peri albi, am avut de ales: Asimov sau King? King sau Asimov? Hmm… Ok, Miller!!! Boon! Si de fapt am inceput cu Anais Nin - “Henry si June” - jurnalul interbelic al iubirii celor doi scriitori (Miller si Nin) dupa care Philip Kaufman (cel care a adaptat la imagine si cartea lui Kundera - “Insuportabila usuratate a fiintei”) a realizat filmul cu acelasi nume. Cartea cuprinde un singur an, 1931, si surprinde punctul culminant al acestei povesti de dragoste. Cel mai uimitor personaj pe masura ce citesti jurnalul este chiar cea care il scrie. Fara sa mistifice, ea incearca sa isi rezolve dilemele si relatiile prin jurnal, prin experienta marturisirii. Fidelitatea rezista aici pe alte principii: tandretea o tine aproape de sot, pasiunea o leaga de Henry, mila joaca feste varului Eduardo, nevoia de autocunoastere o domina prin psihanalistul Allendy, iar femeia June o fascineaza, ca un alter-ego minunat al ei. Anais nu se teme sa isi exploreze toate pornirile si sa le dea frau liber. Anais farmeca pe cei din jur cu usurinta si naturalete. Anais este o lume - alta! - pentru fiecare barbat in parte. Anais este carne si vis.

Ei bine, citesc in continuare Miller (mi-a revenit pofta de “gura strazii”!), n-am terminat “IT” (inca!), dar am de gand sa nu ma indepartez foarte mult de zona horror si ma duc azi la film, la “El Orfanato” despre care am auzit numai lucruri de lauda…

Raceala a trecut (aproape!), depresia a fost evitata (pana la urma!), de-acum inainte: numai succese!!! A bientot!

Ce am citit repede, repede

Am terminat prima mea carte de Stephen King si sunt bucuroasa, iar pentru lucrul acesta trebuie sa ii multumesc lui D. :) Am intrat in universul lui paranormal, masurand cu ochii lui cea de-a patra dimensiune, univers dominat de traumatisme din copilarie, de ganduri care iti vin fara sa ti le doresti, de evident de multe incursiuni autobiografice (cititorul poate simti atunci cand autorul vorbeste despre el) si de imagini de film horror. De fapt - in cazul in care nu stiati deja! - dupa cartile lui s-au produs multe filme: “The Shawshank Redemption”, “The Green Mile”, “IT”, “Carrie”, “The Shining” (exact cartea pe care tocmai am citit-o), si asta numai ca sa le enumar pe cele mai cunoscute! Filmele ca si cartile lui sunt numeroase, succesul lui la public este imens, iar scenaristul Stephen King isi produce filmele, joaca in ele si intre timp continua sa fie un scriitor prolific. In carte, povestea se imbina permanent cu discursul care se desfasoara in capul personajelor cu simturi extra-senzoriale - personaje care intotdeauna au o inteligenta speciala, care dispun si de altfel de cai de comunicare decat cele cunoscute majoritatii, care pot sa faca lucruri deosebite si care inexorabil ajung in situatii limita. Scriitura este usor de parcurs, firul epic te tine in suspans si se dezvaluie mintii intr-un mod vizual foarte puternic. In functie de cum isi doreste scriitorul, adopti punctul de vedere al unui personaj sau al altuia, dar de fiecare data din doua perspective: varianta obiectiva a realitatii si cea deformata de insusirile mai putin comune ale eroului. Astfel, cu o mana nevazuta dar persuasiva, autorul isi indruma cititorul sa inteleaga, sa creada si sa participe afectiv intr-o lume pe care in mod normal ar ignora-o, dar care poate fi oricand langa noi, chiar foarte aproape de noi sau poate chiar in noi… Al saselea simt nu e vorba goala deci! Desi un scriitor facil, considerat “de duzina” de unii - Stephen King fascineaza si vi-l recomand cu caldura in cazul in care nu l-ati descoperit deja! Enjoy!

“Fundatia” salvarii mele

Simt ca trebuie sa scriu mult, buricele degetelor ma ard, dar mi se pare singura salvare. Iar noaptea ma inspira tot timpul, devin filosof (dintotdeauna mi-a placut sa scriu asta cu ‘s’!) si apoi trebuie sa spun ca Asimov mi-a devenit tare drag!!! M-a ajutat mult, am inceput ciclul “Fundatiei” si este fascinant. Nu sunt o impatimita a SF-ului. Din liceu, de cand in urma unei olimpiade la matematica, am infiripat o prietenie cu o fata ce facea parte dintr-un club de iubitori ai SF-ului si de cand am incercat - mai mult de dragul ei si pentru o scurta perioada! - sa particip activ la intalnirile clubului, nu m-am mai atins de vreo carte de acest gen… Din ignoranta sau pur si simplu pentru ca nu m-a atras, nu stiu sa spun acum! Desi am urmarit cu sufletul la gura - mai ceva ca “Dallas”-ul! - aventurile navei “Enterprise” si ale capitanului ei din “Star Trek”… iar Jules Verne in colectia aceea de carti albe, cartonate, format A4, mi-a ramas in inima si in suflet mult timp, mai tarziu regasindu-l ca premergator al SF-ului, alte legaturi cu domeniul n-am avut si n-am tinut vreodata sa am… Si iata ca intr-un moment de cumpana din viata mea (asa stiu ca zicea bunica cand aveam cate un necaz) am avut intuitia corecta ca SF-ul ma va salva si asa a fost. Am imprumutat primul volum din “Fundatie” mai mult in joaca, pentru ca nu stiu de ce dar trebuia sa plec cu ceva din casa unui bun prieten de-al nostru, iar el nu avea decat Asimov si doua enciclopedii in biblioteca. Pana acum nu intelegeam prea bine fascinatia colegilor de la informatica pentru SF, pentru “Star wars” de exemplu sau pentru alte lucruri care nu implicau romantism, gingasie… Am terminat o facultate tehnica, tot timpul luptand cu mine, incercand sa ma apropii de taramul celalalt, sa inteleg jocurile de strategie, sa pot sa vorbesc numai in acronime si termeni informatici, sa inteleg de ce toate astea sunt asa importante si pot deveni o meserie… ba mai mult, chiar meseria mea. Inca nu imi plac jocurile de strategie si nu le joc, inca nu reusesc sa inteleg tot ce vorbesc prietenii mei programatori atunci cand ne intalnim la bere si se incing dicutii profesionale, inca nu stiu informatica, desi are legatura cu domeniul in care lucrez [sic!], dar am citit Asimov si imi place de mor! Recomand oricui, in orice moment, de orice meserie ar fi si oricat de refractar ar fi fost la acest gen pana acum! Pentru mine a insemnat mult si mi-a dovedit inca o data cum cartile si oamenii te pot salva. Multumesc!

Koop si Lahiri

Azi a fost iar o dimineata frumoasa… mult soare pentru care am si lasat blugii acasa in favoarea fustei, am avut muzica buna si noua in mp3 (dupa muuuult timp) si am citit frumoase povestiri indiene (dupa un weekend aproape sinucigas). Sa detaliez!!! Ieri, o buna prietena mi-a trimis un link de youtube…dar din cauza internetului limitat si controlat de la “minunatul” nostru loc de munca, n-am putut sa ma uit in intregime la videoclip. Mi l-am trimis acasa pe mail si asa am descoperit muzica celor de la Koop si mai ales ultimul lor album format din multe “featuring…”. Cel mai bun featuring cred ca le iese cu “ratusca cea urata” – care apare si in videoclip (Yukimi Nagano) – cu vocea plina de mister, invaluitoare, situata undeva intre Macy Gray si Amy… pe ritmuri de jazz amestecate cu miscari de charlestone… J Frumos, frumos… Alte voci: Ane Brun, Earl Zinger. Cat despre povestiri, in weekend mi-a ales blondul o carte la intamplare din “vasta” noastra biblioteca si s-a nimerit sa fie Jhumpa_Lahiri. Nu ma omor dupa seriale scurte decat la TV…nu si in carti, dar Lahiri a stiut sa ma prinda. Sunt povestiri despre oameni normali care devin exceptionali prin latura lor tragica pe care englezoaica de origine hindu a exploatat-o cum nu se poate mai bine. Plangi cu ei cand isi pierd copilul, cand le e dor de tara, cand se instraineaza unul de altul, cand isi cauta originile in alte tari… si iti dai seama ca poti fi oricand unul dintre ei. Astfel am descoperit o noua combinatie: asculti Koop in timp ce o citesti pe Lahiri, in metrou, desigur! There is heaven! Enjoy! J

Istorii recente…sau nu

Se apropie sarbatorile asa ca mi-au revenit si gandurile bune. Sper mult la un Craciun linistit caci imi miroase deja a coji de portocala si repede imaginez cum imi gust ciocolata alba, cu ochii la bradul verde si razand cu toata gura la aventurile din “Home alone” - a cata oara vazut?!?! (sic!). Deci trebuie sa va pun in tema cu ce s-a mai intamplat, nu-i asa, mai draga, mai?!?! (n.a.: asta apropos de faptul ca si-a lansat si Iliescu ”echilibrul” - uf! nu imi “rimeaza” prea bine… e atat de neverosimil… e ca si cum ai vedea undeva pe asfalt scris: “iliescu+blog=love”… :P). Am citit ‘the best of’ Truman Capote - “Alte glasuri, alte incaperi” - si mi-am dat seama inca o data cat de mult ma fascineaza povestile copiilor orfani, aventurile lor spre maturitate - care coincid in majoritatea cartilor construite pe tiparul lui Charles Dickens, cu necazuri care iti frang inima de cititor inrait. Dar la Capote nu e numai asta! El vizualizeaza foarte bine, poate nu intamplator s-au ecranizat atatea carti de-ale lui. Descrierile lui te agaseaza, te infricoseaza, le mirosi, le pipai, sunt vii. De abia astept sa vad cum e ”Breakfast to Tiffany’s” … cartea… M-am mai lovit de o “Casatorie de amatori” (Anne Tyler) care parca a fost scrisa dupa un film american din anii ‘60 cu gospodine, hipioti si barbati care se inrolau in razboi impinsi de primul entuziasm si de cateva pahare in plus de alcool, si cu familii care incercau toata viata sa isi mascheze esecul si nepotrivirea. Citita greu de parca aveam dizabilitati de intelegere. La capitolul filme, ne-am amuzat cu cateva comedii recente … Adam Sandler nu se desminte si poate sa faca si drama (”Reign over me”), dar eu l-as vrea totusi numai in comedii… Judd Apatow - caruia ii apartine si ”Virgin la 40 de ani” - a mai “marcat” odata cu “Knocked up”… este un film foarte instructiv… Nemescu putea fi un regizor foarte mare, se vede clar din “California Dreamin’” - vazut cam tarziu, dar placut foarte mult… Incantare la rolul facut de Vasilescu, uimire la firescul filmului (deci se poate chiar si la un lung-metraj romanesc! :D), si placut ca a fost facut cu mult umor… Va tin la curent!

“Viata lui Pi”

De cand m-am intors din concediu, am inceput sa citesc “Viata lui Pi”. Avand ragaz pentru lectura doar pe metrou, viata lui mi se pare luuunga, luuunga. E un altfel de Robinson Crusoe, crescut langa animale ca si Mowgli, intelegandu-le comportamentul, caci parintii aveau gradina zoologica, undeva prin India. E un baiat care nu s-a putut decide ce religie ii place cel mai mult si atunci le-a imbratisat si le-a iubit pe toate in mod egal. De multe ori mi se intampla ca viata mea sa curga paralel si asemanator cu cartea pe care o citesc. De la Pi mi-a placut ca stia ca ”moartea e invidioasa pe viata pentru ca viata este atat de frumoasa”, ca a descris cum un urangutan poate plange si simti revolta, durerea la fel ca un om si ca si-a dorit atat de mult sa traiasca si s-a luptat cu tot ce-a avut la indemana pentru asta. Pi este povestea unui baiat cu care merita sa te imprietenesti….

Orbitor si Back to Black

Cartarescu - cel “orbitor” de frumos si Amy Winehouse - cea “in-cantatoare” e combinatia pe care o recomand oricui sa se resfete in weekend sau seara, dupa serviciu - in cazul in care nu aveti cum sa evitati Bucurestiul. E un rasfat singuratic, desigur… dar cu atat mai placut pentru cei care oricum iubesc cartile si muzica soul. In dimineata asta m-am bucurat sa citesc despre “Aripa dreapta” si “Back to Black” in “Dilema Veche” de saptamana asta: “Amy Winehouse nu si-a insusit pe parcurs, prin vocalize sau exercitii de dictie, nici nostalgia languroasa, nici melancolia hirsita, nici sictirul sexy si nici caldura invaluitoare. Asa cum stau lucrurile pe acest album, perfect oneste si cinstite, vocea lui Winehouse pare sa se fi nascut cu toate chestiunile acelea, ca un fel de marturie simpla si eficace ca intre “atunci” si “acum” oricat de postmoderni am fi, cand vine vorba de a fi sinceri, nu au trecut chiar atat de multi ani”. - (Matei FLorian - “Nepoata unor doamne bine”); “Orbitor nu e usor de citit, este infernal! Dar nu toata lumea trebuie sa il citeasca si nu toti cei care-l vor citi il vor si intelege. E o carte pentru putini, pentru cititori alesi. Iata cel mai frumos compliment ce poate fi adus acestei exceptionale carti …. capodopera.” - (Marius Chivu - “Orbitor”) - “Dilema Veche” -19-25 iul 2007

Sfatul meu: ascultati-o pe Amy la mp3 player si cititi Dilema in drum spre munca, iar seara visati cu Cartarescu. Enjoy!

Parfumul

Intr-un final am reluat firul intrerupt al lecturii lui Suskind, caci dupa pierderea cartii in tren, am aflat-o prin Diverta acum cateva zile, recunoscand-o dupa miros Pentru cine nu a citit cartea: este vorba despre povestea lui Grenouille - monstrul-om care nu mirosea de nici un fel, dar cu un simt al mirosului supra-dezvoltat. Cartea este o simfonie de mirosuri, arome, parfumuri amestecate alchimic in scris de catre Suskind, dar si drama celui care isi urmareste obsesiv visul, facand orice pentru a-l atinge ca in final sa ajunga in mod grotesc, hrana pentru cersetorii-canibali ai Parisului. Poate ca este si o alegorie a neputintei noastre de a ajunge vreodata sa ne “mirosim” esenta, adica sa ne cunoastem cu adevarat. In orice caz, sa nu subestimati niciodata puterea parfumului!

Kundera

Am trecut la Kundera cu lectura si cred ca va dura o perioada, va fi perioada-Kundera pentru ca m-am indragostit de scriitor, asa cum am fost indragostita si de Eliade in liceu, dar altfel…pentru ca fiecare iubire e altfel. Mi-l imaginez pe cehul Milan jucand in hora comunistilor praghezi si apoi fiind alungat din ea chiar de acestia. Mi-l imaginez pe cehul Milan, in blugi si tricou, sfidand cu dezamagire cerul comunist al Pragai, de la distanta utila pe care si-o luase fata de orasul mult-iubit, mutandu-se la Paris. Mi-l imaginez pe cehul Milan scriind si eliberandu-se de toate astea. Il vad acum pe Ruzicka, cehul intalnit anul trecut in munti, ca o replica peste timp a lui Milan, vindecat de ranile trecutului dar pastrandu-si timiditatea si aceeasi acceptare tacuta in fata dezamagirii (vremea nu a tinut cu noi pe timpul drumetiei).Cititi-l pe Kundera!

Amsterdam

Asta e un “post” pentru cea care va citi cartea cu acelasi nume, a lui Ian McEwen si care s-a speriat cand a citit in prezentarea de pe coperta ca ar fi vorba despre o “poveste macabra”, si nu este un “new-entry” despre liberul oras, care oricum e metionat in fuga (pacat, stiu!) si serveste doar la un moment dat ca decor al povestii. Este o poveste ”macabra” (ca sa folosesc ceva si din prezentarea de pe coperta ),  perfect simetrica de la inceput pana la sfarsit, dusa in paralel, din perspectiva celor doi eroi-prieteni, atat de diferiti. Este o poveste despre prietenie, despre cum poti sa imparti aceesi femeie ani de zile, dar nu si aceleasi idei si credinte. Este o poveste despre lasitate si singuratate, despre glorie si decadere, care se desfasoara in tempo-urile diferite ale celor doi eroi. Este pe scurt o fabula a desertaciunii noastre. Va indemn deci si pe voi sa o cititi (e subtire cartea…si se poate termina intr-o seara ).

“Nu toata iarba e la fel”

Asa cum “nu toata iarba e la fel”, nici toti debutantii din proza anului (inca!) 2005 nu sunt la fel. De obicei cand vad cartea unu debutant (mai ales editata de Humanitas) pe langa invidie, imi provoaca indoieli, de aceea se intampla rar sa o cumpar. Acum cateva zile in schimb, am avut o dubla surpriza: am intrat in librarie si cartea lui Alain m-a ales Nu stiu daq a fost titlul (care trimite imediat la iarba) sau numele scriitorului, in orice caz m-am surprins cumparand-o si citind-o pe nerasuflate. Mi-am dat seama pe parcurs ca trebuie citita cu mult curaj si fara sa te minti, pentru ca apeleaza la constiinta ta, a cititorului 80′cian. Eu m-am cam “aruncat” in ea si am cazut de sus, exact ca atunci cand tragi prea tare dintr-un joint si esti neexperimentat. Totusi va recomand ambele experiente: sa cititi cartea in timp ce consumati un joint Enjoy!