uikeeend…

Hehe… a trecut si saptamana asta si am scapat cu viata… E uikeeend acum! Pana luni, fara stres! Mergem iar la o nunta (de data asta doar jumatate de nunta), ne plimbam, ne iubim, poate mai cumparam cateceva, facem planuri de vacanta… - peste inca o saptamana, gata :) - si imi fac sperante sa vin cu alt chef la munca incepand de luni…

Enjoy!

Zile proaste

Nu stiu de ce, dar de cateva blog-uri incoace ma tot plang. Cred ca mi s-a stricat karma…si nu stiu ce amuleta ma mai poate ajuta acum… :(  Visez noaptea cifre, carti nu pot sa citesc ca sunt inca nedespachetate, nici de cumparat nu pot ca nu mai sunt bani, si daca ar fi i-am folosi la altceva, sunt stresata mai tot timpul si ma enervez repede…devin isterica? Nu stiu, dar au fost zile proaste…

Am fost la nunta in weekend, la sor’mea… senzational! Am dansat pana am facut basici la picioare, pana puteai sa storci rochia pe mine, pana s-a terminat…si as mai fi vrut. Sa fii fericita sor’mea! 

Reportajul

Am prins la un moment dat o discutie televizata despre specia reportajului, despre cat de actual este, daca se mai practica sau nu, daca s-ar mai citi sau nu. Iar astazi, am cumparat “Jurnalul National” pentru ca de o saptamana tot auzeam reclame la radio: daca joi, 16.08., cumperi “Jurnalul” capeti si cd-ul cu filmul “Chicago”. Ei bine, iar asta nu puteam rata…. Reportajul pe care l-am citit  de dimineata in “Jurnal” - Intunericul de la capatul lumii - m-a impresionat si mi-am dat seama care este rolul adevarat al reportajului bine facut si e clar ca avem nevoie de astfel de scrieri. Cred ca exista si destui cititori pentru asta. Geo Bogza nu s-a nascut degeaba roman. Enjoy!

Obiect pierdut….gasit….hm…

Bineinteles: haos!!! De fiecare data cand trebuie sa te muti dintr-un loc in altul, incepe haosul. Scoate, ordoneaza, impacheteaza, arunca, inchide, cara, deschide, arunca, despacheteaza, ordoneaza, scoate. Un ciclu care te zapaceste de cap mai ales daca esti un suflet sensibil (ca mine! :P) si nici serviciul nu te iarta…. revine in fiecare zi cu o abnegatie pe care cu greu o intelegi de multe ori: 9:00-18:00 luni, marti, miercuri….luni, marti……si tot asa. Undeva, pe acest circuit a existat si un aparat foto… care de la un anumit punct a incetat sa mai existe. Si bineinteles: iar haos! Stat mult si gandit unde, cand, de ce, cum… Pus intrebari de unu’ singur, negasit raspunsuri multumitoare…nervi, balamuc… :-SS UNDE E? Ajuns resemnat, la concluzia ca l-ai aruncat la gunoi in timpul mutarii, inghesuit umil intr-una din cutiile considerate nefolositoare.

El (nervos): “Asa faci tot timpu’….arunci tot la gunoi…o sa ma arunci si pe mine intr-o zi!!!….Cum vrei sa ma las de fumat cand imi tot dai emotii de genu’ asta!!!….Vezi daca nu ma asculti?!?!” etc…Eu (resemnat calma): “Asta e…luam altu’ …oricum trebuia schimbat!”….El (si mai nervos): “Avem si bani ….!!!…” Eu (doar resemnata): “Sau nu mai luam deloc”…. El: “Sigur! Si in concediu?…” Eu: “Pai mai mergem? NU ziceai ca n-avem bani? rrrrr”….Uf…si tot asa…pana cand am ales “sa sunam un prieten” :P….

El: “Hai, mah, nu se poate….trebuie sa il gasiti!!!Ati despachetat tot?!?!Siiigur?”…

Dupa ceva timp, revine: “Bah, e la mine de vreo 2 saptamani… l-ati uitat… am stat asa sa vad cat de aiuriti sunteti…”

Ganduri

Daca ieri am avut numai ganduri sumbre - o parte din cauza vremii, si apoi din cauza pierderii lui Pittis… azi s-a mai insorit si pe strada mea. De azi incepem sa ne mutam lucrurile in casa noua si asa am preocupari multe si noi care sa ma scoata din marasm. Ieri m-am intalnit cu tata. Un mare gol s-a deschis in fata mea, nu cred ca o sa il poata umple vreodata….a trecut prea mult timp, prea multe peste noi si putine care se mai pot indrepta. Astfel imi iau adio in gand de la un parinte. E trist dar e singura cale. Sa revin deci la gandurile sumbre? Trebuie sa spun cateceva si despre ele pentru ca m-au chinuit destul noaptea trecuta. Cand eram mica, si bunicii dormeau iar eu ramaneam uitata pana tarziu la televizor, la un film din care oricum nu intelegeam mare lucru, aveam momente in care ma cuprindea frica - o frica rea si scurta. Am tinut-o minte pentru ca dupa ce m-am marit am recunoscut-o in frica de moarte. Moartea iti ia tot si cel mai cumplit este cand iti ia dragostea. Uf, dar gata! Sa vorbesc si de soare, de curcubeul care se arata dupa ploaie. Dimineata, mi s-a descarcat brusc si mp3 player-ul si astfel am ramas cu zgomotul din metrou pe care de mult timp il ignoram multumita tehnologiei. A fost cel putin ciudat. Ieri am avut o alta parere de rau cand mi s-a reprosat ca n-am tinut jurnale in calatoriile pe care le-am facut. Ar fi fost frumos intr-adevar. Dar m-am decis ca o sa tin de-acum incolo si mi-a venit o idee de surpriza. Vin nunti saptamanile astea, iar intre timp - altii se despart. Ma impart intre mine si iubirea mea. Totul e bine.

Simpsons - the movie

Mi-a trecut supararea cu o cafea cu lapte, o plimbare nocturna si un film: Simpsonii. De mult timp nu cred ca s-a mai facut un film - fie el si de desen animat - care sa critice cu atat umor si fara incrancenare toate “tarele” societatii americane (sa zicem ca “Borat” ar putea fi mentionat ca unul dintre ultimile reusite pe aceasta tema :P): tipul familiei disfunctionale (gen: “Bundy”), tipul familiei crestine si corecte, viata comunitatilor americane restranse, lupta contra poluarii mediului, indiferenta fata de aceasta lupta si acolitii ei, tipul presedintelui - actor care decide orice fara sa citeasca, tipul maniacului imbatat de putere, sexul si momentele romantice tratate ca intr-o “soap-opera”, ritualurile samanice…. si multe altele tratate cu foarte mult umor si un manunchi de replici care te fac sa gandesti pe tot parcursul celor 80 de minute. “De ce ma parasesc toti cei pe care-i biciuiesc?” (Homer Simpson)

“You know I’m no good” - continuare

Am avut cateva zile de complet negativism. Am ascultat-o pe Amy pana la epuizare la noul meu mp3 player (sic!) si m-am gandit numai la tampenii. Cat de bune sunt pana la urma compromisurile de orice tip? De ce nu putem in viata sa ne bucuram de toate posibilitatile care se ivesc la un moment dat? De ce trebuie sa alegem o singura si definitiva cale intotdeauna: o singura facultate, o singura meserie, o singura familie, un singur drum? Si daca astea sunt alegerile noastre si de obicei sunt cele mai bune pentru noi, ce se intampla cu momentele in care am fi vrut sa alegem altceva? Momentele de ispita - cum ne simtim atunci? Sau e tot alegerea noastra si faptul ca trecem prin si peste astfel de momente?