Comunicare’n stuff

As vrea sa stau acum la buza stufului din Vama Veche si vantul sa imi adie prin plete, dar ma opreste un training de comunicare’n stuff unde deocamdata ne-am jucat “de-a calutii in galop”, “de-a telefonul fara fir” si “de-a prezinta-te intr-un minut”. Foooarte frumos si util! :) Am aflat de cei 5C din comunicare, despre teoria iceberg-ului, despre lumile imaginare ca bariera in comunicare, despre hartile personale si de faptul ca ne folosim de limbaj doar in procent de 7% atunci cand vorbim. Mi-am trecut cuminte pe foaie problema mea majora de comunicare (facea parte din task-uri, nu ca as fi obsedata de problemele mele!): trac-ul sau blocajul emotional si persoana principala fata de care mi se manifesta (tot task, da?!?): tata. Sper ca la finalul cursului sa capat cateva solutii… sau printr-o vraja, de fapt sa dispara problema in cauza. :| Acum mi-am dat seama ca ciorba de burta pe care o visam devorata in tacere, de mine la masa si de fata cu tata… s-a transformat in realitate, intr-o ciorba de pui pe care a mancat-o el in tacere si de fata cu mine… intre timp, eu incercand sa imi ascund intimidarea si tracul sub o ploaie de observatii banale si complet inutile. Atunci cand am obosit, nu m-a mai deranjat nici tacerea, nici ce povestea el si nici faptul ca nu puteam sa ii zic ce am pe suflet de atata timp. “Nu tu m-ai crescut!” si pe scurt, aici se afla radacina raului dintre noi. N-a fost corecta capitularea mea abrupta, dar a fost singura metoda salvatoare pentru mine atunci. Deci comunic prost! Si-apoi, vorbind de defecte in comunicare, mai am si ma pocnesc exact cand mi-e lumea mai draga si atunci cand chiar mi-ar placea sa am ce transmite pentru ca as avea si cui. Dar iata, ca: nu imi gasesc tonul potrivit al vocii, cuvintele imi zboara din cap mai repede decat TGV-urile pe sine (nu stiu de unde am scos comparatia asta oribila!) si sunt ori prea agitata, ori prea moale - oricum, nicicum bine si asa cum m-as vedea intr-o situatie imaginara ideala! Ar trebui sa exersez la oglinda, sa pronunt cuvintele pana la capat, cu gura plina si zambind, sa imi observ gesturile inconstiente pe care le fac atunci cand vorbesc, sa imi stapanesc ticurile verbale si sa ma folosesc mai mult de vocabular (ca doar nu degeaba am casa plina de carti! ). Astept cu interes sa vad ce alte “ar trebui” mai am de implinit in cursa alunecoasa a comunicarii si socializarii. Un om nou se infatiseaza dupa primul colt!