Weekend la munte

Bucuria blondului: “Plecam la munteeee!”. Ziua de vineri a trecut mai greu la munca cu gandul la plecare, totusi timpul a fost scurt si insuficient intr-un final. Bagajele le-am facut in graba, mancarea am cumparat-o repede din drum, iar seara cand ne-am intalnit toti (eu, blondul si “El Nino”) acasa, am mai pierdut cateva ore cu o cafea, un dus si alte treburi marunte. Si tot am pornit-o la drum cu un izopren in minus, fara bete pentru urcat si – ce era mai important pentru baieti - fara destule tigari. “Domnul Forescu” ne-a purtat lin si in viteza mare pe soselele “lucrate” ale patriei, iar la curbe “El Nino” n-a fost deloc indurator cu stomacul meu. Well, am rezistat eroic sau a fost noroc (nu stiu!) dar am ajuns pana la urma la cabana “Piscul Negru” cu interiorul “Domnului Forescu” intact. Fiind tarziu, am mai prins o camera la mansarda (negociata scurt la 100 de ron), cu dusul aflat la un etaj inferior si tinut sub cheie fix pentru “mansardisti” (iar sapunul a fost la cerere!). Norocul a tinut in continuare cu noi asa ca am mai prins si restaurantul deschis, meniul fiind insa fara drept de apel: gratar de pui cu cartofi prajiti. Yummy! Ne-am mai pacalit cu o bere, niste sangria, si repede apoi am cazut lati, cu ganduri mari pentru drumetia de a doua zi. Dar pentru ca unii sunt mai rapizi ca altii, unii mai nerabdatori decat ceilalti si toti extrem de nervosi, nu exista sincronizare perfecta intr-un grup de oameni (oricat de mic ar fi grupul!) am mai intarziat dupa ce ”Uptown girl” ne-a dat trezirea. Am infulecat repede o omleta, s-au cautat fara succes tigari de cumparat, s-au acumulat deja niste frustrari si am pornit la drum cu rucsacii in spate, urmand Triunghi sau Cerc Albastru (marcaj comun pe o buna bucata din traseu). Inceputul este anevoios si urat, pe un drum noroios, framantat de ATV-uri. Dupa ce scapi de mizerie, traversezi de doua ori raul, mergi putin prin padure si dai repede peste vegetatia pitica specifica Fagarasului. Nu e nimic spectaculos, dar e liniste si lume putina. Urcusul incepe sa fie obositor de foarte devreme, iar daca mai esti si cu capul in nori (cum se pare ca am fost noi!) poti rata fara mare greutate bifurcatia, acolo unde Triunghiul se desparte de Cerc. Asa ne-am departat noi de traseu. Si am mers… si am mers… Cand ne-am dat seama ca nu mai vedem marcajul, am continuat pentru ca ne-am gandit ca trebuie sa ne intersectam cu traseul nostru sau macar cu altul care sa duca tot acolo. Ne-am depasit cu totul inteligenta atunci cand intr-adevar ne-am intersectat cu Crucea Albastra, dar am ales sa urcam si mai sus, tot inainte (eu eram atunci “varful de lance” si am decis in sinea mea sa nu ma opresc decat in varf, deci “mea culpa!”). Ei bine, dupa vreo patru ore chinuitoare de stanci si urcus vertical pe iarba, fara poteca marcata, ne-am impotmolit in arbustii pitici pe care ii vedeam de jos. Ei ascundeau capcane si stanci cu gauri dedesubtul lor, asa ca nu puteam sub nici un chip sa trecem de ei si nici sa vedem foarte clar ce ar fi dincolo (daca macar duceau in creasta sau nu!). Asa ca am luat in sfarsit si-o decizie inteleapta (aici s-au impus baietii! ) si am inceput sa coboram tot ce pana atunci castigasem ca altitudine, prin sudoarea fruntii. Ne-am reintors la Crucea Albastra de care trecusem cu cateva ore in urma si atunci am mai luat inca o decizie inteleapta: ca sa nu fim chiar doborati de dezamagire si sictir odata intorsi in “Piscul Negru”, sa continuam pe Cruce Albastra pana la lacul Caltun. Zis-si-facut! Cu un ultim efort (maxim, din partea mea, cel putin!), dupa inca doua ore – aproape de grohotis – eram la Refugiul Caltun. De data asta, pe traseu am mai vazut si oameni (oameni fericiti care ajunsesera pe Negoiu si coborau acum!), si curand am vazut si corturile, apoi refugiul. In refugiu am incropit repede o masa cu ce reusisem sa culegem de prin supermarket (si parca ar mai fi mers si o supa!): eu am reusit sa ma intep in briceag plus una bucata cucui in crestetul capului “because i’m nor aware!”, blondul s-a ocupat de ceai, iar “El Nino” a fost responsabil cu critica (sic!). “Vantul turbat din Caltun” ne-a facut sa regretam ca n-am luat mai multe pulovere cu noi, ne-a racit ceaiul in cateva minute – pe drumul de la refugiu la locul unde instalasera baietii cortul! – si ne-a obligat sa ne bagam in saci mai devreme. Blondul a adormit sigur cu gandul la Negoiu (in cinstea caruia probabil a si tinut concertul din cort!), eu nu prea puteam sa gandesc clar din cauza frigului iar “El Nino” a fost responsabil cu critica pana si in somn (hmmm, am mai spus asta, nu-i asa?!? ). Cand razele soarelui au inceput sa ne scalde cortul in lumina cruda a diminetii, am facut si noi ochi. “El Nino” si-a agatat aparatul de gat si a trecut la poze, blondul a deschis doar un ochi dar l-a inchis repede prea prins cu concertul lui (scumpul de el!), iar eu am mai zacut in cort o vreme, din lene. Durerea ascutita pe care am simtit-o mai tarziu la picioare, acolo unde m-au ros fara mila bocancii, mi-au taiat orice entuziasm pentru ziua frumoasa si senina pe care o aveam in fata. Bocancii astia m-au insotit in cateva expeditii pana acum dar niciodata nu m-au dezamagit asa!  Din cauza lor am ratat (iar!!!) varful Negoiu. Blondul s-a trezit intr-un final si stiu ca si-ar fi dorit mult sa urcam. S-a dus singur pe o mica bucata de traseu, a facut niste poze si s-a intors incalzit. Am fi putut, aveam toate datele in favoarea noastra – pentru prima data in partea asta a Fagarasului, vremea a tinut cu noi! – si totusi n-am ajuns… Ne-am mai oblojit regretul cu niste sandvisuri si o cana cu ceai, apoi am strans constiinciosi cortul si am facut rucsacii. Era deja pranz! Pe mine ma teroriza numai gandul la coborare cu ranile de la picioare. Cu surprindere am vazut ca odata pornita la drum, nu mai simteam asa de rau ranile, astfel incat mi-a trecut prin cap iar gandul ca: “Mda, as fi putut!”. Coborarea a fost solicitanta, dar macar de data asta n-am mai ratacit traseul desi fiind creat un precedent, sufeream de putina paranoia cu gandul la marcaj. Spre final, ne-am intersectat cu ”o turma de oi cu trei ciobanei” pe care i-am asteptat politicosi (dar inarmati cu crengi groase din copaci! ) sa elibereze traseul si care n-au scos de la noi decat o tableta de ciocolata (tot ce mai ramasese dintr-un Toblerone alb!). Cand am ajuns jos, la “Domnul Forescu”, mi-am smuls asa nerabdatoare bocancii din picioare ca imi venea sa-mi pup sandalele de bucurie. Ne-am asezat la umbra terasei pentru un pranz – de data asta! – normal si am concluzionat asupra excursiei: deciziile trebuie luate in echipa (fie ea - echipa - formata din doi sau trei oameni), nu e bine sa te pripesti la munte si eu zic ca de multe ori daca “te grabesti incet” nu inseamna neaparat ca pierzi “5 ani la 25 traiti” (sic!), varful Negoiu o sa ramana exclusiv blondului de cucerit (adica fara mine!), iar eu am – clar! – rau de masina mai ales seara, la curbe “deosebit de periculoase”. De-acum, ne vedem in Ceahlau!

Cauza nobila

De la terorista am aflat despre o strangere de carti pentru biblioteca din Beius. Help, people, help!

 

LE-Daca obisnuiti sa impartiti carti pe la prieteni care uita sa le inapoieze (sic!), mai bine alegeti sa le daruiti unor oameni care au nevoie.

Cool

Devendra Banhart – http://www.devendrabanhart.com/ (am de gand sa caut muzica lui pentru ca tipul ma trimite la Oscar Wilde – de unde obsesia asta?!?! )

Lauren Dukoff – http://www.laurendukoff.com/ (imi plac mai ales portretele…)

…which is weird

Neah! Suntem prea banali!

…which is not good

Citesc biografia lui Oscar Wilde, scrisa intr-un mod foarte empatic de catre Peter Acroyd. Atunci cand sunt la pamant si imi fac tot felul de ganduri, iau din raft o carte noua. Asa frica ma mai lasa in pace. Vopseaua din capul meu a devenit de un mov salbatic. Fetele imi zic ca nu a fost de calitate daca se inroseste apa cand ma spal. Un prieten bun e fericit si licentiat de ieri. In birou se povestesc patanii cu copii mici si se rade tare. Ma duc repede la Suzi ca sa am un motiv sa rad si eu in cor cu ei. Astept mult weekend-ul la munte. Blondul e fericit cu gandul la Fagaras si asa devine si bucuria mea dubla. Sper ca vremea sa tina cu noi. Azi m-au intepat iar la doctor si cred ca de-asta am o zi proasta. Pe L. am anuntat-o de schimbarea planurilor cu muntele si a fost de acord. De abia o astept maine sa povestim. Wilde se pare ca a suferit mult pe seama orientarii lui sexuale descoperita tarziu. Admir insa curajul discursului. Peter Acroyd – de aceeasi orientare – scrie frumos.

…which is good

Visez la un blog nou ca sa imi castig libertatea. Sa nu mai am identitate fizica atunci cand ma citesc prietenii. Asa mai visez eu si la o societate poligama, in care dorinta (citeste “lust”) sa conduca toate actiunile oamenilor. Asa mai visez eu si la o tara noua, pe care sa o incep cu entuziasmul necunoscatorului si care sa nu se invecheasca niciodata, scapata pe veci de toate cutumele modernitatii sau socialismului sau altor te(r)orii. Asa mai visez eu si la o carte noua, si la un copil si la o alta viata. Poate in alta viata?!?

Fresh

Cand eram mica sufeream de fascinatia caietelor noi, curate, mirosind a proaspat. De fiecare data vroiam sa incep fie un jurnal nou, fie un caiet nou cu teme la matematica, orice pretext gaseam numai pentru placerea inceputului, numai de dragul prospetimii si – gandesc eu acum! – din plictiseala. Din aceasta cauza nu mi-a mai ramas nici un jurnal din perioada respectiva (nici amintiri foarte multe!). Din aceasta cauza, nu puteam sa arat niciodata profesorului de matematica temele mele vechi - era ca si cum nu le-as fi facut vreodata. Din aceasta cauza, nu aveam deloc rabdare sa termin caietul vechi de dragul celui nou – cu coperti mai frumos colorate, cu stil de liniere mai bun, cu marime potrivita pe nevoile mele de moment… Ce mai! Caietul nou intodeauna era “the ONLY one”, “the best”! Senzatia asta mi-am amintit-o azi, intarziind asupra unui blog nou, aerisit, proaspat si reconfortant. De data asta nu cred ca ma voi plictisi asa repede. De fapt, de mai mult timp, am devenit constanta in alegeri si actiuni. Ca sa par inteleapta, as zice ca viata m-a invatat sa ma obisnuiesc cu oamenii din jurul meu si sa imi dau seama ca nu pot sa ii schimb ca pe caiete; si in plus, am descoperit ca e mai mare satisfactia daca duc lucrurile la bun sfarsit. Dar cum obiceiurile rele nu se desprind asa usor, mai am momente de abatere. Noul ma atrage inexorabil si tot ce pot sa fac de multe ori este doar sa imbrac vechiul in haine noi ca sa il suport. Pana o sa strige un copil la mine ca: ”Imparatul e gol!”

Blur

Ieri am avut un gand sa dau “delete” la blog. Azi am aflat despre Pamantul in miniatura si despre bloggerita de 107 ani. Maine ma ascund.

Dans

Ne regasim la intervale nedefinite de timp. De fiecare data stim ca nu dureaza mult. Ne ramane in suflet siguranta ca ne vom regasi peste inca o saptamana, o vara sau poate cativa ani. Spatiul dintre noi se dizolva, iar timpul danseaza intr-un ritm naucitor. Privesc cu ochii inchisi curba perfecta a mainii de langa mine, dar ma abtin sa o mangai si ma las absobita de sunet. Uit si astfel plutesc cu gandul cel mai fericit in minte. E un gand bun, pe care trebuie sa il pastrez, imi zic. Dar fuge repede. Deschid bratele si cuprind dragostea din jurul meu. Mana se arcuieste frumos acum si reuseste sa ma tina. Toata frica dispare si eu alerg spre campii galbene, insorite. Plang si vad cum lacrimile mi se transforma in flori colorate. Zambesc pentru ca drogata de Amy canta despre Valerie (proabil alta drogata!) si pentru ca ne vom regasi peste o saptamana, o vara sau poate cativa ani.

LE-Am fost in Club A in weekend!

Being Wilde…

“Femeile” lui Bukovski se pot descarca in format word, scanat dar lizibil, de pe un site cu icoane si feeling ortodox. Mi-e rusine sa dau link-ul aici desi e o cale onorabila – zic eu! – sa piratezi cartea lui Charles. In rest, am aflat weekend-ul asta ca bunica-mea e din Cioara. Partea mea greceasca s-a intristat, dar sarbul a sarit repede razboinic: “Noi ramanem romani, deci!” In continuare, am sentimentul ca viata joaca feste. Nu mai scriu nimic inteligent, ma lamentez intre oboseala, rutina si nervi, dau bani (multi!) pe tunsori cuminti si vopsele mov dar tot nesatifacuta raman.  Din cand in cand, regasesc cioburi din mine aruncate pe drum, ma tai in ele cand le culeg dar nu renunt. Well, facem dragoste la noapte!

LE-Daca vreti link-ul cu cartea, vi-l dau pe mail.

Locuri comune

Cand esti prea multumit, cand n-ai nici un zbucium interior si nu te chinuie nici o framantare, esti plictisitor. Cand te apuci si imparti judecati de valoare in stanga si in dreapta, esti plictisitor. Cand incepi sa suferi din varii motive, devii interesant desi greu de suportat. Iar cand incepi sa faci haz de necaz, cu umor, esti ultima atractie a momentului. Dar cand iesi cu o prietena la un suc, iti permiti sa fii plictisitoare, sa pari si multumita sau suferinda, sa debitezi tot felul de truisme si sa te simti cool ca in “Sex in the City”. Asa am ajuns “in cercul nostru stramt”, la mai multe concluzii: “barbatii sunt mai destepti decat femeile”; “barbatii stiu sa exploateze mai bine slabiciunile (a se citi: complexele, frustrarile) femeilor, decat invers”; “femeile nu sunt suficient de feministe, iar mai toti barbatii sunt misogini”; “barbatii sunt critici, iar femeile accepta prea usor criticismul lor”; “barbatii conduc lumea din cauza ca femeile ii lasa”, si tot asa. Ce-a fost mai intai deci: oul sau gaina?

Testul de inteligenta

Este oare concludent un test de inteligenta inaintea unui interviu pentru un post nou? Si cum poti doar pe baza testului, sa accepti sau nu mai departe, o viitoare discutie cu un posibil angajat? Cumva angajatorii care impun astfel de teste, pierd sau castiga? Oare de unde stiu site-uri gen besjobs sau ejobs sa ofere solutii atat de sigure despre cum se compune un cv incat sa ajungi in top sau tot felul de tips despre cum sa faci fata cu succes intrebarilor cheie ale angajatorului? Evident, ultima mea intrebare este retorica. Ideea cu testul ma chinuie pentru ca mi se pare impersonala si imi aminteste de grilele formale din facultate care - cu timpul – devenisera o alta dovada a prezentei noastre fizice acolo si cam atat, sau  – mai rau! – de cele de la examenul pentru soferi (care m-au epuizat dupa repetate incercari esuate! )… Iar potentialul angajatul pierde sau castiga in acest caz? O analiza SWAT, va rog?

Fragment de dimineata

Azi am mers pe jos pana la metrou, pentru ca nu am mai mult de zece minute de facut si pentru ca oricum trebuia sa ma intalnesc cu o prietena. In intersectia de la Iancului sunt multe florarese, cu gheretele pline de buchete mirositoare, care in fiecare dimineata arunca apa pe picioarele trecatorilor pentru a racori trotuarul si a-si improspata marfa. In dreptul uneia dintre gherete ma aflam atunci cand cineva a exclamat destul de tare: “De la ce vine mirosul asta frumos?” si mi-a atras atentia. O femeie mica, cu o palarie alba pe cap, care se tinea de mana cu sotul ei ca in prima tinerete, se oprise mirata sa inspire praful subtil al crinilor albi si parfumul trandafirilor de toate culorile prinsi in buchete fistichii. Sotul – cu parul alb fluturand pe umeri si fata sifonata de atatea riduri – s-a oprit rabdator, explicand femeii ca: “Da, sunt florile, draga mea!”. A reusit pe nesimtite sa o indeparteze pe femeie, de florareasa cu multe fuste si cu multe idei bune despre cum se vinde, si punandu-se cu demnitate intre cele doua, a cumparat un boboc rosu de trandafir pe care l-a daruit apoi galant iubitei. Totul nu a durat mai mult de cateva minute, cat am asteptat la semafor. Ochiul verde al aparatului nu m-a lasat sa astept mai mult, dar uitandu-ma peste umar, i-am vazut cum au traversat si ei in cele din urma, tinandu-se tot de mana. Pentru o secunda am vazut zambetul ei larg catre lume si mana cu pete maronii care tinea strans bobocul de trandafir.

Pamuk

E la moda, a fost in Romania de curand si toata lumea s-a inghesuit sa obtina un autograf. Vedetele momentului s-au simtit obligate sa il citeasca si sa isi spuna parerea. Pentru mine, Pamuk “se numeste Rosu”, este frumos si sunt tare incantata ca il pot citi. M-am indragostit treptat pentru ca imi descopera o lume nici macar banuita, adanc inscrisa in harta sufletul meu. Am citit sau auzit undeva ca ceea ce ne atrage la o carte, este de fapt suma a ceea ce regasim din noi acolo si uneori, de cum se identifica viata noastra cu cele intamplate in poveste. Cartile care ne reprezinta, de obicei ne aleg pe noi si nu invers. Si chiar de n-ar fi asa, o carte frumoasa si bine scrisa e ca o plimbare la munte, pe creste, dupa multe zile la fel, tinutuit in scaunul de la birou. Pamuk rules! Enjoy!

Concertul Patrice

N-am apucat sa povestesc despre concertul Patrice! Nu ma duc la Metallica, la Szighet sau B’estfest, dar imi place Patrice si am fost pe Arenele Romane sa il vad, sa il aplaud si sa cant (in cazul meu: sa tip!) alaturi de alte sute ca mine (sau nu?!?). La “Done (where is love to be found)” alergam ca nebunii pe langa wc-uri, intreband pe gardieni de tigari. Blondul m-a luat de mijloc bucuros si ne-am invartit putin prin multime cand am auzit: “and you’re still goin’, goin’, goin’, goin’ on yeah”. Pana sa apara Patrice pe scena, am stat cuminti pe banci, discutand de planuri cu bebe mici si vancante in trei. Prietenii nostri au aceleasi vise, se iubesc mult si stiu ca o sa li se implineasca curand. Feeria nu a izbucnit de la primele acorduri, lumea nu era incalzita si nici macar nu umplea arena. Melodiile de pe albumul nou nu l-au ajutat foarte mult pe Patrice sa miste publicul din amorteala. De abia dupa “Soulstorm” si cand seara se agatase de copaci, am inceput sa plutim. Tricoul mi s-a lipit repede de spinarea uda, picioarele incaltate cu sandalele fistichii - de care sunt tare mandra! - mi s-au colorat in gri-murdar desenandu-mi o alta harta a venelor, iar berea a sarit cat-colo, uitata de toti. O femeie corpolenta urmata de un cameraman docil, s-a strecurat la un moment dat printre noi si s-a oprit in fata unei fete de langa mine, cu o bandana rosie pe cap si rochie inflorata, blocandu-mi putin izbucnirea de entuziasm. Blondul se agita in spatele meu si l-am vazut cum bucuros pierdea controlul lansandu-se in voia muzicii. Dupa “Bis!”, Patrice s-a mai oferit timp de aproape o ora. Multumim! A fost un concert frumos!